Obligație de a face. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 311/
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în C, strada -.-, nr. 41,.1,.1, împotriva deciziei civile nr. 195, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în, -, -1,.14, județul B, SERVICIUL DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT M, cu sediul în M, strada - -,.1, parter, județul C, MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL M, ambii cu sediul în M,-, județul C și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR prin C, cu sediul în C, strada -.- nr.18, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 4 dosar, pentru intimatul pârât Municipiul M prin Primar, răspunde avocat, Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 12 iunie 2009, depusă la fila 24 dosar, avocat care reprezintă și pe intimatul pârât Serviciul de Administrare a Domeniului Public și Privat M, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 25 august 2009, pe care o depune la dosar; se constată lipsa celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar timbre judiciare mobile în valoare de 5 lei.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și, pe cale de consecință, admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile nr. 2372/C din 17 noiembrie 2008, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român și admiterii acțiunii reclamanților și față de Statul Român.
Face un scurt istoric al speței.
Învederează că, atât instanța de fond cât și cea din apel au fundamentat soluția pe o premisă greșită, anume că între Statul Român și reclamanți u există raporturi juridice izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare astfel încât obligațiile ce rezultă din evicțiune nu incumbă Statului Român, ci vânzătoarei.
Consideră că în mod greșit instanțele s-au limitat să analizeze chestiunea antrenării răspunderii pentru evicțiune numai în raport de vânzătoarea fără să aibă în vedere și răspunderea Statului, care a fost primul vânzător al apartamentului.
Arată că, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că răspunderea pentru evicțiune aparține fiecărui vânzător în parte, ori în cazul în care bunul este supus unor vânzări succesive, răspunderea pentru evicțiune va fi stabilită în raport de primul vânzător chiar dacă între aceștia nu s-a stabilit un raport juridic direct.
Rațiunea unei astfel de abordări constă în aceea că atât primul cumpărător - care ulterior a devenit vânzător - cât și cumpărătorii ulteriori sunt deopotrivă evinși de primul vânzător.
Consideră că, atâta timp cât apartamentul nu făcea parte din categoria celor care puteau fi vândute în baza Decretului-Lege nr. 61/1990, Statul va trebui să fie cel chemat să răspundă pentru evingerea ulterioară a tuturor cumpărătorilor succesivi.
Actul normativ menționat reglementează vânzarea imobilelor construite din fondurile locative de stat, ori, așa cum s-a dovedit cu probele administrate în cauză, apartamentul în litigiu era unul construit de persoane fizice, restituibil prin legi speciale; nu era unul construit din fondul locativ de stat, astfel încât nu trebuia înstrăinat decât eventual în temeiul legii nr. 112/1995.
Prin admiterea acțiunii în revendicare toți cumpărătorii au fost evinși, astfel încât Statul Român ar trebui să fie obligat să plătească reclamanților prețul actualizat al imobilului.
Consideră că în mod greșit, prin încheierea de ședință din 14 ianuarie 2008, judecătorul fondului a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Apărătorul intimaților pârâți Serviciul de Administrare a Domeniului Public și Privat M și Municipiul M prin Primar, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
Consideră că, în mod corect au analizat și soluționat ambele instanțe - de fond și apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Printr-o cerere formulată la 21 august 2007 reclamanții și au chemat în judecată pârâții, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Statului M, Municipiul M, Consiliul Local M și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâților la plata prejudiciului reprezentând c-val. prețului actualizat al imobilului din M,-, -. II,. 5, jud. C calculat la valoarea de circulație și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În cerere reclamanții au arătat că prin contractul autentificat sub nr. 36762/22.08.1995 au dobândit acest imobil de la pârâta, aceasta dobândind la rândul său imobilul împreună cu defunctul său soț, de la RA M în temeiul Decretului Lege nr. 61/1991.
Prin sentința civilă nr. 504/15.04.2004 a tribunalului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 894/C/21.11.2008 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus lăsarea în deplină proprietate și posesie a acestui apartament, împreună cu alte spații locative situate la aceeași adresă, în favoarea fostului proprietar, menționându-se că Statul Român a preluat acest titlu fără titlu legal.
Reclamanții arată că la data când au achiziționat acest apartament au avut deplină reprezentare că vânzătoarea este proprietara acestui imobil pe care l-a dobândit în mod legal de la stat din moment ce aceasta și defunctul său soț l-au cumpărat în temeiul decretului Lege nr. 61/1991, neexistând nici o suspiciune asupra aplicabilității Legii nr. 112/1995.
Față de această situație reclamanții apreciază că pârâții sunt direct răspunzători pentru evicțiunea produsă motiv pentru care solicită obligarea lor la plata c/val. prețului de circulație actualizat al apartamentului.
În drept au fost invocate prevederile art. 998, 1336 și urm. din Codul civil.
Prin întâmpinare, pârâtul Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Statului Mai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât a fost parte în raportul juridic intervenit între reclamanți și pârâta.
Aceeași excepție, cu o motivare similară, a fost invocată și de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Local și Municipiul
Prin sentința civilă nr. 2372/C din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Mangalias -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Serviciul Public M, Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Consiliul Local M și Municipiul M prin Primar și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și față de pârâții Serviciul Public M, Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Consiliul Local M și Municipiul M prin Primar ca fiind formulată față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanți față de pârâta și a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor bănești în sumă de 60.000 Euro, în echivalent lei 215.400 lei calculat la cursul din noiembrie 2007, în favoarea reclamanților precum și la plata sumei de 6346 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâții Serviciul Public M, Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Consiliul Local M și Municipiul M prin Primar nu au fost părți în raportul juridic încheiat între reclamanți și pârâta astfel încât potrivit dispozițiilor art.1336 - 1337 cod civil numai vânzătoarea răspunde față de cumpărători pentru liniștita posesie și pentru evicțiunea totală sau parțială a bunului vândut.
