Obligație de a face. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 276
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea - Civil privind pe
- - -, - - - LA AV.
și pe - STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T, intimat COMISIA PT. CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DIN CADRUL MINISTERULUI JUSTIȚIEI, având ca obiect
obligație de a face
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat pârât - COMISIA PT. CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DIN CADRUL MINISTERULUI JUSTIȚIEI
- - RECLAMANT - - -
- - RECLAMANT - - - LA AV.
- - pârât - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE
- - pârât - STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul - de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra - de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 26 2008
18 2008 ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.276
Sedința publică din 26 2008
PREȘEDINTE: PROF.DR.
JUDECĂTOR 1: Cauzei Apelant Cosma Vasile Apelant Cosma
GREFIER:
La ordine fiind pronunțarea privind apelurile declarate de reclamantul și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în numele Statului Român și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice B împotriva Sentinței civile nr.2585/25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, având ca obiect obligația a face.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din 19 2008, care face parte integranta din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata la data de 26 2008.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr.2585/25.06.2008 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul împotriva Statului Român, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 400.000 lei ( RON), cu titlu de daune morale și consolidării, ca vechime în muncă, a perioadei detenției nelegitime cuprinsă între 30.12.1947 - 27.08.1953.
Totodată, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției și tardivității acesteia, a lipsei calității procesuale active și pasive, formulate de Statul Român, cât și cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârât în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Instanța a reținut că reclamantul a fost privat de libertate în perioada de 30.12.1947- 27.08.1953, fiind arestat ca învinuit de activitatea în cadrul Partidului Național - " și reținut până la data de 15.11.1950, când, prin Decizia I nr.172/1950 a fost internat într-o colonie de muncă 24 de luni, fiind pus în libertate la data de 28.08.1953, după expirarea măsurii, conform hotărârii Comisiei speciale de verificare a internaților și deținuților contrarevoluționari.
S-a reținut că, la data arestării, reclamantul avea vârsta de 28 de ani și avea ocupația de funcționar.
Instanța a reținut că reclamantul a fost deținut ilegal o perioadă de timp de 5 ani și 8 luni, aspect sub care a dat eficiență dispozițiilor art. 504, 505 Cod procedură penală, stabilind un prejudiciu moral suferit de reclamant, pentru care a fixat despăgubiri în sumă de 400.000 lei ( RON), având în vedere următoarele criterii:
- durata relativ mare a detenției nelegale;
- măsura în care faptul detenției a afectat demnitatea persoanei reclamantului;
- consecințele asupra familiei acestuia
- data introducerii acțiunii, respectiv starea de pasivitate a reclamantului, care a introdus acțiunea după 9 ani, aspect de natură a concluziona cu privire la gravitatea prejudiciului suferit;
- neapelarea la proceduri speciale pentru recuperarea prejudiciului de tipul celor vizate de Decretul lege 118/1990;
-nedovedirea relelor tratamente din timpul detenției;
-nedovedirea unor prejudicii materiale.
Relativ la excepțiile ridicate în cauză, instanța a apreciat că cererea reclamantului nu este prescrisă sau tardivă, întrucât împotriva acestuia nu s-a desfășurat un proces penal de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 506 (2) Cod procedură penală, context în care s-a invocat și Decizia civilă nr. 1440/15.02.2007 a instanței supreme, cât și dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, instanța supremă plasând litigiul sub imperiul dispozițiilor art. 504 Cod procedură civilă, astfel că s-a înlăturat de la aplicare și Decretul 167 /1958 privind prescripția extinctivă, reținându-se, totodată, și capacitatea procesuală activă a reclamantului în cauză.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, în raport cu inaplicabilitatea Legii nr. 554/2007, constatată de instanța de recurs, sens în care se invocă dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, prin prisma cuantumului daunelor acordate reclamantului, context în care se susține neevaluarea tuturor criteriilor furnizate de starea de fapt pentru evaluarea prejudiciului suferit de reclamant, precum: tratamentele inumane, degradante la care a fost supus reclamantul, gradul de afectare a demnității sale, în raport cu persoana sa, efectele detenției asupra familiei reclamantului, efectele stigmatului de pușcăriaș asupra carierei sale profesionale, efectul detenției asupra stării sale de sănătate.
Statul Român prin Direcția generală a finanțelor publice Tad eclarat apel împotriva aceleași hotărâri, pe care o critică în privința modului de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active, tardivității sau prescripției, dar și pe fond, apreciind cuantumul despăgubirilor acordate ca fiind excesiv.
Se susține că legea aplicabilă litigiului este G nr. 214/1999, respectiv Decretul lege nr. 118/1990, iar nu dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, privarea de libertate a reclamantului fiind consecința unor măsuri de tip administrativ, iar nu judiciar. Sub acest aspect se susține nelegalitatea hotărârii și prin prisma modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în litigiul de față.
La recursul reclamantului, Statul Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia, întrucât instanța nu poate evalua criterii de stabilire a prejudiciului, decât în măsura în care la dosarul - se produc dovezi de natură a contura respectivele criterii. Se susține că reclamantul nu a făcut dovada tratamentelor inumane sau degradante, la care a fost supus pe durata detenției sale.
La dosarul - s-au depus de către reclamant înscrisuri care atestă starea sănătății sale, diploma de excelență pentru activitatea sa de parașutist, cât și concluzii scrise.
Verificând apelurile astfel formulate, prin prisma dispozițiilor art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea, cu privire la apelul reclamantului, constată următoarele:
Reclamantul s-a adresat instanței de judecată pentru obligarea Statului Român la daune materiale și morale în sumă de 100 miliarde lei vechi, în temeiul art. 504 și urm. Cod procedură penală, acțiunea fiind înregistrată la data de 10 2005 la Tribunalul Timiș.
Starea de fapt, rezultată din administrarea probelor în fața instanței de fond, relevă că reclamantul, la vârsta de 28 de ani, a fost arestat și cercetat, bănuit fiind de apartenență și activitate în cadrul Partidului Național - ", fără ca împotriva sa să fie declanșate proceduri judiciare specifice, în conformitate cu legislația vremii. Detenția sa a început la data de 30.12.1947 și s-a încheiat la data de 28.08. 1953, cu precizarea că, în perioada 15.11.1950 și până la eliberarea sa, a fost internat într-o colonie de muncă, astfel că perioada detenției totale a fost de 5 ani și 8 luni.
La evaluarea cuantumului daunelor, instanța de fond a reținut criteriul duratei detenției, cât și criteriul nelegitimității acesteia, în raport cu dispozițiile art. 4 și 254 din Codul d e procedură penală în vigoare, la data arestării reclamantului, cod republicat conform art. IV din Legea nr. 145/25.06.1943.
Deși, în directă legătură cu nelegitimitatea detenției reclamantului, sunt și tratamentele reclamate de acesta, instanța de fond nu le-a valorificat ca atare în cauză, invocând nedovedirea lor de către reclamant.
Sub acest aspect, Curtea constată netemeinicia hotărârii apelate. Astfel, reclamantul arată că a fost supus unui tratament inuman și degradant, prin aceea că, în timpul detenției, a fost torturat pentru a face declarații ireale, a fost înfometat, fiind nevoit " să mănânce vietăți ce mișunau pe pământ, bătut în mod repetat, culcat pe scânduri, amenințat și înfricoșat zilnic.
În asemenea condiții, având în vedere caracterul și natura detenției, care nu se circumscrie nici măcar în limitele vreunei proceduri administrative reglementată de legislația vremii, sarcina probei incumbă Statului.
Este excesiv și absurd a pretinde reclamantului să facă dovada tratamentelor la care a fost supus în timpul unei detenții de fapt, dar dispusă, supravegheată și coordonată de persoane care au acționat în numele Statului, fiind expresia autorității statale.
În cauza de față, Statul, în calitate de pârât, nu a făcut nicio dovadă, din care să rezulte scopul detenției, indiciile, temeiurile care au determinat lipsirea de libertate a reclamantului, caracterul licit al anchetei, modalitățile faptice de anchetă, condițiile de detenție, regimul de muncă în coloniile de muncă, etc.
La fel de excesiv este a pretinde reclamantului să producă acte medicale, înscrisuri care să ateste leziuni de natură a contura natura tratamentelor la care a fost supus, având în vedere că, până la abolirea regimului comunist în 1989, asemenea instrumente de probă nu puteau fi utilizate și, mai ales, nu puteau și obținute nici chiar în perioada imediată de după eliberarea reclamantului, care a continuat să fie urmărit și în atenția organelor securității, fiind în arest la domiciliu până în anul 1955.
Reclamantul în cauză a depus, însă, o serie de acte medicale care atestă afecțiunile medicale de care suferă în prezent și care pot avea drept cauză regimul sever de detenție la care a fost supus. Astfel, afecțiuni ale coloanei vertebrale, cifoză cervicală, atrofie cerebrală cu importante leziuni ischemice, stenozări la canalul lombar, ulcer duodenal operat, hernie, sunt atestate în Buletinul medical nr. 1139/2000, nr. 10844/2004, nr. 14073/2004, nr. 9403/2003, nr.9148/2006, nr. 11857/2004, nr. 1059/1995 - înscrisuri depuse în fața instanței de apel.
Pe cale de consecință, la stabilirea prejudiciului urmează a fi avut în vedere și acest criteriu al tratamentelor inumane și degradante suportate de un tânăr la vârsta de 28 de ani, animat de dorința de a evolua spiritual, specifică vârstei, pătruns de un spirit de patriotism, dovedit prin aceea că a făcut parte din trupele, de elită, de parașutiști ai țării, sens în care, la dosarul - ( 27 ), s-a depus Diploma de excelență, acordată reclamantului pentru activitatea ce a depus-o în dezvoltarea trupelor de parașutiști din România.
Același tânăr a participat la cel de al doilea război mondial, fiind rănit, curaj și devotament pentru care a obținut medalia " Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941 - 1945 ".
