Obligație de a face. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.34
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER - -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurentul G, domiciliat în B,-, bloc25,.96, împotriva sentinței civile nr.655/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în B, nr.161, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9.01.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 13.01.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamantul Gas olicitat ca pârâta Societatea Comercială SA să fie obligată să-i elibereze o adeverință din care să rezulte sumele cu care a fost retribuit pentru orele prestate peste programul normal de lucru în perioada 15.03 - 15.10 al fiecărui an cât timp a avut raporturi de muncă cu pârâta.
În drept, s-a invocat Legea nr.57/1974, Decretul nr.175/1973 și OUG nr.4/2005.
La dosar a fost depusă adeverința nr.7378/02.10.2007 emisă de Societatea comercială SA B și copia carnetului de muncă al reclamantului.
Pârâta Societatea Comercială SA B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii întrucât a eliberat adeverința nr. 7378/02.10.2007, în limita documentelor de care dispune (fila 14).
Pârâta a depus state de plată din perioada vizată pentru a dovedi că reclamantul nu a prestat ore suplimentare și un raport de expertiză din care rezultă că pe perioada de referință, potrivit art. 4 din Decretul nr.175/1973, orele lucrate peste 8 ore se consideră și se plătesc ca ore normale de lucru.
La termenul din 2 octombrie 2008 fost depusă adeverința nr.8306/01.10.2008 eliberată de fostul angajator.
Prin Sentința Civilă nr. 655/2008 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea formulată de reclamant ca rămasă fără obiect.
În motivare instanța a reținut următoarele:
Obligația angajatorului de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului rezultă din dispozițiile art.40 lit. h din Codul muncii.
Societatea pârâtă a depus la dosar adeverințele eliberate în limitele documentației de care dispune, respectiv adeverința nr. 7378/02.10.2007 și adeverința nr.8306/01.10.2008, răspunzând, astfel, solicitării fostului salariat.
În ceea ce privește veridicitatea mențiunilor din înscrisuri, aceasta constituie responsabilitatea exclusivă a angajatorului.
Având în vedere faptul că pârâta și-a îndeplinit obligația legală, în sensul că a eliberat adeverințele solicitate de fostul salariat, acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând obligarea pârâtei să-i emită o adeverință conformă cu realitatea din acea perioadă.
În motivare a arătat că a solicitat să i se elibereze o adeverință din care să rezulte sumele cu care a fost retribuit pentru orele prestate peste programul normal de lucru în perioada 15.03 - 15.10 al fiecărui an cât timp a avut raporturi de muncă cu pârâta.
Deși a insistat ca societatea să depună pontajele lunare din acea perioadă, din care să reiasă orele lucrate, aceasta a depus doar 5 state de plată, în care nu există nici o rubrică din care să reiasă câte ore a efectuat un salariat pentru salariul luat.
Solicită proba cu martori, cu care să demonstreze că a efectuat muncă peste programul normal de 8 ore.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Susține că reclamantul a solicitat să i se elibereze o adeverință din care să rezulte "sporul pentru programul de lucru de peste 8 ore pe zi", iar societatea i-a eliberat o adeverință din care rezultă că nu a beneficiat de astfel de spor, în consecință în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect. Consideră că prin recurs reclamantul și-a modificat cererea, încălcând astfel dispozițiile art. 294 Cod de procedură civilă.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să-i elibereze o adeverință din care să rezulte sumele cu care a fost retribuit pentru orele prestate peste programul normal de lucru în perioada 15.03 - 15.10 al fiecărui an cât timp a avut raporturi de muncă cu aceasta și obligarea pârâtei la plata de daune morale de 5000 lei.
Potrivit art. 129 Cod de procedură civilă judecătorii au obligația să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Instanța de fond a considerat în mod greșit că prin adeverințele nr. 7378/02.10.2007 și nr. 8306/01.10.2008, societatea a răspuns solicitării fostului salariat.
Astfel, prin adeverința nr. 7378/02.10.2007 societatea confirmă că orele efectuate de reclamant peste programul de lucru de 8 ore au fost plătite ca ore normale de lucru, potrivit Decretului nr. 175/1973, pentru care s-a virat
Prin adeverința nr.8306/01.10.2008 pârâta susține că reclamantul nu a beneficiat de spor pentru programul de lucru de peste 8 ore pe zi.
Din nici una din aceste adeverințe nu rezultă ceea ce solicită reclamantul, prin cererea făcută în fața instanței de fond, iar nu în recurs cum susține intimata, respectiv câte ore a lucrat suplimentar și ce sume a primit pentru acestea. De asemenea instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Referitor la posibilitatea pârâtei de a elibera actul solicitat de reclamant, instanța urmează a se pronunța după administrarea probelor necesare.
În consecință, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 al. 5 Cod de procedură civilă, curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite dosarul la aceeași instanță spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul G, domiciliat în B,-, bloc25,.96, împotriva sentinței civile nr.655/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.655/2.10.2008 a Tribunalului Brăila și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/27.01.2009
FOND: -
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Benone Fuică, Virginia Filipescu