Obligație de a face. Decizia 3515/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.679/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3515/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă SC " România" SRL împotriva sentinței civile nr.6820 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9452/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 12 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art.260 Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 19 mai 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.9452/3/LM/2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC România SRL, solicitând obligarea pârâtei să plătească drepturile salariale pentru munca prestată în cadrul firmei de la data de 01.06.2007 până la data de 29.12.2007, plata concediilor de odihnă neplătite pentru anii 2006 și 2007, precum și daunele morale și materiale în sumă totală de 20.000 lei.
Prin precizarea acțiunii formulată la data de 23.05.2008, reclamantul a solicitat să se constate contractul său individual de muncă încheiat în baza art.16 alin. 2 Codul muncii, să-i fie acordate toate drepturile ce i se cuvin din legislația muncii, iar societatea pârâtă să fie obligată la plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru salariul de 3.500 lei. Referitor la pretențiile bănești, a arătat că solicită 20.000 lei din care 7.000 lei pentru concediile de odihnă neefectuate în anii 2006 și 2007; 7.500 lei pentru salariile neîncasate din vina patronului în perioada ianuarie-mai 2008; 5.500 lei despăgubiri materiale pentru daune morale
Prin sentința civilă nr.6820/4.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC România SRL; a constatat că reclamantul a lucrat la pârâtă în perioada 01.06.2006-29.12.2007 ca șofer, cu un salariu de 3.500 lei lunar brut; a obligat pârâta să înregistreze respectiva perioadă în carnetul de muncă al reclamantului, să plătească pentru reclamant toate contribuțiile la CAS, CASS și impozit aferente perioadei lucrate, precum și compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă pentru anii 2006-2007, proporțional cu perioada lucrată; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat al societății pârâte în perioada 01.06.2006-29.12.2007 în funcția de șofer, fără a i se întocmi contract de muncă în formă scrisă, obligație ce revenea angajatorului conform art.16 al.1 Codul muncii.
S-a considerat dovedită munca prestată de către reclamant în favoarea societății pârâte prin înscrisurile de la dosar, respectiv foile de parcurs și avizele de însoțire a mărfii, prin depoziția unui martor, dar și prin recunoașterea indirectă a pârâtei care a arătat că reclamantul a desfășurat muncă însă în vederea acoperirii unui împrumut acordat de administratorul societății.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC România SRL a declarat recurs la data de 30.12.2008, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.01.2009 sub nr-.
S-a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate solicitându-se admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se menționează că este greșită constatarea instanței de fond asupra cuantumului salariului de bază brut lunar ce se cuvenea reclamantului, câtă vreme intimatul-reclamant nu a prezentat nici o dovadă de primire a acestor bani, iar societatea nu a recunoscut primirea acestui salariu. Din contră, s-a afirmat existența unui împrumut de 12.500 lei în cuantumul căruia a fost folosit la diverse munci în firmă. Salariul primit de intimatul-reclamant a fost la fel ca al celorlalți salariați din firmă, respectiv 650 lei brut lunar, iar perioada de 19 luni în care a desfășurat activități a fost acoperitoare pentru plata datoriei.
Consideră recurenta că nu au fost lămurite suficient raporturile dintre părți, neexistând probe asupra vreunui salariu care să fi fost plătit reclamantului, acestuia scăzându-i-se lunar o parte din datoria pe care o avea de achitat. Asupra acestei datorii instanța de fond nu a cerut lămuriri reclamantului.
În plus, instanța de fond trebuia să ceară reclamantului să dovedească că îndeplinea toate condițiile necesare angajării ca șofer, avizele psihologice, analizele medicale și atestatele pentru transport mărfuri generale și agabaritice.
Referitor la drepturile de concediu, acestea sunt nefondate pentru că înțelegerea părților a fost desfășurarea unei munci în contul datoriei până la achitarea acesteia fără limită de timp.
Recurenta a solicitat instanței de recurs a cerceta cauza sub toate aspectele conform art.3041Cod pr.civilă.
La data de 04.05.2009, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Problema care se pune în cauză este aceea de a se stabili natura raporturilor dintre intimatul-reclamant care afirmă că a desfășurat muncă în temeiul unui raport de muncă la o societate în calitate de șofer și recurenta-pârâtă care recunoaște munca prestată, însă precizează că aceasta nu este guvernată de regulile generale ale Codului muncii, ci de regulile de drept civil, reprezentând o plată în natură a unei datorii.
În acord cu opinia tribunalului, Curtea consideră că între părți nu se puteau stabili alte raporturi decât cele specifice raporturilor de dreptul muncii, nefiind posibil ca în cadrul unei societăți comerciale care desfășoară acte de comerț în sensul Legii nr.31/1990 să se presteze muncă de către alte persoane de tip asociații, pe temeiul unor relații de drept civil.
