Obligație de a face. Decizia 4254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2217/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4254/
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.863/04.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16691/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN INFORMATICĂ-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și intimatul-pârât prin consilier juridic -, cu delegație de reprezentare juridică la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumelor legale. De asemenea solicită și modificarea la CAS a diferențelor, să se facă înscrieri în Carnetul de Muncă și în fișele fiscale. Mai arată că nu i s-au admis probe.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică. Arată că recurentul-contestator reia motivele contestației. Solicită să nu fie luate în considerare. Pentru motivele invocate la punctele 1 și 2 din recurs, susține că sunt neîntemeiate deoarece instanța de fond a reținut ca pertinentă și utilă cauzei doar proba cu înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.863/04.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică - B ca prescrisă pentru perioada 01.04.2000-24.04.2005 având ca obiect drepturi bănești actualizate.
A respins cererea de chemare în judecată precizată pe celelalte capete din acțiune ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la 595 lei cheltuieli de judecată față de pârât.
În considerente a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr.130/1999 angajatorii pot efectua cu acordul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă mențiunile în carnetele de muncă ale salariaților.
Din copia carnetului de muncă al reclamantului la poziția 45 este menționat un drept salarial de 211,8486 lei cu un spor de vechime de 9% și un alt spor de "F" de 6% conform deciziei nr. 580/B din 2.04.2001.
La data de 1.04.2000 conform poziției nr. 44 din carnetul de muncă reclamantul deținea funcția de cercetător științific gr. III și beneficia de un salariu de 195,6150 lei și un spor de vechime și "F" de 15% în baza deciziei nr. 522/1.06.2000.
Creșterea salarială menționată la poziția 45 s-a efectuat în baza deciziei nr. 580/2.04.2001 (f37) potrivit căreia începând cu 1.04.2001 salariul reclamantului s-a majorat cu un procent de 8,29%, iar sporul de vechime a crescut în baza deciziei nr. 612/13.11.2001 la 15% și precizat la poziția 46. În carnetul de muncă al reclamantului la pozițiile următoare 47 - 54 sunt nominalizate drepturile salariale, sporurile de care a beneficiat în baza deciziilor emise de angajator și a actului adițional la contractul individual de muncă ce nu au contestate după martie 2003 când a intrat în vigoare noul cod al muncii, în baza art. 41 din Codul muncii schimbarea unilaterală a elementului drepturi salariale din contractul individual de muncă al reclamantului.
S-a constatat că angajatorul în carnetul de muncă al reclamantului pentru perioada 01.04.2000-01.05.2005 a efectuat mențiunile corespunzătoare în ceea ce privește drepturile salariale rezultate din deciziile nr. 522/2000; nr. 580/2001; 612/2001; nr. 656/B/2002; nr. 1757/2002; 799/2003; nr. 896/2004, nr. 147/2005; nr. 992/2005; nr. 1014/2005 și nr. 1033/2005.
În consecință s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care a solicitat efectuarea corecțiilor în carnetul de muncă a drepturilor salariale conform prevederilor Contractelor colective de muncă pe Institut și ramură, avându-se în vedere și faptul că părțile stabilesc prin negociere clauzele din contractul individual de muncă, deci și drepturile salariale, conform art. 16 alin. 1 din Codul muncii.
Dispunându-se admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.04.2000 - 24.04.2005 se va dispune respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect diferențele de drepturi salariale ca prescrisă pentru perioada menționată mai sus. Pentru perioada 25.04.2005 - 01.05.2005, cererea reclamantului de a i se acorda diferențele de drepturi salariale este neîntemeiată, deoarece acesta a beneficiat de drepturile salariale stabilite prin decizia nr. 896/2004, ce nu a fost contestată de reclamant în termenul prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Pe cale de consecință s-a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere accesorii privind virarea creanțelor bugetare pentru diferențele de drepturi salariale și obligarea pârâtului să comunice Casei de Pensii valorile corectate a drepturilor salariale.
Prin cererea completată reclamantul a susținut că angajatorul a încălcat principiul nediscriminării fără să precizeze în raport de ce situație în concret.
În art. 5 alin. 2, 3 și 4 din Codul muncii sunt nominalizate criteriile în raport de care se poate constata discriminarea directă sau indirectă. Reclamantul nu a invocat nici un criteriu, ci a susținut numai stabilirea arbitrară a drepturilor salariale, motiv față de care se reține că nu au fost invocate prevederile OG nr. 137/2000 modificată.
Capetele de cerere în constatare nominalizate prin cererea de completare depusă la data de 21.08.2008 sunt neîntemeiate în raport de prevederile art. 111 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora se poate constata existența sau inexistența unui drept cu motivarea că reclamantul are dreptul de a introduce acțiune pentru realizarea dreptului.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă s-a dispus obligarea reclamantului la 595 lei cheltuieli de judecată față de pârât, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în condițiile în care instanța Tribunalului București nu a respectat prevederi procedurale și legale și a omis/ignorat capete de cerere, motivări, explicații,lămuriri și probe, după cum a și refuzat probele cu interogatoriul și martori (probe care au rezultat cu necesitate) privind aspecte hotărâtoare, a fost încălcat vădit "dreptul la un proces echitabil", drept prevăzut de art.21 al.3 din Constituția României.
Vă să constatați că instanța nu și-a exercitat rolul activ (în baza art. 129 și 130.) pentru aflarea adevărului și lămurirea tuturor aspectelor cauzei.
Recurentul solicită instanței să constate că instanța a omis/nesocotit aspecte hotărâtoare ale cauzei, trecându-le sub tăcere, aspecte care au rămas nelămurite, fără nici un răspuns în sentință: - aspectul privind natura interesului recurentului (perspectiva pensiei, nu recuperarea sumelor neacordate) raportată la ceea ce a determinat situația și acest proces (determinante fiind practicile neprincipiale din cadrul -); - aspectele privind atât ilegalitatea săvârșită de către - prin înscrierea în Carnetul de Muncă a unor valori (mai mici) care NU corespund valorilor minime din Contractele Colective de Muncă (CCM) pe ramură sau pe Institut în perioada 01.04.2000-01.05.2005 cât și obligațiile - față de bugetul (pct.8);- aspectele privind atât practica abuzivă/ilegală a - care a stabilit în mod unilateral, prin decizii arbitrare, pe criterii neprecizate (altele decât grilele CCM) a salariilor tarifare pentru subsemnatul în perioada 01.04.2000-01.05.2005 și înscrierea lor în Carnetul de Muncă cât și, implicit, nulitatea acelor decizii; - aspectul referitor la modalitatea presupusă de recurent ca fiind aplicată de către - în perioada 2000-2005, modalitate aplicată în ianuarie 2009 de către -, dar în perioada 2000-2005 - a procedat mult mai dezavantajos pentru subsemnatul decât în ianuarie 2009 (a se vedea pct.17);- aspectul privind nerespectarea dreptului (stipulat în CCM) la negociere (anuală): ultima negociere conformă cu prevederile Contractelor Colective de Muncă (pe ramură și pe Institut), dintre conducerea - și subsemnatul, a avut loc în anul 1995 (după cum rezultă și din înscrisurile depuse în dosar de către -); [în perioada de după 1995 și până în prezent, NU a avut nici o negociere între recurent și conducerea -, sub nici un aspect (nici salarial);- aspectele privind legalitatea și validitatea Contractului Individual de Muncă; - aspectul privind falsitatea invocărilor sistematice, ani de zile, de către conducerea - a faptului că "Institutul nu are bani" (falsul este demonstrat de înscrisul care prezintă situația financiară a în perioada 2000-2007, înscris pe care recurentul l-a depus ca anexa 2 răspuns la întâmpinarea -).
Recurentul solicită instanței să constate că, având în vedere capătul de cerere C5 (privind Contractul Individul de Muncă) raportat la CI (privind CCM) și C4 (privind negocierea), instanța ar fi trebuit să aibă în vedere prevederile art.283 alin.1 lit. d) din Codul muncii, sub a căror incidență
se află cauza.
Astfel, recurentul solicită instanței să constate că, atât timp cât după 1995 până în prezent, nu a avut loc nici o negociere între recurent și conducerea -, nici sub aspect salarial, nici sub alt aspect (negocierea anuală fiind o condiție sine qua non prevăzută explicit în CCM), cel puțin clauza referitoare la salariu din actele adiționale este nulă de drept, după cum nule de drept sunt și deciziile unilaterale și arbitrare ale - de stabilire a salariului fără respectarea valorilor minime din CCM și fără respectarea prevederilor privind negocierea.
Recurentul arată că instanța a omis complet problema principală ridicată de recurent în acțiune: efectuarea corecțiilor în Carnetul de Muncă privind salariile în conformitate cu prevederile Contractelor Colective de Muncă (nerespectate de către - în perioada 01.04.2000-01.05.2005), având în vedere perspectiva pensiei, nu recuperarea diferențelor de drepturi salariale neacordate.
Instanța a menționat 11 decizii deși - a depus la dosar doar 5 decizii (dintre care deciziile nr.612/2001 și nr.992/2005 nu interesează în cauză).
