Obligație de a face. Decizia 303/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 303/
Ședința publică din 01 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase judecător
JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze SA, cu sediul în Mediaș, nr.1, județul Sibiu, împotriva deciziei civile 104/A din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat prin anularea chitanței depusă la dosar din care rezultă că a fost achitată suma de 3805 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 6 lei.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2008, iar discuțiile de la acea dată au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.2331 din 4 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Societatea Națională de Transport Gaze "" Mediaș.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze "" Mediaș - Sucursala de Transport Gaze, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să ridice de pe terenul proprietatea sa stația de reglare-măsurare a gazului metan, conductele de transport gaze aerian și subteran, gardul împrejmuitor și camera operatorului; obligarea de a efectua lucrări de refacerea și ameliorarea solului, iar în caz contrar, să-i plătească daune-interese reprezentând degradarea, poluarea și lipsa de folosință a terenului, calculate începând cu data de 14 iunie 2006 și până la lăsarea liberă a terenului, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de teren de 700 arabil-intravilan, situat în Municipiul D, tarlaua 69/1, parcela 20, cu vecinii: N -, E -rest proprietate, S - G, V -str. -, teren individualizat în titlul de proprietate nr.2130/ 52909/24.07.2000, iar pârâta ocupă suprafața de teren de 596,5.
A mai arătat reclamantul că pârâta a fost obligată să-i respecte dreptul de proprietate asupra acestui teren prin decizia civilă nr.429/R/10 martie 2006 Curții de APEL PITEȘTI, pusă în executare silită de executorul judecătoresc, că pârâta a schimbat categoria de folosință a terenului, din arabil în teren cu destinație specială, folosit pentru construcții, instalații de transport gaze, neavând aprobarea V, fiind astfel în culpă în lipsa acordului său în calitate de proprietar.
În acest fel, dreptul său de proprietate este îngrădit și i s-a creat un prejudiciu material, în cauză fiind incidente dispozițiile art.998 cod civil privind răspunderea civilă delictuală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că "" Mediaș reprezintă operatorul Sistemului Național de Transport Gaze prin conducte de mare și medie presiune, de la producător la consumatorii industriali și casnici, că face parte din domeniul public al statului, este de importanță strategică, conform dispozițiilor art.23 alin.2 din Legea nr.351/2004 - Legea gazelor, cu modificările și completările ulterioare, cât și a dispozițiilor Legii nr.213/17.11.1998.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și expertiza tehnică judiciară, efectuată de către expert agricol (filele 58-64 dosar), în baza cărora, prin sentința adoptată judecătoria a respins în totalitate acțiunea reclamantului, reținând în esență că terenul este proprietatea acestuia, dar, în conformitate cu art.86 din Legea nr.351/2004 - Legea gazelor, concesionarul din sectorul gazelor beneficiază de dreptul de uz pentru executarea lucrărilor de exploatare și întreținere, cât și dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană, situație în care folosința terenului ocupat de către societatea pârâtă nu schimbă regimul juridic de proprietate privată al acestuia.
S-a mai reținut că în baza dispozițiilor aceluiași act normativ, pârâta, în calitate de concesionar, poate exercita cele două drepturi (uz și servitute) cu titlu gratuit, pe toată durata existenței instalațiilor și a stației (art.90 din Legea nr.351/2004), cele două drepturi fiind consacrate și în Constituția României, prin art.44 alin.1, teza II și art.136 alin.4. Mai mult, servitutea legală nu poate aduce atingere dreptului de proprietate, deci nu este generatoare de prejudicii.
În atare situație, cererea de desființare a construcțiilor edificate de către pârâtă pe terenul în litigiu nu poate fi primită.
Cât privește cererea pentru despăgubiri, instanța de fond a motivat că nu sunt îndeplinite nici condițiile art.998, 999 Cod civil, întrucât nu se poate reține culpa pârâtei, lucrările fiind realizate în perioada anilor 1982-1983 și cu acordul proprietarilor din acel moment, respectiv fostul D, terenul în litigiu retrocedându-se reclamantului abia în anul 2000, deci ulterior efectuării lucrărilor și prin urmare nu se justifică pretențiile formulate de el în acest sens.
Împotriva sentinței susmenționate, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și pct. 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În concret, acesta a cerut ca pârâta să fie obligată să ridice de pe terenul proprietatea sa stația de reglare - măsurare a gazului metan, conductele de transport gaz metan aeriene și subterane, gardul împrejmuitor și camera operatorului, obligarea de a efectua lucrările de refacere și ameliorare a solului, iar în caz contrar să fie obligată la plata lipsei de folosință începând cu data de 14 iunie 2006, dată la care s-a procedat la punerea în executare a deciziei civile nr.429/R/10.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, prin care pârâta a fost obligată să-i respecte dreptul de proprietate și posesie a terenului în suprafață de 700. situat în pct."-" de pe raza Municipiului D, că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză în care expertul a concluzionat că pot fi ridicate construcțiile respective, iar contravaloarea lipsei de folosință este de 214.740 lei, adică o sumă de 42.948 lei/lună sau 72 lei zi/, cu reactualizarea acesteia în raport de valoarea cursului EUR până la eliberarea terenului, că a făcut dovada proprietății asupra terenului conform titlului de proprietate nr.2130/ 52.909/24.07.2005 și hotărârile civile prin care pârâta a fost obligată să-i respecte proprietatea și posesia, dar și cu procesul verbal de punere în posesie nr.141/14.06.2006 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc, însă instanța a ignorat întregul probatoriu, respingând acțiunea sub toate capetele de cerere, prevalându-se de conținutul Legii nr.351/2004 - Legea gazelor, dar fără a analiza conținutul strict al acestui act normativ, stabilind că societatea pârâtă poate folosi terenul acestuia în mod gratuit, făcând practic oad oua expropriere.
În continuare, invocând dispozițiile art.480 Cod civil, art.42 și art.44 din Constituție, apelantul-reclamant a arătat că, de vreme ce este proprietar, acesta are dreptul la folosință și dispoziție asupra bunului, instanța încălcând și Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că a statuat greșit și faptul că pârâta nu i-a creat nici un prejudiciu, respectiv că nu pot fi incidente prevederile art.998-999 Cod civil, motivarea dată neavând suport legal.
Întrucât societății pârâte i s-a transmis doar atributul folosirii și administrării terenului la data amplasării construcțiilor, iar nu dreptul de proprietate cu toate prerogativele, apelantul consideră că în mod greșit judecătoria a reținut că intimata-pârâtă nu are culpă în realizarea construcției pe terenul său, atâta timp cât a făcut dovada cu înscrisuri în sensul că acestuia i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru teren, instanța având obligația să dispună plata lipsei de folosință, luându-se în calcul și posibilitatea închirierii terenului.
Prin decizia civilă nr.148/A din 22 mai 2007, Tribunalul Vâlceaa admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 450.954 lei (Ron) cu titlu daune interese și de 9.499 lei (Ron) cheltuieli de judecată (403,40 lei - fond și 9.096 lei - apel), menținând restul dispozițiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, susținând că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra aspectelor invocate prin întâmpinare, referitoare la dreptul de uz și dreptul de servitute instituite în favoarea sa, că în cauză nu se contestă dreptul de proprietate al reclamantului, dar instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.44 alin.7 din Constituția României, care prevede obligații și în sarcina proprietarului terenului, recurenta amintind în acest sens și deciziile Curții Constituționale, cu referite la textul art.86-90 din Legea gazelor nr.351/2001.
Recursul a fost admis de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.451/R din 19 septembrie 2007, care a casat decizia Tribunalului Vâlcea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut în considerentele acestei decizii, că recursul este fondat întrucât, pe de o parte, în mod nejustificat instanța de apel a respins obiecțiunile formulate de societatea-pârâtă cu privire la concluziile expertizei efectuată în calea de atac a apelului, aceasta cu atât mai mult cu cât ambele părți aflate în proces trebuiau să aibă posibilitatea de a-și proba susținerile în cauză, iar, pe de altă parte, instanța nu a analizat susținerile și apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă în dosar, soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului, sub acest aspect hotărârea pronunțată nerăspunzând exigențelor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.104/A din 24 aprilie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2331 din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Drăgășani, pe care a schimbat-o în parte în sensul că pe fondul cauzei a obligat pârâta Societatea Națională de Transport Gaze "" - Mediaș la plata sumei de 441.559 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum și a sumei de 8.347 lei de cheltuieli de judecată, ocazionate la fond și în căile de atac către apelantul-reclamant, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând, s-a constatat în mod cert că reclamantul a făcut depline dovezi în sensul că este proprietarul suprafeței de teren de 700. situată în intravilanul Municipiul D, pct."str.-", 69/1, parcela 20, cu vecinii: N -, E - rest proprietate, S - G, V - Str.-, teren individualizat ca atare în titlul de proprietate nr.2130/52.909/24.07.2000 emis de Comisia Județeană V pentru stabilirea dreptului de proprietate (4) și în procesul verbal de punere în posesie nr.2401/23.02.2000 emis de Comisia Locală D de aplicare a Legii nr.18/1991 (5), în calitatea sa de unic moștenitor al defunctului, aspect necontestat nici de intimata-pârâtă.
