Obligație de a face. Decizia 300/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 300/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Roxana
Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta,împotriva deciziei civile nr. 172/A din data de 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât asistat de avocat - în substituirea avocat - care se prezintă și pentru intimata pârâtă, lipsă fiind recurenta reclamantă - și intimații intervenienți, și Statul Român prin primăria prin primar.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătoarea intimaților pârâți atașează la dosar împuternicire avocațială de substituire.
Instanța pune în discuția părților incidența dispozițiilor art. 302 și 303 Cod procedură civilă.
Apărătoarea intimaților pârâți și, solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 302 și 303 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 12125/19.12.2007, Judecătoria Brașova admis în parte cererea principală formulată de reclamanta -, împotriva pârâților și.
A obligat pârâții să desființeze plantațiile ridicate la o distanță mai mică de 50 cm de linia despărțitoare dintre imobilul reclamantei situat în comuna,-, jud. B, având număr top 3278/23/1/2 și imobilul vecin, folosit de pârâți, având numărul top 3278/2b/2.
A obligat pârâții să permită accesul reclamantei pe terenul folosit de ei, pentru a efectua lucrările de tencuire a zidului imobilului situat în comuna,-, jud. B, având nr. top 3278/23/1/2 și de construcție a unui gard de sârmă în continuarea acestui zid, pe o perioadă de o lună de la data începerii lor.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, formulată de reclamanta -, împotriva intervenienților forțați și, ca neîntemeiată.
A obligat pârâții și la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat și onorariu expert, către reclamanta -.
Prin decizia nr. 172/20.05.2008, Tribunalul Brașova admis apelul formulat de apelanta - împotriva sentinței civile nr.12125/2007 a Judecătoriei Brașov, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Brașova reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 14.05.2008 instanța a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință, a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei și a lipsei calității de reprezentant a Primăriei comunei pentru Statul Român cât și asupra motivului de ordine publică privind omiterea instanței de fond de a se pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Primăria.
Problema esențială în această cauză este motivul de ordine publică referitor la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat și în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Primăria comunei prin primar.
În acest contest tribunalul a apreciat că prima instanță nepronunțându-se și față de o parte care a fost chemată în judecată, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că nu mai este cazul să se pronunțe asupra excepțiilor invocate, acestea fiind subsidiare motivului de ordine publică.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta -, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs trebuia motivată de recurenta reclamantă înăuntrul termenului de recurs. În acest sens sunt dispozițiile art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, conform cărora "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenul de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte". Se reține faptul că cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă - nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Ulterior, a fost depusă la dosarul cauzei o nouă cerere de recurs, motivată, formulată de recurenta reclamantă -, care, însă nu poartă mențiunea înregistrării căii de atac la instanța a cărei hotărâre e atacată.
Deși a fost acordat un termen de judecată în acest sens, recurenta reclamantă nu a făcut dovada formulării motivelor de recurs în termenul prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă conform cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 303, 306 Cod procedură civilă, Curtea va constata nulitatea recursului declarat de recurenta reclamantă - împotriva deciziei civile nr. 172/20.05.2008 a Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de recurenta reclamantă - împotriva deciziei civile nr. 172/20.05.2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red./27.11.2008
Tehnoredact./3.12.2008/ 2 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Maria Carmen Tică, Roxana