Obligație de a face. Decizia 370/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 370

Ședința publică de la 01 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 375 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,se solicită judecata și în lipsă.

Recurentul a depus la dosar prin Serviciul de Registratură precizări,prin care solicită și judecata în lipsă,extras din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război,precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război,extras dintr-un cotidian local și chitanța nr. - din 27.08.2008 în sumă de 4 lei și timbru judiciar mobil în sumă de 0,15 lei,prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța,din oficiu,invocă excepția privind nulitatea recursului promovat de.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă,a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată și pe fondul cauzei.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 14.235 din 03.12.2007 pronunțată de Judecătoria Iașia fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și pe cale de consecință s-a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Primarul Municipiului I, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual-pasivă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea unui schimb de teren în locul suprafeței situate în Cartierul Apărătorii Patriei, pe care a moștenit-o de la defunctul, motivat de faptul că pe acest teren nu i se permite să construiască. La termenul din 08.10.2007 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

În acest sens instanța a reținut că potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001,Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice persoane fizice sau juridice, precum și în justiție, ceea ce înseamnă că acesta nu poate avea decât calitatea de reprezentant al titularului obligației dreptului.

Cum însă în speță titularul dreptului este proprietarul bunului, respectiv Consiliul Local, înseamnă că Primarul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Apelul exercitat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 375 din 28.05.2008 a Tribunalului Iași, instanță de control financiar cu rol devolutiv, reținând că în mod corect prima instanță a respins acțiunea pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Împotriva acestei decizii nr. 375/28.05.2008 a Tribunalului Iașia declarat recurs reclamantul, fără însă a-și motiva în fapt și în drept cererea de recurs, rezumându-se doar la a reitera situația de fapt invocată și în fața primei instanțe.

Recursul astfel promovat este nul.

Potrivit dispozițiilor art. 302 lit. "c", cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste dispoziții se complinesc și cu cele inserate în art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2. Cum însă în cauză recurentul nu s-a conformat dispozițiilor sus-citate, neindicând nici un fel de critică nici în fapt și nici în drept, raportat la decizia atacată, Curtea, urmează să dea eficiență dispozițiilor sus-citate, și în temeiul art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă să constate nulitatea recursului astfel promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 375 din 28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași,decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 Octombrie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

22.10.2008

2 ex.-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 370/2008. Curtea de Apel Iasi