De altfel, în litigiul civil anterior care a făcut inițial obiectul dosarului nr.692/2001 al Judecătoriei Drăgășani, finalizat irevocabil prin decizia civilă nr.429/R/10.03.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în contradictoriu și cu intimata-pârâtă "" Mediaș, s-a decis în mod irevocabil că petiționarul-reclamant este proprietarul respectivei suprafețe de teren de 700. ca efect al reconstituirii dreptului său de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, societatea-pârâtă fiind obligată să-i respecte dreptul de proprietate asupra porțiunii din teren în suprafață de 596,5 cu vecinătățile: N -, E -rest proprietate, S - și rest proprietate reclamant. Această hotărâre a fost pusă în executare de Biroul Executorul Judecătoresc, în conformitate cu procesul - verbal întocmit la data de 14.06.2006 (6-7 dosar).
În al doilea rând, în faza de apel nu pot fi ignorate nici susținerile intimatei în sensul că, reprezentând operatorul Sistemului național de transport gaze de la producători la consumatorii casnici și industriali, acesta incluzând și conductele, stațiile de măsurare și instalațiile aferente, în conformitate cu dispozițiile art.23 alin.(2) din Legea nr.351/14.07.2004 și potrivit pct.17 din anexa 1 la Legea nr.213/17.11.1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, este pendinte de domeniul proprietății publice a statului, iar pârâta "" Mediaș este o societate (concesionarul) care le exploatează în mod efectiv pe baza Acordului de concesiune a conductelor magistrale, instalațiilor, echipamentelor și dotărilor aferente Sistemului național de transport al gazelor și a activității de operare a Sistemului național de transport al gazelor, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională de Transport Gaze "" - Mediaș, aprobat prin articolul unic din Hotărârea Guvernului nr.668/20.06.2002.
Stabilind cadrul necesar pentru desfășurarea activităților specifice sectorului gazelor, Legea nr.351/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin art.79 și următoarele a reglementat toate aspectele privind concesionarea bunurilor proprietate publică aferente obiectivelor/sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor, precum și serviciile de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor, cât și regimul drepturilor asupra proprietății altuia, însă, din economia acestui act normativ, rezultă în mod evident faptul că, fie pe parcursul activității aflate în curs de desfășurare, fie chiar și atunci când ar renunța la contract, în baza dispozițiilor art.82 alin.(4), titularul concesiunii bunurilor (obiectivelor) sau lucrărilor respective rămâne: "răspunzător față de cei interesați atât pentru toate pagubele cauzate prin exploatarea și prin lucrările efectuate până la data renunțării, cât și pentru cele rezultate din relațiile comerciale specifice activității care a făcut obiectul concesiunii, inclusiv pentru cele constatate după emiterea deciziei de încuviințare a renunțării."
De asemenea, la art.90 s-a statuat: (1) - Drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art.86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie; (2) - Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii, nimic nu împiedică să fie acordate despăgubirile cuvenite proprietarilor afectați de exercitarea respectivelor drepturi de uz și servitute pe temeiul normelor dreptului comun în această materie, cu luarea în considerare a criteriilor stabilite la art.91 alin.(1), cu precizarea că, în temeiul prevederilor alin.(2) ale aceluiași articol "Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească."
Prevederi oarecum similare se regăsesc și în art.16 din Legea energiei electrice nr.318/8.07.2003, care la alin.(6) arată că " Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată [.] se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a legislației în vigoare".
