Obligație de a face. Decizia 2996/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.830/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2996/
Ședința publică de la 06 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6066 din data de 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1224/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Universitatea Tehnică de Construcții B, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 06.05.2009 depusă la dosar-fila 15 și intimataUniversitatea Tehnică de Construcții B,prin consilier juridic în baza delegației nr.3223 din 27.04.2009 depusă la dosar-fila 14.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimata Universitatea Tehnică de Construcții B către reprezentantul legal al recurentei.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a respins proba cu interogatoriu intimatei cât și proba testimonială, având în vedere împrejurarea că aceste probe erau relevante soluționării pricinii deduse judecății.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai arată că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a motivat și nu a analizat capătul de cerere prin care se solicita constatarea nulității Hotărârii din 04.12.2007 a Consiliului Academic al Universității Tehnică de Construcții B, prin care s-a stabilit că minusurile din gestiune constituie o neglijență și îi sunt imputabile recurentei, fără a analiza condițiile de nelegalitate a atragerii răspunderii civile patrimoniale.
Mai mult decât atât, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a respins capătul de cerere prin care solicita obligarea intimatei la plata unei despăgubiri, fără a observa că angajatorul nu a făcut dovada restituirii carnetului de muncă către recurentă la momentul încetării raporturilor de muncă și nici împrejurarea că reținerea carnetului de muncă nu i-ar fi fost imputabilă.
În concluzie, în raport de dispozițiile art.312 alin.3 pr.civ. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință, trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimata Universitatea Tehnică de Construcții B, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6066 din data de 02.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a espins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică de Construcții B și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță că reclamanta a fost salariata pârâtei, începând cu data de 20.09.2000, desfășurându-și activitatea în calitate de magaziner la Căminul nr.3, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la pârâtă cu nr. 8211/29.09.2000.
S-a constatat că, la data de 24.09.2007 reclamanta a formulat cerere de demisie, care a fost înregistrată la pârâtă cu nr.8140/27.09.2007 și că prin decizia nr.9351/25.10.2007 pârâta a hotărât ca, începând cu data de 26.10.2007, reclamanta să predea gestiunea, urmând a se inventaria bunurile în prezența unei comisii de inventariere, în perioada 26.10.2007 -16.11.2007.
De asemenea, având în vedere lipsurile în gestiune, prin decizia nr.11332/5.12.2007, pârâta a stabilit ca prejudiciul constând în contravaloarea a șase saltele să fie recuperat de la reclamantă, reținându-se că se face vinovată de neevidențierea bunurilor și de neasigurarea gestiunii după plecarea studenților din cămin, precum și de neîndeplinirea obligației de a anunța în scris rectorul, în termen de 24 de ore, din momentul luării la cunoștință despre lipsuri, astfel cum prevede art.9 din HG nr.2230/1969.
S-a ținut seama că raporturile de muncă au încetat în temeiul art.79 alin. 4 din Codul muncii, începând cu data de 19.11.2007, conform deciziei nr.l71/20.11.2007.
S-a mai reținut că, în datele de 14.02.2008 și de 18.02.2008 reclamanta a achitat sumele de 350 lei și respectiv de 520 lei, fiind emise chitanțele nr.4865/14.02.2008 și nr.4695/18.02.2008, ce cuprind mențiunea că sumele reprezintă contravaloare obiectelor de inventar lipsă.
S-a luat act că prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii din 05.12.2007 a Colegiului Academic al Universității Tehnice de Construcții B, prin care s-a stabilit că minusurile din gestiune constituie neglijența sa și îi sunt imputabile, precum și obligarea paratei la restituirea sumei de 870 lei, reprezentând prejudiciul calculat de către parată in temeiul hotărârii menționate și achitat de către reclamantă, apreciind că suma nu era datorată.
S-a constatat că prin actul emis de pârâtă, aceasta a hotărât recuperarea prejudiciul constând în contravaloarea bunurilor ce lipseau din gestiunea reclamantei de la aceasta, însă această decizia nu produce nici un efect asupra salariatei, în sensul atragerii răspunderii acesteia pentru prejudiciul suferit în patrimoniul pârâtei, nefiindu-i comunicată.
S-a reținut că prin adresa nr.12148/21.12.2007 (fila 55) reclamanta a fost înștiințată de pârâtă despre hotărârea adoptată de colegiul academic din 5.12.2007, precum și de faptul că, în situația în care nu va achita debitul, pârâta se va adresa instanței judecătorești pentru a recupera prejudiciul.
S-a considerat că pârâta nu a urmărit ca prin decizia emisă la 5.12.2007, să-i impute reclamantei vreo sumă de bani, intenția pârâtei fiind de a apela la calea acțiunii în justiție pentru stabilirea răspunderii salariatei sale, astfel că, neproducând nici un efect asupra salariatei în sensul angajării răspunderii acesteia, actul nu este lovit de nulitate.
În ceea ce privește obligația pârâtei de restituire a sumei achitată de reclamantă de bunăvoie, instanța de fond a constatat că reclamanta, potrivit fișei postului, avea atribuții de gestiune a bunurilor aflate în dotarea studențesc.
S-au mai avut în vedere prevederile art.23 - 25 din Legea nr.22/1969, care instituie răspunderea materială integrală a gestionarilor, potrivit dispozițiilor codului muncii și prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin faptele de încălcare a dispozițiilor legale privind gestionarea bunurilor și s-a considerat că actul normativ stabilește o prezumție de vinovăție a gestionarului, în situația producerii unei pagube în patrimoniul angajatorului.
Totodată, s-a ținut seama că potrivit art.7 și 8 din HG nr.2230/1969, gestionarii au obligația de a completa actele cu privire la operațiile din gestiunea sa și de a preveni sustragerea bunurilor, de a le păstra potrivit prescripțiilor tehnice și că art.9 alin.1 lit.a și alin.2 din actul menționat prevede obligația gestionarului de a comunica în scris conducătorului angajatorului plusurile și minusurile din gestiune, de care are cunoștință, în termen de 24 de ore din momentul în care are cunoștință de acele situații.
S-a mai constatat că reclamanta, care a avut atribuții de gestiune a bunurilor pârâtei, nu a dovedit că a îndeplinit obligațiile legale stabilite în sarcina, astfel că răspunderea pentru producerea prejudiciului constând în lipsurile din gestiunea sa îi aparține potrivit textelor legale menționate, raportat la art.270 din Codul muncii și în consecință, suma achitată cu titlu de contravaloare a prejudiciului era datorată, cererea de restituire fiind nefondată.
Potrivit susținerilor ambelor părți, s-a reținut că pârâta a predat reclamantei carnetul de muncă la data de 14.02.2008, cu prilejul întocmirii notei de lichidare.
În privința prejudiciului constând în contravaloarea drepturilor salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 19.10.2007 - 7.04.2008 și în nevirarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, de sănătate și de șomaj pentru aceeași perioadă, produs datorită neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de a-i preda carnetul de muncă, prima instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului.
Astfel, s-a avut în vedere că pentru lunile octombrie și noiembrie 2007 pârâta a recunoscut dreptul reclamantei de a încasa drepturi salariale, raporturile de muncă încetând la data de 19.11.2007, potrivit deciziei emisă de pârâtă, caz în care nu se poate reține că salariata a suferit un prejudiciu, cu atât mai mult cu cât obligația de predare a carnetului de muncă revenea angajatorului la data încetării contractului individual de muncă.
S-a arătat că reclamanta nu a dovedit imposibilitatea de a se angaja într-un alt loc de muncă și nici faptul că aceasta se datorează împrejurării că nu a deținut carnetul de muncă.
Împotriva acestei hotărârii s-a formulat recurs de către reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a încuviințat numai proba cu înscrisuri și a respins în mod greșit proba cu interogatoriu și proba cu martori, deși recurenta a solicitat aceste probe, atât prin acțiunea introductivă, cât și la termenul de solicitare de probatorii.
S-a susținut că momentul formulării probatoriului este prima zi de înfățișare și probele ce nu au fost solicitate în temeiul dispozițiilor art.112, art.115 pr.civ. mai pot fi solicitate doar în condițiile prevăzute de art. 138 pr.civ.
S-a arătat că, în speță, Tribunalul a acordat cuvântul pe probe și s-a pronunțat în sensul respingerii probei cu interogatoriu și martori, astfel că în mod eronat s-a consemnat în încheierea de la ultimul termen că s-a acordat din nou cuvântul pe probatoriu.
Hotărârea primei instanțe a mai fost criticată de către recurentă și pentru că nu s-a analizat cererea de constatare a nulității hotărârii din 04.12.2007 a colegiului academic al universității tehnice de construcții B, prin care s-a stabilit că minusurile din gestiune constituie neglijență și sunt imputabile recurentei.
S-a arătat că abordarea instanței de fond nu a fost imparțială, atunci când a apreciat că "pârâta nu a intenționat ca, prin decizia emisă la 05.12.2007 să-i impute reclamantei vreo sumă de bani, intenția pârâtei (Universitatea Tehnica de Construcții B) a fost de a apela la calea acțiunii în justiție pentru stabilirea răspunderii salariatei sale, astfel că, neproducând nici un efect asupra salariatei în sensul angajării răspunderii acesteia, actul nu este lovit de nulitate.", de vreme ce intimata pârâtă nu a susținut o astfel de apărare și nici nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a recurentei în calitate de salariată.
S-a învederat că în vechea reglementare, răspunderea materială se putea stabili numai prin emiterea unei decizii de imputare sau prin darea/luarea unui angajament de plată, iar nu și prin acționarea în judecată a celui pretins vinovat, pe când răspunderea civilă are ca instrument numai acțiunea civilă, acțiunea în pretenții întemeiată pe contractul individual de muncă.
Astfel că, în condițiile în care intimata pârâtă nu a formulat o astfel de acțiune civilă și nici nu a formulat cerere reconvențională în cadrul prezentei acțiuni și și-a însușit suma de 870 lei, pe parcursul derulării prezentului litigiu, rezultă că recurenta a fost nevoită să achite o suma de bani nedatorată, pentru a obține carnetul de muncă și pentru a se putea angaja la un nou loc de muncă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei de bani achitată de către recurentă, constrânsă de necesitatea angajării, s-a susținut că motivarea instanței de fond este contradictorie, cu referire la atribuțiile cuprinse în fișa postului, de gestiune a bunurilor aflate in dotarea studențesc.
S-a mai învederat că nici o instituție publică de stat nu poate angaja salariați fără carnet de muncă și că în prezent recurenta este angajată a unei astfel de instituții (Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului B), astfel că, în mod eronat, instanța de judecată a apreciat că nu s-a făcut dovada imposibilității de a se angaja la un alt loc de muncă și nici faptul că această împrejurarea s-ar datora faptului că nu deținea carnetul de muncă.
S-a motivat că din moment ce recurenta era în litigiu (din data de 12.01.2008) și contesta Hotărârea din 04.12.2007 a Colegiului Academic al Universității Tehnice de Construcții B, prin care s-a stabilit că minusurile din gestiune constituie neglijență și îi sunt imputabile, aceasta nu ar fi avut nici un interes de a achita la data de 14.02.2008, respectiv 18.02.2008, o suma nedatorată (contestă în instanță ca fiind imputabilă) decât pentru a-și recupera mai repede carnetul de muncă și a se putea angaja la Agenția Naționala de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, pentru a asigura existența familiei sale, având în întreținere un copil minor.
S-a precizat că deși recurenta avea, potrivit fișei postului, atribuții de gestiune a bunurilor aflate în dotarea studențesc, iar dispozițiile art. 23-25 din Legea nr. 22/1969 instituie răspunderea materială integrală a gestionarilor, aceste aspecte nu prezintă relevanță și nu pot fundamenta atragerea răspunderii civile patrimoniale, de vreme ce condițiile generale nu sunt îndeplinite (existența unei fapte ilicite, prin care se aduce o atingerea unui drept subiectiv al angajatorului; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
S-a susținut că lipsa celor 6 saltele a fost cauzată nu ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de recurentă, ci a fost cauzată de neglijența agenților de paza ai SC SRL, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
S-a arătat că recurenta a solicitat prin referatele nr. 443/06.08.2007 și nr.6773/13.08.2007, adresate Direcției Administrative a nr.3 al Facultății de Construcții B, să se dispună măsurile necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a SC SRL, în vederea recuperării prejudiciului cauzat (urmând ca firma de pază să exercite sau nu acțiune în regres împotriva agenților săi), încă de la momentul constatării dispariției saltelelor, fiind astfel îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 9 alin.1 lit.a si alin. 2 din HG 2230/1969, care prevăd că termenul de 24 ore pentru anunțarea unor eventuale nereguli curge de la constatarea acestor nereguli, nu de la momentul producerii lor.
S-a mai precizat că angajatorul nu a făcut dovada că recurenta a avut cunoștința mai devreme de momentul la care i-a anunțat despre aceste nereguli și s-a precizat că sustragerea saltelelor nu este imputabilă recurentei, fiind o infracțiune săvârșite de terțe persoane, neidentificate, iar nicidecum una dintre faptele pentru care se impune atragerea răspunderii unui gestionar.
S-a învederat că recurenta nu avea atribuții de pază a bunurilor din gestiune, potrivit fișei postului depusă la dosarul cauzei de către angajator, în speță, instanța de fond confundând noțiunea de gestiune cu noțiunea de pază.
