Obligație de a face. Decizia 4163/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4163
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 116/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, TRIBUNALUL O L T, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederând că recursul este declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul O l t, reclamanții, G, prin reprezentant legal au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul O l t, Ministerul Justiție și Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Economiei și Finanțelor ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 calculat din salariu de bază brut lunar începând cu luna octombrie 2004 și în continuare, reactualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, precum și obligarea la cheltuielilor de judecată.
In motivare reclamanții arată că potrivit art. 47 din lege 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că ulterior prin OG nr.83/ 2000 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, printr-o ordonanță ordinară aspect ce reprezintă o încălcare a dispozițiile art.114 din Constituția în vigoare la acea dată, precum și art. 72 alin 3, deoarece domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică ceea ce nu s-a realizat.
Se consideră astfel că dreptul prevăzut de art. 47 din.50/96 au rămas in vigoare și în prezent astfel încât pe cale de consecință el trebuie acordat pentru perioada solicitată, invocând și faptul că situația este similară celei privind sporul de vechime unde ÎCCJ s-a pronunțat prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007.
De asemenea se susține că la data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din. 50/1996 legiuitorul a avut in vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat ci dimpotrivă s-au acutizat.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca vădit neîntemeiată, susținând că textul art.47 din legea 50/1996, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor a fost abrogat total și explicit prin art. I pct.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996, această ordonanță mărind substanțial valoarea de referință sectorială pentru indemnizațiile magistraților cât și coeficientul de multiplicare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că este terț față de raporturile juridice deduse judecății, neavând atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, de asemenea nu are nici calitatea de ordonator de credite.
Prin sentința nr.116 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și s-a constată prescrisă perioada 01.04.2004 - 19.11.2004.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, prin reprezentant legal, și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l la plata sporului de risc și suprasolicitare pe perioada 20.11.2004 - 01.02.2007, actualizate.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă instanța examinând excepția invocată reține că în ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor că între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă ce presupun, printre altele, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, de asemenea nu are nici calitatea de ordonator de credite și ca urmare instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei s-a reținut că otrivit p. art. 47 din leg. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996, art. 47 din Legea 50/1996, a fost abrogat expres.
Procedându-se astfel au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel potrivit art. 108 alin.3 din Constituție - ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori prin art. 1 pct. Q 1 din. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată. Cu toate acestea prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996 deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56- 62 ale legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat. Având în vedere dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu art. 166 CM raportat la data introducerii acțiunii instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și constată prescrisă perioada 01.04.2004-19.11.2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal și motivat recurs Ministerul Justiției întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4,6 și 9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului Ministerul Justiției a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Un al doilea motiv de recurs invocat este acela că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat în cadrul primului capăt de cerere ca pârâții să fie obligați în solidar la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sporului de stres în procent de 50 % începând cu data de 01.04.2004 și până la data de 01.02.2007, dată la care a intrat în vigoare OG nr.8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Un alt motiv de recurs este acela că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogat expres prin OG nr.83/2000.
În aceste condiții admițând prin absurd că ar fi fost depășite limitele trasate prin legea de abilitare, în mod logic parlamentul ar fi corectat aceste pretinse încălcări ale normelor constituționale și ale limitelor abilitării prin chiar legea de aprobare a ordonanței 83/2000.
Deși prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art.56-62 din legea nr.24/2000, a ignorat în totalitate dispozițiile art.60 alin.5 din lege, text care se referă chiar la prezenta situație, abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispoz.art.304 ind.1 pr.civ. Curtea se constată neîntemeiat primul motiv de recurs, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50 % solicitat de către intimații reclamanți a fost reglementat de art.47 din Legea 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin articolul 1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, potrivit art.107 alin.3 din Constituția României la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaților reclamanți.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Față de considerentele de fapt și de drept, arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 116/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, TRIBUNALUL O L T, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL, LA JUDECĂTORIA CARACAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
9.06.2008
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi
