Obligație de a face. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.321
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții recurenți, și împotriva deciziei civile nr.446/13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate - SRL A și - SRL A și pârâta intimată, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin registratura instanței, la data de 21.03.2008, recurenții au depus concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 446/13.- pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul declarat de pârâții, și împotriva sentinței civile nr.7187/1.10.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- și i-a obligat pe apelanți să plătească celor două societăți intimate suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.7187/1.10.2007 Judecătoria Arada admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele - SRL A și - SRL A în contradictoriu cu pârâții, și și aui fost obligați pârâții să-și exprime acordul în formă autentică pentru efectuarea lucrărilor de demolare a construcțiilor, respectiv a spațiilor cu altă destinație, aparținând imobilelor situate în A,--14,.2 și.13, precum și de construire pe același amplasament a unui corp de clădire nou, cu respectarea dreptului de proprietate al pârâților, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de consimțământ valabil exprimat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 13 compus din 3 magazii, respectiv spații cu altă destinație, din imobilul situat în A,--14, jud.A, spațiu dobândit cu titlu de cumpărare de la Statul Român iar potrivit extrasului de CF nr.64686 A și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta - SRL A și numiții și, reclamanta este proprietara apartamentului nr. 2, compus din spațiu cu altă destinație, din imobilul mai sus identificat cu privire la executarea de consolidări, renovări și extindere la apartamentele nr.2 și 13 iar dintre cei 15 locatari ai imobilului intervievați, 11 s-au declarat de acord cu efectuarea acestor lucrări.
Prima instanță a reținut că apartamentele nr.2 și 13 din imobilul în litigiu sunt spații situate în aripa de vest a imobilului din A,--14, jud.A, în curte și că sunt în stare de degradare avansată și, ca urmare, nu se mai justifică tehnic și economic reparația acestora, astfel că reclamantele intenționează demolarea și construirea pe același amplasament a unui corp de clădire cu altă destinație decât cea de locuință, iar refuzul pârâților de a-și da acordul în vederea efectuării lucrărilor indicate de către reclamante, este bazat pe apărări care se referă la modul de utilizare a curții comune a imobilului, precum și la comportamentul administratorului societăților reclamante, stare de fapt care excede cadrului procesual fixat de obiectul prezentei cauze.
De asemenea, a reținut că spațiile cu altă destinație ale apartamentelor nr.2 și 13 din imobilul situat în A,--14, jud.A, se impune a fi demolate, repararea și consolidarea acestora nefiind recomandată tehnic și economic, iar faptul că reclamantele intenționează ca pe același amplasament al spațiilor demolate, fără a afecta dreptul de proprietate al celorlalți locatari ai imobilului în litigiu, să construiască un corp nou de clădire cu altă destinație decât cea de locuință, că legea impune acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, astfel că a fost admisă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, și criticând sentința instanței de fond motivat cu aceea că instanța de fond a luat în considerare o expertiză extrajudiciară, și reținând că și și-au dat acordul pentru "consolidări, renovări și extindere", cu toate că acestea nu au fost de acord și au criticat sentința și prin aceea că terenul este în proprietatea Statului, iar intimații nu dispun de acest teren.
De asemenea, prin lucrările de demolare ce urmează a se face, s-ar încălca dreptul de proprietate și ar fi afectați și pereții comuni dintre imobile.
În drept au fost invocate dispozițiile art.296 Cod procedură civilă.
Intimatele - SRL A și - SRL A au solicitat respingerea apelului.
În motivare se arată că intimatele sunt proprietare ale apartamentelor nr.2 și nr.13 și că au solicitat apelanților să-și exprime acordul pentru repararea, demolarea și construcția acestor apartamente cu altă destinație și care sunt într-o stare avansată de degradare și că s-a făcut un tabel cu acordul locatarilor pentru aceste lucrări, și aceste lucrări nu afectează pereții din imobilul învecinat și apartamentele apelanților.
Mai arată că apartamentele nr.2 și nr.13 sunt în stare avansată de degradare, nu se mai justifică repararea acestora, ele fiind demolate parțial și prezentând pericol pentru cei din jur, iar acordul solicitat este un acord de principiu, întrucât fără acest acord nu se pot depune documentele în vederea obținerii autorizației de demolare.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel tribunalul a apreciat ca nefondat apelul.
În ceea ce privește primul motiv de apel prin care apelanții susțin că instanța de fond, prin admiterea acțiunii, a dispus efectiv demolarea și a peretelui comun cu apartamentul proprietatea apelanților, nu poate fi primită de tribunal, deoarece în primul rând, sentința atacată obligă apelanții să exprime acordul pentru efectuarea lucrărilor de demolare cu respectarea dreptului de proprietate al apelanților, de unde rezultă că apelanții nu sunt obligați să accepte demolarea pereților comuni. Pe de altă parte, acest acord este o fază premergătoare de eliberare a autorizației de demolare, iar în cadrul acestei autorizații, întotdeauna se ține cont de proprietatea învecinată.
Referitor la expertiza extrajudiciară, contestată de apelanți, tribunalul având în vedere că obiectul acțiunii este de obținere a autorizației de demolare, reține că prima instanță nu și-a întemeiat soluția în totalitate pe expertiza extrajudiciară, ci numai conținutul expertizei a fost coroborat cu cealaltă probă, probă din care rezultă că starea edificiului este de degradare și nedemolarea lui este un pericol pentru ceilalți locatari.
În ceea ce privește falsitatea tabelului prin care ceilalți locatari și-au dat acordul, având în vedere că acești locatari nu au fost chemați în judecată, tribunalul apreciază că acest motiv nu are legătură cu prezentul apel. La fel și ultimul motiv de apel prin care apelanții încearcă să dovedească că terenul este în proprietatea Statului, iar intimații nu dispun de acest teren, nu are legătură cu obiectul prezentului litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții, și solicitând modificarea ei și a sentinței și în consecință respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.6,7 și 9 Cod procedură civilă și art.312 Cod procedură civilă iar în fapt aceea că hotărârea instanței de apel ar cuprinde motive contradictorii (dispunându-se obligarea pârâților la a-și exprima acordul pentru demolarea clădirii vechi și construirea pe același loc a uneia noi în condițiile în care se menționează în considerente că pârâții nu sunt obligați să accepte demolarea), că aceste motivații contradictorii sunt-/1991 pentru că lucrarea demolabilă are părți în comun și cu apartamentele pârâților care pot fi afectate, fiindu-le astfel și încălcat dreptul de proprietate, că apartamentul reclamantelor putea fi întreținut în timp iar nu demolat.
S-au mai invocat și aspecte legate de greșita întocmire a practicalei hotărârii în care s-a consemnat greșit calitatea de pârâtă a numitei (în condițiile în care se pretinde că ar fi acceptat de bună-voie această ipostază) precum și lipsa pârâtei care, în fapt, a fost prezentă la dezbaterea apelului și care a negat că ar fi semnat tabelul prin care se declara de acord cu efectuarea lucrărilor de reparații de către reclamante și că instanța trebuia să sesizeze în acest sens organele de anchetă penală.
Pârâții au susținut de asemenea că lucrările pe care doresc să le facă reclamantele sunt de natură să provoace zgomote, fapt ce ar încălca dreptul la viață privată al pârâților consacrat de art.8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și că instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la daunele cominatorii absurde solicitate de reclamante.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatele - SRL A și - SRL A au solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâților și obligarea lor la cheltuieli de judecată.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Contrar susținerilor recurenților, rezultă că instanța de apel - la fel ca și instanța de fond - a pronunțat hotărârea în limitele acțiunii cu care a fost investită de către reclamante, că hotărârea pronunțată cuprinde motivele pentru care apelul pârâților a fost respins ca nefondat și că ea este expresia corectei aplicări a legii la cauza dedusă judecății.
În concret, dispozitivul deciziei apelate nu conține dispoziții contradictorii de natură a crea dificultăți de interpretare a hotărârii și de executare a ei, prin decizia pronunțată de tribunal statuându-se în mod foarte explicit doar asupra respingerii apelului pârâților și, ca o consecință firească a acestei dispoziții, asupra obligației pârâților de a achita intimatelor reclamante cheltuielile de judecată ocazionate în apel.
Discuțiile pârâților legate de fondul pretențiilor au fost deja făcute cu ocazia soluționării apelului lor și ele exclud ideea oricărei contradicții de genul celor invocate în recurs de aceștia.
În fapt, instanța de fond a hotărât - iar instanța de apel a confirmat - ca pârâții să fie obligați să-și exprime acordul în formă autentică pentru ca reclamantele să efectueze lucrările de demolare a apartamentelor lor și de reconstruire pe același spațiu a unora noi - dispoziție pe care a argumentat-o legal în cuprinsul sentinței.
Această dispoziție nu a fost contrazisă nici măcar parțial de instanța de apel, contrar susținerilor recurentelor care au afirmat că această instanță a stabilit că ei nu sunt obligați să accepte demolarea.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a dat mai mult decât ceea ce s-a cerut pentru că prin hotărârea din apel și cea de la fond reclamantelor nu le-a fost acordat decât ceea ce au cerut, respectiv obligarea pârâților la a-și da acordul pentru efectuarea unor lucrări de demolare și reconstrucție - lucru necesar în vederea întocmirii proiectelor corespunzătoare și a obținerii autorizațiilor și avizelor legale - iar nu efectuarea demolării apartamentelor lor în sfidarea dreptului de proprietate al pârâților asupra propriilor apartamente, aspect de care autoritățile administrative sunt obligate să țină cont în etapele ulterioare, ale eliberării avizelor prevăzute de lege.
Criticile pârâților legate de modul în care s-au consemnat aspecte ce vizează poziția procesuală sau susținerile altor părți în proces, chiar în ipoteza în care s-ar dovedi ca reale nu ar putea fi evocate ca motive de nelegalitate decât de aceste părți, lucru pe care ele nu au înțeles însă să îl facă.
De asemenea, susținerile recurenților pârâți referitoare la cuantumul absurd al daunelor cominatorii solicitate de reclamante nu poate face obiectul controlului judiciar întrucât nu au făcut obiectul dispozitivului hotărârilor anterioare respectiv instanțele nu au impus pârâților obligația de plată a lor.
Totodată, contrar susținerilor acelorași pârâți, instanța de apel - la fel ca și cea de fond - nu era obligată să sesizeze organele de anchetă penală în legătură cu înscrisul pretins a fi fost falsificat (tabelul care consemna acordul locatarilor pentru efectuarea de către reclamante a lucrărilor menționate), câtă vreme pârâții, ca persoane interesate, puteau să inițieze ei înșiși un astfel de demers.
În fine, prin hotărârile anterioare prin care pârâții au fost obligați să-și dea acordul pentru efectuarea lucrărilor nu se aduce atingere dreptului la viață privată invocat de aceștia, obligația ce le-a fost impusă fiind doar de natură a recunoaște legitimitatea protecției dreptului de proprietate al reclamantelor, drept pe care ei urmează să și-l valorifice în viitor după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare.
Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia tribunalului este legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva ei de către pârâții, și.
Deși a solicitat obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de fond, întrucât intimata reclamantă - SRL A nu a făcut dovada efectuării lor, în baza art.1169 Cod civil, raportat la art.274 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr.446/13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Respinge cererea intimatei - SRL A de obligare a recurenților la plata cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red./8.04.2008
Tehnored. /2 ex./10.04.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
