Obligație de a face. Decizia 392/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR: 392/2010 -
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Viorel Pantea |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de apelanții pârâți, ambii domiciliați în O,-, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în R nr. 44, județul B și intimata pârâtă, domiciliată în O,-/A, județul B împotriva deciziei civile nr. 239/A din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr. 3319 din 8 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constată că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 17 februarie 2010, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:
Prin sentinta civilă nr. 3319 din 08.05.2008 a Judecătoriei Oradeaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților și și s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților față de pârâta.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că nu poate fi admisă acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect obligarea pârâților de a-și da acordul în vederea schimbării destinației imobilului situat în O,- din casă de locuit în spațiu comercial, deoarece acestia se opun, ori prevederea legală care condiționează schimbarea destinației unui imobil, de acordul vecinilor a avut în vedere tocmai disconfortul pe care îl poate crea funcționarea unui spațiu comercial pentru persoana care are o casă de locuit în vecinătate. În aceste condiții, suplinirea acordului de către instanța de judecată ar anihila prevederea legală, intervenind nepermis în libera manifestare de voință a persoanei afectate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanții și solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
Prin Decizia civilă 239/A/C din 23 iunie 2009 s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții și, în contradictoriu cu intimații și, împotriva Sentinței nr. 3319/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că:
S-a admis cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și și în consecință:
Au fost obligați în principal, pârâții să-și dea acordul în vederea schimbării destinației imobilului situat în O,-, jud. B din casă de locuit în spațiu comercial, iar, în subsidiar, hotărârea să țină loc de acordul pârâților în vederea schimbării destinației imobilului situat în O,-, din casă de locuit în spațiu comercial.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în principal, obligarea pârâților de a-și da acordul în vederea schimbării destinației imobilului situat în O,- din casa de locuit în spațiu comercial, iar în subsidiar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acordul părților în vederea schimbării destinației imobilului.
Reclamanții sunt proprietari imobilului, ei au închiriat acest imobil unei societăți comerciale unde funcționează un punct de lucru sub denumirea " Casa " SRL.
Deși au solicitat acordul vecinilor pentru funcționarea în acest imobil a unui restaurant, aceștia au refuzat să-l dea, motivând că sunt deranjați de zgomot, și mirosuri neplăcute, ceea ce le crează un disconfort major.
Din actele de la dosar rezultă că în zona C 4 - unde este situat imobilul este o zonă cu preponderență comercială, locuințe, magazine, birouri de interes orășenesc.
Din economia dispozițiilor Legii 50/1001, rezultă că în situația în care o persoană intenționează să schime destinația unei clădiri, are obligația să obțină acordul vecinilor. Întradevăr, intenția legiuitorului a fost aceea de a nu crea un disconfort pentru aceștia, de a le cauza o serie de inconveniente și incomodități, prin tulburarea liniștii publice, a condițiilor normale de viață, de odihnă.
Din probele de la dosar rezultă că refuzul intimaților de a-și da acordul constituie un abuz de drept. Martorul a declarat că programul restaurantului nu poate deranja liniștea și confortul vecinilor, aspect pe care l-a constatat personal, fiind agent de pază în zonă.
Din adresa nr. 4773 din 02.06,2009 a Direcției de Sănătate Publică B rezultă că în data de 18.05.2009 au fost efectuate determinări ale nivelului de zgomot la solicitarea Primăriei Municipiului. Activitatea desfășurată în unitate poate determina un disconfort fonic pentru persoanele care locuiesc în vecinătate, disconfort probabil datorat discuțiilor clienților de pe terasa unității și fondului muzical care pot avea variații de intensitate.
Conform Ordinului MS nr. 536 din 1997, art. 17, nivelul acustic echivalent continuu măsurat în locuințe, în interiorul camerei cu ferestre închise, nu trebuie să depășească 35 dB (A) în timpul zilei, iar în timpul nopții, între orele 22-06 nivelul acustic echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB(A), față de valorile din timpul zilei.
