Obligație de a face. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.283/

Ședința publică din 11 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul G,domiciliat în P,-, Jud.V împotriva sentinței civile nr.725/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VRANCEA și CASA JUDETEANA DE PENSII, cauza având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimata pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar,lipsă fiind recurentul reclamant G și intimatul pârât TRIBUNALUL VRANCEA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:

Reprezentantul intimatei CASA JUDETEANA DE PENSII V depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică cu nr.2/851/29.12.2008,învederând că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului intimatei-pârâte CASA JUDEȚEANA DE PENSII

Reprezentantul intimatei pârâte CASA JUDEȚEANA DE PENSII V,față de recursul declarat de reclamantul G apreciază că este netemeinic și nelegal,motiv pentru care solicită respingerea acestuia,iar pe fond menținerea hotărârea instanței de fond ca fiind legală.

CURTEA

Asupra recursului privind litigiul de asigurări sociale de față:

Prin acțiunea înregistrată la nr- la Curtea de APEL GALAȚI înregistrată la Tribunalul Vrancea în urma declinării de competentă, la nr- reclamantul Gac hemat în judecată Tribunalul Vrancea și Casa Județeană de Pensii V solicitând obligarea primului pârât să emită adeverință pentru actualizarea pensiei de serviciu raportată la majorările salariului brut a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor aflat în activitate în anul 2007 și anume: de la 01 ianuarie, 01 aprilie, și 01 octombrie 2007 să se aplice coeficienții de multiplicare prev.de OUG nr.8/2007 precum și pentru anul 2008 având în vedere creșterile salariale de la 01 aprilie și 18 aprilie 2008.

S-a solicitat și obligarea Casei Județene de Pensii V să-i actualizeze pensia de serviciu și să-i plătească efectiv pensia în condițiile art.68 al.1 OUG nr.100/2007.

În motivarea acțiunii a arătat că a fost grefier la Judecătoriile R și P, a fost pensionat la 20 iulie 1998 că potrivit legislației pensia de serviciu se actualiza anual dar că OG nr.100/04.10.2007 a prevăzut că actualizarea se face ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar.

Apreciază că OG nr.100/2007 conține norme de procedură norme care sunt de imediată aplicare.

Tribunalul Vrancea prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii întrucât OG nr.100/2007 nu retroactivează.

Casa Județeană de Pensii a arătat prin întâmpinare că pentru creșterile salariale din 01 și 18 aprilie 2008 pensia reclamantului a fost actualizată iar în ce privește actualizarea pensiilor de serviciu în raport de creșterile salariale din 2007 ca prematur introdusă acțiunea și a solicitat scoaterea din prezenta cauză a acesteia până la soluționarea definitivă a cererii cu privire la obligarea Tribunalului Vrancea să emită adeverințele pentru actualizarea pensiei începând cu 01.04.2007.

A solicitat respingerea ca rămasă fără obiect a capătului de cerere privind actualizarea pensiei pentru perioada 01 aprilie - 18 aprilie 2008 întrucât pentru această perioadă pensia a fost actualizată.

Prin Sentința Civilă nr. 725/2008 Tribunalul Vranceaa respins contestația ca nefondată.

În motivare a reținut că reclamantul a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Panciu și a fost pensionat în 1998.

Pensia de serviciu a reclamantului este stabilită potrivit disp.art.68 al.7 din Legea nr.567/2004 potrivit cu care actualizarea pensiei de serviciu se făcea anual și anume în luna ianuarie a anului următor celui în care au avut loc creșterile salariale pentru grefierii în activitate.

Prin OG nr.100/04.10.2007 intrată în vigoare la 08.10.2007 art.68 stabilește că pensia se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar.

Anterior intrării în vigoare a OG nr.100/2007 au avut loc potrivit legislației două creșteri salariale pentru grefierii în funcție la 01.04.2007 și 01.10.2007.

Reclamantul a solicitat actualizarea pensiei de serviciu în raport de aceste creșteri salariale începând cu 01.04.2007 și respectiv 01.10.2007.

Cum OUG nr.100/04.10.2007 nu retroactivează pretenția reclamantului este neîntemeiată.

Cât privește majorările salariale din 2008 dată la care era deja în vigoare OUG nr.100/04.10.2007 Casa Județeană de Pensii V pe baza adeverințelor emise de Tribunalul Vranceaa emis, între timp, decizie de actualizare a pensiei reclamantului în raport de aceste majorări.

În această actualizare au fost cuprinse și majorările din 01.04.2007 și 01.10.2007 încât practic reclamantul nu a beneficiat de aceste majorări numai în perioada 01.04.2007 și până la actualizarea din 2008 pe motiv că OUG nr.100/2007 nu retroactivează.

Pentru considerentele expuse tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.

Excepția prematurității invocată de Casa Județeană de Pensii a fost respinsă ca neîntemeiată pe motiv că reclamantul are posibilitatea legală să formuleze ambele capete de cerere și în raport de soluția pronunțată în primul capăt de cerere urma să fie soluționat al doilea capăt de cerere, nefiind astfel motive pentru soluționarea definitivă și irevocabilă mai întâi a primului capăt de cerere.

Cât privește excepția rămânerii fără obiect a actualizării pensiei pentru perioada 01 aprilie, 18 aprilie 2008 tribunalul reține că aceasta nu este propriu-zis o excepție care să fie reglementată de dispoziții legale iar pe de altă parte se reține că reclamantul a formulat un singur capăt de cerere privind actualizarea pensiei în raport de majorările din 2007 și respectiv 2008 încât nu se poate aprecia că majorarea cerută pentru 2008 ar fi capăt de cerere separat pentru a se ajunge la respingerea lui ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, solicitând modificarea ei și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii G să-i actualizeze pensia de serviciu începând cu data de 01.01.2007.

În motivare a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât la data apariției OUG 100/2007 care a schimbat sistemul de actualizare a pensiei de serviciu se produseseră majorări ale salariului de baza de care a beneficiat personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate, ca urmare s-ar cuveni să beneficieze și pensionarii de actualizările din datele de 01.01.2007, 01.04.2007 și 01.10.2007, prin aplicarea acelei dispoziții neînsemnând o aplicare retroactivă a legii.

Intimații Casa Județeană de Pensii G și Tribunalul Vrancea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Vrancea este legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut instanța de fond că modificarea legii 567/2004 prin OUG 100/2007 nu poate produce efecte decât pentru viitor. Ca urmare a acestei modificări, ulterior datei de 08.10.2007 actualizarea pensiei se face ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate.

Este adevărat că otrivit p. art. 68 pct. (7) din lege, în vigoare până la 08.10.2007,contestatorul ar fi beneficiat de actualizarea pensiei în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni, începând cu data de 01.01.2008, iar prin modificarea apărută, prima actualizare a pensiei a avut loc la data de 01.04.2008, pierzând 3 luni în care pensia ar fi fost mai mare.

Dar trebuie avut în vedere că această normă este în favoarea pensionarilor, care vor beneficia pe viitor de actualizări ale pensiei concomitent cu personalului auxiliar de specialitate în activitate, iar nu după câteva luni, ca până în prezent.

Chiar dacă noua lege nu pare echitabilă pentru pensionari, în primă fază, instanțele de judecată au obligația să aplice legea, neputând să o modifice, sau să o ignore în acord cu principiul echității.

Curtea constată că rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea regulilor și să stabilească alte drepturi decât cele prevăzute de lege, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G,domiciliat în P,-, Jud.V împotriva sentinței civile nr.725/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 11 Martie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

dec.jud.-/03.04.2009

Tehnored./2 ex./ 06 Aprilie 2009

Fond:-

Asistenți jud.-

Cu opinie separată

În sensul admiterii recursului declarat de reclamantul

HG

opinie separată

Potrivit art.68 alin.(12) nr.OUG100/2007 pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate. Această prevedere a intrat în vigoare la 8 octombrie 2007 dar aceasta nu înseamnă că implicit indexările acordate în 3 tranșe pentru anul 2008 au fost abrogate sau stinse.

Prin nr.OUG100/2007 nu s-a vrut să se restrângă anumite drepturi pentru personalul auxiliar ieșit la pensie, ci dimpotrivă s-a dorit să se micșoreze doar termenul în care se actualizează drepturile de pensie.

Astfel, anterior, nr.OUG100/2007 drepturile se actualizau în ianuarie a anului următor iar după nr.OUG 100/2007 drepturile se majorează începând cu luna următoare.

Prin urmare, prin nr.OUG100/2007 s-au scăzut doar termenul de plată a drepturilor, fiind doar o chestiune de executare a drepturilor, termenul privește doar plata acestor drepturi. Această dispoziție dată în favoarea pensionarilor nu înseamnă că drepturile dobândite anterior sunt luate.

Consider că în cauză nu se pune deloc problema retroactivității legii, plus că a treia tranșă a indexărilor a operat la 1 octombrie 2007.

Prin urmare, se impune în cauză admiterea recursului.

Judecător

- -

opinia separată

Jud.-/10.04.2009

Tehnored./2 ex./13.04.2009

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Galati