S-a invocat că nu au fost dispuse nici un fel de măsuri pentru recuperarea prejudiciului de către conducerea, sustragerea din incinta a mai multor obiecte de inventar (saltele, scaune) fiind posibilă și ca urmare a faptului că firma de pază nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, deși a fost notificată cu privire la comportamentul necorespunzător al agenților de pază, care părăseau postul ore întregi sau consumau băuturi alcoolice în timpul serviciului și nu asigurau ieșirea principală a.
Astfel, s-a invocat procesul-verbal nr. 9/10.08.2007, din care a rezultat că agentul de pază Rap ermis studentului intrarea în cămin pentru a-și lua saltelele, deși căminul era închis, iar agentul de pază nu era autorizat în acest sens.
S-a precizat că la data de 29.07.2007 (astfel cum aceasta data a fost determinată la momentul formulării referatelor nr. 443/06.08.2007 si nr.6773/13.08.2007 ) - când au dispărut saltelele, recurenta nu era la serviciu, fiind o zi de duminică, paza obiectelor revenind firmei SC SRL și ca atare, în speță, rezultă că intimata parată nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Hotărârea recurată a mai fost criticată și cu privire la despăgubirile solicitate de către recurentă, aferente perioadei 19.10.2007-07.04.2008, actualizate cu rata inflației la data plății efective, în cuantum de 3592,66 lei egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită, din culpa pârâtei, pentru că aceasta a fost împiedicată să încheie un contract de muncă cu un alt angajator, în condițiile în care intimată nu a făcut dovada restituirii carnetului de muncă la momentul încetării raporturilor de muncă și nici împrejurarea că reținerea carnetului de muncă nu i-ar fi fost imputabilă, iar instanța de fond a constatat că obligația de predare a carnetului revenea angajatorului la data încetării contractului individual de muncă, raporturi ce au încetat la data de 19.10.2007.
Prin întâmpinare intimata Casa Universitatea Tehnică de Construcții Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs prevăzut de art.304 pct. 5 și 9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit procesului verbal încheiat la data de 23.11.2007 de persoanele numite de către conducerea Universității Tehnice de Construcții B prin decizia nr.9351/25.10.2007 emisă, s-a constatat, în urma inventarierii faptice a bunurilor materiale (mijloace fixe și obiecte de inventar) din Căminul 3 aflate în gestiunea recurentei reclamante, existența unui minus în gestiune (6 saltele lipsă) în valoare de 870 lei și s-a solicitat conducerii instituției să ia măsuri cu privire la recuperarea acestei pagubei.
Prin memoriul înregistrat sub nr.11137/30.11.2007 adresat Rectorului Universității Tehnice de Construcții B, recurenta reclamantă a solicitat să se ia act că lipsurile constate în gestiune nu îi sunt imputabile, sustragerea saltelelor fiind cauzată de neglijența agenților de pază ai SC SRL, după cum s-a învederat și prin referatele 443/06.08.2007 si nr.6773/13.08.2007 adresate directorului economic.
Prin hotărârea Colegiului Academic al Senatului Universității Tehnice de Construcții B din 04.12.2007 contestată în cauză, în urma analizării memoriul recurentei, s-a decis ca prejudiciu constatat să fie recuperat de la gestionara recurentă, care trebuia să aibă evidența bunurilor și modul lor de gestionare.
Ulterior, prin adresa nr.12148/21.12.2007 emisă de către Compartimentul Financiar contabilitate din cadrul Universității Tehnice de Construcții B, recurenta reclamantă a fost înștiințată cu privire la faptul că urmează a fi sesizatăinstanța de judecată pentru recuperarea prejudiciului, în cazul în care nu va da curs invitației de a semna procesul verbal de inventariere nr.-/23.11.2007 și nu va achita suma de 870 lei, reprezentând minusul constatat în gestiunea sa.
Cererea recurentei reclamante de constatare a nulității Hotărârii din 04.12.2007 a Colegiului Academic al Universității Tehnice de Construcții Baf ost corect respinsă de către instanța de fond, de vreme ce aceasta nu a produs efecte juridice similare unei decizii de imputare și nu a avut efect direct asupra patrimoniului recurentei, în sensul reținerii vreunei sume de bani.
În fapt, prin această hotărâre s-a stabilit doar modul în care urma să fie recuperată paguba, respectiv prin antrenarea răspunderii patrimoniale față de persoana din vina căreia s-a produs prejudiciul - anume gestionara, care de altfel și fost înștiințată prin adresa amintită că urmează a fi acționată în instanță pentru recuperarea prejudiciului, dacă nu achită de bună voie contravaloarea minusului constatat în gestiunea sa.
