Obligație de a face. Decizia 322/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 322
Ședința publică de la 09 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 367 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul -. și pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, reprezentând intimatul reclamant -., lipsind recurentul pârât și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost depus răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul pârât
Avocat, pentru intimatul reclamant, a depus soluții pronunțate în cauze similare listate de pe site-ul Curții de APEL CRAIOVA.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul reclamant -., a arătat că din expertiza de mediu efectuată, reiese că depozitul recurentului se află amplasat la aproximativ 30 de gospodăriile rămase. Totodată, în evidențele Primăriei com. acestea figurează că sunt demolate, deși există fizic. Acest fapt duce la unele îngrădiri ale dreptului de proprietate, nemaifiind posibilă obținerea autorizațiilor de construcție sau înstrăinarea. Între reclamant și recurentul pârât nu s-a încheiat o convenție, nu au fost acordate despăgubiri. Date fiind prejudiciile aduse construcțiilor și mediului, compensarea nu înlătură factorul nociv, singura soluție fiind strămutarea. A solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.05.2007, reclamantul -. a chemat în judecată pe pârâții ui Energetic și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i reconstruiască imobilul, casă de locuit, într-o zonă nepoluată, pe un teren pus la dispoziție de pârâtul Energetic și obligarea la 1000 lei reprezentând uzufructul pentru anii 2004-2006, pentru terenul cultivat cu cereale.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unui imobil casă de locuit, compus din 2 camere și sală și teren în suprafață de 250 mp, imobil pentru care s-a dispus exproprierea, prin Decretul nr.180/1985, în vederea desfășurării activității pârâtului, dar fără a se proceda efectiv la realizarea obiectului de investiții dispus prin decret. Din pricina activității de depozitare a cărbunelui și traficului intens din zonă este imposibilă folosința imobilului aflat la o distanță de 30 de muntele de cărbune, fapt ce afectează grav sănătatea reclamantului și îi pune viața în pericol iar casa este deteriorată, apa potabilă este infectată, aerul este irespirabil datorită prafului de cărbune.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, prin care invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului, arătând că prin decretul de expropriere s-au trecut în proprietatea statului terenurile, construcțiile și împrejmuirile în scopul măririi capacității de depozitare a lignitului și realizării zidului de sprijin la 2 Vest a depozitului de cărbune al unității.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.4094 din 28 mai 2008, Judecătoria Tg.-J a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea reclamantului.
A fost obligată pârâta SC Energetic SA să reconstruiască imobilul reclamantului compus din două camere și sală, într-o zonă nepoluată pe un teren pus la dispoziție de către pârât.
A fost respinsă cererea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a luat act că reclamantul renunță la cererea privind uzufructul.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă deoarece, în condițiile în care imobilul nu a fost demolat și exproprierea nu și-a atins scopul, nu a operat transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.
Pe fondul cauzei s-a reținut că s-a făcut dovada că prin activitatea exercitată de pârâtă i s-a îngrădit reclamantului exercitarea atributelor dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția asupra imobilului proprietatea sa, că imobilul reclamantului este degradat și este impropriu locuirii, atât datorită degradării construcției cât și datorită poluării fonice și a prafului pe care-l produc benzile transportoare de cărbune.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC Energetic SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pe motiv că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor legale privind acțiunea în obligația de a face, întrucât între reclamant și unitatea pârâtă nu există un de raport juridic contractual, care să ducă la obligarea pârâtei să execute lucrările de reconstrucție a casei reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 367 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că obligația de reconstrucție a imobilelor expropriate în vederea extinderii activității de depozitare a lignitului este prevăzută chiar prin decretul de expropriere iar antrenarea obligației pârâtei de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a activității sale decurge din dispozițiile art.998 - 999 cod civil și din dispozițiile art. 2 și 4 din CEDO referitoare la atingerile care pun în pericol viața unei persoane și dispozițiile art.1 din primul protocol adițional la Convenție, referitoare la dreptul la respectarea bunurilor persoanei.
S-a reținut că expertiza efectuată în cauză a demonstrat că amplasarea a două benzi transportoare de cărbune de mare capacitate la o distanță foarte mică de casa de locuit a reclamantului a dus la degradarea într-un stadiu avansat a imobilului, la imposibilitatea efectivă de a mai locui în imobil, datorită poluării fonice și a prafului rezultat.
Reclamantul a demonstrat că îi este afectată starea de sănătate datorită mediului nociv în care este obligat să trăiască, fapt dovedit cu actele medicale depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul SC SA, motivând că în mod greșit instanțele de fond au admis acțiunea deoarece nu există nici un temei legal pentru care unitatea pârâtă să fie obligată la reconstruirea gospodăriei reclamantului pe un alt amplasament, ceea ce presupune în realitate o obligație de expropriere a acestuia. S-a susținut că obligația de a face este specifică raporturilor contractuale și că între părți nu este stabilit nici un raport juridic.
