Obligație de a face. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 285

Ședința publică de la 26.05.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 3: Ileana

GREFIER - -

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1116 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatei-pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă, personal și asistată de avocat ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. - din 28.04.2009, și intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE, prin consilier juridic cu delegația emisă la data de 27.04.2009 depusă la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Reprezentantul recurentei-reclamante, în dovedirea recursului, solicită proba cu înscrisuri, din care a comunicat și reprezentantului intimatei-pârâte câte un exemplar.

Reprezentantul intimatei-pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE învederează instanței că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă dar nu le consideră ca fiind relevante pentru soluționarea cauzei de față.

Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, având în vedere și poziția procesuală a părții adverse, în temeiul dispozițiilor art. 305.pr.civ. urmează să le încuviințeze, urmând să aprecieze cu privire la relevanța acestora, la momentul deliberării asupra recursului.

Reprezentantul recurentei-reclamante precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul intimatei-pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentei-reclamante, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile recurate, iar pe fond, admiterea cererii de judecată astfel cum a fost formulata, fără cheltuieli de judecată. În susținerea recursului precizează că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, aceasta apreciind că din probele administrate în cauză nu ar rezultă că între părți ar fi existat raporturi de locațiune. De asemenea, un alt motiv îl constituie faptul că instanța de apel a dispus evacuarea recurentei-reclamante dintr-un spațiu denumit oficiu în suprafață de 9,47 mp în loc de suprafața reală de 6,24 mp astfel încât, se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.

Reprezentantul intimatei-pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE pune concluzii de respingere a recursului și menținerea deciziei civile ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. În susținerea poziției sale precizează că recurenta-reclamantă ocupă abuziv un spațiu în suprafață de 9,47 mp, spațiu ce este situat în imediata vecinătatea garsonierei ce are destinație de oficiu și ieșire de urgență din cămin. De asemenea, arată că reclamanta nu are nici un temei legal prin care să ceară vânzarea spațiului comun, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 6 B la data de 20.04.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă pentru Activități - Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i vândă reclamantei spațiul cu destinație de bucătărie în suprafață totală de 6,24 mp, ca fiind "anexa la contractul de vânzare cumpărare nr. 283/11.12.2006", încheiat între -, în calitate de vânzător, și reclamantă, în calitate de cumpărător, situat lângă garsoniera proprietatea sa și pe care îl stăpânește în exclusivitate din anul 1990.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1077 Cod civil, ale Legii nr. 85/1992, republicată, și ale Legii nr.114/1996.

La data de 09.05.2007, pârâta a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte să evacueze spațiul în suprafață de 9,47 mp, deținut abuziv, situat în imediata vecinătate a garsonierei nr. 7, spațiu ce are ca destinație oficiu și ieșire de urgență din cămin, precum și obligarea acesteia la plata daunelor materiale pentru perioada cât spațiul a fost folosit abuziv fără nici un titlu și fără a plăti vreo chirie, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5736/19.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins cererea principală formulată de reclamanta, ca neîntemeiată, și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, dispunând evacuarea reclamantei-pârâte din spațiul denumit "oficiu", în suprafață de 9,47 mp, situat în blocul cămin din-, parter, sector 6, pentru lipsa titlului locativ.

Totodată, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 31,82 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului mai sus menționat pentru perioada martie 2007-iunie 2007, precum și a sumei de 11,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 283/11.12.2006, pârâta reclamantă a vândut reclamantei pârâte locuința situată În B,-, camera 007, sector 6. La rubrica privind obiectul contractului se menționează că locuința (garsoniera) ce se vinde este ocupată de cumpărător în baza contractului de închiriere din data de 01.01.1999 și este compusă din o cameră de locuit, baie și hol în suprafață totală de 25,79 mp, conform raportului de expertiză-evaluare nr. 326/07.07.2007, în baza contractului de vânzare cumpărare s-a procedat la încheierea procesului verbal de predare primire a locuinței, fiind evidențiată în anexa IV, schița garsonierei-fila 7 din dosar.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat s-a realizat în executarea, de către pârâta reclamantă, a unei obligații de a face stabilită în acest sens în sarcina sa prin sentința civilă nr. 9147/12.12.2003 a Judecătoriei Sectorului 6 B, rămasă irevocabilă.

A reținut instanța că din materialul probator administrat rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că a deținut spațiul în suprafață de 6,24 mp în baza unui contract de închiriere, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.

