Obligație de a face. Decizia 36/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 12.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 36/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 289/24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și de -Canal A, pentru obligația de a face.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.01.2010, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Decizia civilă nr. 289 din 24 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 162/25.03.2009, pronunțată de Judecătoria G în dosarul nr-.
În consecință, Tribunalul confirmat hotărârea primei instanțe, care a dispus următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientei SC de A SA; a respins cererea de intervenție formulată de pârâții: și împotriva intervenientei SC de A SA ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și și a constatat că reclamantul este proprietarul instalației interioare de canalizare până la căminul de racord din fața proprietății sale, racordul de la cămin spre rețea, inclusiv căminul de racord cu toate componentele sale aparținând rețelei publice de canalizare.
Prin aceeași sentință, Judecătoria a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții, respectiv capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că pârâții s-au legat în mod abuziv la canalizarea efectuată de reclamant, fără acordul lui, să îi oblige pe pârâți să își ridice țevile ce străpung sistemul de canalizare și să repare prejudiciul provocat cu această lucrare, iar în cazul în care pârâții refuză să-și ridice țevile menționate, să fie autorizat reclamantul să efectueze lucrările necesare, pe cheltuiala pârâților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul, proprietarul imobilului situat în G,-, a edificat în anul 1984, cu acordul primăriei, o lucrare de canalizare pentru evacuarea apelor uzate, lucrare care se întinde de la domiciliul său până la rețeaua de canalizare publică de pe str. - -, la căminul de din fața dispensarului, iar, ulterior, proprietarul anterior al imobilului cu nr. 32, ocupat în prezent de pârâți a efectuat și el o lucrare pentru evacuarea apelor uzate, racordând țeava la căminul din fața casei pârâților.
Totodată, prima instanță a reținut că, în raport de dispozițiile art. 3 lit. e și h din Legea nr. 241/2006, art.138 din Ordinul nr. 88/20.03.2007 al și art. 482 din Codul civil, reclamantul este proprietarul instalației interioare de canalizare până la căminul de racord din fața proprietății sale, iar conducta de canalizare de la căminul de din fața casei sale (inclusiv căminul) până la branșamentul de la dispensarul medical din G aparține rețelei publice de canalizare.
Prin cererea de apel, reclamantul apelant a solicitat schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii în totalitate, criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând că în motivarea hotărârii s-a reținut cu totul o altă stare de fapt decât cea care rezultă din probele administrate în cauză, instanța bazându-se doar pe interogatoriul pârâtului și respingând acțiunea în baza art. 482 Cod civil.De asemenea, a arătat că în mod greșit a reținut instanța că acea conductă din fața casei sale până pe str. - - este o rețea publică de canalizare, întrucât primăria a confirmat că pe str.- - nu există rețea publică de canalizare.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat apelul reclamantului, reținând că prin contractul nr. 4111 încheiat la data de 11.01.1995 între și Regia Autonomă Canal, la capitolul II art. 4 se prevede că punctele de separare a instalațiilor sunt pentru alimentarea cu până la apometru inclusiv, iar pentru canalizare până la canalul de racord inclusiv.
Că, în contractul nr. 19995/22.08.2005 încheiat între și, la capitolul II art. 2 este reglementat domeniul de aplicare al contractului, iar niciunul dintre cele două contracte nu au prevederi din care să rezulte că reclamantul ar fi proprietarul rețelei de, de pe domeniul public.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și admiterea în totalitate a acțiunii, sens în care să se constate că el este proprietarul sistemului de canalizare din fața casei sale până pe str. - -, să fie obligați pârâții să-și ridice țevile ce străpung sistemul de canalizare și să repare prejudiciul cauzat cu această lucrare.
În motivare, reclamantul recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că starea de fapt reținută de ambele instanțe este în totală contradicție cu probele administrate în cauză, în sensul că potrivit înscrisurilor depuse la dosar de și Canal nu a introdus acea conductă de canalizare și nu o are în administrare, astfel că acele contracte nu-și pot produce efecte cu privire la colectarea apelor menajere, compania încasând anumite sume de bani care nu i se cuvin.
Că, din adresa Primăriei G rezultă că între dispensarul uman și imobilul său nu există rețea publică de canalizare iar din nota de constatare și aceeași adresă reiese că în căminul de racord din fața casei pârâtului există tubul de beton spart, care face parte din instalația de canalizare de la imobilul reclamantului, neexistând pe domeniul public o altă rețea de canalizare.
Reclamantul recurent a mai arătat că nu a pretins că are vreun drept asupra rețelei de, astfel că instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Totodată, recurentul a învederat că hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât prezumția relativă prevăzută de art. 492 cod civil a fost răsturnată prin probele administrate în cauză, precizând că pârâții nu pot fi racordați la o rețea publică care nu există și că acea conductă nu este făcută să colecteze apa menajeră de la mai multe imobile, cauzându-i -se un prejudiciu atât material cât și moral prin folosirea ei de către pârâți.
Prin întâmpinare, pârâții intimați și au solicitat respingerea recursului, arătând că recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, fără a arăta care dispoziție din decizia atacată privește acordarea unui lucru necerut ori a mai mult decât s-a cerut, iar cu privire la art. 304 pct.8 Cod procedură civilă a arătat că în speță nu poate fi vorba de un act juridic dedus judecății și pe care instanța să-l fi interpretat greșit.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâții intimați au învederat că, potrivit art. 138 din Ordinul nr. 88/2007 al, art.3 lit. h din Legea nr. 241/2006 și art. 488 și 489 Cod civil, reclamantul recurent a dobândit doar un drept de proprietate asupra porțiunii din rețea aflate în propria curte, fără să poată însă dobândi un drept de proprietate asupra conductei aflate pe domeniul public.
Intimații au relevat, de asemenea, că adresa nr. 250/16.01.2009 a Primăriei G nu poate constitui un titlu de proprietate al recurentului pentru rețeaua de canalizare introdusă pe domeniul public, precizând că Legea nr. 4/1980 a gospodăriei comunale, în vigoare la acea dată prevedea în art. 23 că, în comune, activitatea de gospodărie comunală se realizează cu participarea directă a cetățenilor, așa încât munca depusă de recurent în anul 1984 era o îndatorire cetățenească.
Intimata SC de A SA a solicitat și ea prin întâmpinare respingerea recursului, cu motivarea că recurentul nu poate fi proprietar al rețelei de canalizare edificate pe domeniul public, potrivit Legii nr. 213/1998.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile Legii nr.213/1998, Legii nr. 241/2006, Ordinului nr. 88/20.03.2007 al și art. 482 Cod civil, Curtea apreciază că recursul reclamantului este neîntemeiat pentru argumentele ce succed.
În legătură cu primul caz de modificare invocat prin cererea de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, Curtea reține că nu este incident în cauză, deoarece de niciunde nu rezultă că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
În acest sens, este de observat că nici recurentul nu a indicat în mod concret în ce constă încălcarea acestor dispoziții.
De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, întrucât în cauză nu poate fi reținută interpretarea greșită a unui act juridic cu consecința schimbării naturii și înțelesului acestuia, care să stea la baza pronunțării hotărârii.
În ceea ce privește ultimul caz de modificare invocat prin cererea de recurs, cel prevăzut de dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că toate criticile subsumate acestuia sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit art. III pct.4 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998,domeniul publical orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: rețelele de alimentare cu,canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente, iar dispozițiile art. 3 lit. h din Legea nr. 241/2006 și art. 138 din Ordinul nr. 88/20.03.2007 al delimitează instalația interioară de canalizare de rețeaua publică de canalizare, în sensul că punctul de delimitare este reprezentat de căminul de racord.
Prin urmare, conducta de canalizare din litigiu, de la căminul de racord din fața casei reclamantului recurent până la branșamentul de la dispensarul medical din G, a devenit prin incorporare în terenul proprietate publică a unității administrativ teritoriale accesoriu al acestuia (accesiune artificială), astfel încât această conductă face parte din rețeaua publică de canalizare atât conform dispozițiilor legale speciale (art. III pct. 4 din Anexa I la Legea nr. 213/1998, art. 3 lit. h din Legea nr. 241/2006 și art.138 din Ordinul nr. 88/2007 al ) cât și potrivit dispozițiilor dreptului comun (art. 482 Cod civil).
Or, dreptul de proprietate publică poate fi definit ca fiind acel drept real principal inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, aparținând statului sau unităților administrativ teritoriale, care conferă titularului său, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, prerogativele de posesie, folosință și dispoziție (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi și jus abutendi) asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de utilitate publică.
Prin urmare, reclamantul recurent nu poate invoca în favoarea sa vreo prerogativă, din cele de mai sus, legată de acest bun.
În acest context, adeverințele eliberate de Primăria G, invocate de recurent, nu pot avea vreo relevanță în cauză, iar eventuale despăgubiri pot fi solicitate de la proprietarul rețelei publice de canalizare în măsura în care se dovedește că aceasta nu poate prelua apele reziduale de la ambele imobile.
În consecință, Curtea apreciază că decizia atacată nu este susceptibilă de modificare în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă, astfel că urmează să respingă ca neîntemeiat recursul reclamantului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 289 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 26.01.2010;
Tehnored. - 05.02.2010; 6 ex.
Emis 4 com.
Primă instanță: Judecătoria G; judecător
Instanță de apel: Tribunalul Arad; judecători,
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
