Obligație de a face. Decizia 4326/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4326

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător

-- --Președinte Secție

-- -- Judecător

Grefier -

XXX

Pe rol rejudecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 235/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, având ca obiect contestației în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestator, a lipsit cu intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea de înscrisuri, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Reclamantul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit dispozițiilor art. 312 pct. 4 și 7 cod procedură civilă; depune precizări scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința nr. 235/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins contestația precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

Prin decizia nr. 415/16 02 2007, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul și a casat sentința nr. 1755/02 10 2006 Tribunalului Dolj, trimițând cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor contestatorului, ignorându-i în mod repetat cererile privitoare la reguli și excepții de ordin procedural,încălcându-i dreptul fundamental la un proces echitabil conform art. 6 paragraf din CEDO.

Astfel, investită cu judecarea cauzei, instanța a avut spre observare și dosarul nr- al Curții de Apel Craiova prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 415/16 02 2007 pronunțată în dosarul nr-.

La data de 26 11 2007, contestatorul a formulat note scrise solicitând decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, deoarece nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune întâmpinare.

Prin precizarea depusă la data de 21.12.2007, contestatorul a solicitat obligarea pârâtului să îi plătească suma reprezentând contribuția individuală pentru pensie suplimentară aferentă sporului pentru condiții deosebit de periculoase - sporul - în perioada 01.01.2000-01.04.2001, inclusiv penalități de întârziere. Pentru că intimatului nu și-a îndeplinit obligația de a reține și vira contribuția individuală, nu a putut beneficia de acestea la calculul pensiei. În acest context, a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale de 10.000 euro.

A mai arătat că neîndeplinirea obligației de a înscrie salariul sub formă de fracție în perioada 01.01.2000-01.04.2001, lunile - iulie, august și septembrie 2003, sporul pentru gărzile efectuate în condiții de noapte l-au prejudiciat, fiind privat de dreptul de a beneficia de includerea acestor drepturi în calculul pensiei. De asemenea, înscrierea unor date eronate în adeverințele eliberate sau lipsa mențiunilor privind reținerea și virarea CAS - ului, precum și încheierea contractului individual de muncă, deși formulase cerere de prelungire a activității, au condus la prejudicierea sa, prin diminuarea drepturilor de pensie.

Ca urmare a solicitat ca drepturile de pensie să îi fie acordate de la data pensionării, 01.07.2003, indexată, pentru acoperirea ratei de inflație și cu valoarea punctului de pensie din prezent.

A mai solicitat să îi fie aplicate și dispozițiile art. 76 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.

Prin notele scrise depuse la 18.01.2008, 21.01.2008,31.01.2008, 01.02.2008 reclamantul a reiterat aceleași cereri, precum și cererea privind decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe.

La data de 04.02.2008, a formulat o nouă precizare prin care a solicitat anularea deciziei nr. 652/24.09.2003 de încetare a contractului individual de muncă emisă de intimată, precum și despăgubiri morale și materiale.

In ședința publică de la 25 01 2008, instanța a respins cererea privind decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și formula excepții, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la această dată și, având în vedere numeroasele note scrise de reclamant, s-a luat o declarație acestuia, care arată că înțelege să se judece doar cu fostul angajator - Spitalul Clinic de Urgență nr. 1

Pârâtul a depus, la data de 07 02 2008, note de ședință prin care arată că contestatorul nu a fost prejudiciat în nici un fel în vreun drept al său. Astfel, i-au fot eliberate o serie de adeverințe cu sporurile de care a beneficiat în perioada 01.09.1972 - 01.07.2003.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamantul contestator a fost salariatul unității pârâte Spitalul Clinic Județean nr. 1 C, în funcția de asistent medical de laborator, în perioada 23.01.1971-01.10.2003, raporturile de muncă încetând în temeiul art. 56 lit. d Codul Muncii, în acest sens fiind emisă decizia nr. 652/24.09.2003 de către pârât.

Ca urmare a faptului că la data încetării raporturilor de muncă pârâta nu efectuat mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului ( ultima înscriere efectuându-se la data de 01.01.2001), prin decizia pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr.-/29.09.2003 emisă de Casa Județeană de Pensii D, drepturile de pensie i-au fost acordate începând cu data de 01.07.2003 și nu cu data de 01.10.2003, data încetării contractului individual de muncă.

Mențiunile privind activitatea în muncă a contestatorului în perioada 01.07.2003 - 01.10.2003, respectiv salariul brut și premiile realizate de acesta, au fost însă cuprinse în adeverința nr. 23148/16.08.2006 emisă de către spitalul pârât. La aceiași dată, intimatului emite și adeverința nr. 22619/2006, în care sunt cuprinse veniturile salariale rezultate din orele de noapte efectuate de reclamant, în perioada 23.01.1971-01.10.2003.

De la data încetării raporturilor de muncă dintre părți, spitalul pârât a emis mai multe adeverințe privind activitatea în muncă a contestatorului și anume: nr. 20743/21.07.2003, nr.32852/28.11.2003 și nr. 22852/28.11.2003 ( spor vechime, grupa a II a, spor condiții periculoase sau vătămătoare, salariu merit, pensie suplimentară - în perioada 23.01.1971-01.07.2003), nr. 23705/20.09.2005 (venit brut realizat în perioada 01.01.2000-01.04.2001), nr.8049/03.05.2006 (spor condiții periculoase sau vătămătoare pentru perioada 01.01.2000-01.10.2003). În toate aceste adeverințe se face mențiunea că unitatea a plătit și virat CAS, precum și faptul că salariile înscrise în carnetul de muncă nu conțin sporuri.

În ceea ce privește susținerea contestatorului privind lipsa înscrierii salariului sub formă de fracție în perioada 01.01.2000-01.04.2001, instanța constată, de asemenea că nu este întemeiată. Din verificarea mențiunilor din carnetul de muncă al contestatorului se constată că salariul a fost înscris sub formă de fracție, începând cu anul 1994, conform legii.

Astfel, instanța a constatat că intimatului și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. f și h Codul Muncii, eliberând - la solicitarea contestatorului, adeverințele privind activitatea sa în muncă, precum și de a reține și vira contribuțiile conform legii.

Cererea contestatorului privind obligarea pârâtului la plata drepturilor de pensie începând cu data pensionării, 01.07.2003 și aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 va fi respinsă, angajatorul având doar obligația înaintării documentelor privitoare la activitatea în muncă a salariatului în vederea stabilirii drepturilor de pensie, însă nu are și obligația stabilirii și achitării acestor drepturi.

Cererea contestatorului - contestator de a fi anulată decizia nr. 652/24.09.2003 de încetare a contractului individual de muncă, a fost de asemenea respinsă, sub acest aspect - instanța, din oficiu - invocând excepția prescripției dreptului de a formula contestație.

Potrivit art. 283 alin. 1 lit. a Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, cu motivarea:

Intimatul Spitalul Clinic Jud. de Urgență C nu i-a înscris în carnetul dem uncă și în declarațiile și formularele tip ale salariului său brut salariul pe care l-a încasat și nu i-a reținut și virat la bugetul de stat contribuția individuală și contribuția pentru pensie suplimentară, încălcând astfel prevederile Legii 19/2000, art.5(1) pct.I și II, 23(1) pct.A, 24(1), 28(1 și 2), 41(5 și 6) și 147 din legea 19/2000, cât și art.37,38,39 pct.e, f și j, art.40(2) pct.c,e,f,k și i, 41,55 pct.b și 269.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată, prin prisma criticilor din recurs se vor reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a reținut că invocarea recurentului privind neîndeplinirea obligației prev. de art.40 al.2 lit.f de către intimata -pârâtă este neîntemeiată, întrucât toate adeverințele eliberate recurentului conțin mențiunile privind reținerea și virarea acestor contribuții, inclusiv pentru pensia suplimentară.

Această mențiune se face pentru veniturile totale realizate de către salariat și nu defalcate pentru fiecare spor, adaos sau primă în parte,

Adeverințele respective au fost incluse în valoarea sporurilor pentru condiții deosebite sau vătămătoare; Veniturile salariale realizate de recurent în lunile iulie, august și sept. 2003 neînscrise în carnetul de muncă sunt atestate de adeverința nr.-/2006 cât și veniturile rezultate din orele de noapte, sunt atestate de adeverința nr.22619/2006.

Și invocarea recurentului privind obligarea intimatului la plata dreptului de pensie începând cu data pensionării 01.07.2003 și aplicarea dispoz. art.76 al.2 din legea 19/2000, corect s-a apreciat neîntemeiată, angajatorul având doar obligația înaintării documentelor privitoare la activitatea în muncă a salariatului în vederea stabilirii drepturilor de pensie, dar nu și obligația stabilirii și achitării acestor drepturi.

Față de cele expuse, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată și deci nefondate criticile invocate în recurs, urmând ca în baza art.312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI

DECIDE

Respinge recursul de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 235/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

- -

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin

- -

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

- -

Grefier,

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/03.07.2009

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 4326/2009. Curtea de Apel Craiova