Obligație de a face. Decizia 3887/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1745/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3887/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7158 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 44474/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7158/13.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins acțiunea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului B la eliberarea carnetului de muncă și a unei adeverințe privind erorile din carnetul de muncă referitoare la perioada existenței raporturilor de muncă; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat în perioada de la 01.09.2007 și până la data predării carnetului de muncă (06.05.2008); obligarea pârâtului la plata daunelor morale și la recalcularea premiului anual pentru 2007.
Reclamanta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- în preambulul hotărârii instanța reține și analizează informații distorsionate, concluziile fiind în mod firesc nefondate și nelegale;
- adresa nr. 576/07.06.2007 a fost emisă în luna septembrie și nu în iunie așa cum apare în înscris, pârâtul dorind prin această distorsionare a realității să demonstreze că reclamanta a fost avertizată de conducerea liceului să-și întocmească dosarul de pensionare cu mult înainte de 31 august, când se sfărșea anul școlar 2006-2007;
- acest lucru este demostrat fără putință de tăgadă de cele ce rezultă din analiza adresei nr. 561/03.09.2007 emisă de Liceul, a adreselor nr. 121/22.02.2008 și 341/16.06.2007 eliberate de același liceu, precum și a acceptului scris al consiliului de administrație al aceluiași liceu înregistrat sub nr. 383/22.03.2007;
- date fiind prevederile art. 6 din Decretul nr. 92/1976 și având în vedere împrejurarea că reclamanta a solicitat în scris eliberarea cărții de muncă la data de 21.03.2008, rezultă fără nici un dubiu că din culpa exclusivă a angajatorului s-a tergiversat nelegal încheierea și eliberarea carnetului de muncă până la data de 06.05.2008;
- instanța ar fi trebuit să rețină culpa angajatorului vis-a-vis de imposibilitatea depunerii de către reclamantă în această perioadă a cererii de pensionare la casa teritorială de pensii, precum și în ce privește imposibilitatea angajarii acesteia într-un alt loc de muncă datorită lipsei carnetului de muncă;
- acest document trebuie depus la casa de pensii conform art. 167/2 din Legea nr. 19/2000 și dispozițiilor Ordinului nr. 340/2001 emis de ministrul muncii și solidarității sociale;
- de asemenea, el era necesar a fi depus în dosarul de concurs organizat de entitățile publice, conform art. 49 din nr. 611/2008, în același sens fiind și conținutul anunțurilor publicate în Monitorul Oficial, Partea a III-a;
- reținând că "nu se justifică angajarea răspunderii pârâtului pentru un prejudiciu produs începând cu 01.09.2007, de vreme ce contractul de muncă nu încetase", instanța evită să analizeze argumentele și reglementările legale prezentate de reclamantă, care nu-l îndreptățesc pe angajator să încalce prevederi legale imperative, sustrâgându-se de la îndeplinirea unor obligații impuse de la care nu se poate deroga;
- din acest punct de vedere sunt relevante dispozițiile art. 127 din Legea nr. 128/1997, art. 56 și 61 din Codul Muncii, art. 41 din Legea nr. 19/2000, art. 1 din Legea nr. 168/1999;
- de altfel, desfășurarea și încetarea raporturilor de muncă se face numai în temeiul legii, nu după dorința angajatorului, culpa acestuia rezultată din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei fiind mai mult decât evidentă;
- câtă vreme instanța a constatat valabilitatea până la 28.02.2008 a contractului de muncă al reclamantei, deci existența acordului tacit al angajatorului pentru continuarea activității, postul didactic nefiind vacantat, nu exista nici un temei legal pentru a se interzice accesul la clasă al titularului, cât și angajarea pe același post a unui cadru didactic pensionat în anii precedenți;
- în situația cadrului didactic din învățământul preuniversitar, care îndeplinește în cursul anului școlar condițiile de pensionare și nu solicită angajatorului îndeplinirea formalităților pentru pensionare, inspectoratul școlar are obligația să desfacă contractul de muncă al acestuia la finele anului școlar respectiv, emițând în acest sens decizie de concediere în baza art. 61 lit. e din Legea nr. 53/2003;
- totodată, va transmite decizia acestuia până la sfârșitul anului școlar (31 august), va efectua cuvenitele înregistrări în carnetul de muncă și va elibera acest document deîndată ce este solicitat;
- în acest fel, cadrul didactic concediat are posibilitatea să prezinte la casa de pensii documentația necesară dovedirii îndeplinrii condițiilor cerute de lege pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă;
- dacă angajatorul aplica prevederile legale arătate, reclamanta întocmea și depunea dosarul de pensie în termenul prevăzut de art. 167/2 din Legea nr. 19/2000 și, în situația admiterii cererii, încasa acest drept din 17 iulie 2007;
- prin memorandumul nr. 20347/16.10.2007, s-a solicitat angajatorului intrarea în legalitate, însă soluția dată de acesta prin adresa nr. 20347/05.11.2007 intră în contradicție cu prevederile imperative ale art. 127 din Legea nr. 128/1997, art. 56 și 61 din Codul Muncii și art. 41 (6) din Legea nr. 19/2000;
- reclamanta a primit prin poștă decizia nr. 5335/2008 abia la data de 03.03.2008, prin care i se aducea la cunoștință încetarea activității conform art. 61 lit. e din Codul Muncii, document emis tardiv și deci lovit de nulitate conform legii;
- prin completare de cerere depusă la 16 mai 2008, reclamanta a consimțit totuși să își însușească prevederile acestei decizii condiționat de plata despăgubirilor legale și eliberarea documentației necesare întocmirii dosarului de pensionare, capete de cerere respinse de instanță ca neîntemeiate;
- în speță sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ ce face parte din dreptul intern;
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției;
- este vorba de noțiunea de "bun" care a fost explicată în Hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.2005, în sensul că nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci și la anumite drepturi și interese care constituie active;
- CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge excepția tardivității declarării recursului, ținând seama de faptul că în speță această cale de atac a fost exercitată înăuntrul termenului prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, respectiv 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe.
