Obligație de a face. Decizia 3272/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1138/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3272/

Ședința publică de la 13 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.2152 din data de 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în dosarul nr- (3110/C/2008), în contradictoriu cu intimațiiInspectoratul Școlar al Județului C și -,având ca obiect:"obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și intimata -, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.44 din 04.05.2009 depusă la dosar-fila 20, lipsind intimatulInspectoratul Școlar al Județului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 04.05.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei -.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului, cu CI seria - nr.- eliberată de Municipiul C la data de 21.04.2000.

Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.

Recurentul, personal, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât, prin încheierea de ședință din data de 10.12.2009 se face afirmația că instanța de judecată a pus în vedere reclamantului să precizeze cu cine înțelege să se judece, cu privire la primul capăt de cerere, acesta din urmă făcând precizarea că înțelege să se judece cu pârâta -, în calitate acesteia de director al I, iar prin sentința recurată se menționează că reclamantul a înțeles să se judece cu pârâta -, în calitate de persoană fizică.

Față de această împrejurare, solicită a se lua act de faptul că acesta înțelege să se judece cu pârâta -, în calitatea de director și de reprezentant legal al I, cu personalitate juridică, dat fiind faptul că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a reținut greșit că acesta înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta -, în calitate de persoană fizică și nu în calitate de director și reprezentant legal al unității de învățământ.

De asemenea, recurentul, personal, mai susține că la termenul de judecată din data de 17.12.2009, dată când prima instanță a reținut cauza în pronunțare, având cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată a expus pe larg întreaga chestiune a litigiului, însă, președintele completului de judecată nu a înțeles și în mod greșit a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei -, cu toate că aceasta în calitate de director și reprezentant legal al unității de învățământ are calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean

În raport de cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea I, prin reprezentant legal -, la repunerea sa în calitate de diriginte, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite, depunând la dosar concluzii scrise.

Intimata -, prin avocat, având cuvântul, arată că așa cum a menționat și prin întâmpinarea formulată la dosar, invocă excepția nulității recursului, întrucât prin conținutul acestuia nu se indică niciunul din motivele prevăzute de art.3041pr.civ. respectiv, nu se arată nici un motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii instanței de fond.

De asemenea, intimata, prin avocat, mai arată că cele susținute de către recurent, prin cererea formulată cu privire la calitatea intimatei - cât și cu privire la cererea de recuzare, apreciază că aceste susțineri nu pot fi avute în vedere, cu motivarea că prin cererea de chemare în judecată recurentul a chemat în judecată în calitate de pârâți pe numiții - și Inspectoratul Școlar al Județului

Mai mult decât atât, solicită a se observa că recurentul în cauză, interpelat fiind de către instanța de fond, a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta - și în cazul în care prin încheierea de ședință menționată de recurent, s-ar fi consemnat eronat, acesta a avut posibilitatea la termenul următor să solicite rectificarea încheierii de ședință.

Pe de altă parte, mai arată că în dosarul instanței de fond se află depusă o cerere formulată de către recurent, prin care acesta indică adresa intimatei - unde solicită a fi citată și față de această împrejurare, apreciază că parte pârâtă în prezentul litigiu, este intimata -.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Recurentul, personal, având cuvântul în replică, solicită a se observa că atât din afirmațiile sale, din conținutul acțiunii cât și din conținutul cererii de recurs dedusă judecății, reiese clar că acesta a chemat în judecată pe intimata -, în calitate de director al unității de învățământ.

Cât privește excepția nulității recursului, invocată de intimata -, recurentul, personal, pune concluzii de respingerea acesteia, întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, trebuia să dea o hotărâre legală și temeinică și să nu găsească motivații puerile.

Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului invocată de intimata -, cu motivarea că în raport de dispozițiile art.3041pr.civ. și art.306 pr.civ. criticile aduse hotărârii instanței de fond pot fi încadrate într-unul din cazurile prevăzute de art.304 pr.civ. dat fiind faptul că recursul dedus judecății vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei -.

Totodată, Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.2152/2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași Secția Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei -; s-a respins cererea reclamantului formulată împotriva pârâtei -; s-a respins cererea reclamantului formulată împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul, profesor titular la I C, pe fondul unui conflict cu elevul din clasa a VII - a B, nu a mai fost numit diriginte pentru anul școlar 2008-2009.