A mai arătat instanța că, deși inexistența unui înscris constatator nu poate conduce prin ea însași la concluzia că nu s-au stabilit raporturi de locațiune, având în vedere caracterul consensual al contractului, existența contractului de închiriere pentru acest spațiu nu a rezultat nici din eventualele plăți cu regularitate a chiriei și celorlalte utilități, coroborată cu folosirea efectivă a spațiului, care puteau face dovada existenței unor raporturi locative în curs de desfășurare.

Instanța mai reține că în descrierea obiectului contractului de vânzare cumpărare, cât și a contractului de închiriere, se menționează că locuința reclamantei este formată din o cameră, hol și baie, din schița depusă la dosar, reieșind deci că spațiul în suprafață de 6,24 mp nu reprezintă o parte integrantă din unitatea locativă dobândită de către reclamanta pârâtă inițial prin contractul de închiriere și ulterior prin contractul de vânzare cumpărare.

Ca atare, neexistând vreo obligație reglementată de lege în sarcina pârâtei reclamante, aceasta - în virtutea protecției dreptului de proprietate și îngrădirii lui numai în limitele admise de lege, conform art.480 cod civil - nu poate fi obligată să vândă reclamantei spațiul în suprafață de 6,24 mp. O astfel de vânzare ar putea avea loc numai în condițiile cererii și ofertei existente pe piața imobiliară, în baza unor raporturi juridice născute în condițiile economiei de piață, nemai putând fi aplicabile sub acest aspect prevederile legale de protecție instituite de legiuitor doar în favoarea chiriașilor prin Legea nr. 85/1992.

Reclamanta pârâtă nu a probat nici împrejurarea că între părți ar exista un antecontract de vânzare-cumpărare, în baza căruia pârâta reclamantă să-și fi asumat obligația de a vinde spațiul respectiv.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată în parte, în baza dispozițiilor art. 480 Cod civil și față de împrejurarea că reclamanta pârâtă ocupă fără titlu spațiul denumit "oficiu".

Cu privire la celălalt capăt al reconvenționalei, reprezentând daune în cuantum de 300 de lei pentru lipsa de folosință a spațiului, instanța l-a admis în parte, obligând pe reclamanta doar la plata sumei de 31,82 lei, reprezentând lipsa de folosință pentru perioada martie 2007 (dată la care a fost notificată să elibereze spațiul) - iunie 2007, raportat la prevederile OUG nr. 40/1999 și HG nr. 310/2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta-pârâtă, cererea sa fiind înregistrată sub nr. unic - pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.

În motivarea apelului a arătat că instanța de fond nu a procedat la stabilirea corecta a stării de fapt și nici a celei de drept.

Astfel, întreaga motivație a instanței are in vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicata.

Însă, deși suprafața solicitată (pe care o folosește de peste 15 ani și căreia i-a adus îmbunătățiri, nefiind niciodată împiedicată) nu este deținuta în baza vreunui contract de închiriere intervenit intre apelanta - reclamantă si intimata - pârâtă, apelanta apreciază ca este îndreptățită sa-și extindă spațiul de locuit, care este insuficient pentru o familie compusa din trei membri.

A mai arătat apelanta că hotărârea este criticabila sub aspectul neanalizării atente a întregului material probator administrat, în speța: înscrisurile, interogatoriul si declarația martorei propusa de reclamanta. Prin acestea, ea a demonstrat ca a folosit acest spațiu, a instalat un contor electric, lucru cu care unitatea deținătoare a fost de acord, a pus ușă și a adus îmbunătățiri oficiului.

Așadar, spațiul a fost folosit în continuu de către reclamanta, situație cunoscuta si acceptata de către unitatea deținătoare, iar prin repetate solicitări verbale si telefonice adresate personal directorului general al unității deținătoare, de a cumpăra acest spațiu sau a-l deține cu chirie, apelantei nu i sa răspuns, ceea ce duce la concluzia de necontestat că pârâta - reclamanta a acceptat tacit ca reclamanta sa folosească acest spațiu.

Un alt motiv de apel pentru care apelanta a arătat ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala este faptul ca se dispune evacuarea reclamantei parate din spațiul denumit oficiu, in suprafața de 9,47 mp, deși apelanta a depus la dosar schița spațiului in cauza cu suprafața de 6,24 mp. Ar însemna deci ca apelanta să fie obligată sa elibereze si spațiul pe care a îl deține in mod legal, cu contract de vânzare-cumpărare.

Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 292 si art. 295.pr. civ.

Prin decizia civilă nr. 1116/A/15.09.2008 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a V-a Civila in dosarul nr- apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

"Referitor la prima critică adusă sentinței, se reține că apelanta reclamantă recunoaște că suprafața solicitată de ea nu este deținută în baza vreunui contract de închiriere (consemnat sau nu într-un înscris), însă consideră fără vreun temei că simplul fapt că utilizează acest spațiu, nefiind împiedicată de unitatea deținătoare, îi creează un drept la extinderea spațiului de locuit pe care a devenit proprietară, extindere (suprafață) pe care dorește să o și cumpere "În baza Legii nr.85/1992 și art.1077 civ." invocate ce temeiuri de drept ale acțiunii introductive.

Tribunalul apreciază că, așa cum corect a reținut și prima instanță din probele administrate, nu au existat raporturi de locațiune între părți, reclamanta fiind o simplă tolerată în spațiul în care s-a extins cu de la sine putere, până la momentul la care proprietarul de drept al spațiului a înțeles să ceară evacuarea acesteia.

Eventualele lucrări de amenajare pe care reclamanta le invocă ar putea constitui cel mult temeiul unui drept la despăgubiri, în niciun caz, temeiul obligației de a face, respectiv de a obliga proprietarul să-și vândă bunul.

Trecând peste ideea neverosimilă că un spațiu locativ ar putea constitui "anexă" la un contract de vânzare-cumpărare, așa cum se arată în petitul acțiunii, Tribunalul - spre deosebire de apelantă - nu poate ignora faptul că acesteia i s-a vândut un spațiu locativ din imobilul intimatei pârâte doar ca urmare a unei obligații clare și precise, stabilite prin hotărâre judecătorească, că "oficiul" nu era parte integrantă a suprafeței locative pentru care, prin hotărârea judecătorească respectivă, s-a stabilit că ar fi existat locațiunea în sensul Legii nr. 85/1992, și că apelanta reclamantă a fost cea care a dat destinația de "bucătărie a locuinței proprietatea sa" spațiului ocupat fără contract de închiriere.

Nici Legea nr. 85/1992 și nici Legea nr. 114/1996, invocate de reclamantă, nu prevăd posibilitatea "extinderii" spațiului deținut cu contract de închiriere sau de vânzare-cumpărare.

O soluție contrară ar conduce la concluzia că reclamanta s-ar putea extinde în orice spațiu din clădire, pentru ca apoi să pretindă cumpărarea lui.

Față de situația de fapt, de calitatea reclamantei de simplă tolerată în spațiul litigios, în mod temeinic și legal, prima instanță a observat că nu există vreo obligație a pârâtei de a vinde reclamantei acest spațiu, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1077.civ. materia fiind guvernată de principiul libertății contractuale și de art. 480.civ. care prevede că proprietarul unui bun poate dispune liber de acesta (neputând fi deci obligat să-l înstrăineze și, cu atât mai puțin, către o anumită persoană).

În ceea ce privește al doilea motiv de apel, referitor la diferența dintre suprafața spațiului din care s-a admis evacuarea, de 9,47 mp, și suprafața de 6,24 mp, din schița neavizată depusă de reclamantă, Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a avut în vedere suprafața de 9,47 mp, incluzând atât oficiul, cât și holul de acces către acesta, pe care reclamanta îl folosește efectiv, nepunându-se problema vreunei confuzii ce s-ar putea face între aceste spații și cele expres arătate în titlul de proprietate al apelantei reclamante."

Impotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9.proc.civ. in motivarea acestuia, dupa expunerea situatiei de fapt si a stadiului procesual, formuland urmatoarele critici:

" Tribunalului, atunci când s-a pronunțat, a avut în vedere motivația instanței de fond, apreciind că, "așa cum corect a reținut și prima instanță, din probele administrate, nu au existat raporturi de locațiune între părți, reclamanta fiind o simplă tolerată în spațiul în care s-a extins cu de la sine putere, până la momentul la care proprietarul de drept al spațiului a înțeles să ceară evacuarea acesteia".

Nu pot fi de acord cu această susținere de vreme ce subsemnata, prin însăși cererea de chemare în judecată am solicitat instanței ca pârâta să fie obligată să-mi vândă spațiul ce face obiectul prezentei pricini. Evacuarea a fost solicitată de către pârâta prin cererea reconvențională formulata la acțiunea formulată de subsemnata și după ce solicitasem atribuirea spațiului societății care-l administra.

