Obligație de a face. Decizia 2890/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(454/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2890/
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă ARHIVELE NAȚIONALE- DIRECȚIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6230 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 25951/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă () și intimata pârâtă SC SA - prin lichidator, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata pârâtă ca lichidator al SC SA, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 24.04.2009, precum și faptul că atât recurenta pârâtă Arhivele Naționale - Direcția Municipiului B cât și intimata pârâtă ca lichidator al SC SA, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.6230 din 10.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei; a fost anulată cererea față de pârâta SC SA - PRIN LICHIDATOR, pentru lipsa capacității de folosință; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhivelor Naționale ca neîntemeiată; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ARHIVELE NAȚIONALE-DIRECȚIA MUNICIPULUI B; a fost obligată pârâta ARHIVELE NAȚIONALE la eliberarea adeverinței care să ateste activitatea desfășurată de aceasta, sporurile primite și aportul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art.18 din OUG nr.39/2006 se prevede că în situația desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, extrase sau certificate privind stagiile de cotizare, la asigurările sociale se preiau de Arhivele Naționale sau de Direcțiile Județene după înființarea în cadrul acestora a unor structuri specializate.
Prin urmare, a reținut Tribunalul că de la intrarea în vigoare a actului normativ pârâta avea obligația de a prelua aceste documente privind activitatea societății care și-a încetat activitatea, fiind radiată de la registrul comerțului.
Tribunalul a reținut că actul normativ nu instituie vreun termen în care Arhivele Naționale trebuie să înființeze structurile specializate, și prin urmare această obligație s-a născut odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.39/2006.
Mai mult la data introducerii acțiunii pârâta avea deja stabilită în sarcina sa obligația de a gestiona aceste acte iar încălcarea ei nu poate fi pusă pe seama Casei de Pensii, iar invocarea de către pârâtă a neretroactivității a legii civile este netemeinică.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Arhivele Naționale - Direcția Municipiului B prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct.4) și 9) proc. civ.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.9) proc. civ. se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece judecătorul nu poate să stabilească el însuși pe cale jurisprudențială, în afara legii norme de drept substanțial și procedural în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenul până la care trebuie înființate structurile specializate cu asigurarea în condițiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare, întrucât sunt nesocotite dispozițiile art.1 alin.(4) din Constituție privind separarea și echilibrul puterilor în stat.
Susține recurenta că instanța de judecată a încălcat principiul puterilor în stat, ceea ce reprezintă un pericol de ordin constituțional, de alunecare a regimului politic către guvernarea de către judecători.
De asemenea, se susține că ceea ce este și mai grav este faptul că hotărârea este imposibil de executat, întrucât nu dețin arhiva societății SA.
Cu privire la cea de a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.9) proc. civ.
În susținerea acestui motiv de recurs s-au invocat în esență următoarele:
Prima instanță trebuia să verifice dacă dreptul afirmat de către reclamantă îndeplinește condițiile cerute de lege.
Interpretarea dată dispozițiilor art. 18 din OUG nr.39/2006 aprobată prin Legea nr.474/2006 este greșită, superficială, neconvingătoare și reprezintă o nesocotire a voinței legiuitorului.
Recurenta invocă în dezvoltarea acestui motiv de recurs Lege nr.24/2000 privind tehnica legislativă analizând structura art.18 din Legea nr.16/1996, stabilind că "se preiau după înființarea în cadrul Arhivelor Naționale și al direcțiilor județene în condițiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare".
Prin urmare susține recurenta că numai în aceste condiții poate fi vorba despre preluarea acestor documente care impun cu necesitate asigurarea prealabilă a cadrului necesar și a condițiilor corespunzătoare care să facă posibilă această preluare.
În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta reia la nesfârșit chestiuni ce privesc istoricul faptelor și intrarea în faliment a firmei ale cărei documente trebuia să le preia, fără a ne spune în mod clar și precis care sunt argumentele de drept pentru care hotărârea trebuie casată.
O lată critică care de altfel reia același argument prezent pe tot parcursul motivelor de recurs este acela că instanța de fond a nu putea decât printr-un raționament greșit confuz și contradictoriu să concluzioneze că de la intrarea în vigoare a actului normativ pârâta avea obligația de a prelua aceste documente.
De asemenea se susține că nu au fost prevăzute sume în buget pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în art.18, stabilirea cuantumului și a principalelor destinații ale alocațiilor bugetare constituind atributul exclusiv al legiuitorului.
Celelalte așa zise critici se referă la alte acte normative și instituții care nu au nicio legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9) proc. civ. și vizează chestiuni legate de finanțele publice și modul de alocarea a resurselor bugetare.
Intimata a formulat recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Cu privire la prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.4) proc. civ. Curtea reține că acest motiv constă stipulează că: "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".