S-a constatat că numirea diriginților la clase s-a efectuat în ședința din data de 9.09.2008 a Consiliului de administrație și că din procesul verbal de ședință întocmit de către Consiliul de Administrație rezultă că s-a hotărât înlocuirea reclamantului de la clasa unde era diriginte, întrucât a avut o atitudine neprofesională și nepedagogică în relațiile cu părinții, elevii și profesorii.

S-a avut în vedere că art.19 lit.f din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar prevede că directorul școlii este cel care numește învățătorii și diriginții în urma consultării șefilor de catedră și comisiilor metodice și că art.31 lit.q din același act normativ stipulează că atributul consiliului de administrație este de acela de a viza proiecte de plan anual de școlarizare, de state de funcții în buget ale unităților de învățământ.

S-a luat act de faptul că reclamantul nu a dorit să se judece cu I C, deși acesta are calitatea de angajator, motiv pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei -.

S-a menționat că reclamantul a înțeles să se judece cu o persoană fizică cu care nu are raporturi de muncă și că pârâta poate sta în proces doar în calitate de reprezentat al angajatorului - I

Cererea formulată de către reclamant împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Caf ost respinsă, avându-se în vedere răspunsul dat de către această instituție în termenul legal, potrivit art.8 și 9 din OG nr.27/2002.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către recurentul, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Instanța de fond a respins greșit cererea de recuzarea domnului judecător, de vreme ce soția acestuia, angajată în calitate de contabil șef a gimnaziului I, a influențat categoric sentința pronunțată în cauză, având motivații personale să-și protejeze unele interese față de directorul -, ca de exemplu salariul de merit anual.

S-a susținut că hotărârea recurată cuprinde motivații contradictorii, întrucât deși prin aceasta se reține că recurentul reclamant nu a mai fost numit diriginte pentru anul școlar 2008/2009, ulterior se face referire la un proces verbal prin care s-a stabilit înlocuirea sa de la care era diriginte.

Recurentul a mai arătat că cele consemnate în încheierea de ședință din 10.12.2008 (reclamantul dorește să se judece cu pârâta - în calitatea ei de director al gimnaziului I) și în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 17.12.2008 ( "reclamantul, având cuvântul învederează că dorește să se judece cu Școala, cu Inspectoratul Școlar Județean C"), nu corespund cu cele înscrise în sentința recurată, prin care s-a reținut că reclamantul " a arătat fără echivoc, dorința sa de a se judeca cu - în calitate de persoană fizică" și că "reclamantul a înțeles să se judece cu o persoană fizică cu care nu are raporturi de muncă".

S-a învederat că la termenul de dezbateri reclamantul a menționat faptul că nu a chemat-o în judecată pe pârâta director - ca persoană fizică.

Recurentul a solicitat instanței de recurs admiterea recursului dedus judecății, admiterea acțiunii sale, în sensul de se dispune obligarea I din C, reprezentat de director -, să îl repună în calitatea de diriginte și să îi plătească banii cuveniți pentru dirigenție cu începere din septembrie 2008 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin întâmpinarea formulată de către intimata pârâtă - s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate de către recurentul reclamant, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20.11.2008, recurentul reclamant a chemat în judecată pe - și Inspectoratul Școlar C și a solicitat instanței de fond să dispună: repunerea în calitate de diriginte; obligarea numitei - să execute acest lucru și să îi plătească banii cuveniți pentru dirigenție din septembrie 2008 până la pronunțarea hotărârii; obligarea Inspectoratului Școlar C să-l despăgubească, pentru că nu i-a răspuns în termenul legal la cererea privind abuzul și ilegalitățile directorului -.

În cuprinsul aceleiași cereri s-a indicat adresa la care să fie trimise actele de procedură (citațiile) cătrereclamantșipârâta-, respectiv către Inspectoratul Școlar

Recurentul reclamant, interpelat de către instanța de fond la termenul de judecată din 10 decembrie 2008, menționat că înțelege să se judece cupârâta-, în calitatea ei de director al

Prin precizarea cererii depusă la termenul de judecată din 16.12.2008, recurentul reclamant a făcut referire la întâmpinarea depusă de cătrepârâta- și a solicitat instanței de fond să se ia act că înțelege să își păstreze pretențiile formulate în acțiune privind pepârâta-, precum și față de pârâtul Inspectoratul Școlar C, de la care solicită despăgubiri morale și materiale în sumă de 1000 lei.

La termenul de judecată din 17 decembrie 2008, când au avut loc dezbaterile în fața instanței de fond, reclamantul a arătat că "dorește să se judece cu școala, cu Inspectoratul Școlar Județean C" și a solicitat totodată respingerea excepției lipsei calității procesuale apârâtei-.

Potrivit aceleiași încheieri, reclamantul a solicitat instanței de fond, prin concluziile orale, în ceea ce privește primul capăt de cerere, obligareapârâtei- la repunerea sa în calitatea de diriginte la clasa a VII-a B, daune morale și materiale, iar cu privire la al doilea capăt de cerere, obligarea pârâtului Inspectoratului Școlar C la plata unei despăgubiri în valoare de 1000 lei pentru că nu a răspuns în termenul legal la cererea privind abuzul și ilegalitățile directorului - și pentru că a atașat la dosar acte care nu aveau legătură cu cauza.

Instanța de fond a ținut seama de aceste solicitări formulate în cauză de către reclamant și a apreciat judicios faptul că pârâta - nu are calitate procesuală pasivă, ca urmare a faptului că între aceasta și reclamant nu există raporturi de muncă.

Susținerea recurentului reclamant în sensul că nu a înțeles să o cheme în judecată pe - în calitate de pârâtă nu poate fi reținută de către C, având în vedere actele dosarului de fond.

Astfel, Curtea constată că reclamantul, conformându-se obligației prevăzute în sarcina sa de art.112 alin.1 pr.civ. a indicat prin cererea de chemare în judecată atât numele, cât și adresa părților cu care se judecă, precizând expres în acest sens la finalul acțiunii saleadresala care să fie trimisă citația cătrepârâta-.

Această cerere introductivă nu a fost modificată sau completată în termenul și condițiile prevăzute de art.132 alin.1 pr.civ. la dosarul cauzei nefiind depusă vreo cerere formulată de către reclamant împotriva.

Ca atare, de vreme ce reclamantul nu a formulat în fața instanței de fond cerere de chemare în judecată în contradictoriucu I, în calitate de pârât, în condițiile expres prevăzute de art.112 sau art.132 pr.civ. prima instanță a judecat în mod corect cauza doar în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului disponibilității părții asupra cadrului procesual, inclusiv cu privire la persoanele cu care înțelege reclamantul să își dispute obiectul procesului.

Prin cererea introductivă, cât și prin precizarea scrisă precum și prin concluziile orale de la termenul când au avut loc dezbaterile în fața instanței de fond, reclamantul a avut pretenții față de pârâta -, de vreme ce a solicitat în mod clar și neechivoc obligareaacesteiala repunerea sa în calitate de diriginte și plata drepturilor bănești pentru dirigenție începând cu septembrie 2008.

Prin urmare, prima instanță a reținut corect faptul că reclamantul a înțeles să se judece în cauză cu -, în calitate sa de pârâtă.

În consecință, în condițiile în care între reclamant și pârâta - nu au existat raporturi de muncă și deci nu există identitate între persoana chemată în judecată și titularul obligației deduse judecății, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - a fost corect soluționată prin hotărârea recurată.

Referitor la cererea de recuzare, critica adusă hotărârii primei instanțe este neîntemeiată, întrucât recurentul reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii în cauză a cerințelor legale prevăzute de vreunul dintre motivele reglementate de art.27 pr.civ.

Motivele de recuzare sunt limitativ prevăzute de lege și ca atare, fiind de strictă interpretare nu se pot extinde, prin analogie, la alte cazuri neprevăzute.

Astfel, împrejurarea că soția unuia dintre judecătorii care au soluționat cauza, lucrează în calitate de contabil șef la aceeași unitate de învățământ nu constituie motiv de recuzare, cum corect a reținut și instanța de fond.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul prevederilor art.312 pr.civ.

În temeiul prevederilor art.274 pr.civ. Curtea va obligă pe recurentul la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată către intimata -, reprezentând onorariul de avocat achitat de către aceasta în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.2152 din data de 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - și Inspectoratul Școlar al Județului.

Obligă recurentul la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată către intimata -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

15.06.2009

Jud. fond, G

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 3272/2009. Curtea de Apel Bucuresti