După cum am arătat și în motivele de apel, atât instanța de fond și acum Tribunalul, atunci când au pronunțat cele două hotărâri, au avut în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată potrivit căruia "locuințele din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titulari lor contractului de închiriere, al cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi".

Este adevărat că suprafața solicitată nu este deținută în baza vreunui contract de închiriere intervenit între apelanta-reclamantă și unitatea deținătoare, respectiv intimata-pârâtă-reclamantă, dar, considerând că spațiul pe care îl folosesc de peste 15 ani și căruia i-am adus îmbunătățiri și niciodată, în această perioadă, nu am fost împiedicată de către unitatea deținătoare să-l folosesc, am apreciat că sunt îndreptățită să-mi extind spațiul de locuit care este insuficient pentru o familie compusă din trei membri.

La fila 5 aliniatul 3 din sentința, instanța de fond recunoaște că "deși inexistența unui înscris care să constate operațiunea juridica realizată între părți nu poate conduce la concluzia că nu s-au stabilit raporturi de locațiune, având în vedere caracterul consensual al contractului, existența contractului de închiriere pentru acest spațiu nu a rezultat nici din eventualele plăți cu regularitate a chiriei și a celorlalte utilități, coroborată cu folosirea efectivă a spațiului care putea face dovada existenței unor raporturi locative."

Cu alte cuvinte, acțiunea recurentei ar fi fost admisibilă numai dacă se dovedea că este plătitoare de utilități coroborată cu folosirea efectivă a spațiului în cauză.

Față de această susținere, facem cuvenită observație, că hotărârea este criticabilă sub aspectul neanalizării atente de către Tribunal a întregului material probator administrat, în dosarul de fond, respectiv înscrisurile, interogatoriul și declarația martorei propusă de reclamanta-recurentă și a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosarul de fond.

Deși instanța de fond menționează în hotărâre care au fost probatoriile administrate de către ambele părți, în concluzii nu reține, în apărarea reclamantei niciuna. Ori, prin înscrisurile și declarația martorei audiate am demonstrat că acest spațiu a fost folosit de către reclamanta, a instalat un contoar electric în spațiul pe care îl deține, lucru care l-a adus la cunoștința unității deținătoare și cu care a fost de acord.

Prin Adeverința eliberată de Asociația de Locatari,-, - semnată de președintele și vicepreședinte asociației precum și de câțiva martori, rezultă că spațiul, la data preluării de către reclamanta nu avea nici ușa și pe parcurs s-a pus ușa s-au adus îmbunătățiri oficiului, sau schimbat instalațiile sanitare și electrice, chiuvetele de la oficiu, bateria. S-a pus faianță parțial și autocolant, s-a zugrăvit de două ori pe an, s-au schimbat prize, întrerupătoare, s-au pus aplice pe tavan, s-au vopsit uși și geamuri în fiecare an, s-au pus gratii la uși și geamuri, s-a pus covor PVC."

Așadar, spațiul a fost folosit în continuu de către recurenta-reclamantă, situație cunoscută și acceptată de către unitatea deținătoare, în speță, intimata.

Prin repetate solicitări verbale și telefonice adresate personal directorului general al unității deținătoare, CITON de a cumpăra acest spațiu sau a-l deține cu chirie, acesteia nu i s-a răspuns acestor solicitări, ceea ce duce la concluzia de necontestat că pârâta-reclamantă a acceptat tacit să folosească acest spațiul.

Elocventa în acest sens este adresa cu numărul 4318/10.09.2003, eliberată de Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective B prin care i se răspunde apelantei-reclamante că "După cum știți pentru utilizarea spațiului din căminul CITON nu se percepe chirie".

II. Un alt motiv de recurs pentru care considerăm că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală este și acela că se dispune evacuarea reclamantei pârâte din spațiul denumit oficiu în suprafață de 9.47. situat în căminul - din-, parter sector 6.

Cu toate că recurenta depune la dosarul de fond schița spațiului în cauză cu suprafața de 6,24 mp, lucru reținut și de instanța, (vezi pag. 5 alin. 4 și 5 dosar fond), se dispune evacuarea acesteia dintr-un spațiu de 9,47.p pentru că așa a solicitat pârâta-reclamantă prin cererea reconvențională, fără ca instanța de fond să analizeze cu corectitudine înscrisurile depuse la dosar.