Pe fondul cererii judecătoria a reținut că, față de soluțiile pronunțate de instanțele de control judiciar prin care întreg imobilul a fost restituit moștenitorilor proprietarilor de drept, constatând că preluarea lui de către stat a fost nelegală întrucât construcția nu a fost realizată din fondurile statului ci din fonduri private aparținând autorilor moștenitorilor, și, iar apartamentele nu puteau fi vândute chiriașilor în temeiul Decretului Lege 61/1991, cererea reclamanților în despăgubire este întemeiată, răspunderea vânzătorului fiind justificată de prevederile art. 1336 - 1337 Cod civil care stipulează că vânzătorul răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a bunului, pentru viciile acestuia dar și pentru evicțiune totală sau parțială a bunului vândut.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanții și a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 195/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța care a reținut, ca și judecătoria, că între reclamanți și pârâtul Statul Român nu există raporturi juridice izvorâte din contractul de vânzare cumpărare perfectat între reclamanți și pârâta.
Tribunalul a arătat și că, față de dispozițiile art.1336 - 1337 Cod civil, obligația de evicțiune există între pârâtul Statul Român și cumpărătoarea, astfel încât aceasta ar fi avut posibilitatea să formuleze o cerere de chemare în garanție a pârâtului Statul Român pentru ca aceasta să obțină obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de bani la care pârâta a fost obligată să o achite reclamanților.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și care au susținut că instanța a stabilit în mod greșit faptul că răspunderea pentru evicțiune revine numai vânzătoarei și nu și Statului Român care a fost primul vânzător al apartamentului.
Arată recurenții că răspunderea pentru evicțiune aparține fiecărui vânzător în parte iar în cazul în care bunul este supus unor vânzări succesive răspunderea pentru evicțiune va fi stabilită în raport de primul vânzător chiar dacă între aceștia nu s-a stabilit un raport juridic direct, pentru că rațiunea unei asemenea abordări constă în aceea că atât primul cumpărător cât și cumpărătorii ulteriori sunt deopotrivă evinși de primul vânzător.
Cât timp apartamentul nu făcea parte din categoria celor care puteau fi vândute în baza Decretului Lege nr. 61/1990 Statul trebuie să răspundă pentru evingerea ulterioară a tuturor cumpărătorilor succesivi, culpa sa neputând să rămână nesancționată.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamanților se constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este real că în urma admiterii acțiunii în revendicare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a stabilit obligația reclamanților de a restitui apartamentul în litigiu către foștii proprietari, și, reclamanții fiind evinși astfel din cauza unei tulburări care a venit din partea unor terțe persoane.
Acțiunea în despăgubire formulată de către reclamanți s-a întemeiat însă pe dispozițiile art. 1336 și următoarele din Codul civil care reglementează efectele obligației în caz de evicțiune. Potrivit art. 1337 Cod civil vânzătorul este de drept obligat să garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, și conform art. 1341 Cod civil, în caz de evicțiune, cumpărătorul are dreptul să ceară de la vânzător restituirea prețului, restituirea fructelor, spezele de proces și daune interese.
Din interpretarea textelor legale arătate rezultă că raportul juridic direct de răspundere în caz de evicțiune se leagă între cumpărător și vânzătorul din contract, calitate care în speță aparține intimatei pârâte, iar nu între ultimul cumpărător și primul vânzător, acesta din urmă neavând nici o calitate în contractul încheiat de către reclamanți.
Desigur însă că, pornind de la regula că o dată cu lucrul - ca accesoriu al lui - se transmit asupra dobânditorilor ulteriori și toate drepturile legate de acel bun, aflate în strânsă conexiune cu lucrul care formează obiectul contractului (cum omni causa), răspunderea Statului ca prim vânzător nu este exclusă în întregime dar ea, așa cum s-a arătat, nu poate fi stabilită direct în raport cu reclamanții subdobânditori pentru că nu au existat raporturi juridice directe între aceste părți, raporturi născute din contract.
Un raport contractual direct cu Statul a existat cu pârâta față de care reclamanții au, potrivit hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în prezenta cauză, calitatea de creditori. De aceea, cum răspunderea pentru evicțiune există și între primul vânzător și pârâta, reclamanții, în calitate de creditori, în măsura în care nu-și pot îndestula creanța stabilită prin hotărârea irevocabilă a primei instanțe, se pot îndrepta împotriva primului vânzător în temeiul art. 974 Cod civil, care oferă posibilitatea creditorilor să exercite toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, pentru recuperarea creanței.
Față de aceste considerente se apreciază că hotărârea recurată este legală și recursul va fi respins ca nefondat în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în C, strada -.-, nr. 41,.1,.1, împotriva deciziei civile nr. 195, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în, -, -1,.14, județul B, SERVICIUL DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT M, cu sediul în M, strada - -,.1, parter, județul C, MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL M, ambii cu sediul în M,-, județul C și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR prin C, cu sediul în C, strada -.- nr.18, având ca obiectobligația de a face.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec./tehnored.jud.recurs /13.11.2009
Gref.AB/2 ex./19.11.2009
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
