Obligație de a face. Decizia 3795/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1622/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3795/
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - " -" SRL, împotriva sentinței civile nr.7524 din data de 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25777/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal și asistată de avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 26.05.2009 depusă la dosar-fila 13, lipsind recurenta-" -"SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S5 biroul nr.3 la data de 09.04.2008.
Intimata, prin avocat -, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Intimata, prin avocat -, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.7524 din data de 03.12.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acțiunea precizată privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - - SRL, s-a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neîncasate aferente perioadei mai, iunie, iulie 2007, la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent perioadei efectiv lucrată pentru anii 2006 și 2007 și la plata creanțelor bugetare aferente perioadei lucrate cu excepția lunilor octombrie 2006 și februarie 2007 și s-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.
Prin aceeași sentință s-a obligat pârâta la plata de daune-interese la nivelul dobânzii legale aplicate drepturilor bănești menționate mai sus, calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.07.2007 până la data plății efective și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din data de 01.10.2006, reclamanta a prestat activitate în favoarea pârâtei, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM B în data de 10.10.2006 și că prin decizia nr.1667/25.07.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în baza art.65 din Codul muncii cu acordarea preavizului, conform prevederilor art.73 din Codul muncii.
S-a constatat că prin contractul individual de muncă părțile au negociat și au stabilit potrivit art.H, lit.c că nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii, producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora, iar această convenție a părților privind orele suplimentare are putere de lege, conform art.969 Cod Civil.
S-a luat act de faptul că reclamanta a precizat perioada prestării orelor suplimentare ca fiind septembrie 2006- iulie 2007, când a lucrat în de 24 de ore cu 48 de ore și s-a ținut seama de prevederile din art.H punct.2 lit.c și ale punct.1, potrivit cărora norma de lucru era de 8 ore ziua sau noaptea, reținându-se că aceasta a lucrat în ture, însumând 40 de ore pe săptămână.
S-a constatat că angajatorul nu a făcut dovada, conform prevederilor art.287 din Codul muncii, că a achitat reclamantei drepturile salariale pe perioada solicitată, indemnizația aferentă concediul de odihnă în anii 2006 și 2007 sau că a compensat în bani zilele de concediu de odihnă ce i se cuveneau acesteia pentru perioada efectiv lucrată în perioada celor 2 ani, respectiv că a procedat la virarea creanțelor bugetare către instituțiile statului.
Potrivit art.40, pct.2, lit.f din Codul muncii, art.161 din Codul muncii și art.141 alin.4 din Codul muncii, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale pentru perioada mai - iunie 2007, la compensarea în bani a concediul de odihnă aferent timpului efectiv lucrat în anii 2006 și 2007 și la virarea creanțelor bugetare pentru perioada lucrată, cu excepția lunii octombrie 2006 și a lunii februarie 2007, față de adresa nr.2701/29.07.2008 emisă de Casa Naționala de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În fine, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a motivat în drept capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtei la contravaloarea tichetelor de masă și a constatat că părțile nu au negociat și convenit contractul individual de muncă ca salariată să beneficieze de acest drept.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâta - - SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
S-a arătat că instanța de fond a considerat că pârâta a refuzat să plătească drepturilor salariale pe lunile iunie și iulie 2007, fără însă a lua în calcul și cele menționate de aceasta în ședința publică, prin reprezentant, în sensul că reclamanta a refuzat să se prezinte la unitatea recurentă, în vederea achitării acelor salarii și a lămuririi eventualelor probleme.
Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la daunele-interese la nivelul dobânzii legale aplicate drepturilor bănești, calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 17.07.2007 și până la data plății efective, susținând că reclamanta nu s-a prezentat la societate nici măcar pentru a-și încasa plata pe ultima luna de activitate iunie 2007.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 și 9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a fost învestită să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta, având ca obiect obligarea pârâtei - - SRL la plata drepturilor salariale pe lunile iunie și iulie 2007, la plata contravalorii bonurilor de masă pe lunile aprilie și iulie 2007, la compensarea în bani a concediului de odihnă pe anul 2006 și pe anul 2007, precum și la acordarea sporului pentru orele suplimentare.
Prin hotărârea recurată, prima instanță soluționat cauza dedusă judecății în limitele învestirii sale, conform art.129 alin.6 pr.civ. dând o corectă interpretare actul juridic dedus judecații și fără a schimba în vreun mod natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, caz în care apare ca fiind nefondat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ.
Curtea reține ca fiind neîntemeiat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât în mod corect s-a dispus de către instanța de fond obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe lunile iunie și iulie 2007, de vreme ce aceasta, în calitate de angajator, nu și-a îndeplinit obligația înscrisă în art. 161 alin.1 din muncii de a achita salariatei sale salariul în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.
Prin probele administrate în cauză recurenta pârâtă nu a dovedit faptul că a achitat drepturile salariale cuvenite reclamantei până la încetarea raporturilor de muncă, potrivit art.163 alin.1 muncii, prin prezentarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere apărarea sa prin care învedera că reclamanta a refuzat să se prezinte la sediul unității pentru a-și ridica salariul, Curtea constată, pe de o parte că o astfel de apărare nu a fost făcută în fața primei instanțe, iar pe de altă parte că nu s-a dovedit în cauză că reclamanta a fost invitată la sediul unității pentru a intra în posesia salariului cuvenit pe luna iulie 2007.
În ceea ce privește plata daunelor interese, Curtea reține ca fiind neîntemeiată critica recurentei, întrucât instanța de fond în mod corect a admis cererea reclamantei, în raport de prevederile art.161 alin. 4 muncii, care dispun că "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - " -" SRL, împotriva sentinței civile nr.7524 din data de 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.25777/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
21.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