Prin urmare, de vreme ce nu există nici un motiv de nulitate a hotărârii contestate în cauză, Curtea reține ca fiind nefondată critica adusă hotărârii recurate sub acest aspect.
În timpul derulării procesului în fața primei instanțe, înainte de primul termen de judecată acordat în cauză, reclamanta recurentă achită la datele de 14.02.2008 și de 18.02.2008 sumele de 350 lei și respectiv de 520 lei, reprezintă contravaloare obiectelor de inventar lipsă, potrivit chitanțelor nr.4865/14.02.2008 și nr.4695/18.02.2008.
Solicitarea recurentei reclamante formulată prin precizarea acțiunii de obligare a intimatei pârâte la restituirea acestei sume de 870, actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective, a fost judicios respinsă de către instanța de fond, în cauză nefiind dovedit faptul că s-a efectuat o plată nedatorată.
Astfel, Curtea reține că recurenta reclamantă, angajata intimatei pârâte în calitate de magaziner, potrivit fișei postului, avea sarcina de a gestiona (primire, evidență, păstrare, eliberare), conform dispozițiilor legale, bunurile din dotarea; predarea spre folosința studenților inventarul camerei (pe bază de proces verbal) la începutul anului universitar și preluarea acestuia la sfârșitul anului; răspunde de bunurile și valorile primite în gestiune și asigură integritatea acestora, răspunde de depozitarea bunurilor aflate în gestiune.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta nu a probat faptul că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului amintite, respectiv că a încheiat procese verbale de predare primire a inventarului camerei cu studenții cazați în Căminul 3 al universității la începutul și sfârșitul anului universitar și că a asigurat integritatea bunurilor din gestiunea sa, inclusiv a saltelelor în discuție.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că recurenta reclamantă a încălcat prevederile art. 9 alin.1 lit.a si alin. 2 din HG 2230/1969, care prevăd termenul de 24 ore pentru anunțarea unor eventuale nereguli, de vreme ce a raportat cu întârziere sustragerea unor saltele.
Astfel, în ceea ce privește Referatul nr.443/6.08.2007 adresat Direcției Administrative a 3, prin care se constată lipsa a 20 de saltele relaxa și 25 de scaune metalice, Curtea constată că acesta a fost întocmit de către recurenta reclamantă cu destul de mare întârziere față de incidentul din data de 29.07.2007, când agentul de pază G și îngrijitoarea de serviciu au recuperat două saltele din stradă, deși în calitatea sa de gestionar al bunurilor trebuia să aducă la cunoștința conducerii, de îndată, sustragerea bunurilor.
Împrejurarea că 29.07.2007 era o zi de legală nu prezintă relevanță juridică, întrucât recurenta avea sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni sustragerea bunurilor, respectiv de a asigura integritatea acestora.
Or, prin referatul nr. 6773/13.08.2007 recurenta reclamantă recunoaște că aceste obiecte de inventar (saltele, ca și scaunele) au fost întotdeauna depozitate în camere atât la venirea studenților și la plecarea lor, ceea ce înseamnă că nu s-a preocupat de asigurarea integrității acestor bunuri la încheierea anului universitar, prin întocmirea unui proces verbal de predare-primire cu studenții, conform fișei postului, respectiv de depozitarea acestora într-un cadru corespunzător.
Menționarea de către recurenta reclamantă în referatele enunțate a faptului că agenții de pază nu-și preiau schimburile de unul la altul și lipsesc frecvent din post nu o exonerează pe aceasta de culpă, câtă vreme obiectele de inventar în discuție erau în gestiunea acesteia, iar nu în gestiunea firmei de pază.
În acest context, prima instanță corect a admis doar administrarea probei cu înscrisuri, respingând ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu interogatoriu și proba testimonială cu privire la aspectele învederate de reclamantă referitoare la modul sustragerii saltelelor, neglijența paznicilor.
În fine, Curtea reține ca fiind nefondată și critica recurentei reclamante cu privire la despăgubirile egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada faptului că aceasta a solicitat predarea carnetului de muncă și că predarea carnetului de muncă a fost condiționată de către intimata pârâtă de plata sumei de 870 lei, reprezentând contravaloarea minusului în gestiune.
De asemenea, recurenta nu a probat în cauză că a avut oferte de muncă și că a fost în imposibilitate de a încheia un contract de muncă cu un alt angajator, pentru lipsa carnetului de muncă.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6066 din data de 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1224/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Universitatea Tehnică de Construcții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
15.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