Or, prima instanță obligând pe recurenta-pârâtă să elibereze intimatei-reclamante o adeverință nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În primul rând rolul instanțelor este acela ca atunci când o persoană fizică sau o persoană juridică de drept public sau de drept privat nu pune în aplicare o dispoziție legală ce consfințește un drept statuat într-o lege în favoarea unei alte persoane să intervină și să dispună în virtutea atribuțiilor legale executarea acelei obligații prin intermediul unei hotărâri judecătorești ce se poate executa de bună voie sau pe calea executării silite.
Critica conform căreia Tribunalul a încălcat principiul separației puterilor în stat este hazardată, deoarece recurenta nu este una dintre puterile statului, iar pe de altă parte nu a instanța de fond nu a obligato la acțiune care ar aparține unei puteri în stat, ci a obligato la îndeplinirea unei obligații legale stabilite necondiționat prin art.18 din OUG nr.36/2006 să preia documentele cu valoare practică ale societății radiate.
Prin urmare nu poate fi vorba despre depășirea atribuțiilor atâta timp cât orice persoană are dreptul de acces la justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, drept recunoscut atât de către Constituția României cât și de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și prin urmare justiția este cea obligată să stabilească dacă a fost vorba despre o încălcare sau nu a legii, ceea ce în speța de față a și stabilit în mod concret prin obligarea recurentei la eliberarea adeverinței către intimată.
Cu privire al invocarea ca temei de drept a dispozițiilor art. 304 pct.9) proc. civ. Curtea reține că acest motiv de drept statuează că poate constitui motiv de recurs când "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Or, pentru a fi incident acest temei presupune că lipsa de temei de legal se caracterizează prin insuficiența motivării în fapt, când considerentele hotărârii nu au claritatea sau precizia necesară pentru a permite instanței de recurs să verifice dacă legea a fost aplicată corect sau nu, lucru care nu rezultă din hotărârea recurată, aceasta conținând atât motivele de fapt cât și cele de drept în analizarea contestației recurentului-reclamant.
Cu privire la ipoteza constând în încălcarea legii, Curtea reține că aceasta constă fie în refuzul aplicării legii fie la o interpretarea greșită acesteia, ceea ce din probele administrate în cauză și analizate prin hotărârea recurată nu rezultă.
Hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art.18 din OUG nr.39/2006, reținându-se că în cazul desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie preluată de altul documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, extrase sau certificate privind stagiile de cotizare la asigurările sociale se preiau de Arhivele Naționale.
Dispozițiile art.18 din OUG nr.36/2006 care au modificat Legea nr.16/1996 privind Arhivele Naționale prevede că " n cazul desființării, in condițiile legii, a unui creator de documente, persoana juridica, fără ca activitatea acestuia sa fie continuata de altul, documentele cu valoare istorica, in sensul prevederilor art. 2, cat si cele cu valoare practica, in baza cărora se eliberează copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.
Documentele cu valoare practica prevăzute la alin. 1 se preiau după înființarea in cadrul Arhivelor Naționale si al direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale a unor structuri specializate, cu asigurarea, in condițiile legii, a resurselor umane si logistico-financiare necesare.
Documentele cu valoare practica, in baza cărora se eliberează copii, certificate si extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare in sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, in condițiile alin. 2, pe baza de inventar si proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute in anexele nr. 2 si 3.
Asigurarea structurilor specializate prevăzute la alin. 2 se realizează cu încadrarea în numărul de posturi si credite bugetare aprobate Ministerului Administrației si Internelor, prin legile bugetare anuale."
Prin urmare era obligația recurentei să-și asigure cele necesare preluării acestor documente și nu a intimatei ale căror drepturi sunt garantate de către Codul muncii prin art.34, iar legiuitorul care a impus această obligație Arhivelor Naționale cunoștea foarte bine existența acestor drepturi garantate în Codul muncii de vreme ce nu a impus un anumit termen, astfel că nu intimata sau instanța de fond se fac vinovate pentru nepreluarea acestor documente.
Dacă am accepta punctul de vedere al recurentei nu am putea pune în aplicarea niciodată aceste dispoziții legale pentru că acesta ar invoca de fiecare dată aceeași scuză a lipsei fondurilor și eventual a încălcării separației puterilor în stat sau a depășirii atribuțiilor de către instanțele de judecată.
Or, amânarea sine die a aplicării dispozițiilor art. 18 din OUG nr.39/2006 ar duce la încălcarea drepturilor proteguite de lege ale intimatei.
De asemenea, aceste dispoziții erau în vigoare la data introducerii acțiunii, astfel că nu poate fi vorba de aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 18 din OUG nr.39/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 6230 din 10.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimata pârâtă () și intimata pârâtă SC SA - prin lichidator, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./02.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