Fondată este însă afirmația recurentei-pârâte asupra nelămuririi depline a elementelor acestui raport de muncă, respectiv elementul salariu.
Curtea constată că reclamantul a precizat în cererea de chemare în judecată că a început să presteze munca de șofer în folosul societății pârâte, urmare înțelegerii avute cu administratorul firmei, care i-a promis un salariu de 1.500 lei pentru un program de 8 pe zi și cu plata dublă a orelor suplimentare. A mai arătat reclamantul că această situație a durat de la 01.06.2006 până la 29.12.2007, perioadă de timp în care a câștigat din munca prestată pentru programul normal și din orele suplimentare aproximativ 3.000-3.500 lei/lună. În cursul lunii ianuarie 2008 s-a îmbolnăvit grav, fiind necesară spitalizarea sa, cu această ocazie constatând că angajatorul nu i-a încheiat contract individual de muncă și, prin urmare, nu poate obține adeverință asupra calității de asigurat pentru a beneficia de gratuitatea serviciului medical.
Recurenta-pârâtă a avut o altă poziție, arătând că munca prestată de reclamant nu a avut la bază înțelegerea părților asupra unui contract de muncă, ci a fost echivalentul unui împrumut în bani de 12.500 lei acordat de administratorul societății.
După cum corect a menționat și tribunalul, munca desfășurată în cadrul societății pârâte și în folosul acesteia este dovedită de intimatul-reclamant în primul rând cu înscrisuri emanate de la societate, care dovedesc că salariatul a efectuat transporturi rutiere pe vehiculele societății, în calitate de șofer.
Așadar, elementul muncă ca obligație principală a salariatului într-un contract individual de muncă este dovedit pentru perioada de timp afirmată în cuprinsul cererii principale.
Cât privește elementul salarizare, Curtea constată că prima instanță nu a dezlegat corect pricina. Reclamantul a afirmat în cuprinsul cererii introductive că salariul de bază negociat cu administratorul a fost de 1.500 lei lunar. În recurs, societatea angajatoare a afirmat că salariul plătit șoferului era de 650 lei, la fel cu al celorlalți șoferi din cadrul firmei.
Întrucât în litigiile aparținând jurisdicției muncii sarcina probei incumbă angajatorului, după cum prevede art.287 Codul muncii, acestuia îi revenea obligația de a face în primă instanță dovada contrară a celor afirmate în cuprinsul cererii principale. Cum această dovadă nu s-a făcut, angajatorul negând chiar existența raportului de muncă, afirmația din cuprinsul recursului asupra cuantumului salariului de bază lunar nu poate fi considerată veridică și cu atât mai puțin probată.
În concluzie, Curtea stabilește că salariul lunar negociat de cele două părți a fost de 1.500 Ron pentru un program normal de 8 ore de muncă pe zi, concluzie desprinsă prin aplicarea prezumției instituită de art.287 Codul muncii: nedovedirea faptului contrar celui afirmat de reclamant face ca acesta să fie considerat fapt dovedit.
Pornind de la acest salariu lunar pentru programul normal de muncă, revine instanței sarcina de a stabili numărul orelor suplimentare și, prin urmare, cuantumul total al drepturilor cuvenite salariatului pentru munca prestată. Dovada acestor ore suplimentare se va face prin înscrisuri, pe de o parte, respectiv foi de parcurs și fișe tahograf pentru toate transporturile realizate de salariat pentru perioada de timp în discuție, a căror sarcină de a fi depuse la dosar revine societății, iar pe de altă parte, prin efectuarea unei expertize de specialitate prin care să se stabilească numărul orelor în care autovehiculul se deplasa, pe baza acestor date putându-se determina orele suplimentare și, prin urmare, drepturile salariale.
În egală măsură, revine ambelor părți sarcina să dovedească sumele de bani încasate efectiv de către salariatul intimat pe întreaga perioadă de desfășurare a activității. Este incontestabil faptul că pe parcursul celor 19 luni de activitate intimatul-reclamant a primit sume de bani de la angajatorul său, pentru că acesta afirmă în recurs plata lunară a unor sume de bani, însă a negat temeiul lor juridic, și, în plus, este puțin credibil ca un salariat să rămână în pasivitate o perioadă atât de lungă de timp fără plata oricărui salariu. Pentru lămurirea acestui aspect se impune suplimentarea probei cu martori, probei cu interogatoriu și eventual a probei cu înscrisuri.
Pentru aceste motive, Curtea consideră că se impune rejudecarea cauzei în fond, motiv pentru care în temeiul art.312 al.3 Cod pr.civilă, va admite recursul și va casa hotărârea pentru administrarea probelor necesare lămuririi depline a cauzei sub aspectele prezentate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC " România" SRL împotriva sentinței civile nr.6820 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9452/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
