Obligație de a face. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 371/
Ședința publică din 23 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Coinacel
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
Grefier - Culache
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 61/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât TRIBUNALUL B și intimata - reclamanta, cauza având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.05.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi care fac parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.05.2008 și apoi la data de 23.05.2008 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3712/113 din 20.11.2007 la Tribunalul Brăila reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila solicitând obligarea acestora la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea unui copil.
În motivarea acțiunii civile reclamanta a arătat că îndeplinește funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila.
La data de 01.06.2006 s-a născut copilul și la această dată angajatorul Tribunalul Brăila avea obligația ca în conformitate cu art. 51 lit. c din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 - 2006 să-i plătească un ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate pentru nașterea fiecărui copil, a arătat reclamanta.
Această obligație, mai arătat reclamanta este imperativă, conform art. 241 lit. din Codul muncii și art. 3 al. 1 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2005-2006 pentru toate unitățile angajatoare din țară prin termenul de unitate înțelegându-se potrivit art. 2 alin. 2 din unic pe anul 2005 - 2006 și instituțiile publice, asociațiile de orice fel și organele de stat.
acestor obligații toate drepturile acordate prin acest contract colectiv unic sunt garantate tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară conform art. 246 alin. 1 lit. din Codul muncii și art. 3 alin. 1 lit. din pe anul 2005 - 2006, indiferent dacă au raporturi tipice sau atipice de muncă fără distincție și fără nici o discriminare, a arătat reclamanta.
Disp. art. 295 alin. 2 din Codul muncii prevăd că,prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete potrivit principiului unde legea specială nu prevede, se completează cu legea general valabilă.
În această situație se găsește și personalul încadrat în justiție, care deși are o lege de salarizare specială, beneficiază totodată și de drepturile și ajutoarele prevăzute pentru toți ceilalți salariați din țară, fără nici o distincție și fără nici o discriminare.
Însăși prevederile unic la nivel național pentru anul 2005 - 2006 stipulează în art. 2 alin. 3 că la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii vor asigura egalitatea de tratament pentru toți salariații fără discriminări directe sau indirecte care au ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosul sau exercitării drepturilor decurgând din contractele colective de muncă.
Discriminarea este sancționată atât pe plan intern cât și internațional, a arătat reclamanta.
Principiul nediscriminării este tratat atât de Constituția României cât și de OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 1 alin. 2 și art. 2 alin. 1, mai arătat reclamanta.
Pe plan internațional, garantarea nediscriminării salariaților fost asigurată de Convenția OIM nr. 100/1951 asupra egalității de remunerare și în Convenția nr. 111/1951 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei.
Tratamentul nediscriminatoriu pentru acordarea către toate persoanele aflate în situația prevăzute de art. 51 lit. c din unic este cu atât mai necesar, cu cât prestațiile sociale constând în ajutoarele familiale pentru nașterea copiilor constituie un obiectiv important al asistenței sociale acordate atât pe plan intern cât și comunitar, a arătat reclamanta.
Prestațiile familiale și de maternitate și-au găsit reglementări speciale în Convenția OIM nr. 102/1952 privind securitatea socială și în Regulamentul nr. 883/2004 al Consiliului Europei care au în vedere asigurarea unui cadru protector copilului nou născut și familiei din care face parte.
Egalitatea tuturor celor care muncesc și implicit a drepturilor de care beneficiază fac obiectul atât a Convenției OIM nr. 183/2000 privind protecția maternității în scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc cât și a Cartei Social Europene Revizuite (ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care declara că, "lucrătoarele în caz de maternitate, au dreptul la o protecție specială" și "toți lucrătorii și persoanele aflate în întreținerea acestora au dreptul la securitate socială", iar familia, în calitate de celulă fundamentală a societății, are dreptul la o protecție socială juridică și economică corespunzătoare în vederea asigurării deplinei sale dezvoltări (pct.8,12,16,17 din Cartă).
În acest sens sunt și actele normative interne: Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială OUG nr. 148/2005 pentru susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a mai arătat reclamanta.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile a reclamantei.
În motivarea întâmpinării depuse pârâtul a susținut că potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Această dispoziție legală, a arătat pârâtul rezultă din specificul finanțării de la buget a instituțiilor publice (instituțiile bugetare).
Ori drepturile salariale și de altă natură cuvenite personalului din sistemul justiției (personal auxiliar, funcționarilor publici, magistrați) sunt stabilite prin dispoziții legale specifice.
Drepturile acordate personalului auxiliar de specialitate din sistemul justiției, inclusiv drepturile salariale sunt stabilite prin Legea nr. 567/2004 și OG nr. 8/2007, a arătat pârâtul.
Conform art. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru 2005-2006 cuprinde drepturile și obligațiile patronilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă. În ceea ce privește condițiile specifice de muncă determinate conform legii, drepturile și obligațiile părților se vor stabili prin contracte colective de muncă la nivel de ramură, grup de unități, unități și instituții din același, a arătat pârâtul.
În art. 9, din același contract colectiv de muncă, a mai arătat pârâtul, se menționează că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Se mai prevede în, a arătat pârâtul, că părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare și că pe baza fondurilor aprobate părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
A mai arătat pârâtul că salarizarea și alte drepturi bănești, precum și condițiile de muncă pentru personalul din sistemul autorității judecătorești sunt stabilite prin legi speciale și prin contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din sistemul justiției, fără a fi prevăzute în cuprinsul acestora dreptul la acordarea unui salariu de bază, plătit de unitate mamei pentru nașterea fiecărui copil.
În atare condiții, a arătat pârâtul întrucât prevederile contractului colectiv de muncă nu pot fi aplicate decât prin prisma legislației specifice aplicabilă personalului din sistemul justiției, acțiunea civilă a reclamantei nu are temei legal.
Prin sentința civilă nr. 61 din 25.01.2008 s-a admis cererea reclamantei și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească acesteia un salariu de bază pentru minorul născut la 1 iunie 2006.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă a reclamantei este fondată pentru următoarele considerente:
Reclamanta este angajată la Judecătoria Brăila ca grefier. La data de 1 iunie 2006 dat naștere minorului.
În calitate de grefier, reclamanta este salariată în baza Legii nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care deși este o lege specială, nu exclude acordarea altor drepturi de natura celui solicitat prin prezenta acțiune.
În baza art. 11 lit. din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2005-2006 prevede la art. 51 că în afara ajutoarelor prevăzute de lege, salariații vor beneficia și de un salariu de bază plătit de unitate mamei cu ocazia nașterii fiecărui copil.
Apărarea Ministerului Justiției, potrivit căreia, alte drepturi decât cele prevăzute de Legea nr. 567/2004 nu pot fi încasate de personalul auxiliar de specialitate nu poate fi primită de instanță fără a se crea situație de discriminare, în sensul prevăzut de art. 2 din OG nr. 137/2000 și fără a se încălca dispozițiile Convenției OIM 183/2000 privind protecția maternității.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați,ambele considerând- nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său pârâta Curtea de Apel Galați a susținut că într-adevăr contractul colectiv de muncă la nivel național înregistrat sub nr.2001/2005 pentru anii 2005-2006 prevede la art. 51 lit. c că mamele vor beneficia de un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil și că potrivit art. 11 din Legea nr. 130/1996 clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, în același sens fiind și disp. art. 241 (1) lit. d din Codul muncii.
Reclamanta însă, a arătat recurenta pârâtă, în calitate de salariată la Judecătoria Brăila, chiar dacă nu este membră de sindicat i se aplica prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din sistemul justiției înregistrat sub nr. 46465 din 18.06.2006 încheiat pentru o perioadă de 2 (doi) ani.
Art. 8 (2) din Legea nr. 130/1996 cât și art. 238 (1) din Codul muncii precizează că contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior față de contractele încheiate la nivel superior, iar art. 236 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 prevăd că aceste contracte colective de muncă reprezintă convenția părților dintre angajator și angajat, a arătat recurenta pârâtă.
Ori contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură justiție între Ministerul Justiției și Federația Națională a Sindicatelor Justiției nu a preluat prevederea art. 51 lit. c din la nivel național, iar contractul colectiv de muncă la nivel național pe anul 2005-2006 din partea salariaților a fost semnat de Confederația Sindicală," la care este afiliată Federația Națională a Sindicatelor,Justiție", Ministerul Justiției nefigurând printre instituțiile bugetare semnatare, a arătat recurenta.
În atare condiții, a arătat recurenta pârâtă, reclamanta nu poate beneficia de prevederea din art. 51 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
A solicitat admiterea recursurilor și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantei ca nefondată.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său pârâtul Ministerul Justiției a susținut că drepturile de natură salarială sau de altă natură de care beneficiază personalul din sistemul justiției sunt reglementate de legislația specifică acestei categorii profesionale, acestea putând beneficia și de alte drepturi sub condiția prevederii exprese în beneficiul acestora.
S-a mai arătat că, potrivit art. 2 din Contractul colectiv la nivel național, în acestea sunt cuprinse drepturile și obligațiile patronilor și salariaților cu privire la condițiile generale de muncă iar în ceea ce privește condițiile specifice de muncă, determinate conform legii, drepturile și obligațiile părților se pot stabilim prin contractele colective de muncă la nivel de ramură, grup de unități, unități și instituții.
Potrivit art. 3 din Contractul colectiv de muncă aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, dar prin acestea nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, a mai arătat recurentul pârât.
Prevederile art. 157 din Codul muncii menționează că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, a arătat recurentul.
Ori din prevederile menționate mai sus rezultă că pentru personalul instituțiilor publice drepturile salariale nu pot forma obiectul unor negocieri colective, drepturile respective fiind stabilite prin lege, a mai susținut recurentul.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național nu pot fi aplicate decât prin prisma legislației specific aplicabilă personalului din sistemul justiției, astfel că acțiunea civilă a reclamantei a fost admisă greșit în absența unui temei legal.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile a reclamantei.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurent cât și de prevederile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că recursurile declarate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta îndeplinește funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila, deci face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul sistemului autorității judecătorești, autoritate care este finanțată integral de la bugetul de stat.
Personalul auxiliar din cadrul autorității judecătorești are o legislație specifică de stabilire a unor drepturi bănești: salariu, sporuri,etc.: Legea nr. 567/2004 și OG nr. 8/2007.
Deci pentru această categorie profesională drepturile salariale cât și alte drepturi nu se stabilesc prin negociere, ci se stabilesc prin dispoziții legale.
Or, drepturile bănești sub forma ajutorului prev. de art. 51 lit. c din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2005-2006 pentru a fi acordate trebuie să fie prevăzute expres în lege.
Este adevărat că și această categorie profesională care își desfășoară activitatea în cadrul unei autorități publice - instanțele judecătorești - poate încheia contracte colective de muncă, dar prin acestea nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale: salariu, sporuri,ajutoare bănești, etc.
Art. 241 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 prevăd întinderea efectelor contractelor colective de muncă în funcție de nivelul la care se încheie: unități, grup de unități, ramură, la nivel național, aceasta din urmă categorie de aplicându-se pentru toți salariații de la toți angajatorii din țară.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil trebuie să se înțeleagă că se aplică unul singur, astfel: contractul colectiv de muncă de la nivelul unității, dacă s-a încheiat și există un astfel de contract (care înglobează și prevederile contractelor colective încheiate la nivel superior); contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, dacă nu există contract colectiv la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unitate și dacă unitatea este cuprinsă în anexa la contractul de ramură; contractul colectiv de muncă unic la nivel național, dacă nu sunt încheiate contracte colective la nivel de unitate, grup de unități și nici la nivel de ramură, deci se aplică cel încheiat efectiv la nivelul cel mai mic.
În cauză, salariații din justiție - personal auxiliar au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități din justiție între Ministerul Justiției și salariați reprezentați de Federația Națională a Sindicatelor,Justiția" afiliată la Confederația Sindicală Națională," înregistrat sub nr. 46465/18.05.2006.
Or, în acest contract nu au fost negociate și menționate drepturile prevăzute de art. 51 lit. c din
Aceste drepturi, chiar potrivit la nivel național 2005-2006, trebuiau negociate cu Ministerul Justiției conform art. 9 din, lucru care nu s- făcut.
Mai mult decât atât, la nivel național pentru anii 2005-2006 nu este semnat ca instituție bugetară de Ministrul Justiției, ci numai de Confederația Sindicală,".
În atare condiții, nu există o bază legală pentru acordarea acestui drept prevăzut de art. 51 lit. c din pe anii 2005-2006 pentru salariații din justiție, respectiv reclamanta.
Nu poate fi primită motivarea instanței de fond că prin neacordarea acestui ajutor s-ar crea o situație discriminatorie conform art. 2 din nr.OG 137/2000 și a Convenției OIM nr. 183/2000 privind protecția maternității întrucât salariatul din cadrul autorității judecătorești beneficiază de drepturile ce le sunt acordate prin lege inclusiv ajutoarele pentru maternitate.
Pentru aceste motive, curtea reține că, criticile formulate sunt întemeiate și se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă astfel că, în baza art. 312 alin. 1,2 și 3 Cod procedură civilă, urmează a admite recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței civile nr. 61/2008.
Va modifica sentința civilă și, în rejudecare, va respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Galați cu sediul în G,- și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 61 din 25.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila.
Modifică în tot sentința civilă nr. 61/2008 și, în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamantei împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curții de Apel Galați și Tribunalului Brăila ca nefondată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 Mai 2008.
Ptr.Președinte, Ptr.Judecător, Judecător,
aflată aflată
în conf.art.261 al.2 în conf.art.261 al.2
semnează Vicepreședinte, semnează Vicepreședinte,
Grefier,
dec. jud. /03.07.2007
Tehnored. /2 ex./ 03 Iulie 2008
Fond: -
Asistenți jud. -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Ion Ioneci
