Obligație de a face. Decizia 4326/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1627/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4326R
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6165 din 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26711/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimatul - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin avocați și, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, și intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile, admiterea acțiunii, arătând că boala recurentei se datorează culpei intimatei ce nu a luat măsuri de prevenire. Solicită acordarea de daune materiale și morale.
Recurenta, prin avocat, solicită acordarea de daune având în vedere că la fila 54 dosar fond, există dovada că recurenta s-a îmbolnăvit din culpa societății.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu s-a dovedit că recurenta s-a îmbolnăvit în cadrul societății având în vedere că aceasta a mai lucrat timp de 14 ani în domeniul încălțămintei. De asemenea arată că la fila 70, există un proces verbal ce infirmă cauza profesională a bolii.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă.6165 din 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26711/3/LM/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - SRL, prin care s-a solicitat ca acesta din urmă să completeze reclamantei carnetul de muncă cu perioada 01.10.2002-01.06.2004, perioadă lucrată și neînregistrată, cu plata de către angajator a tuturor obligațiilor către stat, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru pierderea capacității de muncă și dobândirea unui handicap din culpa angajatorului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește existența raporturilor de muncă pe perioada sus menționată, că din depoziția martorului, care susține că a fost la locul de muncă al reclamantei, dar nu a intrat în incinta societății, nu reiese că acesta a lucrat sau lucrează la pârâtă, iar în răspunsurile la întrebări, precizează că știe de la reclamantă, împrejurare față de care s-a apreciat că martorul nu a luat la cunoștință despre anumite fapte în mod nemijlocit.
Sub același aspect, s-a avut în vedere și declarația martorului G, care declară că este angajatul pârâtei din luna februarie 2003, și că reclamanta a venit să lucreze la pârâtă cu ajutorul său, la câteva luni mai târziu, aproximativ un an, față de data angajării sale, de unde rezultă că, în perioada 01.10.2002 - 01.03.2004, reclamanta nu a avut raporturi de muncă cu pârâta.
Pentru perioada 01.03.2004 - 01.06.2004, instanța a reținut că, din materialul probator aflat la dosar, nu rezultă existența unor raporturi de muncă între reclamantă și pârâtă, sarcina probei pe acest aspect, conform dispozițiilor Decretului 92/1976, fiind în sarcina reclamantei.
In ceea ce privește capătul II de cerere prin care reclamanta solicită plata de despăgubiri materiale și morale, instanța reținut următoarele:
Potrivit Contractului Individual de Muncă nr.2513/21.06.2004, reclamanta a fost salariata pârâtei, pe durată nedeterminată, începând cu data de 02.06.2004, în meseria de confecționer încălțăminte.
Contractul individual de muncă a încetat la data de 29.03.2006, în temeiul dispozițiilor art.79 al.7 Codul Muncii, conform mențiunilor de la poziția 49 din carnetul de muncă.
Reclamanta susține că în perioada în care a lucrat la pârâtă, s-a îmbolnăvit ca urmare a condițiilor de muncă necorespunzătoare în sensul că locul său de muncă se afla }într-o încăpere fără aerisire, fiind placată în gresie și faianță și cu o fereastră de corespondență interioară cu secția de jos, secție din care veneau vapori de solvenți, susțineri ce au fost contrazise de martorul
Potrivit depoziției martorului G, existau ventilatoare potrivite geamurilor, în fiecare încăpere, și nu știe ca reclamanta să fi avut probleme de mers.
Urmare adresei emise de instanță către Autoritatea de Sănătate Publică a Municipului B, Biroul Supraveghere și Control Boli Profesionale, în răspunsul înregistrat sub nr.4089/24.04.2007, se face precizarea că pentru fișa de semnalizare nr.67/12.04.2006, din studiul buletinelor de analiză și a documentelor medicale, cazul nu a fost declarat boală profesională.
Instanța reține că reclamanta a fost diagnosticată de către comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, conform certificat de încadrare în grad de handicap, înregistrat sub nr.2094/5.07.2006, înscris ce nu precizează data dobândirii handicapului.
Față de această împrejurare instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, concluziile raportului de expertiză având un caracter incert cu privire la starea reclamantei, "ce poate fi consecința unei expuneri îndelungate la solvenți în mediul profesional", iar referitor la debitul bolii "posibil din perioada iunie 2004 - martie 2006" a fost apreciată neconcludentă proba cu expertiză.
Determinarea unei perioade de debut al bolii prin folosirea sintagmei "posibil din perioada iunie 2004 - martie 2006" nu este de natură să antreneze răspunderea patrimonială a pârâtei pentru plata de despăgubiri materiale către reclamantă.
In același timp instanța a reținut că reclamanta a lucrat în aceeași meserie în perioada 01.03.1987 - 11.10.2001, perioadă anterioară celei în care se susține că este posibil să fie debutul bolii.
Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit adresei nr.2199/19109/2006 emisă de Inspecția, s-a constatat că noxele nu sunt depășite, așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar (pag.70-85).
De altfel însăși pârâta prin răspunsul la întrebarea nr.10 din interogatoriu confirmă că adezivii folosiți în procesul de producție sunt achiziționați de la distribuitori și producători autorizați, cu un conținut de solvenți organici în limitele legale admise.
"care apare în diverse acte medicale, ca fiind un solvent nociv sănătății, este un produs accizabil poate fi achiziționat de una din firmele furnizoare ale pârâtei, numai cu autorizație de utilizator final, emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B, conform codului fiscal și a adresei nr.121/12.06.2007, emisă de firma respectivă, care susține că nu a mai achiziționat acest produs din luna iulie 2004.
De asemenea, s-a reținut că daunele morale nu au fost dovedite cu probe care să dovedească prejudicii de imagine suferite de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. pr.civ. recurenta a arătat, în ceea ce privește soluționarea primului capăt de cerere, că n mod greșit instanța de judecată s-a bazat pe declarația unui martor care lucrează la societatea pârâtă și care a declarat aspecte neadevărate, instanța acceptând această mărturie ca fiind valabilă, dar înlăturând mărturia martorului, care, chiar dacă nu a intrat în incinta locului de munca al acesteia, a declarat că a mers până la acest loc de muncă al meu de nenumărate ori în perioada mai sus amintită și a văzut-o pe reclamantă intrând în acel loc de muncă.
În ceea ce privește ce-l de-al doilea capăt de cerere, s-a arătat că respingerea acestuia nu este susținută de nici o probă administrată în cauză.
Deși se reține că reclamanta a lucrat 14 ani " în aceeași meserie " instanța nu observă că timp de 14 ani a efectuat meserii care nu au avut legătură cu solvenții care au fost cauza îmbolnăvirii sale.
În legătură cu mediul de lucru care a favorizat îmbolnăvirea, la dosarul cauzei există înscrisuri care au fost ignorate de câtre instanță, respectiv verificări ale organelor abilitate care au dovedit ca nu existau condiții minime, care sa respecte normele de protecție a muncii, încăperea în care am lucrat fiind descrisă ca nefiind echipată în concordanță cu normele de securitate și protecție a muncii, neavând sistem de ventilare a aerului sau alt mod de protecție efectivă a celor care lucrau.
Instanța nu a ținut seama de analizele care au fost făcute la angajare și care au fost efectuate de câtre pârâtă, analize care nu reliefează vreo problemă de sănătate.
De asemenea, pârâta, fiind întrebată la interogatoriu dacă mai există persoane care s-au îmbolnăvit de aceeași boală în societate, acesta a recunoscut că da, dar a precizat ca acesta s-a făcut bine, ori în condițiile în care recurenta-reclamantă a fost pensionată definitiv cu handicap grav, pentru același diagnostic ca și angajata " care s-a făcut bine", este evident că această afirmație a pârâtei nu poate fi luată în seamă.
A fost criticat și faptul că prima instanță a respins în mod nejustificat raportul de expertiză, toate rapoarte medico-legale care au la bază stabilirea momentului în care s-a produs o afecțiune, de orice natură ar fi ea, folosind expresia " posibil în perioada".
Toate dovezile medicale depuse la dosarul cauzei arată diagnosticul care i-a fost stabilit reclamantei și cauza acestui diagnostic, respectiv inhalarea de solvent, solvent pe care l-a folosit numai în desfășurarea raporturilor de muncă cu pârâta, pentru că aceasta a dovedit că nu a mai lucrat cu acest agent deosebit de toxic, fiind irelevant dacă pârâta l-a achiziționat cu sau fără autorizație specială, atâta timp cât nu si-a luat masurile necesare pentru a proteja pe cei care îl foloseau.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la modul în care instanța a soluționat primul capăt de cerere, în condițiile în care declarația martorului face referire la aspecte pe care le cunoaște de la aceasta și este în contradicție cu declarația celuilalt martor audiat la propunerea pârâtei, numitul G, necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.
Prin urmare, cererea recurentei-reclamante privind constatarea existenței raporturilor de muncă pentru perioada 01.10.2002-01.06.2004, a fost în mod corect apreciată ca fiind lipsită de suport probator.
Trecând la analiza modului în care a fost soluționat cel de-al doilea capăt de cerere, Curtea apreciază că instanța de fond nu a avut rolul activ, la care este obligată prin dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr. civ. și nu a lămurit cauza sub toate aspectele.
Astfel, împrejurarea că boala cu care recurenta - reclamantă a fost diagnosticată, respectiv polineuropatie toxică, nu a fost declarată boală profesională, precum și faptul că în certificatul de încadrare în grad de handicap, înregistrat sub nr.2094/5.07.2006, nu se precizează data dobândirii handicapului, nu erau de natură, prin ele însele să conducă la respingerea cererii, având în vedere reglementarea dată sănătății și securității în muncă prin dispozițiile art.171 și urm. Din Codul Muncii.
În acest sene, se reține și faptul că, așa cum societatea a recunoscut la interogatoriu, și o altă salariată a pârâtei a suferit de aceeași afecțiune, acest aspect nefiind deloc cercetat de instanță.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a fost încadrată pe postul de confecționer încălțăminte și în perioada 01.03.1987 - 11.10.2001, perioadă anterioară celei în care a debutat boala, astfel încât se impunea ca, printr-o expertiză de specialitate, să se determine și dacă boala de care reclamanta suferă se poate datora unei expunerii în toată această perioadă la solvenți în mediul profesional.
În soluționarea unei cauze de această natură părerea unor specialiști, eventual medici de medicina muncii, este imperios necesară pentru lămurirea aspectului referitor la etiologia bolii (cauza acesteia și factorii care au influențat sau determinat apariția sa).
Așa cum reține și prima instanță, concluziile raportului de expertiză medico-legală depus la dosar sunt neclare și au un caracter incert, cu atât mai mult cu cât concluziile formulate nu cuprind un minimum de argumentație.
Însă, în atare condiții, instanța de fond trebuia să dispună o nouă expertiză și numirea unei comisii de specialiști, care, pe baza tuturor actelor medicale ale reclamantei, având în vedere și buletinele de analize biotoxicologice aflate la filele 78-85 dosar și determinările de noxe efectuate, să răspundă obiectivelor la care s-a făcut anterior referire.
Cum această probă nu poate fi administrată în fază procesuală a recursului, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată, și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6165 din 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26711/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimatul - SRL.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
10.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
