Obligație de a face. Decizia 3075/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1459/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3075/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SECTOR 5 SRL, împotriva sentinței civile nr.7715 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7126/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimata reclamantă prin mandatar, cu procură specială atașată la fila 80 dosar fond, lipsind recurenta pârâtă SC Sector 5 SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă SC Sector 5 SRL, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Mandatarul intimatei reclamante, arată că are studii juridice și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7715/10.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea completată privind pe reclamanta și pe pârâta SC Sector 5 SRL.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4089 lei reținută cu titlu de garanție și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii - 20.02.2008 - și până la data plății.
De asemenea, pârâta a fost obligată la plata contravalorii a 60 ore suplimentare efectuate în intervalul 29.08.2007-12.09.2007, plus dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății.
Au fost respinse celelalte pretenții deduse judecății.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței suscitate, arătând în motivarea acestuia următoarele aspecte, în esență:
1. - în conformitate cu prevederile Codului Muncii și Legii nr. 22/1969, la încheierea contractului său individual de muncă, reclamanta a semnat și un contract de garanție accesoriu, care reprezintă voința părților privind garantarea în numerar pentru acoperirea pagubelor materiale produse în gestiunea SC Sector 5 SRL, după efectuarea inventarierii mărfurilor din patrimoniu;
- reclamanta a avut funcția de șef raion la punctul de lucru Magazin;
- din totalul garanției în valoare de 4089 lei, constituite conform prevederilor contractului de garanție, reclamanta figurează cu un rest de 1541,74 lei;
- în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 22/1969 și cu cele ale fișelor de post, având în vedere calitatea reclamantei de lucrător comercial și șef raion, aceasta a îndeplinit în fapt și în drept atribuții specifice activității de gestionare;
- reclamanta nu a prezentat dovezi din care să reiasă că în perioada în care a lucrat efectiv la SC Sector 5 SRL, a încunoștiințat angajatorul să ia măsurile corespunzătoare cu privire la aspecte legate de modul de depozitare a mărfurilor, al deteriorării lor pe rafturi de către clienți, de activitatea persoanelor cu care reclamanta a îndeplinit acte și fapte gestionare și, în general, cu privire la organizarea gestiunii sale;
- reclamanta aduce acuze nefondate și neprobate, privind faptul că pârâta "recuperează de la salariați aceste prejudicii, neimputabile direct sau indirect vreunui angajat";
- aceste critici urmează a fi înlăturate având în vedere prevederile art. 270 din Codul Muncii, care prevăd că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor;
- sunt incidente și prevederile Legii nr. 22/1969, câtă vreme în acest caz reclamanta avea calitatea de gestionar, încadrată în baza unui contract individual de muncă, respectiv de lucrător comercial și șef raion;
- ținând seama de dispozițiile art. 271 din Codul Muncii, de cele ale art. 27 din Legea nr. 22/1969 și în conformitate cu pct. 2 din Nota Informativă/19.05.2008, reclamanta figurează cu un debit de 1484,84 lei pentru timpul efectiv lucrat în perioada iunie 2004-august 2007;
- instanța a invocat prevederile art. 164 din Codul Muncii, însă reclamanta se prevalează de ipoteza prevăzută de art. 164 alin. 2 din Codul Muncii, care se referă doar la situațiile în care salariatul nu acoperă de bunăvoie dauna cauzată angajatorului;
- aceste dispoziții nu au împiedicat părțile să convină prin bună învoială asupra constituirii unei garanții a despăgubirilor și asupra reparării prejudiciului, respectiv nu constituie un impediment ca reclamanta să recunoască producerea pagubei și să-și asume de bună voie prevederile contractului de garanție;
2. - instanța a reținut greșit că angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și nu a produs dovezi care să combată susținerile reclamantei cu privire la prestarea a 60 ore suplimentare în perioada 29.08.2007-12.09.2007;
- la termenul din 30 mai 2008, odată cu întâmpinarea, pârâta a depus foile colective de prezență pentru locul de muncă al reclamantei (Magazin ) pe perioada 29.08.2007-12.09.2007 și Notele din 19.05.2008 întocmite de Compartimentul Financiar-Contabilitate și Biroul Resurse Umane;
- din aceste dovezi reiese că reclamanta nu a efectuat ore suplimentare în perioada amintită;
- nu există posibilitatea stabilirii cu precizie a zilelor în care reclamanta susține că a efectuat ore suplimentare, cât și a numărului acestora pe întreaga perioadă solicitată de salariată, în lipsa unor probe directe;
- prin dovezile administrate în cauză de către reclamantă nu se poate stabili efectuarea orelor suplimentare, motiv pentru care acțiunea apare ca neîntemeiată;
- nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta a solicitat angajatorului un spor la salariu în ipoteza imposibilității unității de a compensa munca suplimentară prin ore libere în termenul prevăzut de art. 119 din Codul Muncii;
- cererea de plată a muncii a fost adresată direct instanței de judecată, la un interval de timp de cca 8 luni după încetarea raporturilor de muncă dintre părți;
- nu este relevantă prezentarea de către reclamantă a acelor bonuri de casă anexate în vederea evidențierii orelor suplimentare;
- aceste bonuri nu prezintă veridicitate și nu pot face dovada reală a criticilor reclamantei;
- bonurile nu sunt nominale, nu sunt avizate și semnate de șeful ierarhic, iar orice persoană interesată ar fi putut prezenta asemenea informații pentru a induce în eroare;
- este lipsit de relevanță și faptul că reclamanta a probat prin depoziția martorului audiat faptul că "toți salariații pârâtei efectuau ore suplimentare în fiecare zi", câtă vreme reclamanta nu a dovedit că a solicitat angajatorului, în perioada în care a fost salariată, compensarea orelor suplimentare prin ore libere plătite ori adăugarea unui spor la salariu în condițiile prevăzute expres de art. 119 și 120 din Codul Muncii.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, recurenta solicitând judecarea pricinii în lipsă conform art. 242 alin. 2 proc. civ.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în cea mai mare parte a motivării recursului nu se exprimă critici sau nemulțumiri concrete în legătură cu sentința atacată, nearătându-se în ce constă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia ori ce anume greșeli de judecată a săvârșit instanța de fond. Așa fiind, aspectele prezentate de recurenta-pârâtă și susținerile acesteia nu pot constitui un temei suficient și justificat pentru a considera că recursul este fondat.
De altfel, așa zisele motive de recurs sunt, în realitate, o reluare și reproducere fidelă a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în cursul judecății în fond (a se vedea filele 43-50 dosar Tribunal), ceea ce confirmă o dată în plus netemeinicia căii de atac ce face obiectul cauzei de față, decurgând din lipsa sa de consistență logico-juridică.
pe cât posibil susținerile recurentei, prin cele două motive de recurs, aceasta critică dispoziția Tribunalului d e obligare la restituirea sumei de 4089 lei reținută cu titlu de garanție și respectiv dispoziția de obligare la plata contravalorii a 60 ore suplimentare efectuate în intervalul 29.08.2007-12.09.2007.
Sub primul aspect, trebuie arătat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, ținând seama de faptul că potrivit art. 164 alin. 1 din Codul Muncii, "nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege", iar conform alin. 2 "reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă."
Or, recurenta-pârâtă nu beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care să se constate că suma de 4089 lei pe care a reținut-o din veniturile salariale ale intimatei-reclamante, ar constitui o datorie scadentă, lichidă și exigibilă a acesteia.
În măsura în care consideră că a fost păgubită de intimata-reclamantă, recurenta poate formula acțiune în justiție împotriva acesteiea, întemeiată pe disp. art. 270 și urm. din Codul Muncii, însă nu este îndreptățită legal să procedeze la reținerea sumei de bani amintite mai sus, motiv pentru care la momentul actual este obligată să o restituie intimatei-persoană fizică.
Sub cel de-al doilea aspect, cel referitor la orele suplimentare, din coroborarea elementelor de fapt ce rezultă din probele pe care le-a administrat autoarea acțiunii în cursul judecății în fond (înscrisuri, depoziție de martor), concluzia care se impune este aceea că intimata-reclamanată a prestat un număr de 60 ore de muncă în plus față de programul normal de lucru, la solicitarea angajatorului. Din acest punct de vedere, sunt relevante mențiunile bonurilor de casă depuse la dosar de către intimata-reclamantă, care se coroborează cu cele relatate de martorul (audiat în cauză), martor care a relatat că, în general toți angajații recurentei prestau muncă suplimentară.
Având în vedere toate acestea și întrucât, deși sarcina probei îi revenea în baza art. 287 din Codul Muncii, recurenta-pârâtă nu a probat faptul că s-ar fi conformat dispozițiilor art. 119 din Codul Muncii, referitoare la compensarea muncii suplimentare prin acordarea de ore libere plătite, ori celor ale art. 120 din Codul Muncii, privitoare la plata unui spor de minim 75% din salariul de bază corespunzător duratei muncii suplimentare, în mod corect Tribunalul a dispus obligarea la plata contravalorii celor 60 ore suplimentare prestate de intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC Sector 5 SRL, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7715/10.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./22.05.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
