Obligație de a face. Decizia 3502/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.462/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr-3502/
Ședința Publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.6757 din data de 3.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41412/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât, având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă, prin apărător d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 17 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.01/19.05.2009, lipsind intimatul-pârât .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar, conform dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată, dovada motivelor invocate în susținerea cererii de amânare a judecății pricinii, respectiv copia certificatului de deces de pe urma tatălui său.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, întrucât instanța de fond, prin disjungerea celor două capete de cerere și implicit calificând cel de-al doilea capăt de cerere ca fiind de drept comun, a schimbat natura juridică a cererii de chemare în judecată și a înțeles să invoce excepția de necompetență materială, cu consecința declinării capătului doi de cerere în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B, fără a face vreo referire la capătul unu de cerere și la temeiul de legal invocat - contractul colectiv de muncă, legislația muncii coroborate cu dispozițiile dreptului comun.
Așa fiind, instanța de fond, în mod eronat a calificat acțiunea ca fiind o cerere de drept comun, deoarece, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat un drept garantat de Contractul Colectiv de Muncă, respectiv art.122, în calitatea sa de angajat, cu contract individual de muncă.
Astfel, la termenul de judecată din data de 03.11.2008, prima instanță a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe care respins-o, ca neîntemeiată, după care, fără aop une în discuția părților, cu încălcarea principiului contradictorialității, a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială pentru capătul doi de cerere, fără nicio altă mențiune și făcând o eroare gravă de interpretare a dispozițiilor legale.
Ori, arată recurenta-reclamantă, în speță ne aflăm într-un litigiu de muncă, întrucât drepturile încălcate izvorăsc din Contractul Colectiv de Muncă, sens în care invocă prevedrile art.122 din acest contract, potrivit cărora: compania/subunitățile vor deconta integral costul transportului de la domiciliu la și de la locul de muncă, la cererea salariatului pentru personalul nelocalnic, domiciliat la o distanță de până la 75 de Km. de sediul subunității, în cazul în care transportul nu poate fi asigurat prin mijloace proprii ale angajatorului, în limita unui abonament lunar.
Așa fiind, mai arată că intimatul-pârât, refuză, fără justificare să deconteze recurentei-reclamante biletele de transport, astfel că aceasta a înțeles să formuleze în instanță o acțiune întemeiată pe dispozițiile legale de dreptul muncii, sens în care a invocat dispozițiile art.243 Codul muncii.
În consecință, față de cele învederate, recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită a se constata faptul că, în speță, este vorba despre un litigiu al cărui izvor este dreptul muncii, având în vedere faptul că principalul capăt de cerere vizează acordarea unui drept prevăzut de dispozițiile art.122 din Contractul Colectiv de Muncă.
Așa fiind, solicită a se constata faptul că instanța de fond a ignorat capătul de cerere principal și a dispus declinarea competenței, considerând că nu este o instanță de drept comun, fără a pune, însă, în discuția părților disjungerea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită a se constata faptul că Tribunalul București este instanța competentă a soluția cererea dedusă judecății, motiv pentru care solicită și admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării sentinței atacate.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.6757 din data de 03.11.2008, pronunțată în dosarul nr.41412/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâtul nu există raporturi juridice de dreptul muncii, acesta din urmă fiind și el un tot salariat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (. - ).
Prin urmare, s-a considerat că litigiul nu derivă din raporturile de muncă, astfel încât nu se încadrează în prevederile art.281 din Codul muncii.
S-a considerat că indiferent de textul de lege pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, calificarea juridică a cererii aparține instanței de judecată.
Față de aceste aspecte, s-a apreciat că excepția este întemeiată și avându-se în vedere dispozițiile art.158 și art.159 pct.3 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a admis-o și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B, în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc. civilă, susține că la termenul din data de 03.11.2008, instanța de fond a solicitat părților să pună concluzii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a persoanei fizice, după care, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială a instanței și, fără a face vreo mențiune cu privire la disjungerea celor două capete de cerere, a rămas în pronunțare pe excepții.
Arată că în condica de ședința din data de 03.11.2008, instanța a inserat în minută următoarele:"Admite excepția de necompetență materială. Declină competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.".
