Obligație de a face. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 374/2008
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petenta, împotriva încheierii nr. 227/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar civil nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Intrucât, unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv d-na judecător Carla lipsește din instanță, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98(6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și Hotărârea nr. 24/03.09.2008 a Colegiului de Conducere a Curții de APEL ALBA IULIA, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
Față de împrejurarea că un alt membru titular al completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv d-na judecător s-a abținut de la soluționarea prezentei cauze, cerere admisă prin încheierea civilă nr. 27/R/CC/23.10.2008 pronunțată în Camera de Consiliu, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-lui judecător - -, desemnat din lista de permanență, pentru soluționarea incidentelor procedurale.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, urmare a adresei înaintate, adresa P A nr. 246/13.10.2008, cu privire la dosarul menționat, cu mențiunile făcute de către intimat.
Instanța, deliberând, față de lipsa părților și întrucât prin cererea scrisă, formulată de către petentă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, și în raport de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei și terminarea ședinței de judecată,
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, cerere de amânare formulată de petenta.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin Încheierea Nr. 227/12.06.2008 a Tribunalului Alba - secția civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamanta privind investirea cu formulă executorie a Încheierii nr. 137/2007 a aceleiași instanței în dosarul civil Nr-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în considerarea actelor și lucrărilor dosarului, a stabilit că cererea petentei, formulată la 20.02.2008 sub dosar Nr- privind legalizarea și investirea cu formulă executorie a Încheierii nr. 137/17.08.2007 a acestei instanței a fost în fapt admisă prin Încheierea Nr. 69/28.02.2008. De fapt, petentei i s-a comunicat un exemplar din aceasta, așa cum rezultă din fila de comunicare de la dosar, astfel că cererea de față, sub acest aspect, este lipsită de obiect, astfel că a fost respinsă.
Cu privire la celelalte capete de cerere, referitoare la plata unor daune materiale și morale, s-a conchis de aceeași instanță că, fiind aspecte ce impun derularea unei proceduri contencioase, ele vor fi disjunse, urmând a se forma un nou dosar cu un atare obiect ce va fi repartizat aleatoriu în sistemul Ecris.
Împotriva Încheierii civile Nr. 227/12.06.2008 a Tribunalului Albaa formulat recurs petenta, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, solicitând a se constata că este lovită de nulitate, la fel ca și sentința civilă Nr. 1/06.05.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA.
În expunerea de motive, în esență, se arată că încheierea este nulă absolut, pentru că și sentința civilă Nr. 1/6.05.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA este lovită de nulitate în contextul în care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, ignorând faptul că era vorba de o acțiune contencioasă de drept administrativ reglementată de dispozițiile legii speciale nr. 554/2004.
În acest context, fiind incidente cerințele impuse de art. 106 Cod procedură civilă, în sensul că dacă o hotărâre judecătorească este nulă, toate celelalte care-i succed sunt lovite de aceeași nulitate.
Instanțele au nesocotit dispozițiile art. 331-339 Cod procedură civilă privind deosebirile dintre procedura necontencioasă și cea contencioasă.
În drept, recursul nu a fost motivat, în sensul că nu s-a invocat nici unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față prin prisma aspectelor critice invocate, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, se constată a fi nefondat în considerarea următoarelor aspecte:
Evident, inițial, cauza de față a fost pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, care prin sentința civilă Nr. 1/06.05.2008, stabilind că principalul capăt de cerere constă în investirea cu formulă executorie a încheierii de ședință Nr. 137/17.08.2007 a Tribunalului Alba - Secția Civilă în dosarul nr-, și-a declinat competența de soluționare a unei atari cereri în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere și dispozițiile art. 374 alin 2 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de o hotărâre de declinare de competență, termenul de recurs prevăzut de art. 158 Cod procedură civilă este de 5 zile de la pronunțare.
În cauză, recursul a fost înregistrat la oficiul poștal din Târgu-M doar la 23.06.2008, conform ștampilei poștei (fila 8 dosar -), deci cu mult în afara acestui termen.
Din această perspectivă, aceste aspecte de ordin procedural nu mai pot fi puse în discuție. Dar, și trecând peste această chestiune, în ce privește sentința civilă nr. 1/06.05.2008 și raportat la recursul îndreptat împotriva Încheierii Nr. 227/12.06.2008 a Tribunalului Alba, criticile sunt tot nefondate. În mod judicios instanța de fond a stabilit că de fapt Încheierea invocată de petentă a fost investită cu formulă executorie ca urmare a Încheierii Nr. 69/28.02.2008 a aceleiași instanțe, la dosar existând proba comunicării acesteia. În raport de celelalte capete de cerere, ce vizează plata unor daune materiale și morale, în mod corect s-a stabilit că, fiind vorba de pretenții civile ce implică o procedură contencioasă, se impune disjungerea lor și formarea unui nou dosar, instanța investită cu acestea urmând a soluționa în raport de susținerile și argumentările în cauză.
Pentru toate aceste considerente, recursul de față este nefondat și urmează ca, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii nr. 227/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în același dosar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /2 ex/13.11.2008
Jud. fond:
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr-
INCHEIEREA CIVILĂ NR. 27/R/CC/2008
Ședința din Camera de Consiliu din 23 octombrie 2008
Președinte: - - - judecător - - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de d-na judecător - titular al completului de judecată C 2 - recurs civil, referitor la dosar nr- al Curții de APEL ALBA IULIA, având ca obiect investire cu formulă executorie.
In motivarea cererii, d-na judecător arată că se abține de la soluționarea dosarului deoarece este incompatibilă, întrucât prin recursul de față este atacată și sentința civilă nr. 1/6 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel, sentință pe care a pronunțat-o și în cuprinsul căreia a calificat cererea formulată de petenta.
In drept, invocă prevederile art. 24 cod procedură civilă, art. 6 din
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de abținere de față,
Examinând cererea formulată de d-na judecător, care a declarat că se abține de la judecarea recursului de față, ce face obiectul dosarului de mai sus întrucât prin recursul de față este atacată și sentința civilă nr. 1/6 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel, sentință pe care a pronunțat-o și în cuprinsul căreia a calificat cererea formulată de petenta, constată că aceasta este întemeiată, motivele invocate încadrându-se în prevederile art. 24 și urm. cod procedură civilă, respectiv art. 6 din O, motiv pentru care va admite prezenta cerere.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de d-na judecător, în dosar nr-, având ca obiect investire cu formulă executorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier.
- - Tehn. 3ex/23.10.2008
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Daniela Mărginean, Augustin Mândroc