Asemenea criterii sunt de natură a evalua și măsura în care a fost afectată demnitatea persoanei în cazul reclamantului, la care se adaugă efectele detenției sale nelegitime în planul carierei reclamantului, care nu a mai putut ocupa funcții specifice funcționarilor, fiind nevoit să-și asigure cele necesare traiului prin prestarea unor munci necalificate, precum tăietor de lemne, vânzător de înghețată, fotograf, aspecte de natură a-i marca, în mod definitiv, viitorul în societate iar, mai apoi, în familie, membrii familiei sale fiind stigmatizați, în raport cu morala socială specifică vremii.
Asemenea elemente de fapt nu au fost evaluate de instanța de fond, motiv pentru care Curtea va admite apelul reclamantului și va schimba în parte hotărârea atacată, majorând despăgubirile pe care Statul Român urmează a le plăti reclamantului la suma de 1 milion lei ( RON).
Împrejurarea că reclamantul nu a declarat prezentul demers la o dată mai apropiată de anul 1989 nu poate fi reținută ca argument pentru reducerea pretențiilor acestuia, precum nici împrejurarea că nu a apelat la alte legi reparatorii, precum Decretul lege nr. 118/1990, asemenea susțineri urmând a fi înlăturate de C, ele reprezentând opțiuni ale reclamantului, de natură a permite aprecieri dintre cele mai diferite și nu neapărat defavorabile reclamantului, fiind condiționate de mai mulți factori, de natură subiectivă și obiectivă, între care s-ar putea enumera: jurisprudența inconstantă în domeniu, limitele dispozițiilor art. 504 Cod procedură civilă prin raportare la data introducerii acțiunii - 2005, limitele dispozițiilor art. 998-999 cod civil în raport cu Decretul 167/1958, exprimate în jurisprudența națională, limitele Decretului - lege nr. 118/1990 și altele asemenea prezentate ca atare și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Vișan împotriva României (2008).
Relativ la apelul Statului Român, Curtea urmează a-l respinge, ca neîntemeiat, întrucât instanța de fond a soluționat excepțiile formulate în mod corespunzător, având în vedere că litigiul a fost supus domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 504 și urm. Cod procedură penală, printr-o decizie a unei instanțe de casare, obligatorie pentru instanța de rejudecare, în baza art. 315 Cod procedură civilă, astfel că nu se poate susține inadmisibilitatea acțiunii reclamantului pentru temeiul neurmării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004, neaplicabilă -.
Același argument a determinat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a calității procesuale pasive, cu precizarea că reclamantul a fixat doar temeiul juridic al acțiunii sale.
Aspectele vizând tardivitatea, respectiv, prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, au fost analizate de instanța de fond, în raport cu exigențele Deciziei 1440/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cele ale Curții Constituționale, care au stat la baza redactării normei prevăzută de art. 504 Cod procedură penală, în forma actuală, cu precizarea că între deciziile Curții Constituționale, menționate în declarația de apel, nu există contradicții.
În acest cadru, în mod legitim, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 506 (2) Cod procedură penală au fost înlăturate pentru ipotezele în care privarea de libertate s-a realizat fără parcurgerea etapelor procedurale legale, vizate de ipotezele dispozițiilor art. 504, 505 Cod procedură penală, termenul de prescripție de 18 luni nefiind aplicabil în aceste situații.
Nici dispozițiile Decretului nr.167/1958 nu sunt aplicabile în cauză, litigiul fiind plasat sub imperiul art. 504 Cod procedură penală, iar nu cel al dispozițiilor art. 998-999 Cod civil.
De altfel, Curtea constată că problema prescripției dreptului la acțiune nu poate fi ridicată în acest stadiu procesual, respectiv la nivelul anului 2008, în raport cu data la care s-a inițiat demersul judiciar pendinte, 10.11.2005, durata ciclului procesual impunând o soluție pe fondul drepturilor disputate, cu atât mai mult, cu cât durata procedurii nu poate fi imputată reclamantului în cauza de față.
Criticile, vizând cuantumul pretențiilor acordate de instanță reclamantului, urmează a fi înlăturate în raport cu considerentele expuse de C cu ocazia analizării apelului reclamantului.
Așa fiind Curtea va respinge apelul pârâtei.
În drept dispozițiile art. 294-296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr.2585/25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că, admițând acțiunea formulată de reclamantul, obligă Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 1.000.000 lei (RON), cu titlu de daune morale către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, ca temeinice și legale.
Respinge apelul declarat de P T în numele Statului Român și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.
Definitivă și cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 2008.
Președinte Judecător
PROF.DR.
Grefier
RED B/08.12.2008
DACT.S/7ex/11.12.2008
Inst.fond- - Tribunalul Timiș
Se comunică:
APELANTI - RECLAMANTI |
- - - T, EP. NR. 6, ET. 2, AP. 27, JUDEȚ |
- - LA AV. - T, STR.- -, NR. 25, AP. 4, JUDEȚ |
APELANTI - PÂRÂTI |
STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5, nr. 17 |
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE - T, BV. nr. 15, Județ |
INTIMAT - PÂRÂT |
COMISIA PT. CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DIN CADRUL MINISTERULUI JUSTIȚIEI - B, sector 5, nr. 17 |
Judecători:Cauzei Apelant Cosma Vasile Apelant Cosma