Prin urmare, dacă în privința capătului de cerere având ca obiect obligația de a face, respectiv asupra solicitării ca pârâta să ridice de pe teren stația de reglare-măsurare a gazului metan, conductele de transport gaze aerian și subteran, gardul împrejmuitor și camera operatorului și efectuarea lucrărilor pentru refacerea și ameliorarea solului, în contextul faptic și normativ arătat, soluția judecătoriei este legală și temeinică, din moment ce nu s-a dovedit în sarcina intimatei o rea-credință în realizarea edificiilor enumerate în acțiune, pentru a putea fi obligată la desființare în baza art.494, alin.(2) Cod civil, cu privire la capătul de cerere alternativ, în desdăunare, tribunalul a considerat că în mod greșit s-a statuat că pârâta nu i-a creat proprietarului nici un fel de prejudiciu în perioada în litigiu și că nu ar fi incidente prevederile art.998 Cod civil, motivarea instanței fiind contrară textelor legale invocate și probelor administrate.
Din aceleași rațiuni au fost privite ca justificate apărările intimatei referitoare la soluția de respingere a primului capăt de cerere - fie atunci când se prevalează de dispozițiile art.80-90 din Legea nr.351/2004, fie când invocă statuările Curții Constituționale asupra textelor în discuție (prin decizii precum cele cu nr.200/2005, nr.230/2006, nr.856/2006, nr.98/2007 sau nr.304/2008 ), lucrările sau instalațiile de utilitate publică în litigiu fiind corect menținute de instanță.
De altfel, în cauza "James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei", 1986, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se pune în discuție o încălcare a dispozițiilor Convenției, dacă privarea de proprietate s-ar fi făcut într-un anumit context politic, economic sau social, iar aceasta este justificată dacă răspunde unei "utilități publice", cum prevede art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, însă, în vederea realizării scopului său legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale individului.
Totodată, în cauzele referitoare "și alții împotriva Austriei", 1989, și "și împotriva Suediei", 1982, la reglementarea folosirii bunurilor, Curtea Europeană a apreciat că nu se poate asimila, în practică, privarea de proprietate cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul a pierdut în substanța sa, el nu a dispărut în totalitate, iar ,întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să își folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze."
În prezenta acțiune, deși s-a dovedit că pârâta este, într-adevăr, posesoarea de bună-credință a terenului ocupat de respectivele bunuri, prin aceea că terenul în litigiu este folosit încă din anul 1983, când a fost construită conducta de transport gaze și stația de măsurare în litigiu, cu obținerea avizelor necesare în acest scop, mijloacele fixe în cauză fiind transferate, după realizarea investiției, mai întâi în administrarea directă a fostei Întreprinderi județene de gospodărie comunală și locativă V, prin Decizia nr.273/9.05.1983 (fila 29) și, apoi, începând cu trimestrul II 1983, conform Protocolului de cedare-primire de la filele 30-31 dosar, către Centrala gazului metan Mediaș, după cum se poate observa din actele și lucrările dosarului, reclamantul este în mod cert beneficiarul unei legi speciale reparatorii - Legea fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care are drept finalitate reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile preluate abuziv în timpul regimului constituțional anterior, în acord cu principiulrestitutio in integrumși celelalte principii de drept ce guvernează această materie, deci astfel cum acestea au fost deținute de adevărații proprietari.
Or, din moment ce reclamantul și-a recâștigat dreptul de proprietate prin reconstituire (restituire) în temeiul Legii nr.18/1991, imobilul-teren provenind de la autorul său cu titlu de moștenire, acesta intrând la data de 24.07.2000 în posesia titlului definitiv de proprietate, act emis conform procedurii speciale instituită prin actul normativ reparatoriu premenționat, iar la data de 10.03.2006 a obținut câștig de cauză și în acțiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâtei, decizia nr.429/R/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, pusă în executare silită la data de 14 iunie 2006, instanța de fond nu putea goli de conținut dreptul astfel recunoscut asupra terenului și posibilitatea proprietarului de a exercita prerogativele care decurg din această calitate, precum dreptul la folosință și dispoziție, în temeiul dispozițiilor imperative ale art.480 civ. art.44 și art.46 din Constituția României, respectiv art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr.351/2004, invocată în apărare de pârâtă - legea specială în domeniul său de activitate - a fost adoptată subsecvent Legii nr.18/1991 și mult după emiterea titlului definitiv de proprietate.