A mai arătat în motivare că, în speță, Decretul de expropriere nr. 180/1985, emis de fostul Consiliu de Stat al, reținut de prima instanță ca temei juridic al obligației de reconstituire a imobilelor expropriate, a rămas fără efect și, mai mult, nu poate constitui temei legal al obligației de a face.
Cererea a fost întemeiată pe dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. Civ.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
În procesul civil părțile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele de apărare, iar potrivit art. 112. reclamantul este obligat să precizeze motivele de drept ale cererii de chemare în judecată. Principiul disponibilității se aplică împreună cu cel al rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129, astfel că instanța este aceea care dă calificarea exactă cererii, în funcție de conținutul său, nefiind ținută de temeiul juridic dat de reclamant, întrucât art. 84 stabilește că este valabilă cererea de chemare în judecată chiar dacă poartă o denumire greșită.
În speță, reclamantul nu a indicat în mod explicit în cererea de chemare în judecată fundamentul legal al dreptului pe care îl valorifică, solicitând ca pârâtului să i se impună executarea unei obligații de a face, conform art. 1073 și urm. civ. și făcând referire atât la efectele decretului de expropriere nr. 180/1985, cât și la obligațiile ce-i revin pârâtei ca poluator, de a restabili situația anterioară poluării și la încălcarea dreptului său de proprietate.
Instanțele de fond au stabilit că sunt aplicabile dispozițiile din codul civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, dispozițiile din CEDO privind dreptul de proprietate și dreptul la viață și au reținut prejudiciul suferit de reclamant prin poluarea mediului de către pârâtă, fără a indica expres actul normativ aplicabil în acest ultim caz.
Toate aceste duc la concluzia că nu este întemeiată apărarea pârâtei în sensul că nu există un temei juridic al angajării răspunderii sale.
Prin art. 998, 999 civ. se reglementează obligația aceluia ce a produs un prejudiciu de a - l repara, indiferent de forma sa, dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, sub orice formă a vinovăției și dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Răspunderea civilă a poluatorului, reglementată prin OUG 195/2005 privind protecția mediului - modificată prin Legea nr.265/2006 de aprobare a ordonanței - este o formă particulară a răspunderii civile delictuale și pornește de la obligația impusă prin art. 94 lit. i tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja mediul, legea specială stabilind că poluatorul suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului. Potrivit art.95 din OUG nr.195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, fiind astfel suficient a se dovedi prejudiciul suferit și raportul de cauzalitate. În materia de față, prejudiciul este definit prin ordonanța modificată ca efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluare, activități dăunătoare ori dezastre.
Concluzia care se desprinde din aplicarea acestor texte este aceea că se stabilește o obligația legală a celui ce desfășoară o activitate legală, dar cu consecințe nocive asupra mediului înconjurător, de a repara prejudiciul, în principal prin restabilirea situației anterioare. Or, în speță, o asemenea restabilire nu se poate obține decât prin reconstituirea gospodăriei persoanelor afectate prin poluare, pe un alt amplasament, într-o zonă nepoluată.
Tribunalul a reținut corect că decretul de expropriere nu și-a produs efectele, însă un astfel de act nu constituie temeiul juridic al acțiunii promovate, întrucât nu a prevăzut obligația expropriatorului ori a beneficiarului actului de expropriere de a strămuta gospodăriile expropriate, izvorul obligației pârâtei fiind răspunderea civilă delictuală, cu raportare la situația poluatorului.
Prima instanță a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții, specialitatea agricultură, inginerie sanitară și protecția mediului din concluziile căreia rezultă că, prin stațiile de prelevare a probelor instalate în zona în care este situat imobilul reclamantului, s-a observat depășirea concentrațiilor maxime admise de pulberi sedimentabile - zona fiind afectată de praful de cărbune rezultat din activitatea de manipulare a cărbunelui în depozit - rezultată din combustia cărbunilor fiind alcătuită din particule granulate având un conținut preponderent silicios, cuprins între 48 - 58 %, care, purtate de curenții de aer în cazul vânturilor puternice, fac atmosfera din zonă irespirabilă și provoacă silicoze cancerigene. Depozitul de cărbuni energetici este amplasat la o distanță de 50 față de locuința reclamantului. Raportul de expertiză a mai consemnat agresiuni produse de nivelul de zgomot industrial ridicat, efectele grave asupra vegetației, ale ploilor acide care se formează prin interacțiunea oxigenului de sulf și a oxizilor de azot cu vapori de apă din atmosferă.