Față de această dispoziție a instanței în ceea ce privește excepția de necompetență materială și declinarea, recurenta-reclamantă învederează instanței de recurs că cererea de chemare în judecată are, de fapt, două capete, ea considerând că primul este principal și cel de-al doilea accesoriu.
Precizează că dreptul solicitat în instanță este garantat de Contractul Colectiv de Muncă, respectiv de prevederile art.122, astfel că prezenta cauză este un litigiu de muncă.
Totodată, invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art.304 punctul 8 din Codul d e procedură civilă, susținând că, prin dijungerea celor două capete de cerere ce fac obiectul litigiului cu care instanța de fond a fost investită și, implicit, calificând cel de-al doilea capăt de cerere ca fiind de drept comun, instanța de fond a schimbat natura juridică a cererii de chemare în judecată.
Arată că un alt principiu încălcat este și principiul accesoriul urmează soarta principalului -accesorium sequitur principale-, condiția juridică a unui bun, a unui drept, a unui act, a unui fapt, a unei sancțiuni sau a unei activități, considerate ca principale, se extinde asupra altora, considerate accesorii în raport cu ele. principiului și implicațiile sale sunt exprimate prin art.17 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia:"Cererile accesorii și incidentele sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Așa cum rezultă din practicaua sentinței atacată cu prezentul recurs - sentința civilă nr.6757 din data de 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41412/3/LM/2008 -, instanța de fond a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în ceea ce privește soluționarea, în fond, a cauzei, fără ca, mai întâi, în temeiul dispozițiilor art.165 din Codul d e procedură civilă, să procedeze la disjungerea capătului de cerere privind pe pârâtul persoană fizică .
Ori, acțiunea introductivă, cu care reclamanta a investit prima instanță, are două capete.
Astfel, prin primul capăt de cerere se solicită obligarea primului pârât - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ( - ) - la achitarea contravalorii biletelor de transport rutier în regim de maxi-taxi, potrivit prevederilor art.122 din Contractul Colectiv de Muncă, aferente lunii iulie.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere (pe care recurenta-reclamantă îl consideră a fi accesoriu primului capăt), reclamantul solicită obligarea celui de-al doilea pârât - - în calitate de Serviciu Avizare Contracte și Control Financiar Preventiv din cadrul R, la plata de daune-interese în cuantum de 5 milioane lei, motivând că acestea reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a neacordării vizei de Control Financiar Preventiv (), în mod abuziv, prin încălcarea atât a legislației muncii, cât și a Contractului Colectiv de Muncă.
Potrivit dispozițiilor art.165 din Codul d e procedură civilă:
"În orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una dintre ele este în stare de a fi judecată.".
Cât timp din cuprinsul hotărârii fondului rezultă fără dubiu că prima instanță nu a pus în discuție oportunitatea disjungerii capătului de cerere referitor la pârâtul persoană fizică și nici nu a procedat la disjungere, criticile recurentei-reclamante sunt fondate, astfel că vor fi primite ca atare.
Așadar, Curtea apreciază că declinarea, de către prima instanță, a competenței sale materiale, fără, însă, a se pronunța și pe disjungerea celui de-al doilea capăt al acțiunii, echivalează cu soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă vreo măsură ce s-ar fi luat cu privire la primul capăt al acțiunii (dacă s-a continuat judecata sau a fost soluționat), ci se crează doar aparența că instanța de fond și-ar fi declinat competența materială cu privire la pricină în întregul ei.
În consecință în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2, alin.3 teza a 2-a și alin.5 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va casa sentința atacată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, la aceeași instanță de fond, urmând ca aceasta, cu prilejul rejudecării, să pună în discuție și, ulterior, să se pronunțe cu privire la oportunitatea disjungerii capătului al doilea al acțiunii, referitor la pârâtul persoană fizică.
Totodată, date fiind susținerile recurentei-reclamante în sensul că s-ar fi încălcat principiulaccesorium sequitur principale, instanța de fond urmează să stabilească și dacă acest al doilea capăt al acțiunii are sau nu are caracter accesoriu față de primul capăt (cel referitor la pârâta persoană juridică Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - - ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.6757 din data de 3.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41412/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât .
Casează sentința atacată și trimite cauza, pentru continuarea judecății, la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 03.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
