Obligație de a face. Decizia 435/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2738/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.435

Ședința publică de la 04 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre

JUDECĂTOR 2: Elena Vlad

JUDECĂTOR - ---

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea contestației în anularea deciziei civile nr.1727 din 27.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, personal, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură, la data de 16.02.2009,

s-au depus motivele contestației în anulare.

Curtea acordă cuvântul pe admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, având în vedere dispozițiile art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă.

Contestatorul, personal solicită admiterea în principiu a contestației în anulare.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, petentul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1727/27.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-.

În motivarea contestației se arată că sentința este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.998 - 999 Cod civil, că instanța de recurs nu a avut în vedere că prin blocarea aerisirii din de către intimata - pârâtă s-ar altera alimentele reclamantului.

De aceea solicită prin această contestație completarea "autorizației dubioase" prin redarea aerisirii de care a fost vătămat, în acest sens solicitând și adresă la Primăria Sectorului 2 B - Disciplina în Construcții.

Curtea, examinând decizia contestată prin prisma motivelor formulate reține că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 11.07.2007 sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca aceasta să fie obligată să respecte prevederile legale cu privire la modificările aduse la apartamentul nr.20 situat în B, nr.306, b1.56,.A, sector 2.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta fără a avea aprobările legale a obturat aerisirea cămării montând un dulap fix, astfel că i se alterează alimentele.

În drept a invocat Legea nr.453/2001.

Prin cererea precizatoare depusă la 10.01.2007 a solicitat ca pârâta să fie obligată să monteze un tub de plastic în termen de 30 de zile.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că ulterior sancționării pentru efectuarea de lucrări fără autorizație, a obținut autorizația de construire. De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat și cea a tardivității introducerii acțiunii.

La termenul din 14.11.2007 instanța a respins ca neîntemeiată excepția

autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr.1883/12.03.2008, Judecătoria Sectorului 5 B a ca respins neîntemeiată excepția prescripției, iar pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut, în esență, că nu poate reține producerea unui prejudiciu prin montarea respectivului dulap, astfel că nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale, astfel cum este reglementată de dispozițiile art.988-999 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 9.05.2008 sub nr-.

În motivarea apelului apelantul - reclamant a arătat că instanța de judecată nu a reușit să motiveze cu fapte din care să rezulte culpa intimatei, deși se reține că nu ar fi aer suficient în cămara respectivă.

S-a mai arătat că apelantul este pensionar și are venituri mici și că alimentele precum cartofii, morcovii, ceapa trebuie depozitați în și nu într-o altă încăpere a apartamentului.

Prin decizia civilă nr.850/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant.

Pentru a pronunța prezenta hotărâre s-a reținut că, obiectul dosarului nu vizează anularea autorizației de construire emisă în favoarea pârâtei, astfel că susținerile apelantului referitoare la modul în care aceasta a fost emisă nu sunt relevante în cauză.

Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr.1727 din 27.11.2008, a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva deciziei civile nr.850 A din 18.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă de către reclamantul.

A reținut instanța de recurs că:

În mod corect s-a constatat că prin montarea dulapului de către pârâtă în dreptul aerisirii cămării propriului apartament nu se alterează alimentele reclamantului.

Potrivit art.1169 Cod civil, recurentului îi revine sarcina de a dovedi susținerile sale, atât a faptei ilicite a pârâtei, respectiv că aceasta a montat un dulap care obturează aerisirea cât și faptul că acesta i-a produs în mod efectiv un prejudiciu și anume, alterarea alimentelor.

De asemenea, Curtea constată faptul că obiectul dosarului nu vizează anularea autorizației de construire emisă în favoarea pârâtei, astfel că susținerile recurentului referitoare la modul în care aceasta a fost emisă nu sunt relevante în cauză.

Potrivit dispozițiilor art.317 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Potrivit dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Rezultă așadar că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.

Prin motivele formulate contestatorul nu a indicat nici unul din aceste cazuri, critică soluția instanței de recurs pentru aplicarea greșită a legii și pentru interpretarea greșită a probelor, motive care pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și 304 pct.11 (în prezent abrogat) ale Codului d e procedură civilă și care sunt calificate ca și motive de recurs și nu motive de contestație în anulare.

Cu alte cuvinte, motivele invocate vizează greșeli de judecată care nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art.317 și 318 Cod procedură civilă.

Dispozițiile legale, care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs.

Ca atare, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1727 din 27.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/13.04.2009

Secția a III-a Civ. -

-

-

Președinte:Ioana Aurora Herold Petre
Judecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 435/2009. Curtea de Apel Bucuresti