Starea de fapt rezultată din probe este aceea că prin activitățile de constituire, de extragere și de depozitare a cărbunilor desfășurate de pârâtă se dezvoltă continuu pulberi de cărbuni și noxe și prin aceasta a fost modificat total cadrul al gospodăriei reclamantului, care a devenit un mediu impropriu ce periclitează viața și deteriorează grav bunurile.
Începând cu anul 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmat principiul integrării dreptului la un mediu sănătos în domeniul de aplicație al art. 8 din Convenția Europeană, text care protejează dreptul la viața privată și de familie. În cauza Lopez Ostra contra Spaniei (9 dec. 1994) s-a stabilit că atingerile grave aduse mediului înconjurător pot afecta bunăstarea unei persoane și pot să o priveze de dreptul de a se bucura de o locuință care să-i asigure exercițiul dreptului la viață privată, chiar dacă prin aceasta nu îi este pusă în pericol sănătatea.
Curtea considerat ( în cauza Rayner contra Regatului Unit al Marii Britanii din 16 iulie 1986) că atingerile aduse mediului înconjurător prin activități nocive pot afecta calitatea vieții unei persoane și pot afecta viața sa privată.
Printre activitățile care au fost avute în vedere atunci când s-a reținut încălcarea dreptului reglementat de art. 8 din Convenție au fost: amplasarea unei stații de epurare în apropierea locuinței reclamanților, emanațiile sonore puternice, emisiile nocive ale unor instalații chimice. Curtea a reținut că revine statelor obligația de a informa cetățenii asupra consecințelor negative ale unor astfel de activități.
Aceeași obligație a fost reținută și în recenta cauză Tătar contra României nr. 67021/01, 27 ianuarie 2009, prin care România a fost condamnată pe tărâmul art. 8 din Convenția Europeană pentru că dreptul celor doi reclamanți la un mediu sănătos a fost încălcat datorită impactului asupra mediului a unei tehnologii bazate pe cianură, folosită în extracția aurului.
Curtea a constatat că autoritățile române nu au impus unei societății condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atât timp cât existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic.
S-a motivat că articolul 8 din Convenție, urmărind în esență să apere persoana împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, implică obligația statului de a se abține de la astfel de ingerințe, dar și obligații pozitive de natură a asigura respectul efectiv al vieții private și familiale. Statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor, iar în cazul activităților periculoase, de a avea în vedere riscurile ce pot rezulta. O astfel de obligație se transpune în autorizarea, punerea in funcțiune, exploatarea, securizarea și controlul respectivei activități, dar și în impunerea în sarcina celor ce desfășoară astfel de activități a unor obligații de a adopta toate acele măsuri de natură a asigura protecția efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să fie afectată de pericolele inerente domeniului în cauză.
Deși litigiul de față se poartă între doi particulari, iar obligațiile impuse statului nu intră în discuție, instanța trebuie să respecte dreptul reclamantului de acces la justiție atunci când apreciază că drepturile sale sau interesele legal protejate sunt afectate, drept reglementat prin art. 21 din Constituție. Instanța este chemată să aplice normele dreptului european și să oblige la respectarea principiilor derivate din acesta, iar în speță, reclamantul are un drept la respectarea vieții private și a domiciliului, care a fost afectat prin activitatea pârâtei.
Toate aceste argumente duc la concluzia că prin activitățile de producție ale pârâtei a fost încălcat dreptul reclamantului la un mediu sănătos, parte componentă a dreptului la viață privată, fiind produs un prejudiciu ce se impune a fi reparat, atât potrivit regulilor de drept comun, cât și celor cu caracter special din legea mediului.
Instanțele de fond au ales modalitatea corectă de reparare a prejudiciului, având în vedere că acesta trebuie reparat integral și în natură, iar posibilitatea reparării prin echivalent are caracter subsidiar.
Reclamantul solicitat să fie executată o obligație de a face, nu din prisma unui raport contractual, ci pe principiile răspunderii delictuale, aceasta fiind modalitatea de reparare în natură a prejudiciului suferit, mai cu seamă că potrivit art 1075 civ. plata unor sume de bani ( dezdăunări) este posibilă în caz de neexecutare în natură a obligației de a face asumată intuitu personae, toate celelalte obligații de a face putând fi executate silit, în condițiile art. 580/2 și urm.
Apreciind că nu există motive de nelegalitate, în sensul art 304, a deciziei atacate, recursul se va respinge ca nefondat. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 367 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul -. și pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
2ex/19.03.2009
Jud apel -,
Jud. fond -
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu
