Obligație de a face. Decizia 427/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 427
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII împotriva deciziei civile nr. 47 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 11631 din 17 septembrie 207, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic, pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII și intimata reclamantă reprezentată de avocații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se depune taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei consemnată prin chitanța nr. - din 13 mai 2008 și timbru judiciar de 0.5 lei după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII arată că cererea reconvențională nu a fost soluționată și că s-au analizat superficial susținerile cu privire la cuantumul sumei ce reprezenta diferența de preț.
Precizează că instanța de apel nu a luat în considerare probele care au fost depuse, respectiv adrese din care se poate observa că sumele alocate au fost insuficiente, cu toate acestea blocul a fost construit cu surse alocate de Statul Român, sume care trebuie restituite de către beneficiarii apartamentelor.
De asemenea susține că în raport de dispozițiile art. 23 alin. 2 din HG 950/2002, avansul minim obligatoriu nu se actualizează decât în cazul în care este plătit odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Arată că plata făcută în anul 1991 când s-a încheiat contractul preliminar reprezintă comision, avansul minim obligatoriu de 10% fiind plătit în anul 1993 în urma încheierii contractului de împrumut cu CEC.
Precizează că în HG 950/2002 legiuitorul a prevăzut pe ce criterii se va stabili prețul definitiv al locuințelor.
În raport de cele susținute solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă arată că motivele invocate de recurentă sunt motive de modificare a deciziei și nu motive de casare.
Susține că nu se poate vorbi de o omisiune a soluționării cererii reconvenționale, în cuprinsul minutei redactate cu ocazia deliberării a fost soluționată această cerere reconvențională.
Cu privire la cuantumul diferenței de preț acesta reiese din cuprinsul hotărârii primei instanțe, în condițiile în care se reține atât prețul final al imobilului cât și suma actualizată achitată, fiind rezultatul unei simple operațiuni de scădere.
Prin actul adițional datat 25.07.1994 se stipula drept termen de predare 31.12.1996, prevăzându-se posibilitatea decalării termenului de predare, aceasta fiind condiționată de eventuala plată cu întârziere a beneficiarilor ori de anumite condiții de execuție.
Beneficiarului nu i -a fost pretinsă o altă sumă a cărei neplată să fi generat întârzierea predării, iar în ceea ce privește invocata insuficiență a resurselor financiare, aceasta nu este imputabilă cumpărătoarei.
Învederează instanței că adresele invocate care ar reține insuficiența resurselor datează din anii 2000,2001,2002,2005,2006, situație în care această insuficiență ar fi trebuit să survină în perioada 25.07.1994-31.12.1996.
Arată că sumele plătite: 104.433 lei ca avans și 3.878.926 cu titlu de împrumut, au fost reactualizate cu 1993, odată cu încheierea contractului de împrumut, fiind în prezența excepției reținute de art. 23 alin. 2 din HG 950/2002care prevede că avansul minim se actualizează dacă s-a plătit la momentul încheierii contractelor ( de vânzare cumpărare ori de împrumut și nu doar de vânzare cumpărare cum a susținut reprezentantul recurentei).
Cu privire la suma plătită prin împrumut CEC susține că în mod corect instanțele au apreciat caracterul acesteia, de parte din preț și nu de avans, impunând reactualizarea acesteia de la momentul plății - 1993.
În raport de cele arătate solicită respingerea recursului, depunând concluzii scrise în acest sens. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata reclamantă achiesează la concluziile puse de avocat.
CURTEA
La data de 5 decembrie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean D Direcția Județeană de Pază și Servicii C prin care a solicitat să se constate faptul că termenul de predare al apartamentului situat în C, str. - B. 21,. 2,. 20 fost 30 martie 1993 și nu a fost respectat; să se constate să prețul datorat la acea dată era 1.059.996 lei, preț achitat; să fie obligată pârâta să predea apartamentul în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că prin contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1322/5 iulie 1991, intervenit între pârât și reclamantă s-a perfectat vânzarea apartamentului situat în C, str. - B. 21,. 2,. 20 compus din 3 camere, cu o suprafață utilă de 81,41. prețul estimativ fiind de 1.059.996 lei, la nivelul anului 1991, din care a fost plătit avansul în cuantum de 104.433 lei urmând ca restul sumei de 939.898 lei să fie achitat ca urmare a contractării unui împrumut
Reclamanta a mai precizat că, deși a achitat prețul apartamentului, nici până în prezent nu i s-a predat imobilul.
La data de 8 februarie 2007 reclamanta a depus la dosar o precizare la acțiune prin care a solicitat reactualizarea sumei de 4.938.921 lei achitată in vederea achiziționării apartamentului, iar pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
La data de 8 martie 2007 reclamanta a precizat că de fapt suma solicitată a fi reactualizată este de 3.983.358 lei, iar pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii precizate și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să încheie contract de vânzare-cumpărare definitiv și să plătească diferența de preț în conformitate cu art.7 din contractul preliminar, iar în caz de refuz nejustificat a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului.
La data de 19 aprilie 2007 reclamanta a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională prin care arată că este de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare definitiv și, implicit, cu achitarea obligației de plată constând într- diferență de preț, totodată învederând însă că nu este de acord cu achitarea prețului impus, fără un fundament legal ori contractual și că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului ca din prețul final stabilit pentru apartament să scadă sumele plătite anterior, reactualizate.
Prin sentința civilă nr.11631 din 17.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantă și obligat pârâtul să încheie contractul de vânzare-cumpărare definitiv având ca obiect imobilul în litigiu la prețul final de 120.599,08 lei din care reclamanta a achitat suma de 76.661,43 lei, sumă ce reprezintă reactualizarea sumei de 398,35 lei achitată de reclamantă.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către reclamantă se impunea reactualizarea sumei achitate de către reclamantă întrucât, ca urmare a devalorizarii monedei naționale, aceasta a suferit un prejudiciu datorat culpei pârâtului în nerespectarea clauzelor contractuale și astfel a fost obligat pârâtul Consiliul Județean D, Direcția Județeană de Pază și Servicii C ca din prețul final al apartamentului în sumă de 120.599,08 lei să scadă plățile efectuate de reclamantă, reactualizate, care se ridică la suma de 76.661,43 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Susținerile pârâtului din întâmpinarea depusă la data de 08.03.2007 în sensul că sumele achitate de reclamantă reprezintă avansul minim obligatoriu care, potrivit dispozițiilor art.23 alin.2 din HG.950/2002 nu se reactualizează, au fost înlaturate de instanță, având în vedere faptul că, pe de o parte, potrivit clauzelor contractuale suma achitată de către reclamantă cu ocazia incheierii contractului preliminar nu reprezenta un avans, iar pe de altă parte, art.23 alin.2 din HG.950/2002 prevede că avansul minim obligatoriu nu se actualizează la valoarea locuinței de la data incheierii contractului de împrumut sau de vânzare, cu excepția cazului în care se achită odată cu semnarea acestor contracte.
Or, din observarea contractului preliminar, instanța a constatat că reclamanta a achitat chiar și avansul în momentul încheierii contractului, astfel încât prevederile dispozițiilor art. 23 alin.2 din HG.950/2002 cu privire la interdicția actualizării avansului nu-și găsesc aplicarea în cauza de față.
În ceea ce priveste cererea reconventională prin care pârătul a solicitat obligarea reclamantei să încheie contract de vânzare-cumpărare definitiv și să plătească diferența de preț care este în sumă de 120.199,22 lei, iar în caz de refuz nejustificat să se dispună rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că instanța, stabilind că se impune ca din prețul final al locuinței să se scadă sumele achitate de reclamantă, reactualizate potrivit raportului de expertiză, nu poate obliga reclamanta la plata sumei de 120.199,22 lei solicitate de pârât.
Instanța a avut in vedere și faptul că reclamanta nu a contestat prețul final al apartamentului stabilit de către pârât, în conformitate cu prevederile art.7 din contractul de vânzare-cumpărare preliminar, fiind de acord cu cuantumul de 120.599,08 lei ca preț total al apartamentului și implicit cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare definitiv, cu scăderea însă a plăților efectuate pe parcursul construcției apartamentului, reactualizate în conformitate cu indicele de devalorizare al monedei naționale de la data plății la zi.
Împotriva sentinței civile nr.1163/17.09.2007 a Judecătoriei Craiovaa formulat apel pârâtul susținând că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care reclamanta a fost rugată să se prezinte până la data de 19.02.2007 la sediul unității pentru perfectarea contractului, conform adresei nr.708/06.02.2007.
A mai precizat că în dispozitivul hotărârii atacate nu se face mențiune cu privire la cererea reconvențională și că nu este arătat cuantumul sumei pe care trebuie să o plătească reclamanta ca diferență de preț, conform art.7 din contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr.1322/1991, după cum în mod greșit s-a reținut culpa sa în neexecutarea obligației de predare a apartamentului, la 41.12.1996, fără a se analiza art.1 din actul adițional încheiat la 25.07.1994, conform căruia termenul de predare poate fi decalat de RA D, în funcție de condițiile de execuție ale blocului și resursele financiare asigurate de către toți beneficiarii.
Soluția primei instanțe este criticată și în ceea ce privește actualizarea sumei achitate, neexistând temei legal al acestei actualizări și invocând disp. art.23 alin.2 HG nr.950/2002, conform cărora avansul nu se actualizează.
A mai precizat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte să încheie contract definitiv de vânzare-cumpărare și să plătească diferența de preț, în cuantum de 120.199,22 lei, iar în caz de refuz să dispună rezoluțiunea contractului preliminar pentru neplata prețului, cerere pe care o reiterează în apel.
Prin decizia civilă nr.47 din 01 februarie 2008, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Jud.D - Direcția Județeană de Pază și Servicii împotriva sentinței civile nr.1163/17.09.2007 a Judecătoriei Craiova.
Pronunțându-se astfel, instante de apel a reținut că prima critică adusă hotărârii primei instanțe este neîntemeiată, întrucât invitația înaintată reclamantei pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prin adresa nr.708/06.02.2007 a fost ulterioară sesizării instanței prin cererea de chemare în judecată, iar din apărările făcute de părți în cadrul procesului reiese că neînțelegerile privesc diferența de preț ce trebuie achitată de reclamantă cu ocazia încheierii contractului.
Astfel, nu se poate aprecia ca lipsit de obiect sau interes acest petit, atâta timp cât obligarea la încheierea contractului este în strânsă legătură cu executarea obligației reclamantei de achitare a diferenței de preț, în cuantumul stabilit de instanță, conform convenției părților.
Cu privire la cea de-a doua critică s-a constatat că în dispozitivul sentinței atacate s-a omis a se menționa soluția primei instanțe asupra cererii reconvenționale, fiind vorba de o eroare materială ce poate fi îndreptată prin procedura prev. de art.281 pr.civ. atâta timp cât în cuprinsul minutei redactate cu ocazia deliberării este soluționată cererea reconvențională, în sensul respingerii acesteia.
În privința cuantumului diferenței de preț s-a constatat că acesta reiese cu exactitate din cuprinsul hotărârii primei instanțe, cât timp se menționează atât prețul final al imobilului în litigiu, preț indicat de apelanta-pârâtă, precum și suma achitată de reclamantă până în prezent, din prețul total. Este vorba de diferența dintre prețul total al apartamentului - de 120.599,08 lei și partea din preț ce a fost achitată - 6.661,43 lei.
Și cea de-a treia critică este neîntemeiată, apelantul pârât nefăcând dovada celor susținute în sensul existenței anumitor condiții speciale de execuție ori a lipsei resurselor financiare puse la dispoziție de beneficiari, care să justifice decalarea termenului, în condițiile prevăzute de părți în art.1 din actul adițional. situație în care în mod corect prima instanță a reținut culpa apelantului în neexecutarea obligației de predare a imobilului la termenul prevăzut de părți - 31.12.1996.
Neîntemeiate sunt și criticile privind actualizarea sumei datorate, urmare a devalorizării monedei naționale pe o perioadă de 13 ani, ceea ce se datorează culpei apelantei în neexecutarea obligației contractuale, de predare a apartamentului la termenul stabilit prin convenția părților.
În mod corect au fost înlăturate de prima instanță și apărările apelantului pârât în sensul incidenței în cauză a disp. art.23 alin.2 din HG 950/2002, actualizarea privind avansul achitat cu ocazia încheierii contractului - de 104.433 lei (art.4 din contract nr.1322/1991), posibilitatea actualizării fiind prevăzută expres de art.23 alin.2 amintit, precum și o parte din preț achitată ulterior de reclamantă, prin împrumut CEC, conform clauzelor aceluiași contract încheiat între părți (art.4 din contract 1322/1991), sumă pentru care nu sunt aplicabile disp. art.23 alin.2, nefiind vorba de avansul prevăzut de părți la încheierea contractului.
Ultima critică referitoare la soluționarea cererii reconvenționale este neîntemeiată, constatându-se că prima instanță a soluționat cererea reconvențională, răspunzând fiecărei apărări formulată de apelant, ce se rezumă la diferența de preț ce trebuie achitată de reclamantă, prin scăderea din prețul final (definitiv) a sumei achitate, de 399,86 lei, fără a se aplica actualizarea.
Ca atare s-a reținut că prima instanță a analizat aceste susțineri, motivând în fapt și în drept soluția pronunțată, situație în care având în vedere disp. art.296 pr.civ. s-a respins apelul formulat, menținându-se hotărârea atacată.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat și motivat recurs în termen pârâtul Consiliul Județean D considerându-le ca fiind nelegale.
Într-o primă critică recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat omisiunea instanței de fond de a menționa soluția asupra cererii reconvenționale formulată de pârât ca fiind o eroare materială ce poate fi îndreptată prin procedura prevăzută de art.281 pr.civ.
Printr-un alt motiv recurentul susține că nu s-a menționat în hotărârea primei instanțe cuantumul sumei pe care trebuia s-o plătească reclamanta ca diferență de preț, iar o altă critică vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că apelanta pârâtă nu a făcut dovada existenței anumitor condiții speciale de execuție și a lipsei resurselor financiare, puse la dispoziție de beneficiari, care să justifice decalarea termenului în condițiile prevăzute de părți în art.1 din actul adițional.
Un ultim motiv de recurs formulat de recurentul pârât se referă la faptul că cele două instanțe au înlăturat nejustificat apărările acestuia, privind faptul că potrivit dispoz.art.23 alin.2 din HG 950/2002, avansul minim obligatoriu nu se actualizează, excepție făcând cazul în care este plătit odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Verificându-se dosarul instanței de fond prin prisma primei critici invocate de recurent se constată că, deși în minuta întocmită cu ocazia deliberării și deși în considerentele sentinței instanța analizează cererea reconvențională formulată de pârât, respectiv în minută se menționează că se respinge cererea reconvențională, iar în considerentele hotărârii se arată motivele pentru care această cerere urmează a fi respinsă, în dispozitivul sentinței, instanța de fond nu face nici o mențiune referitor la cererea reconvențională.
Or, câtă vreme pârâtul a criticat această omisiune a primei instanțe în cadrul motivelor de apel, reținerea Tribunalului Dolj în sensul că în speță este vorba de o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată în condițiile art.281 pr.civ. este vădit nelegală.
Apelantul a ales, prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege, îndreptarea unei greșeli strecurate în dispozitivul sentinței instanței de fond, constând în omisiunea mențiunii referitoare la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, situație în care având în vedere caracterul devolutiv al apelului, care presupune posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel a litigiului în ansamblul său, prin decizia dată instanța de apel putea rezolva această critică.
Or, prin procedeul utilizat, de indicare ca apelantul să uzeze de procedura instituită prin dispozițiile art.281 pr.civ. lăsând practic nerezolvată această critică constituie refuz de judecată, echivalând cu o denegare de dreptate în sensul dispoz. art.3 civ. fiind în contradicție și cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul părților la un proces echitabil.
Așa fiind, se constată că este întemeiată critica recurentului pârât vizând acest aspect, urmând a se face precizarea referitor la respingerea cererii reconvenționale.
În privința cuantumului diferenței de preț, se constată că este întemeiată reținerea instanței de apel, în sensul că valoarea acestuia reiese cu exactitate din cuprinsul sentinței primei instanțe, printr-o simplă operație de scădere, în condițiile în care în hotărâre se specifică atât prețul final al imobilului, cât și suma actualizată achitată.
De menționat că această critică, așa cum a fost invocată prin motivele de apel se referă doar la lipsa din dispozitivul hotărârii instanței de fond a mențiunilor privitoare la cuantumul diferenței de preț, iar nu referitoare la modalitatea de calcul a acesteia și ca atare, instanța de apel în mod corect s-a pronunțat în limita sesizării făcute.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia instanța de apel ar fi înlăturat susținerile recurentului pârât referitoare la lipsa vreunei culpe, în nerespectarea termenelor de predare, situație ce a generat prejudiciul pentru reclamanta cumpărătoare, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că nu se face dovada existenței vreunor condiții speciale de execuție și nici a lipsei recurselor financiare puse la dispoziție de beneficiar, de natură a justifica decalarea termenului reținut prin actul adițional la contract.
Astfel, prin acest act adițional din 25 iulie 1994 se stipula drept termen de predare 31 decembrie 1996, dând posibilitatea RA să decaleze termenul de predare dacă această situație este condiționată de eventuala plată cu întârziere a beneficiarilor, în speță a intimatei reclamante, ori de anumite condiții de execuție a blocului.
În cauză, intimatei reclamante nu i s-a pretins o altă sumă cu titlu de preț a cărei neplată să fi generat întârzierea predării, iar cât privește susținerea recurentului în sensul insuficienței resurselor financiare puse la dispoziție de către minister, prevalându-se de adresele emise în perioada anilor 2000 - 2006 se constată că este lipsită de temei legal, în condițiile în care nealocarea unor fonduri de la bugetul de stat ori alocarea insuficientă trebuia să survină în perioada cuprinsă între data semnării actului adițional și data prevăzută pentru predare, respectiv între 25 iulie 1994 - 31 decembrie 1996.
Referitor la ultima critică ce vizează actualizarea prețului plătit, recurenta susținând că această operațiune nu se impune, se constată că de asemenea este neîntemeiată.
Astfel, reactualizarea sumelor de 104.433 lei reprezentând avans și 3.878.926 lei cu titlu de împrumut s-a făcut începând cu anul 1993, întrucât au fost plătite de intimata reclamantă odată cu încheierea contractului de împrumut, fiind în prezența excepției prev.de art.23 alin.2 din HG 950/2002, care arată că avansul minim se actualizează dacă s-a plătit la momentul încheierii contractelor.
Cât privește suma achitată prin împrumut CEC, instanțele de fond și de apel au apreciat corect caracterul acesteia de parte din preț, iar nu de avans și în condițiile reținerii culpei recurentei pârâte au dispus reactualizarea sumei de la momentul plății, respectiv din anul 1993, sancționând astfel culpa recurentei pârâte în cauzarea prejudiciului adus intimatei reclamante.
Așa fiind, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. recursul urmează să fie admis.
Se va modifica decizia instanței de apel, și în temeiul art.296 pr.civ. se va admite apelul, schimbându-se în parte sentința instanței de fond, în sensul arătării în dispozitivul acesteia că se respinge cererea reconvențională.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Întrucât recurentul pârât nu a solicitat obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, suportate în calea de atac a recursului, instanța urmează a lua act de acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII împotriva deciziei civile nr. 47 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 11631 din 17 septembrie 207, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect obligație de a face.
Modifică decizia menționată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Consiliul Jud.D - Direcția Județeană de Pază și Servicii împotriva sentinței civile nr.1163 din 17.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Ia act că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
21.05.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan
