Obligație de a face. Decizia 4195/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.7730/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4195/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.5630 din data de 11.09.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15958/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimata-reclamantă prin mandatar d-nul cu procură judiciară aflată la fila 2 dosar fond, lipsind recurenta-pârâtă SC SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 03.06.2009 de către -, în calitate de avocat al recurentei-pârâte, împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 28.04.2006, în dovedirea calității de reprezentant, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. în raport de dispozițiile încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată.
Intimata-reclamantă prin mandatar, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare, făcând aplicarea dispozițiilor art.68 alin.(4) Cod proc. civ. în ce privește mandatarul intimatei-reclamante.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5630/11.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA B; a obligat pârâta să-i elibereze reclamantei o adeverință care să cuprindă toate veniturile salariale lunare încasate de reclamantă, în perioada 15.08.1968- 01.07.1978, inclusiv sporurile, adaosurile și celelalte venituri suplimentare încasate de reclamantă în această perioadă.
În considerente a reținut că dintr-o parte din statele de salarii din anul 1976 și din carnetul de muncă al reclamantei, rezultă că reclamanta a beneficiat, în calitate de salariat, de sporuri salariale cum sunt sporul de vechime în muncă, de forme de retribuire în acord global (de acord ), ore suplimentare, sporuri care nu se regăsesc în salariul de bază tarifar, respectiv salariul de bază lunar înscris în carnetul de muncă al reclamantei și pentru care s-a refuzat eliberarea adeverinței.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, una din obligațiile principale ce-i revin angajatorului in executarea raporturilor de munca este aceea de a elibera la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului.
În baza art.34 alin.5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Legea contabilității nr.82/1991 republicată prevede la art.24 și art.25, faptul că statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani, iar în cazul pierderii trebuie refăcute în termen de 30 de zile, răspunderea fiind a administratorului societății, conform art.8 din aceeași lege.
Potrivit art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000: punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Potrivit cap. 9, dispozițiile tranzitorii din același act normativ prevăd:
Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.
Dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale (art. 160).
Potrivit art. 161:
În condițiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare art. 164.
În speță, față de actele normative incidente în materie pârâta, în calitate de angajator sau de deținător al fondului arhivistic și al documentelor referitoare la salarizarea și activitatea desfășurată de personalul ce a activat în cadrul pârâtei în perioada de referință are obligația de a elibera foștilor angajați care nu își pot dovedi stagiul de cotizare, veniturile brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale și vechimea în muncă prin înscrierile din carnetul de muncă, adeverințe necesare la stabilirea drepturilor de pensie a acestora din care să rezulte toate veniturile brute, inclusiv sporurile cu caracter permanent și alte asemenea venituri pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, evidențiate în statele de salariu
Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că înscrierile din carnetul de muncă sunt corespunzătoare celor din statele de salarii, aceste state de salarii nefiind depuse la dosar decât pentru patru luni astfel încât nu se poate verifica dacă pentru sporurile salariale suplimentare (de acord) societatea a plătit la sistemul centralizat al asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat în perioada 15.08.1968 - 1976, iar obligația angajatorului în eliberarea acestor documente există chiar și în situația în care mențiunile din carnetul de muncă sunt corespunzătoare celor din statele de salarii.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada ca a eliberat reclamantei la solicitarea acesteia o adeverință cu sporurile în acord solicitate și celelalte venituri suplimentare și sporuri încasate de aceasta în perioada 15.08.1968 - 01.07.1976, în funcție de statele de salarii și evidențele contabile deținute iar înscrisurile depuse la dosar sunt pe de o parte incomplete, referindu-se doar la câteva luni din cursul anului 1976 iar potrivit acestora rezultă că reclamanta a beneficiat in perioada amintita de plată în acord global, premii, prime, alte venituri pentru care s-au reținut și virat si contribuțiile la asigurări sociale, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la eliberarea adeverinței solicitate, în funcție de documentele legale deținute, nefiind în competența angajatorului de a aprecia asupra modului de determinare a punctajului mediu anual și a veniturilor care sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, obligația angajatorului de a elibera adeverințe foștilor sau actualilor salariați din care să rezulte veniturile obținute fiind prevăzută de legislația muncii, indiferent de motivul pentru care sunt solicitate aceste adeverințe de către salariat, cu singura rezervă ca acestea să fie conforme cu datele înscrise în documentele din arhiva organizată și ținută de angajator.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.15958/2008.
În susținerea recursului a arătat că, în fapt, prin această sentință a fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta- intimată și au fost obligați la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă toate veniturile salariale lunare încasate de aceasta în perioada 15.08.1968 - 01.07.1976, inclusiv sporurile adaosurile și celelalte venituri suplimentare încasate de reclamanta-intimată în această perioadă.
Recurenta consideră această hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu a aplicat corect textele de lege arătate în hotărârea atacată și nu a răspuns la toate motivele de respingere a cererii reclamantei invocate de recurentă în concluziile scrise.
Recurenta solicită instanței să observe că art. 40 alin. 2 lit. h) și art. 34 alin. 5 din Codul muncii nu obligă la eliberarea oricărei adeverințe privind sporurile, adaosurile și celelalte venituri pe care salariatul le-a obținut în perioada în care a avut această calitate, ci se referă la eliberarea unor documente referitoare la calitatea de salariat a solicitantului sau la activitatea desfășurată de acesta, text de lege care consideră recurenta că nu se referă la veniturile obținute de salariat.
Pe de altă parte, instanța nu a luat în considerare că cererea de chemare în judecată avea ca obiect o obligație de a face, pentru care reclamanta nu a dovedit faptul negativ contrar, în sensul că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ar fi solicitat obținerea unei adeverințe în forma de care face vorbire în cererea de dedusă judecății, iar pârâta a refuzat să elibereze o astfel de adeverință.
Cu toate că potrivit art. 1169 civ. reclamantul are sarcina probei, acestea nu au reușit să dovedească prin înscrisurile depuse la dosar că a solicitat obținerea acestor acte. În acest sens recurenta solicită instanței să observe că la data de 04.03.2008, reclamanta a depus o cerere înregistrată de pârâtă cu nr. 89, însă solicitările din această cerere erau cu totul altele decât cele prevăzute în cererea de chemare în judecată. Astfel, prin această cerere, reclamanta a solicitat o adeverință din care să rezulte sporurile salariale pentru care se plătise CAS și contribuția de pensie suplimentară, respectiv; sporul pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru și sporuri pentru lucrul în acord global sau alte sporuri care au un caracter permanent.
Urmare a înregistrării acestei cereri, pârâta nu a refuzat să emită adeverința solicitată, însă în urma consultării registrelor din arhivă, s-a ajuns la concluzia că singurele venituri pentru care s-au plătit contribuția la asigurările sociale au fost veniturile brute care erau trecute și în cartea de muncă. Prin urmare, în afara salariului de încadrare din care se reținea CAS, pentru celelalte venituri ale reclamantei nu s-au plătit contribuțiile la asigurările sociale.
De altfel, sumele primite în plus la salariul de încadrare nu aveau caracter permanent, motiv pentru care pentru aceste sume nu s-au reținut în plus contribuții de asigurări sociale. În acest sens sunt și statele de plată din care rezultă că indiferent de salariul primit de reclamantă, în care erau incluse primele și sporurile solicitate, cota de contribuție la asigurările sociale a rămas neschimbată.
Toate aceste elemente au fost cuprinse în răspunsul la cererea formulată de reclamantă înregistrate sub nr. 133/21.03.2008.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporuri sau alte sume suplimentare pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale pentru a fi folosite la Casa de Pensii în vederea recalculării pensiei. Or, o atare solicitare este nelegală în conformitate cu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 250/2007 "punctajul asiguratului, stabilite conform prevederilor art. 1 și 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale", ori, așa cum recurenta a arătat anterior, pentru sporurile primite la salariul de bază nu s-a plătit CAS, astfel încât aceste sume nu pot fi luate în calcul pentru obținerea punctajului reclamantei, în vederea stabilirii pensiei.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că art. 34 alin. 5 și art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii constituie cadrul juridic necesar și suficient pentru sancționarea obligației fostului angajator de a atesta toate veniturile obținute de salariat, întrucât datele referitoare la calitatea de salariat le implică și pe cele privind conținutul raporturilor de muncă, înțelegând prin aceasta drepturile obținute și îndeplinirea obligaților corelative, cum ar fi reținerea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale.
Este nereal și că reclamanta nu s-ar fi adresat în prealabil societății, prezenta acțiune, introdusă la data de 21.03.2008, fiind urmarea faptului că prin adresa nr. 133, SA și-a exprimat fără echivoc refuzul de a-i elibera o adeverință cu veniturile suplimentare realizat față de cele înscrise în carnetul de muncă, motivând că, în afara acestora din urmă, nu s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Desigur că angajatorul nu trebuie să ateste o situație necorespunzătoare adevărului, atestând că s-au calculat și virat contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, dacă acestea nu s-au achitat, însă el nu este exonerat de a atesta orice situație ce derivă din calitatea de salariat, conform adevărului, pe baza evidențelor, neputând cenzura solicitarea în acest sens a fostului angajat, pe motiv că nu i-ar folosi, mai ales că acesta nu este ținut să facă dovada temeiniciei motivului pentru care o cere, după cum aprecierea valorii probante a adeverinței sau a caracterului veniturilor suplimentare, cu consecința că acestea intră sau nu în calculul drepturilor de pensie, aparține autorităților publice cu atribuții în domeniu, sub control judiciar, iar nu fostului angajator.
Rezultă, pe baza celor expuse, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a probelor aflate la dosar și legii, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.5630 din data de 11.09.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15958/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./09.07.2009
Jud. fond:
C
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
