Obligație de a face. Decizia 3769/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1170/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3769/
Ședința Publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Badea
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.7659 din data de 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35566/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Liv Internațional -, având ca obiect"obligația de a face".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art.260 alin.(1) Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 2009, apoi pentru azi, 26 mai 2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.7659 din data de 10.12.2008, pronunțată în dosarul nr.35566/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Liv Internațional -
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit petitului cererii precizatoare depusă la fila 44 din dosarul de fond, reclamantul a solicitat obligarea fostului angajator la plata daunelor morale în cuantum de 40.000 lei (RON), ca urmare a monitorizării, fără acordul său scris, a telefonului de serviciu cu nr. -,în rețeaua, în perioada în care el a fost angajat.
A mai reținut că reclamantul și-a început activitatea la societatea pârâtă de la data de 01.11.2002, conform contractului individual de muncă încheiat la data de 14.12.2002, având funcția de șofer.
Prin notele de ședință depuse la data de 06.03.2008, reclamantul a precizat că telefonul mobil a fost în posesia sa până la data de 12.12.2006, iar prin cererea de chemare în judecată, acesta a susținut că serviciul de monitorizare a fost activat conform adresei din 22.03.2007, dată la care respectivul telefon mobil nu se mai află în posesia sa.
Prima instanță a reținut că reclamantul, căruia, în temeiul dispozițiilor art.1169 din Codul civil, îi aparține sarcina probei, nu a făcut dovada faptei ilicite a angajatorului, aceea de a-i monitoriza telefonul mobil fără acordul său și nici a cuantumului prejudiciului moral solicitat, cât și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art.269 din Codul muncii, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, precizată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant susține că sentința civilă susmenționată este nelegală, pentru că, la adoptarea soluției, instanța de fond nu a aplicat o serie de legi și articole din Codul d e procedură civilă, care, dacă ar fi fost analizate corect, hotărârea instanței s-ar fi dat în conformitate cu cele sesizate.
Consideră că un prim indiciu al faptului că cererea sa de chemare în judecată este întemeiată, este adresa datată 27.12.2007, anexată prezentei, ce este depusă și la dosar și nu este luată în considerare de către prima instanță, în care firma precizează: " În contractul respectiv veți regăsi anexa semnată de dumneavoastră cu acordul monitorizării numărului de telefon -".
Recurentul-reclamant arată că, întrucât în cadrul firmei LIV International nu există și nu a existat nici un alt angajat cu numele, din această afirmație a rezultă că el a fost cel monitorizat, însă instanța de fond nu a ținut cont de cele afirmate în scris de către însuși Serviciul Monitorizare.
Învederează că o altă remarcă și interpretare, cel puțin ciudată, este cea referitoare la adresa datată 22.03.2007, primită de la serviciul, adresă ce confirmă monitorizarea, în baza tabelului cu semnături transmis de către firma LIV International, ceea ce denotă că instanța de fond a fost dezinformată de către intimata-pârâtă, printr-o declarație falsă, faptă ce se încadrează în dispozițiile art.292 din Codul penal, această declarație regăsindu-se în toate întâmpinările înaintate instanței, de unde rezultă caracterul ilicit al faptei societății pârâte.
Consideră că instanța de fond avea obligația de a proceda conform dispozițiilor art.178 alin.1, art.179, art.183, art.184 din Codul d e procedură civilă, atât timp cât a fost sesizată cu falsul semnăturii salariatului din tabelul de monitorizare și din documentele privind încadrarea în muncă, prezentate de către pârâtă, la cererea instanței.
Arată că este adevărat, așa cum a reținut prima instanță, că la data respectivă - 22.03.2007, el nu mai avea calitatea de angajat și precizează că nu a susținut așa ceva, iar conform adresei România din data de 22.03.2007, anexată:" România a activat acest serviciu pentru toți utilizatorii care și-au dat acordul să fie monitorizați, conform tabelului cu semnături transmis de către compania LIV International International - ".
Precizează că, în cuprinsul Legii nr.677/2001 și al Legii nr.506/2004, nu se utilizează noțiunile deexpres, efectiv, concret, referitor la monitorizare.
Invocă dispozițiile art.4 alin.2 lit. b), art.8 alin.1 lit. b) din Legea nr.506/2004, precum și prevederile art.14 alin.1 și art.15 din Carta Drepturilor și Libertăților fundamentale, art.26 alin.1 și art.28 din Constituția României, art.8 alin.1 și alin.2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, amendată de Protocolul nr.11, susținând că, prin accesarea monitorizării, în condiții ilegale, i-au fost încălcate drepturile vieții private și de familie. Indiferent dacă au avut loc accesări sau nu, indiferent de numărul acestora, conform legii, monitorizarea decurge și produce efecte chiar și în prezent, asupra cartelei, respectiv asupra numărului de telefon -.
Recurentul-reclamant mai invocă și dispozițiile art.138 alin.4, art.177 alin.1, art.178 alin.1, art.179 alin.2 pct.1, art.183, art.184 Cod proc.civilă, actele adiționale nr.42, nr.79 și nr.22 la contractul individual de muncă nr.6865 și dispozițiile art.23, art.26, art.288, art.289, art.290, art.291 și art.292 din Codul penal.
Precizează că au fost falsificate semnături și au fost date declarații false referitor la monitorizare, prin întâmpinarea din data de 29.10.2008, unde se monitorizarea, deși Serviciul a confirmat-o, precum și că s-au prezentat în instanță probe falsificate, care au produs efecte în ceea ce privește adoptarea soluției de către instanța de judecată.
Față de cele menționate, recurentul-reclamant solicită a i se accepta probele prezentate și a se dispune în conformitate cu dispozițiile art.179 alin.2. pct.1 și art.183 Cod proc. civilă, întrucât falsul din tabelul de monitorizare nu este singular, fiind mult mai mulți salariați care nu au semnat acest tabel, putându-se, astfel, stabili adevărata dimensiune a infracțiunii.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile dispozițiile art.304 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 37 - 39 din dosarul de recurs), intimata-pârâtă Liv International - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând, doar generic, dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că serviciul de monitorizare al telefoanelor a fost contractat de către societatea intimată-pârâtă pentru o perioadă în care autovehiculele acesteia nu aveau în dotare. Astfel, era dreptul societății angajatoare de a urmări modul în care erau utilizate mijloacele sale de producție.
Acest serviciu a fost, însă, disponibil abia din luna decembrie 2006, lună în care recurentul-reclamant, ce avusese funcția de șofer în cadrul societății angajatoare, nu mai avea calitatea de salariat al acesteia.
Este adevărat că recurentul-reclamant a formulat cererea privind încetarea raporturilor de muncă la data de 08.01.2007, însă el încetase efectiv activitatea (nu se mai prezentase la locul de muncă) încă de la data de 30.11.2006, deci anterior lunii decembrie 2006, când serviciul de monitorizare a fost activat.
De asemenea, Curtea reține că recurentul-reclamant, deși susține că telefonul mobil s-a aflat în posesia sa până la data de 12.12.2006, el nu probează, în nici un mod, această situație de fapt.
De altfel, fiind vorba despre un telefon mobil ce nu îi aparținea reclamantului, ci era al societății intimate-pârâte,salariatul nu poate invoca faptul că ar fi fost monitorizat în mod nelegal, de către angajator, întrucât lui îi aparține în exclusivitate culpa de a nu fi predat telefonul la data când a încetat efectiv a activitatea și anume, la data de 30.11.2006.
Ori, societatea angajatoare, practic, prin efectuarea monitorizării, avea doar interesul de a numerele telefoanelor care îi aparțineau, nicidecum nu avea intenția de a-l monitoriza în mod special pesalariatul recurent-reclamant,care, prin nepredarea la timp a telefonului, a generat el însuși situația pe care o reclamă în speță.
Referitor la daunele morale pretinse de recurentul-reclamant, care se consideră vătămat în drepturile sale, prin activarea, de către fostul său angajator, a serviciului de monitorizare a telefoanelor, Curtea reține că acestea nu se justifică, astfel că în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată.
Ca urmare, Curtea reține că, într-adevăr,prinmodificarea suferită de Codul muncii prin Legea nr.237/2007, salariatul poate să solicite daune morale angajatorului,fără a fi nevoit să plătească o taxă de timbru, întemeindu-și cererea pe dispozițiile Codului muncii, ci nu pe dispozițiile Codului civil.
Astfel, otrivit p. dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul muncii, modificat prin Legea nr.237/2007:
"Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despagubească pe salariat în situația în care acesta a suferit unprejudiciu material sau moraldin culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul.".
adusă de Legea nr.237/2007 constă în faptul că salariatul a dobândit dreptul să fie despăgubit, în temeiul Codului muncii și pentru prejudiciul moral suferit din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul.
În versiunea anterioară a Codului muncii se prevedea că salariatul are dreptul să fie despagubit în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, doar pentru prejudiciul material suferit, ci nu și pentru prejudiciul moral. Cu toate acestea, angajatul putea solicita daune morale, însă printr-o acțiune adresată instanței de drept comun și numai în baza dispozițiilor Codului civil.
Acordarea de daune morale salariaților a constituit subiectul Deciziei nr. 721/2006 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că prevederile anterioare ale art.269 alin.1 din Codul muncii nu restricționau dreptul persoanei, care, având calitatea de salariat, era discriminată la locul de muncă, de a solicita instanței judecătorești daune morale pentru prejudiciul cauzat de către angajator, însă aceste daune morale trebuiau cerute nu în temeiul Codului muncii, ci în temeiul Codului civil.
Apariția acestei reglementări are, însă, efecte nu numai în ceea ce privește scutirea de la plata taxei de timbru a persoanei care solicită daunele morale, ci și în ceea ce privește modul de soluționare a litigiului, avantajul derivând tocmai din faptul că, fiind judecate de către un tribunal specializat în soluționarea conflictelor de muncă, pretențiile salariatului pot fi mai bine analizate, prin prisma raportului de muncă pe care îl are cu angajatorul și se poate bucura de o mai bună protecție în relația sa cu acesta.
Curtea apreciază, că, însă, în speță, față de împrejurările de fapt reținute anterior,recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial suferitca urmare a activării, de către societatea intimată-pârâtă, a serviciului de monitorizare a numerelor de telefon din rețeaua, monitorizare ce privea, în mod exclusiv, doar telefoanele ce aparțineau societății, fără a fi monitorizat numărul privat de telefon al recurentului-reclamant. Ori, chiar recurentul-reclamant afirmă că numărul de telefon din rețeaua, la care el se referă,este numărultelefonului de serviciu.
Mai mult, din situația de fapt reținută în considerentele prezentei decizii, a rezultat conduita culpabilă a salariatului, constând în nepredarea, la timp, societății angajatoare, a telefonului ce aparținea acesteia, motiv pentru care Curtea apreciază că în mod nejustificat recurentul-reclamant se simte lezat (vătămat) în drepturile sale.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotprârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
Apreciind că recurentul-reclamant a căzut în pretenții, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă, îl va obliga pe acesta către intimata-pârâtă Liv International -, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de această societate în prezentul recurs, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 1.190 lei, conform chitanței fiscale nr. 52/01.04.2009, aflată la fila 93 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.7659 din data de 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35566/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă LIV INTERNAȚIONAL -
Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în valoare de 1.190 lei, reprezentând onorariul de avocat avansat în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Badea
