Obligație de a face. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.27/

Ședința publică din 14 ian.2009

PREȘEDINTE: Luminița Șolea

JUDECĂTOR 2: Simona Bacșin

JUDECĂTOR 3: Anica Ioan

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâții și, ambii cu domiciliul în T, str.-.- nr.28 jud.G împotriva deciziei civile nr.418/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata, lipsă, av. în baza delegației nr.2/12.01.2009 pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenții-pârâți și intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prin serviciul registratură s-au depus: chitanța nr.-/06.01.2009 cu care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în val. de 13,50 lei, un timbru judiciar de 0,50 lei, 2 ex. concluzii scrise formulate de recurenți, 3 ex. întâmpinare formulată de intimați, după care;

Curtea având în vedere că întâmpinare a fost depusă în dosar cu 5 zile înainte de termenul de judecată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în dezbateri.

Apărătorul intimatei, av. având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat. Consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală. Pârâții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în apel dar nici nu au solicitat o reducere a acesteia. Drept pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr.705/07.04.2008 Judecătoria Tecucia admis în parte acțiunea civilă în obligație de a face, formulată de reclamanții și împotriva pârâților și și a respins ca nefondată cererea conexă.

S-a dispus obligarea pârâților să desființeze foile de tablă care depășesc înălțimea gardului despărțitor și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat ca pârâții să desființeze foile de tablă care depășesc înălțimea gardului ce despart proprietatea lor de ceea a pârâților de pe strada -.- nr.26 și 28, T pe o lungime de 14,6 mp. întrucât împiedică pătrunderea soarelui în încăperile amplasate pe latura de vest a imobilului reclamanților.

Prin acțiunea conexă, pârâții reclamanți au solicitat obligarea reclamanților să le respecte servitutea de vedere prev. de art.612 cod civil iar față de acțiunea principală au solicitat respectarea acesteia deoarece poziționarea construcțiilor celor 2 imobile nu respectă intimitatea pârâților și pentru aceasta au înălțat gardul despărțitor.

Din probele administrate, instanța de fond a reținut că acțiunea principală este întemeiată iar cu privire la servitute s-a constatat că reclamanții au în proprietate imobilul de 30 ani, servitutea invocată fiind continuă, utilă și neviciată; neînțelegerile dintre părți cu privire la acest aspect fiind declanșate cu prilejul procesului de față.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și reclamanții și prin decizia civilă nr.418/30.09.2008 Tribunalul Galațil -a anulat ca netimbrat în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxa judiciară de timbru iar apelul reclamanților-pârâți a fost respins ca nefondat.

Pârâții-reclamanți au formulat recurs împotriva acestei decizii susținând ca sunt bolnavi și cu handicap și nu au putut achita taxa judiciară de timbru, criticând hotărârea judecătorească prin prisma soluționării cererii principale și a cererii conexe.

Au solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților și admiterea acțiunii conexe.

Recursul declarat nu poate fi primit.

Curtea în prezenta cale de atac nu poate analiza soluția primei instanțe prin care s-a admis acțiunea principală și s-a respins cererea conexă a pârâților-reclamanți pentru ca în apel s-a constatat că apelanții pârâți nu au achitat taxa judiciară de timbru, deși au fost citați cu această mențiune.

Verificând decizia de apel doar sub aspectul timbrajului, Curtea apreciază că anularea apelului s-a făcut conform legii.

Imprejurarea că pârâții reclamanți sunt bolnavi și în stare de nevoie, le conferea dreptul acestora de a solicita, scutirea, amânarea sau eșalonarea taxei de timbru, însă aceștia nu au făcut uz de acest drept și nici nu au făcut dovada că au achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 13,5 RON și 0,3 RON timbru judiciar, deși au fost citați cu această mențiune.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de pârâții-reclamanți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursulcivil declarat de pârâții și, ambii cu domiciliul în T, str.-.- nr.28 jud.G împotriva deciziei civile nr.418/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.01.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.AI-26.01.2009

Dact.MH-26.01.2009/2 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Luminița Șolea
Judecători:Luminița Șolea, Simona Bacșin, Anica Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Galati