Din buletinul de determinare a zgomotului, rezultă că determinarea nivelului de zgomot s-a efectuat în data de 18.05.2009 în locuița familiei, de către persoane de specialitate din cadrul DSP B, rezultă că nivelul de zgomot măsurat nu depășește limita maximă admisă conform Ordinului MS 536/1997. Se menționează că la data și ora determinării nivelului de zgomot, în localul " Casa " se desfășura activitate normală.
Din fotografiile efectuate și depuse la dosar, rezultă că restaurantul este situat la colțul străzii; ca amplasament și dimensiuni, precum și ca arhitectură fiind oarecum improprie pentru nunți și botezuri
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că refuzul intimaților de a-și da acordul la schimbarea destinației imobilului în spațiu comercial constituie un abuz de drept, nu s-a dovedit faptul că prin funcționarea restaurantului li s-ar crea un disconfort, zona este una preponderent comercială, în această zonă mai funcționează un club, motiv pentru care în baza art. 296 cod procedură civilă a admis apelul, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții recurenți și, în termenul legal și legal timbrat, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul menținerii în totalitate a Sentinței civile nr. 3319/08.05.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea.
În motivare recurenții critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în acest sens că potrivit dispozițiilor Legii 50/1991, anexa 1 pct. 2,5,6 în cazul în care o persoană intenționează a amplasa construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate are obligația de a obține acordul vecinilor exprimat în formă autentică, legiuitorul nemenționând că în cazul refuzului de a-și da acordul este posibilă sesizarea instanței și de altfel acest lucru nici nu ar putea fi posibil, atâta timp cât prevederea legală reprezintă un drept acordat vecinilor care au în proprietate imobile în vecinătatea celui care intenționează a-și amplasa o construcție cu altă destinație și care ar fi anihilat în cazul în care instanța de judecată ar suplini acest consimțământ.
Menționează că au refuzat în mod întemeiat a-și manifesta acordul cu privire la edificarea construcției cu o altă destinație întrucât prin activitatea desfășurată în spațiul proprietatea reclamantei, li se cauzează o serie de incoveniente și incomodități prin tulburarea liniștii publice a condițiilor normale de viață de odihnă, aspecte pe care le-au semnalat de altfel în repetate rânduri.
Urmare a acestor sesizări și a faptului că reclamanții au întreprins modificări asupra imobilului din O,-, fără a deține în acest sens autorizație de construcție, Primăria Municipiului Oaî ntocmit pe numele apelanților un proces - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu obligarea acestora de a sista lucrările de construcții și de a intra în legalitate concomitent cu obținerea acordului vecinilor.
Mai arată că deși reclamanții încearcă să califice atitudinea pârâților ca fiind de rea credință, fără însă a aduce o dovadă în acest sens, chiar reclamanții au dat dovadă de rea credință pe de o parte, prin exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate asupra imobilului și pe de altă parte prin încercarea de a ridica o construcție de altă destinație decât cea a clădirilor învecinate, fără a deține o autorizație de construcție și fără acordul vecinilor, cu toate că legea prevede în mod imperativ acest lucru.
Cât privește constatările efectuate cu privire la nivelul de zgomot produs în incinta spațiului apelantului, consideră că acestea nu prezintă relevanță, acest nivel de zgomot nefiind constant, fiind mai ridicat cu preponderență seara și la sfârșit de săptămână ori acele constatări nu au fost efectuate decât într-o singură zi, și mai mult starea de disconfort este creată atât prin tulburarea liniștii publice, a condițiilor normale de viață, de odihnă, cât și producerea de mirosuri insalubre.
Legal citați intimații și au formulat întâmpinare, solicitând în principal anularea recursului în baza art. 306 alin.1 coroborat cu art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă și 303 Cod procedură civilă și, în subsidiar respingerea ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea excepției nulității recursului, arată că recursul nu este motivat în drept și că nu se indică nici un motiv de nelegalitate a deciziei.
Pe fondul recursului arată că activitatea reclamantului nu deranjează în nici un mod liniștea vecinilor și nu creează niciun disconfort, aspect ce rezultă și din raportul întocmit de inspectorii Autorității de Sănătate Publică, iar reaua credință a pârâților rezultă și din răspunsul acestora la interogatoriu.