În aceeași ordine de idei, din datele dosarului rezultă că înainte de punerea în executare a deciziei nr.429/R/10.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, respectiv prin adresa nr.13.788/2.12.2005, astfel cum se menționează în adresa de răspuns nr.263.10.01.2006 a "" Mediaș (88-89), reclamantul solicitase restituirea terenului de 700. situat în pct."-" de pe raza Municipiului D, dar, la acea dată, societatea-pârâtă s-a prevalat de situația existentă și Legea nr.351/2004, aceasta considerând ca "prematură solicitarea referitoare la teren" până la soluționarea recursului în dosarul civil nr.1558/2002.
Pornind de la noua situație juridică a imobilului-teren și regimul juridic al lucrărilor amplasate pe acesta (subteran ori suprateran), pârâta a rămas în pasivitate, cu toate că, încă de la de la primul proces, avea posibilitatea să întrevadă totuși, cu o minimă diligență, eventualele consecințe ce puteau decurge din reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea adevăratului proprietar, pe baza legii speciale reparatorii amintite anterior, iar din această perspectivă se putea aștepta la un nou demers în justiție pentru daune în legătură cu terenul, iar părțile litigante nu mai au inițiat vreo acțiune de conciliere a intereselor lor în privința bunurilor deținute, aceasta și în virtutea faptului că textul art.44 alin.(6) din Constituție prevede imperativ că despăgubirile la care se referă alin.(5) al aceluiași articol, respectiv cele care izvorăsc din folosirea oricărei proprietăți imobiliare pentru realizarea de lucrări de interes general, se stabilesc de comun acord cu proprietarul, fiecare parte în proces înțelegând să se prevaleze de drepturile proprii conferite anterior.
Analizând probele administrate și făcând distincția de rigoare față de calitatea în proces a pârâtei, deci contrar celor reținute de judecătorie, tribunalul a constatat că cererea în desdăunare formulată de reclamant este fondată, întrucât proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege și nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, în speță fiind incidente dispozițiile dreptului comun reprezentate de art.998 și urm. prin raportare la art.480-481 Cod civil conform cărora, orice faptă a persoanei, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul produs prin fapta sa, dar și de cel cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară (58-64) întocmit inițial la prima instanță de expertul, specialitatea agricultură, s-a concluzionat că terenul ocupat de construcții, în suprafață de 596,5. nu este poluat cu reziduri petroliere, iar prin luarea în calcul a Hotărârii Consiliului Local D nr.45/30.11.2000, pe perioada 14.06.2006-14.11.2006, s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință ca fiind suma de 214.740 lei, adică 2,40 lei/ (revenind suma de 42.948 lei/ lună/ 596,5. sau 72 lei zi/, cu reactualizarea sa în funcție de valoarea cursului EUR până la eliberarea terenului).
Începând cu data de 1 ianuarie 2000, prin Hotărârea nr.45/2000 (65), Consiliul Local D aprobase indexarea impozitelor și taxelor în sumă fixă și a valorilor impozabile prevăzute în Anexa 1 la Legea nr.27/1994 - cu 42,9%.
Ulterior, expertiza întocmită în primul ciclu de judecată (125-130 apel) de către expert constructor ing., a concluzionat că lipsa de folosință a terenului în litigiu pe perioada 14.06.2006-30.04.2007, având în vedere chiria practicată de Primăria D, în considerarea aceleiași Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului D nr.45/2000, este de 450.954 lei.
Făcând mențiunea că reprezentanții primăriei nu au prezentat o hotărâre mai recentă, acest expert a subliniat că prețul în sumă de 2,4 lei//zi este unul de plecare pentru licitație și preț orientativ, putând fi mai mare sau mai mic în funcție de suprafața terenului, poziție, interes, înțelegerea dintre părți, iar raportat la Hotărârea nr.45/2000 și suma totală rezultată de 450.954 lei, este mai avantajoasă cumpărarea terenului de 596,5 sau atribuirea de alt teren în loc, întrucât valoarea stabilită reprezintă mai mult decât prețul de vânzare a terenurilor în zonă.
În completarea la aceeași expertiză, efectuată în rejudecarea apelului (188-190), ca și răspuns la obiecțiunile formulate de pârâtă, reluând în parte precizările de mai sus, expertul constructor a menținut suma în cuantum de 450.954 lei reprezentând valoarea lipsei de folosință din raportul de bază (125-130), subliniind că suma stabilită prin Hotărârea nr.45/2000 este chirie//zi și că terenul în litigiu este folosit de societatea pârâtă în interes național.
Or, sesizând situația atipică din prezenta acțiune, în care terenul revendicat de reclamant este acum practic "aservit" în cea mai mare parte pentru realizarea obiectului specific de activitate (596,6. din totalul de 700 ), iar nu doar pentru un simplu drept de uz sau de trecere a conductei sau a altor instalații de transport gaze, care să fi afectat o mai mică porțiune din teren, ultima constatare a expertului, în sensul inițierii unei înțelegeri de achiziționare a terenului (fie chiar și cadrul unei proceduri de expropriere), nu a fost apoi valorificată de către pârâtă.
Prin ultimul raport de expertiză, atașat la filele 216-222 dosar apel, întocmit în rejudecarea cauzei de către expert tehnic ing. G, specialitatea topografie, cadastru, geodezie (atestat și pentru evaluarea proprietății imobiliare), răspunzând la obiectivele trasate de tribunal, s-a concluzionat că pentru perioada 14.06.2006-30.04.2007, în raport de L D nr.42/2000, valoarea despăgubirii constând în lipsa de folosință a terenului de 596.5. este în cuantum de 450.954 lei, iar în raport de prețul chiriei practicate pe liberă, valoarea despăgubirii se ridică până la concurența sumei totale de 441.559 lei.
La evaluarea despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosință, această expertiză a avut în vedere atât înscrisul nou depus de reclamant, privind categoria de folosință (pentru construcții) a terenului ocupat de stația de gaze și instalațiile aferente, construcții fixe și demontabile, iar în altă variantă, și ofertele de închiriere terenuri din Municipiul D, preluate din anunțurile emise în perioada 17-23.03.2008 în ziarele " de V" și "Publicitatea", expertul precizând că la calculul despăgubirii cuvenite, în speță, se poate face asimilarea cu prețul de închiriere din anexa, pentru locuri de depozitare de materiale.
Astfel cum a obiectat și s-a apărat și pe fond intimata-pârâtă, s-a observat că într-adevăr, în baza pct.5 alin.2 din anexa la. D nr.45/30.11.2000, experții desemnați în cauză, indiferent de specializare, au luat în calculul de bază taxa pentru ocuparea temporară sau permanentă a locurilor publice altele decât agroalimentară, târgul de săptămână, bazar Stadion și veche, precum și pentru suprafețele de teren în afara magazinelor sau a atelierelor de prestări servicii de persoane fizice sau juridice, o taxă practicată pentru depozitarea de diverse materiale în Municipiul D, în sumă de 2,4 lei//zi (65-verso) și nu o sumă ca fiind plătită cu titlu de chirie de persoanele fizice sau juridice, care prin definiție, este total diferită de impozit, taxa pe terenuri sau pentru concesiune.
Însă, ținând cont că textele de lege la care pârâta face trimitere nu sunt incidente în cauză, ribunalul a considerat neîntemeiate obiecțiunile formulate.
În această privință, în înțelesul art.2 pct.55 din Legea nr.273/29.06.2006 privind finanțele publice locale, termenul juridic de "taxă" este definit ca fiind - suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituție publică ori un serviciu public.
Conform art.1 din Legea nr.571/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, normele Codului fiscal fixează cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art.2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora, iar în materie fiscală, dispozițiile sale prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Expertizele tehnice au avut în vedere că terenul este situat în municipiu, într-o zonă cu vad comercial și exploatat prin edificarea unor bunuri (construcții și instalații) unde se pot obține venituri substanțiale, chiar dacă au și caracter public.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului D nr.45/2000, care a rămas în vigoare și în continuare, a stabilit că taxa de închiriere a terenurilor se realizează prin licitație, conform destinației lor economice, iar taxele practicate în materie pe raza localității nu contravin dispozițiilor ulterioare ale Codului fiscal.