În esența motivării respingerii acțiunii se bazează pe un aspect
hilar (având în vedere realitatea demonstrată clar de probele/înscrisurile depuse la dosar), faptul că recurentul nu a atacat în termen deciziile conducerii -.
Recurentul arată că instanța a omis că deciziile nu i-au fost comunicate ca atare si acestea sunt nule de drept (nu au respectat prevederile CCM).
Mai mult, instanța a omis obligațiile profesionale ale recurentului ca salariat în cadrul -, obligații prevăzute de Legea nr.319/2003, ca și când scopul pentru care a venit să lucrez în (încă din 1988, prin contract de colaborare) și motivul de al fi angaja (în 1990), ar fi fost urmărirea legalității deciziilor conducerii.
Dar probabil că instanța cunoaște faptul că, în general, "reprezentanții salariaților nu se ocupă de astfel de probleme și de aceea în viziunea instanței ar trebui ca, de fapt, salariații să nu mai lucreze ci să studieze constant deciziile conducerilor și legile (în inflație) și, după caz, să formuleze acțiuni în instanță.
Cu o astfel de motivare instanța încurajează vădit nerespectarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă și determină salariații să nu își mai vadă de lor (ci să urmărească legalitatea deciziilor conducerii), instanța omițând natura activității personalului de cercetare-dezvoltare așa cum este această activitate definită în Legea nr.319/2003.
Recurentul solicită instanței să constate că în ceea ce privește obligațiile - față de bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (), instanța o omis că termenul de prescripție este de 5 (cinci) ani conform art.91 și urm, din Codul d e procedură fiscală.
De remarcat că aspectul motivat de către instanța constă în "diferențele de drepturi salariale", deși acțiunea recurentului are ca aspect fundamental perspectiva pensiei, nu recuperarea cuantumului "diferențelor de drepturi salariale".
Referitor la aspectele și cererile privind discriminarea, în sentință (pag.3 alin.9) instanța a afirmat fals/eronat că: "reclamantul a susținut că
angajatorul a încălcat principiul nediscriminării fără să precizeze în raport de ce situație în concret" că, la capătul de cerere C4 (în Completarea 1 la Acțiune) recurentul a precizat "ce situație în concret" (situațiile fiind mai multe): "prin valorile salariale arbitrare acordate recurentului și înscrise în Carnetul de Muncă și în Fișele Fiscale"; "prin refuzul sistematic de negociere a salariului conform CCM (refuz exprimat și în anul 2008)"; "cât și prin alte aspecte (a se vedea M4. și Anexele 7+9)" dar instanța le-a omis/ignorat (sau nu le-a observat).
Recurentul a prezentat 2 (două) dintre cele 3 (trei) criterii ce pot fi constatate în proba/înscrisul la care am făcut referire (înscris depus de -):vârsta cercetătorilor principali grad III care apar în tabel ("salariile sunt proporționale cu vârsta, subsemnatul fiind cel mai mic dintre cei 3"); posesia titlului de doctor ("recurentul fiind singurul cu titlul de doctor dintre cei 3"); și conform situației prezentate pe site-ul, recurentul este singurul cercetător științific principal grad III cu titlul de doctor; un alt criteriu fiind sexul (fiind imediat observabil, nu l-a mai menționat).
Cu siguranță că au existat și alte criterii de discriminare (discriminarea fiind evidentă) dar, după cum recurentul a arătat și în Acțiune și Completarea a 2-a la Acțiune, - nu i le-a făcut cunoscute și, în consecință, nu le cunoaște.
Recurentul arată că instanța ar fi trebuit să își exercite rolul activ (în baza art.129 și 130.) pentru aflarea adevărului și, implicit, aflând care au fost toate motivele și criteriile de discriminare ale recurentului de către -, dar instanța nu a făcut-o mai mult, instanța a respins probele cu interogatoriul și cu martori.
În sentință sunt omise/ignorate complet unele capete de cerere (C5, C6, C7); motivările acestora (M5, M6, M7); probele/înscrisurile pe care recurentul le-a depus în susținerea cererilor respective, pe care recurentul le-a formulat și depus la dosar, cereri, motivări și probe care nici nu apar menționate în sentință. Recurentul solicită instanței să constate că asupra acestor cereri instanța nu s-a pronunțat. Astfel, au fost încălcate prevederile art.261
Omițând capătul de cerere C7 (și motivarea M7), instanța a omis criteriile de discriminare menționate de recurent referitor la conținutul înscrisului referit la pct.M7, pe lângă faptul că nu a reținut criteriile de discriminare prezentate de recurent, instanța (părând a fi de acord cu modul în care - a stabilit salariile) a omis complet să lămurească care au fost criteriile (altele decât prevederile CCM ) pe baza cărora - i-a a stabilit salariile în perioada 01.04.2000-01.05.2005.
Recurentul a depus filele din Contractele Colective de Muncă în care sunt prevăzute valorile minimale nerespectate de -.
Instanța a omis/ignorat un aspect hotărâtor al cauzei, aspect asupra căruia nici nu s-a pronunțat: faptul că, în pofida prevederilor Contractelor Colective de Muncă (pe ramură și pe Institut), în perioada de după 1995 și până în prezent, nu a avut loc nici o negociere între conducerea - și (nici sub aspect salarial, nici sub alte aspecte prevăzute în CCM).
Ultima negociere a avut loc în anul 1995 (după cum rezultă și din probele/înscrisurile depuse în dosar).
Cu toate acestea, fraza de la pag.3 alin.6 din sentință sugerează contrariul, și anume că - ar fi negociat cu recurentul, ceea ce este complet fals.
Recurentul solicită să se observe că instanța a invocat în mod eronat prevederile art.3 în ceea ce privește "capetele de cerere în constatare" formulate pentru termenul din 03.09.2008 (instanța referindu-se la cererile 1-4 din "Precizări și Cereri în constatare pe care le-
considerat ca "neîntemeiate în raport de prevederile art. 111 din Codul d e procedura civilă").
Recurentul solicită instanței să constate că acele cereri (însoțite de explicații) sunt sub titlul "Precizări și Cereri în constatare privind Acțiunea formulată și expediată la 25.04.2008 către Tribunalul Bucureșt i", aveau ca scop lămurirea unor aspecte prezentate în Acțiunea inițială, solicitând instanța să le constate.
Cererile de realizare a drepturilor (legate de acele aspecte ce ar fi trebuit să fie constatate) au fost exprimate explicit de recurent în Acțiune și la Acțiune.
Oricum, în urma constatării aspectelor prezentate, instanța putea concluziona inclusiv în ceea ce privește nulitatea atât a deciziilor - cât și a oricăror clauze bazate pe aceste decizii privind salariile recurentului în perioada 01.04.2000-01.05.2005 (salarii stabilite arbitrar, unilateral, fără respectarea prevederilor CCM și fără negociere).
Recurentul solicită instanței să constate că modalitatea presupusă de recurent (ca fiind aplicată de către - în perioada 2000-2005) a fost aplicată în ianuarie 2009 de către -, în sensul că salariul minim prevăzut de CCM este înscris în Carnetul de Muncă, în timp ce salariul tarifar efectiv acordat este mai mic.
În perioada 01.04.2000-01.05.2005 - a procedat mult mai dezavantajos pentru recurent decât în ianuarie 2009, deoarece în perioada 01.04.2000-01.05.2005, invocând un fapt neadevărat și anume că "Institutul nu are bani", - a înscris în Carnetul de Muncă și a comunicat la Casa de Pensii salariile tarifare efectiv acordate (mai mici decât cele minime prevăzute în CCM) și a virat la bugetul procentele corespunzătoare acelor salarii mai mici, neconforme cu CCM, afectându-mi pensia.
Astfel, sper să se înțeleagă că, necunoscând în acea perioadă realitatea în ceea ce privește situația financiară a, nu s-a îndoit de onorabilitatea celor care conduceau și a presupus că s-a procedat în modul în care - a procedat în ianuarie 2009.
După cum recurentul a constatat în anul 2006, realitatea a fost cu totul alta (atât în ceea ce privește situația financiară a - cât și în ceea ce privește sumele înscrise în Carnetul de Muncă și cele comunicate Casei de Pensii).
Intimatul nu a formulat intampinare.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul-reclamant a fost salariatul intimatului-parat, asa cum rezulta din inscrisurile administrate in cauza.
Acesta a sesizat instanta de fond cu cererea acestuia avand ca obiect rectificarea carnetului de munca si plata corespunzatoare a drepturilor salariale, pretentiile referindu-se la perioada 1.04.2000-1.05.2005, inclusiv plata contributiilor catre bugetele speciale de asigurari sociale si catre bugetul de stat aferente acestor drepturi salariale. Restul cererilor numerotate distinct in actiunea introductiva de instanta si in cererea completatoare, nu reprezinta petituri distincte, ci doar argumente aduse in favoarea pretentiilor formulate, asa cum le-am identificat.
de aceasta, instanta constata ca nu pot fi retinute sustinerile recurentului referitoare la faptul ca Tribunalul a omis sa se pronunte pe toate capetele de cerere si sa motiveze solutia data.