Arată că într-adevăr recurenții au dreptul de a dispune de opțiunea de a accepta sau nu funcționarea unui spațiu comercial în vecinătatea lor, însă acest drept trebuie exercitat în limitele legii și nu în mod abuziv cum este cazul în speță.
În drept sunt invocate prevederile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția de nulitate a recursului pentru nemotivare, instanța apreciază ca nefondată această excepție prin prisma dispozițiilor art. 306 al. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora recursul nu este nul, dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că împrejurarea că recurenții nu au indicat temeiul de drept în motivarea recursului nu atrage nulitatea acestuia conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
În consecință, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor Legii 50/2001 în situația în care o persoană intenționează să schimbe destinația unei clădiri, aceasta are obligația să obțină acordul vecinilor, legiuitorul intenționând astfel să protejeze persoanele în cauză tocmai cu scopul de a nu li se crea un disconfort sau alte inconveniente și incomodități rezultând din tulburarea liniștii publice sau a condițiilor normale de viață sau de odihnă, însă acest drept trebuie exercitat în limitele legii și nu în mod abuziv, astfel că în condițiile în care se dovedește că nu se creează acest disconfort, respectiv o serie de inconveniente și incomodități, refuzul nejustificat în a-și da acordul constituie o exercitare abuzivă a dreptului conferit prin lege, fapt ce poate fi analizat în cadrul unei acțiuni cum este cea în speță. Astfel criticile recurenților în sensul că prin această acțiune se tinde la anihilarea dreptului lor de opțiune sunt nefondate, în esență recurenții, susținând inadmisibilitatea acțiunii, indiferent de situațiile concrete în care refuză acordul, ceea ce este nefondat, în mod temeinic instanța de apel analizând cererea formulată de reclamanții apelanți în raport de probele administrate în cauză, în scopul stabilirii exercitării abuzive sau nu a dreptului conferit prin Legea 50/1991 pârâților, în calitatea lor de vecini ai imobilului cu privire la care se intenționează schimbarea destinației.
Așa rezultă din probele dosarului, respectiv declarațiile martorului, potrivit cărora programul restaurantului nu poate deranja liniștea și confortul vecinilor, aspecte constatate în calitatea sa de agent de pază în zonă, respectiv adresa nr. 4773/02 iunie 2009 Direcției de Sănătate Publică B, raportat la ordinul nr. 536/1997 art. 17 și buletinul de determinare a zgomotului efectuat în data de 12 mai 2009 în locuința recurenților, potrivit cărora nivelul de zgomot măsurat nu depășește limita maximă admisă, refuzul recurenților de a-și da acordul îmbracă forma unui abuz de drept, nefiind justificată de către aceștia nici o cauză care le-ar putea crea disconfort sau inconveniente, prin tulburarea liniștii și a condițiilor normale de viață, în limitele stabilite prin acte normative.
Deși recurenții afirmă că aspectele constatate de către persoanele de specialitate din cadrul B, privind nivelul de zgomot nu sunt relevante, întrucât nivelul de zgomot este mult mai mare seara, respectiv la sfârșitul de săptămână, aceștia nu au adus nicio probă pentru a-și dovedi susținerile.
În consecință se apreciază că în mod temeinic a reținut instanța de apel că în speță nu s-a dovedit faptul că prin funcționarea restaurantului li s-ar crea pârâților un disconfort, cu atât mai mult cu cât zona este una preponderent comercială, astfel că refuzul pârâților intimați de a-și da acordul la schimbarea destinației imobilului în spațiu comercial constituie un abuz de drept, corect fiind admisă acțiunea ca întemeiată.
Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate decizia recurată ca legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimați, conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat deapelanții pârâți, ambii domiciliați în O,-, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în R nr.
44, județul B și intimata pârâtă, domiciliată în O,-/A, județul B împotriva deciziei civile nr. 239/A din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Judecător fond:
judectori apel /
redactat: judecător 10 martie 2010
dactilografiat: 10 martie 2010
7 exemplare
5 comunicări: azi, 10 martie 2010
apelanții pârâți, ambii domiciliați în O,-, județul B intimații reclamanți, ambii domiciliați în R nr. 44, județul B intimata pârâtă, domiciliată în O,-/A, județul BPreședinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Viorel Pantea, Doina Măduța