Însă, în cadrul procesual de față, singura modalitate rezonabilă de reparare a prejudiciului suferit de către reclamant, pe temeiul art.998-999 Cod civil, în lipsa unei înțelegeri care ar fi putut fi realizată de înseși părțile aflate în proces, îl constituie obligarea pârâtei la plata despăgubirilor calculate potrivit prețurilor practicate pe liberă, iar nu în raport de prevederile sus menționatei Hotărâri nr.45/2000.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă apelul a fost admis așa cum s-a arătat.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâta Societatea Națională de Transport Gaze "" Mediaș, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, respectiv instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a aplicat greșit legea.
Motivele de recurs nu sunt structurate conform exigențelor textelor de lege mai sus menționate, însă din susținerile făcute rezultă că hotărârea ar fi nelegală întrucât Legea gazelor nr.351/2004, așa cum a fost modificată și completată, instituie pentru societatea pârâtă dreptul de uz și de servitute legală, explicitând prin art.86, 87, 88, 89 și 90 conținutul acestor drepturi. Exercitarea dreptului de servitute legală se realizează cu titlu gratuit potrivit acelorași texte de lege mai sus citate.
În cea de-a doua critică, pârâta susține că deși a fost considerată posesoare de bună-credință, terenul fiind folosit din anul 1983, când a fost construită conducta de transport gaze și stația de reglare-măsurare în litigiu, cu toate acestea apreciază că reclamantul este beneficiarul unei legi reparatorii și căruia i se aplică principiul "restitutio in integrum" este de asemenea greșită și aprecierea că în cauză se aplică dispozițiile art.998-999 Cod civil și art.480-481 Cod civil, instanța nearătând în ce ar consta neglijența sau imprudența societății pârâte.
Mai mult, reclamantul este cel vinovat de situația în care se află întrucât a acceptat să-i fie reconstituit drept de proprietate în anul 2000 pe un teren grevat de o servitute legală, încă din anul 1983. Se invocă de pârâtă deciziile Curții Constituționale și faptul că în speță n-ar fi vorba de vreo încălcare a dispozițiilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În contextul celor de mai sus se solicită admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii.
Reclamantul a depus întâmpinare, răspunzând criticilor formulate de pârâtă, concluzionând că pe cale de consecință solicită respingerea recursului.
Examinând criticile formulate, se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
Prin următoarele considerente se va răspunde ambelor critici formulate de pârâtă astfel:
Prevederile art.90 alin.(2) din Legea gazelor nr.351/2004, instituie o sarcină gratuită, care grevează proprietățile afectate, dar nu trebuie uitat că "proprietarul este în drept a se folosi și dispune de proprietatea lui în mod exclusiv, absolut și după cum interesele sale o cer", în limitele determinate de lege, drept consfințit și garantat atât de Constituție, cât și de practica și legislația Curții Europene a Drepturilor Omului.
În deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.86, 88, 89 și 90 din Legea gazelor nr.351/2004, deși excepția a fost respinsă de fiecare dată, analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că legiuitorul "poate" aprecia în funcție de nevoia reală a comunității măsurile de limitare a exercițiului dreptului de proprietate, dar în vederea realizării scopului ei legitim măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale individului.
Potrivit art.44 alin.(5) din Constituție, se prevede expres dreptul autorităților de a folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare pentru lucrări de interes general, dar în condițiile acordării de despăgubiri proprietarului pentru "daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității".
De altfel, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu în urma operațiunilor de realizare și retehnologizare a capacităților din domeniul gazelor care se află pe terenurile proprietate privată să solicite statului sau societăților comerciale specializate repararea pagubelor produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun, ceea ce a și făcut reclamantul din cauza de față.
În acest context, nici textele de lege pe care tribunalul și-a întemeiat decizia nu au fost greșit aplicate. Acest lucru rezultă, de altfel, chiar din cuprinsul prevederilor art.90 alin.(2) din Legea nr.351/2004. Faptul că reclamantul a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pe terenul său, nu-i poate fi imputat, acesta fiind de altfel și scopul legilor speciale de recuperare a proprietăților de către cei îndreptățiți.
Pentru motivele expuse mai sus, se apreciază că hotărârea pronunțată de tribunal este legală, așa încât, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Conform art.274 Cod procedură civilă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE M, împotriva deciziei civile nr.104/A din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Mediaș să plătească intimatului-reclamant suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.2/17.10.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
