Obligație de a face. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 27
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 3: Constanța Ștefan C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în P,-,. 153,. G,.6, județul P, împotriva deciziei civile nr. 318/30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta BISERICII ORTODOXE DIN COMUNA, cu sediul în comuna, sat de, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova și intimata-pârâtă Bisericii Ortodoxe din comuna prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale N/2009 substituind pe avocat.
Procedura îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr. 318/30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței civile nr.10943/2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, iar pe fond admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză ADN.
Susține avocat că în mod greșit instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, pe motiv că, așa cum a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada unui act de concesiune, fără a avea în vedere toate celelalte probatorii administrate în cauză, inclusiv procesul verbal încheiat la data de 15 martie 2006 de către Protoeria P, prin care preotul paroh conformă faptul că numita a fost înmormântată în cimitirul Parohiei comunei de.
Pentru a se dovedi faptul că paterne a recurentei a fost înmormântată în Cimitirul Parohiei comunei de, la dosarul cauzei s-a depus procesul verbal încheiat la data de 15 martie 2006 de către Protoeria P, ca urmare a plângerii formulată de recurenta-reclamantă, în care se menționează chiar de preotul paroh că numita a fost înmormântată în cimitirul comunei de, acesta declarând:" cu privire la locul solicitat, unde doamna spune că sunt rămășițele trupești ale bunicii, în anul 2004, am înștiințat-o pe dânsa că trebuie să plătească locul de folosință, căci altfel va fi cedat altei familii".
Martorul în depoziția sa a declarat că a fost rugat de soția consăteanului să sape o groapă în cimitir pentru soțul său, unde au fost găsite oseminte, iar o vecină i-a spus că nu trebuia să sape acolo pentru că este locul altei persoane, respectiv. recurentei era cunoscută și sub numele de " ".
Mai arată avocat că tot în mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 174 Cod procedură civilă.
Recurenta-reclamantă a solicitat instanței de fond pentru a face dovada faptului că sa paternă a fost înmormântată în acel loc de veci, să pună în vedere intimatei-pârâte să depună la dosar copia filelor din Registrul privind înhumarea numitei, aferent perioadei 30 aprilie 1959-3 mai 1959.
Această solicitare a avut la bază dispozițiile art. 27 alin.3 din regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor le și mânăstărești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, conform căruia " toate deshumările și înhumările vor fi consemnate de către delegatul parohiei sap mânăstirii în registrul de evidență al cimitirului".
Deși instanța a dat curs acestei cereri, intimata-pârâtă nu s-a conformat dispoziției, nedepunând nici un act în acest sens până la rămânerea în pronunțare a cauzei.
Mai susține avocat că instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la cererea de completare a probatoriilor formulată de recurenta-reclamantă, în sensul efectuării unei expertize ADN, care să stabilească dacă osemintele reînhumate în locul unde a fost înhumată și, aparțin sau nu defunctei.
Instanța a omis să se pronunțe pe această cerere, făcând însă vorbire de faptul că, instanța de fond corect a respins acțiunea, atâta timp cât nu numai o expertiză ADN ar fi putut stabili cu certitudine dacă paternă a reclamantei a fost sau nu înhumată în cimitirul intimatei-pârâte.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Susține că recurenta-reclamantă nu a făcut în nicun fel dovada că sa paternă a fost înhumată în cimitirul parohiei comunei de.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
.//.
Prin cererea înregistrata sub nr- pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Bisericii Ortodoxe de să-i permită recuperarea și reînhumarea rămășitelor părintești aparținând bunicii paterne.
În motivarea acțiunii, reclamanta susținut că paterna a acesteia a fost înmormântata în Cimitirul de în anul 1959 și, ca urmare a unor presupuse acte de înstrăinare, de a înstrăinat unor terțe persoane locul de veci în care paternă a acesteia a fost înhumată și, deși solicitat restituirea rămășitelor părintești ale bunicii paterne, pârâta nu făcut acest lucru.
După administrarea probelor cu înscrisuri, un martor, interogatoriu pârâtei, prin sentința civilă nr. 10943/19.11.2008, Judecătoria Ploieștia respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând la pronunțarea soluției că nu există un act de concesiune la dosar din care să rezulte că paternă sau familia acesteia ar fi deținut în Cimitirul Parohiei de un loc de veci în care să fi fost înhumată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, a fost respins de Tribunalul Prahova prin decizia nr.318/30.04.2009, instanța de control reținând în esență că sunt neîntemeiate criticile invocate de reclamantă, că instanța fondului s-a pronunțat asupra cauzei cu care a fost investită în raport cu probatoriul administrat, respectiv înscrisuri și depoziții de martori, probe care nu au putut să facă dovada susținerilor reclamantei în sensul că nu s-a probat existența unui act de concesiune din care să reiasă împrejurarea că paternă sau familia acesteia ar fi deținut un loc de veci în Cimitirul Parohiei, în care să fi fost înhumată.