Raportat la suprafața de spațiu din care reclamanta trebuie să fie evacuată, ar însemna ca aceasta să elibereze și spațiul pe care a aceasta îl deține în mod legal, cu contract de vânzare-cumpărare.

Față de cele învederate, vă rugăm să admiteți recursul, să desființați decizia civila nr.1116 A /15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă ca fiind netemeinică și nelegală și pe fond să admiteți acțiunea astfel cum a fost formulată."

Analizand lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:

In mod corect cele doua instante au constatat inexistenta unui drept al reclamantei-recurente la cumpararea spatiului in litigiu si in mod corect au retinut ca situatia recurentei cu privire la spatiul respectiv este aceea de simpla tolerata.

Faptul ca recurenta ar fi solicitat anterior inchirierea spatiului, respectiv cumpararea acestuia nu este relevant in prezenta cauza, cu atat mai mult cu cat nu s-a invocat vreun drept al reclamantei-recurente de a se extinde in spatii care nu i-ar fost repartizate.

Astfel, singurul aspect relevant pentru solutionarea cererii cu care instantele au fost investite este de a vedea in ce masura recurenta-reclamanta avea vreo vocatie legala la cumpararea spatiului cu privire la care solicita sa fie obligata parata sa il vanda reclamantei. Or, asa cum corect au retinut prima instanta si instanta de apel, pentru a avea vocatie la cumpararea spatiului in temeiul Legii nr. 85/1992, invocata de reclamanta ca temei al cererii, aceasta trebuia sa aiba calitatea de chirias al spatiului respectiv, insa nu are aceasta calitate.

Corect au retinut instantele ca nu s-a facut dovada unor raporturi de locatiune, intrucat nu s-a facut dovada existentei unui contract scris si, totodata, nici a unui contract verbal atat timp cat reclamanta nu a facut dovada ca ar fi achitat chirie proprietarului spatiului. Existenta unor raporturi locative presupune nu doar folosirea unui spatiu, ci si asumarea unor obligatii corespunzatoare acestor raporturi locative, obligatia esentiala ce revine unui locatar fiind aceea de a achita chirie pentru spatiul folosit. Or, recurenta nu a fost in masura sa faca dovada ca pentru spatiul pe care doreste sa il cumpere are raporturi locative cu proprietarul, raporturi stabilite in fapt prin folosinta spatiului si plata chiriei corespunzatoare.

Nimeni nu a negat faptul ca reclamanta a folosit spatiul respectiv, insa simpla folosire a spatiului, chiar cu acordul proprietarului, indiferent cat de indelungata ar fi, nu conduce la dobandirea unui drept sau a unei vocatii la cumpararea spatiului folosit astfel. Ca atare, nici una din imprejurarile invocate de recurenta privind modul de folosire a spatiului nu au relevanta in raport cu obiectul cauzei.

Nici imprejurarea invocata de reclamanta in sensul ca ar fi adus inmbunatatiri spatiului respectiv nu este de natura sa dreptul acesteia la a cumpara spatiul, ci, eventual, un drept de creanta pe care il poate valorifica impotriva proprietarului spatiului.

In ce priveste al doilea motiv de recurs, curtea retine ca in mod corect s-a dispus de catre prima instanta evacuarea sa din spatiul in suprafata de 9,47 mp, acest spatiul fiind format nu doar din oficiul pe care reclamanta dorea sa il cumpere, ci si din holul de acces la acest oficiu. Astfel, cererea reconventionala nu s-a referit doar la evacuarea reclamantei-parate din spatiul cu destinatia de oficiu, ci si din spatiul cu destinatia de iesire de urgenta din.

Ca atare, este total nefondata sustinerea recurentei in sensul ca s-ar fi dispus evacuarea sa si din spatiul pe care il detine in mod legal cu contract de vanzare-cumparare, intrucat spatiul din care s-a solicitat si s-a dispus evacuarea este total diferit de spatiul pe care reclamanta-recurenta il are in proprietate in temeiul contractului de vanzare-cumparare 283/11.12.2006.

In consecinta, curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr.1116.A din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatei-pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI -SUCURSALA DE INGINERIE OBIECTIVE, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

-

Red. MS

.red. AP

2 ex./19.06.2009

Judecători apel - Secția a V-a Civilă

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Ileana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Bucuresti