Sub acest aspect, trebuie arătat că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 27.01.2009 (fila 104 dosar fond), iar recursul a fost depus prin poștă la data de 06.02.2009, conform mențiunilor aflate pe plicul de la fila 21 din dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI, adică înainte cu 1 zi de expirarea termenului prevăzut de lege.
Totodată, Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect atunci când a respins pretențiile deduse judecății prin acțiunea formulată de recurenta-reclamantă.
Astfel, cât privește capetele de cerere având ca obiect obligarea intimatului-pârât la eliberarea carnetului de muncă și a unei adeverințe privind erorile din carnetul de muncă referitoare la perioada existenței raporturilor de muncă, trebuie arătat că însăși recurenta-reclamantă a recunoscut că solicitările sale în sensul susmenționat au fost soluționate favorabil, prin aceea că la data de 07.05.2008 i s-a predat carnetul de muncă și i s-a eliberat și adeverința pe care a pretins-o prin acțiune. Așa fiind, aceste capete de cerere nu puteau fi primite și, în mod just, au fost respinse de prima instanță.
Relativ la capătul de cerere prin care recurenta-reclamantă a solicitat să i se plătească despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat în perioada 01.09.2007-06.05.2008, precum și daune morale, este necesar a preciza că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de art. 269 alin. 1 din Codul Muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât față de autoarea acțiunii.
Potrivit acestui text legal, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Față de conținutul acestei norme juridice, este evident că angajatorul poate fi obligat la plata de despăgubiri materiale sau morale către salariat numai dacă se face dovada că din culpa sa a fost cauzat un prejudiciu acestuia din urmă.
Or, din analiza materialului probator administrat pe parcursul judecății în fond (înscrisuri) nu rezultă că din culpa intimatului-pârât s-ar fi cauzat recurentei un prejudiciu material sau moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Recurenta-reclamantă cunoștea împrejurarea că întrunea condițiile pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă înainte de începerea anului 2007-2008 de învățământ preuniversitar și că intimatul-pârât nu și-a dat acordul să-și continue activitatea pentru anul respectiv, în calitate de cadru didactic, după data la care ar fi trebuit să se pensioneze. În acest sens, sunt elementele de fapt ce rezultă din conținutul adreselor nr. 2068/19.02.2007, nr. 3626/23.02.2007 și nr. 20345/05.11.2007 emise de Inspectoratul Școlar al Municipiului B, precum și al adresei nr. 576/07.06.2007 ce emană de la directorul unității de învățământ la care activa, Liceul Economic " " din
Totodată, prin aceleași adrese, recurenta a fost înștiințată că trebuie să efectueze demersurile necesare depunerii dosarului de pensionare.
Cu toate acestea, ea nu s-a conformat, ci așa cum rezultă din actele dosarului, a căutat să acționeze în sensul de a-și continua activitatea de cadru didactic, deși așa cum s-a evidențiat anterior, nu mai avea acordul, organul abilitat de lege să acorde o asemenea permisiune.
În acest context și întrucât după data de 01.09.2007 recurenta-reclamantă nu a mai prestat activitate în beneficiul angajatorului său (unitatea de învățământ), ea nu este îndreptățită să obțină despăgubiri de ordin material sau moral de la intimatul-pârât, neputându-se reține existența unui prejudiciu care să-i fi fost cauzat din vina intimatului după data de 01.09.2007.
Este adevărat că eliberarea carnetului de muncă al recurentei s-a făcut abia la data de 06.05.2007, dar culpa principală îi revine din acest punct de vedere, câtă vreme a efectuat demersuri pentru a-și continua activitatea de cadru didactic, dovadă în acest sens fiind chiar cererea introductivă de instanță și memorandumul înregistrat la sub nr. 20347/16.10.2007.
Chiar dacă s-ar reține o culpă a intimatului sub aspectul întârzierii cu care a eliberat cartea de muncă, este necesar a se lua în considerare faptul că în intervalul 01.09.2007-06.05.2008, recurenta-persoană fizică nu a luat niciun fel de măsuri pentru a-și depune dosarul de pensionare ori pentru a presta activitate în favoarea unui alt angajator. Prin urmare, nu se poate pune nici problema că i s-ar fi pricinuit un prejudiciu de către intimat în această perioadă ca urmare a neeliberării cărții de muncă, de vreme ce nu a acționat pentru a utiliza acest document în vederea întocmirii dosarului de pensionare ori pentru a-l prezenta la noul loc de muncă, indiferent care ar fi fost acesta.
De altfel, nimic nu o împiedica pe recurentă să se adreseze Inspectoratului Teritorial d e Muncă (ITM) B, pentru a obține restituirea cărții de muncă, dacă aceasta era sau ar fi fost reținută abuziv de către intimat. Oricum, însă, intimatul nu putea proceda la remiterea carnetului de muncă, în condițiile în care raporturile de muncă dintre părți nu încetaseră.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia criticilor exprimate prin motivele de recurs și justifică înlăturarea acestora ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul Școlar al Municipiului B, împotriva sentinței civile nr. 7158/13.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./24.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