A fost găsită neîntemeiată și critica apelatei vizând neintroducerea în cauză a altor persoane, precum și completarea probatoriului cu o expertiză ADN, deoarece s-a apreciat că reclamanta a fost cea care, prin promovarea acțiunii, a creat cadrul procesual asupra litigiului dedus judecății, atât cu privire la obiectul cauzei cât și cu privire la persoanele cu care înțelege să se judece, iar completarea probelor în apel nu se justifică în condițiile în care, la prima instanță s-a administrat un probatoriu complet în raport cu care să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
În mod greșit au reținut instanțele că nu s-a făcut dovada unui act de concesiune fără a se analiza celelalte probatorii, inclusiv procesul-verbal încheiat la data de 15 martie 2006 de către Protoeria
Dezvoltând acest motiv de recurs, reclamanta susține că, pentru a se dovedi faptul că sa paternă a fost înmormântată în Cimitirul Parohiei com. de, la dosarul cauzei s-au depus acte și s-au audiat martori, însă probatoriile nu au fost analizate nici în prima instanță și nici în apel.
O a doua critică vizează faptul că instanța de apel a apreciat că în cauză nu pot fi reținute disp. art. 174 Cod pr.civilă referitor la depunerea în instanță a Registrului privind înhumarea numitei, aferent perioadei 30 aprilie 1959-3 mai 1959.
Se susține că, deși instanța a admis această probă, intimata pârâtă nu a dat curs acestei solicitări și nu a depus nici un act în acest sens până la rămânerea în pronunțare a cauzei.
Se critică soluția și sub aspectul omisiunii instanței de apel dea se pronunța cu privire la completarea probatoriilor în sensul efectuării unei expertize ADN care să stabilească dacă osemintele reînhumate în locul unde a fost înmormântat aparțin sau nu defunctei.
Și, în fine, se susține de recurentă că instanțele au greșit și cu privire la cererea de introducere în cauză a numitei, deși, în condițiile în care în locul în care au fost reînhumate osemintele defunctei a fost înmormântat și defunctul, astfel că, în eventualitatea în care acțiunea ar fi fost admisă, era necesar a fi pronunțată și în contradictoriu cu pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.
Se solicită, pentru motivele arătate, admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă, cu motivarea de mai:
Pentru a pronunța soluția de respingere a acțiunii, instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată în apel, a reținut corect, în contextul probator al cauzei, că reclamanta nu făcut dovada susținerilor sale, respectiv că sa paternă -decedată la data de 29 aprilie 1959 a fost înhumată în Cimitirul din com. jud.P, la dosar neexistând un act de concesiune din care să rezulte că defuncta sau familia acesteia ar fi deținut în Cimitirul Parohiei de, un anume loc de veci, în care a fost înhumată și nici dovadă din Registrul Parohiei în sensul că în anul 1959 -anul decesului bunicii paterne a reclamantei, ar fi fost înhumată într-un anume loc în cimitirul respectiv.
Susținerea recurentei, de altfel reiterarea și în apel, în sensul că nu s-a analizat procesul-verbal încheiat la data de 15 martie 2006 de Protoieria P, nu poate fi primită în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unui act de concesiune care să ateste fără echivoc existența unui loc de veci în cimitirul respectiv.
Este neîntemeiată și critica referitoare la incidența disp. art. 174 Cod pr.civilă referitoare la nedepunerea în instanță a unui anumit act întrucît în cauză, deși, într-adevăr, instanța de fond a admis ca probă obligarea pârâtei de a depune la dosar copia filelor din registrul privind înhumarea autoarei reclamantei, acest lucru nu a fost posibil întrucît com. nu deține registrul de înmormântări din anul 1959 (fila 92 dosar fond). În plus, din adresa Române (fila 95 dosar fond) rezultă că în cuprinsul Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor le și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, nu există nicio mențiune privind obligativitatea păstrării registrelor mitricale la parohii, indiferent de perioada vizată.
Nefondată este și critica privind respingerea cererii de completare a probatoriilor în instanța de apel, întrucît s-a apreciat corect că nu se justifică o atare solicitare în condițiile disp. art. 295 Cod pr.civilă, la prima instanță administrându-se un probatoriu complet în raport cu care să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Și, în fine, este neîntemeiată și ultima critică a recurentei deoarece prin cererea de chemare în judecată cu care investește instanța, în baza principiului disponibilității din procesul civil, reclamanta a creat cadrul procesual al litigiului, atât cu privire la obiect cât și cu privire la persoanele cu care înțelege să se judece.
În considerarea celor mai sus arătate, Curtea constată că legalitatea deciziei atacate nu este afectată, motiv pentru care va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
Se va respinge ca nedovedită cererea intimatei pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în P,-,. 153,. G,.6, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 318 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta BISERICII ORTODOXE DIN COMUNA, cu sediul în com., sat de, jud.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - C -
Grefier,
- -
red. /tehnored.VM
4 ex./29.01.2010
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
R,
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Violeta Stanciu, Constanța Ștefan