Din analiza hotararii recurate, Curtea constata ca instanta de fond s-a pronuntat pe toate capetele de cerere, in mod motivat, fara a incalca dreptul recurentului la un proces echitabil. Faptul ca instanta nu a raspuns punctual la multitudinea de argumente invocate de reclamant nu echivaleaza cu nepronuntarea in limitele investirii sau cu nemotivarea hotararii, deoarece judecatorul este obligat sa motiveze solutia data fiecarui capat de cerere, iar nu sa raspunda tuturor argumentelor invocate de parti in sustinerea acestor capete de cerere.
De altfel, chiar recurentul recunoaste ca cererile in constatarea reprezinta astfel de argumente in sprijinul celorlalte capete dde cerere.
Curtea constata ca inscrierile in carnetul de munca s-au facut in baza unor contracte, decizii si documente a caror valabilitate nu a fost contestata de catre salariat si nu s-a constatat nelegalitatea sau netemeinicia acestora, astfel incat in cauza nu se regasesc temeiuri pentru rectificarea acestor mentiuni.
In ciuda sustinerilor din recurs, reclamantul nu a investit instanta de fond cu cereri privind constatarea nelegalitatii actelor care au stat la baza efectuarii mentiunilor din carnetul de munca, ci doar a criticat cuantumul drepturilor salariale consemnate in carnetul de munca de prevederile contractelor colective de munca.
Oricum, avand in vedere data la care au fost efectuate aceste mentiuni, in mod corect instanta de fond a retinut ca reclamantul-recurent nici nu ar mai fi in termen pentru a solicita constatarea nulitatii actelor respective, intervenind prescriptia extinctiva a dreptului la actiune, de faptul ca nu s-a facut dovada existentei unor cauze de intrerupere sau suspendare a termenului de prescriptie.
Pretentiile recurentului avand ca obiect drepturile salariale sunt neintemeiate de probele administrate in cauza, avand in vedere ca aceasta a beneficiat de toate drepturile salariale stabilite in baza contractelor de munca si a actelor aditionale incheiate cu angajatorul. Modificarea acestor drepturi s-a facut in baza unor decizii ale angajatorilor care nu au fost contestate de catre recurent si care reprezinta acordul de vointa al partilor in raportul juridic de munca dedus judecatii. Faptul ca acestea nu au fost comunicate nu determina o alta concluzie, ci eventual prorogarea termenului prevazut de art.283 Codul muncii.
Curtea constata pretentiile acestuia referitoare la rectificarea carnetului de munca si la plata unor diferente salariale, doar pe motivul ca persoane aflate in situatie similara aveau alte drepturi nu sunt intemeiate, atata timp cat recurentul a primit drepturile salariale negociate sau stabilite in baza unor decizii necontestate. Curtea nu poate retine nici sustinerile referitoare la lipsa unor negocieri intre angajator si salariati in baza contractelor colective de munca aplicabile, salariatii beneficiind de drepturi in limitele acestor contracte, fara a sesiza instanta pe parcursul valabilitatii acestora in legatura cu o eventuala pasivitate a angajatorului sau cu incalcarea obligatiei de negociere.
Nu pot fi retinute nici sustinerile recurentului referitoare la lipsa rolului activ, instanta de fond solutinanad cauza in functie de probatoriu care l-a considerat util, pertinent si concludent cauzei, aspect apreciat si de
In ceea ce priveste critica referitoare la admiterea exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune pentru pretentiile reclamantului aferente perioadei 1.04.200-24.04.2005, Curtea retine incidenta in cauza a dispozitiilor art.283 lit.c din Codul muncii, potrivit carora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescriptie de trei ani se calculeaza potrivit Decretului nr.167/1958, de la data nasterii dreptului la actiune, care, in cauza, este data scadentei drepturilor salariale solicitate.
Cum pretentiile reclamantului se refera la perioada 1.04.2000-1.05.2005, iar actiunea a fost introdusa la data de 6.05.2008, Curtea constata ca s-a implinit termenul de prescriptie al dreptului la actiune, in cauza neexistand cauze de intrerupere sau suspendare a acestui termen.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentului in sensul ca drepturile referitoare la plata contributiilor catre bugetul de stat se prescrie in termen de 5 ani, deoarece termenul de 5 ani prevazut de lege in cazul creantelor bugetare, se refera la prescriptia executarii, putand fi invocat in cadrul executarii de catre creditorul bugetar si nu la prescriptia dreptului la actiune, care este o instituie distincta
Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de către recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.863/04.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16691/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN INFORMATICĂ-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:MC.
Tehnored:
2 EX./26.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu
