Obligație de a face. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 437/
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Irina vicepreședintele Curții de Apel
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâtaSC SRL com. cîmpineanca, județul vrancea, împotriva deciziei civile nr. 57/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții,, în acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă, administrator personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 125/06.10,2009 și pentru intimații-reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că: procedura este legal îndeplinită, după care;
Av., pentru recurentul-pârât, depune la dosarul cauzei copia deciziei civile nr. 133 din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr- și sentința civilă nr. 6372 din 19.12.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani, n dosarul nr-, cu aceleași părți. Nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Av., pentru intimații-reclamanți, precizează că împotriva deciziei civile depusă la dosarul cauzei, au declarat recurs toate părțile. Nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., pentru recurentul-pârât, precizează faptul că prezentul recurs vizează atât decizia pronunțată de Tribunalul Vrancea cât și sentința civilă pronunțată de instanța de fond, respectiv Judecătoria Focșani, motivele întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7 și 9 Cod procedură civilă.
În susținerea recursului, face o scurtă prezentare a situației de fapt, arătând că prin acțiunea introductivă, reclamanții au chemat în judecată pârâta pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre de obligare a pârâtei să ridice construcția "atelier de tâmplărie" pe cheltuiala acesteia de pe terenul proprietatea reclamanților, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 și art. 494 Cod civil, cu motivarea că pârâta este constructor de rea-credință și a i se aplica acesteia sancțiunea demolării în condițiile art. 494 Cod civil.
Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 4050/22.09.2008 a dispus demolarea altor construcții decât cea solicitată de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, respectiv pârâta a fost obligată la demolarea construcției " metalică și cabină de distribuire carburanți" identificate cu și C în raportul de expertiză instrumentat în cauză precum și demolarea construcției "atelier de tâmplărie" identificat cu prin același raport de expertiză( construcție solicitată a fi demolată prin acțiune).
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta motivat de faptul că instanța a acordat altceva decât s-a cerut și reclamanții pe motiv că instanța nu a admis cererea de demolare a construcției "atelier de tâmplărie".
Prin decizia pronunțată în apel, Tribunalul Vranceaa admis apelul reclamanților dispunând demolarea și a construcției și a respins apelul declarat de pârâtă fără a motiva de ce anume a respins apelul, care sunt probele pe care se bazează această soluție.
Arată faptul că societatea pârâtă a cumpărat construcțiile înainte de apariția Legii nr. 10/2001 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3790/07.07.1008, respectiv atelierul de tâmplărie și cu facturile nr. -/20.01.1999 și nr. -/13.06.2002 baraca metalică și cabina de distribuție carburanți de la SC SA, construcții care au valoarea de 2 miliarde lei, instanța neținând cont de probele administrate de ei și de faptul că s-a dat o sumă importantă de bani.
Reclamanții au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare un imobil compus din terenul în suprafață de 161152teren precum și construcțiile C1 și C2 cunoscută sub denumirea de Hanul dintre vii și construcția centrală termică.
Însă, pe acest terne mai există un număr de 22 construcții care aparțin unor diferiți proprietari, diferiți de părțile din prezenta cauză.
Dreptul de proprietate al reclamanților l-a constituit vânzarea făcută de către, care a dobândit la rândul său proprietatea asupra terenului prin retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 conform Dispoziției de restituire nr. 292/2007 a Consiliului Județean V, iar prin această dispoziție a fost restituit numai terenul cu construcția Hanul dintre vii și centrală termică, nu și construcțiile C 3 - C 25 cuprinse în raportul de expertiză.
De asemenea, arată faptul că reclamanții solicită demolarea construcțiilor apreciind că pârâta este constructor de rea-credință însă au făcut dovada cu acte a faptului că pârâta a făcut numeroase demersuri pentru concesionarea terenului de sub construcții însă nu au primit nici un răspuns afirmativ de la Consiliul Județean V și vreo mențiune cum că terenul face obiectul vreunei cereri de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001.
Totodată solicită a se avea în vedere faptul că procesul de retrocedare s-a judecat fără citarea pârâtei în cauză deși aceasta era deținătoare a terenului și proprietara a trei construcții de pe acesta, la instanța de fond administrând dovezi în stabilirea calității iar din conținutul expertizei s-a demonstrat în ce condiții au fost edificate aceste construcții.
Astfel, conform verificărilor efectuate s-a arătat faptul că, construcția Atelier de tâmplărie este edificată de Statul Român în anul 1975 cât tot acesta era și proprietarul terenului sens în care pârâta nu putea avea decât calitatea avută de cel care a transmis proprietatea. Statul Român nu era un detentor precar, construcțiile edificate fiind făcute în mod valabil.
Arată faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001în caz contrar s-ar crea un precedent grav care ar putea genera litigii în care s-ar putea solicita demolarea blocurilor de locuințe, biserici, școli etc. și nu sunt aplicabile dispozițiile art.494 cod civil cererea de demolare fiind neîntemeiată.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În cazul în care se consideră că decizia din apel este nemotivată, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Av., pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica adusă prin motivele de apel în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, arată faptul că prin acțiunea promovată, reclamanții au folosit termenul generic de atelier de tâmplărie, ori această denumire cuprinde atelierul de tâmplărie plus celelalte construcții care-l deserveau, astfel că instanța de fond în mod corect a admis în parte acțiunea reclamanților și apoi în apel a admis în întregime acțiunea acestora și astfel hotătârile pronunțate sunt temeinice și legale.
Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv faptul că instanța de apel nu a motivat respingerea apelului declarat de pârâtă neindicând probele și temeiul de drept, arată faptul că decizia pronunțată de Tribunalul Vrancea în apel cuprinde în considerente întreaga problematică ridicată în apel d e către ambele părți. Că răspunsul are o motivare unică nu conduce la concluzia că decizia este nemotivată, instanța indicând și temeiurile legale care au stat la baza pronunțării soluției.
Referitor la ultimul motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se susține faptul că instanța de apel nu a ținut cont și de regimul juridic al terenurilor, această susținere este nefondată motivat de faptul că hotărârea nu este lipsită de temei legal neaflându-ne nici în situația greșitei aplicări a legii și așa cum a arătat instanța și-a motivat hotărârea pe dispozițiile legal indicate în extenso.
Cu privire la acțiunea promovată de reclamanți, arată faptul că pârâta prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit construcțiile, terenul nefăcând obiectul contractului de vânzare-cumpărare iar anterior încheierii acestuia, terenul a fost dobândit urmare aplicării procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 ( terne liber de orice sarcini).
Solicită respingerea recursului, ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
Av., în replică, arată că, așa cum s-a spus de către apărător, reclamanții prin acțiunea formulată au folosit sintagma "atelier de tâmplărie" însă aceștia sunt în eroare întrucât recurenta-pârâtă are trei acte de proprietate pentru construcții, respectiv un contract de vânzare-cumpărare și două facturi, acte atașate la dosar iar reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât ei au cumpărat terenul retrocedat lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Focșani, reclamanții și au solicitat, in contradictoriu cu pârâta SC "" SRL, obligarea acesteia la ridicarea construcției "atelier de tâmplărie" de pe terenul proprietatea lor, teren situat în localitatea Câmpineanca, județul
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2138/2007 au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 16115 mp teren curți construcții și asupra a două construcții cu destinație sediu și centrală termică (cunoscută sub denumirea "Hanul dintre Vii").
Imobilul a fost restituit foștilor proprietari în baza Legii 10/2001, iar ulterior a fost vândut reclamanților.
Pârâta SC SRL a cumpărat, cu actul de vânzare cumpărare 3790/7 iulie 1998 clădirea cu numărul de inventar - cu destinația "atelier de tâmplărie" situat în incinta Complexului Hanul dintre Vii.
Reclamanții au mai arătat că, la momentul respectiv, terenul aferent nu putea fi înstrăinat iar pârâta nu avea și nu are constituită vreo sarcină asupra terenului dobândit de reclamanți.
În raport de dispozițiile art. 494 Cod civil și art. 9 din Legea 10/2001 precum și art. 1077 Cod civil, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la ridicarea, pe cheltuiala sa, a construcției amplasate pe terenul proprietatea lor.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că a cumpărat construcția respectivă de la SC SA Focșani, iar construcția a fost edificată în anul 1975, în perioada în care terenul aparținea Statului Român.
Pârâta a mai susținut că nu are calitatea de constructor de rea credință și că reclamanții sunt cumpărători ai terenului și nu foști proprietari ai acestuia, iar la momentul cumpărării terenului s-a făcut mențiunea și despre construcțiile existente pe teren care, în opinia pârâtei, ar fi sarcini ce grevează terenul.
Pârâta a mai arătat că, în fapt, foștii proprietari nu au adus la cunoștința instanței, în cadrul procesului de restituire ( dosar nr. 391/C/2005), că pe terenul respectiv există și construcțiile aparținând lui SC SRL.
Prin sentința civilă nr.4050/2008 a Judecătoriei Focșani, a fost admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată să ridice, pe cheltuiala sa, construcțiile identificate cu B și C în raportul de expertiză, respectiv metalică și clădire construită (fostă cabină distribuție carburant).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, din probele administrate, respectiv înscrisuri și expertiză, că, la data de 07.07.1998, pârâta a cumpărat la licitație atelierul de tâmplărie, cu drept de preemțiune al acesteia pentru cumpărarea terenului. Construcția fiind edificată într-o epocă mult anterioară cumpărării, pârâta nu are calitatea de terț constructor și nici dobânditor de rea credință.
S-a mai reținut că pârâta a dobândit legal construcția atelier de tâmplărie notat cu A în raportul de expertiză, construcția notată cu B (baraca metalică ) este provizorie și ușor demontabilă putând fi ridicată iar pentru construcția C (fostă cabină distribuție carburant) nu există autorizație de construcție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, respectiv recurs, părțile calificarea căii de atac dată de instanță fiind apel.
Astfel, în apelul reclamantei, sentința a fost criticată ca fiind nelegală și netemeinică întrucât pârâta a cunoscut de la cumpărarea construcțiilor faptul că posesia terenului este viciată, știind că nu posedă pentru sine, întrucât terenul era proprietatea publică a statului și nu dobândise nici un drept asupra acestuia.
Calitate de detentor precar al terenului îi conferă reclamantei dreptul de a alege una din soluțiile prevăzute de art.494 cod civil.
S-a mai motivat și faptul că terenul pe care se află construcțiile în litigiu nu a putut face obiectul niciunui act translativ de proprietate având în vedere dispozițiile Legii nr.213/1998, terenul putând fi dat numai în administrare, concesionat sau închiriat în condițiile legii.
Pârâta, încă de la momentul cumpărării construcțiilor a cunoscut că nu a dobândit nici un drept asupra terenului prețul adjudecat neincluzând și valoarea terenului de sub clădiri.
În ce-i privește pe reclamanți, aceștia au dobândit terenul liber de orice sarcini, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr.2138/12.09.200, imobilul fusese restituit prin sentința civilă nr.656/2005 pronunțată în dosarul nr.391/C/2005 al Tribunalului Vrancea și prin dispoziția de restituire în natură nr.292/14.06.2007 în baza Legii nr.10/2001.
S-a mai precizat în cererea de apel că pârâta nu a dobândit drept de superficie asupra terenului, între părți nu a existat o astfel de convenție și nu sunt îndeplinite nici condițiile uzucapiunii pentru dobândirea dreptului de superficie asupra terenului de sub construcții. Chiar și faptul edificării de către pârâtă a două construcții fără autorizație, reprezintă încă o dovadă a relei credințe a pârâtei.
S-a solicitat admiterea apelului fiind invocate în drept dispozițiile art.282 cod procedură civilă.
Prin apelul declarat de pârâta SC,"SRL s-au adus următoarele critici sentinței instanței de fond:
Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, deși s-a cerut demolarea atelierului de tâmplărie, instanța a dispus demolarea barăcii metalice și a cabinei de distribuție carburanți.
Neexistând o cerere de demolare a acestor două construcții, aplicabile sunt dispozițiile art.304 pct.6 cod procedură civilă.
Prin al doilea motiv de apel s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței deoarece s-a dispus demolarea celor două construcții care au același regim juridic ca și atelierul de tâmplărie. Astfel, cele două construcții au fost edificate anterior anului 1989, au fost achiziționate de pârâtă anterior apariției Legii nr.10/2001 iar cel ce le-a transmis fiind de bună credință, pârâta nu poate fi considerată de rea credință.
Restituirea către fostul proprietar a terenului și construcțiilor a constituit o eroare, deoarece acesta nu a adus la cunoștința instanței că pe teren se află construcții ce nu-i aparțin. Prima instanță nu a avut în vedere că, construcțiile asupra cărora s-a dispus ridicarea nu sunt demontabile ci pe fundație de beton.
Pârâta a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La instanța de apel s-a impus completarea expertizei dispuse la instanța de fond cu răspunsul la unul din obiectivele fixate, respectiv anul edificării construcției, fostă cabină de carburanți. Același expert a concluzionat că edificarea a avut loc în perioada 2007-2008 pe o fundație veche realizată în 1971-1975 și rămasă de la fosta cabină de carburant.
Prin decizia civilă nr. 57 din 10.03.2009 a Tribunalului Vranceaa fost admis apelul declarat de reclamanți și a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta să ridice pe cheltuiala sa și construcția identificată cu A în raportul de expertiză, respectiv atelierul de tâmplărie.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanții reclamanți, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 2138/12.09.2007, au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 16.115 mp teren curți construcții și construcțiile situate pe acest teren, respectiv C1 sediu și C2 centrală termică, imobile cunoscute sub denumirea de,Hanul dintre vii" situate în extravilan com. Câmpineanca 57 pc.1211, 1222 și 1225.
Inițial, imobilele au fost restituite în baza Legii nr.10/2001 (sentința civilă nr.656/2005 pronunțată în dosarul nr.391/C/2005 a Tribunalului Vrancea precum și prin dispoziția de restituire în natură nr.292/14.06.2007 a Președintelui Consiliului Jud. V).
Cum potrivit art.9 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, instanța de apel a reținut că existența construcțiilor deținute de societatea apelantă reprezintă o sarcină a imobilului, existența construcțiilor neputând fi desprinsă de dreptul de proprietate al apelantei.
Existența construcției (atelier tâmplărie) impune pentru folosința normală sarcini suplimentare pentru proprietatea apelantei reclamante (ex. servitute, superficie) acestea neprezentând sarcini în accepțiunea Legii nr.10/2001.
Instanța de apel a mai reținut, raportat și la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că proprietarul trebuie să se bucure de toate atributele dreptului său(dreptul de a folosi, a-i culege fructele și a dispune de bun), astfel încât a apreciat că se impune ca pârâta să își ridice toate construcțiile aflate pe terenul reclamantei.
Împotriva deciziei civile nr. 57 din 10.03.2009 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate susținând, sub un prim aspect, că instanțele au acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă) în sensul că, deși reclamanții au solicitat doar demolarea construcției "atelier de tâmplărie", prin hotărârile pronunțate în cauză s-a dispus demolarea și cu privire la "cabina de distribuție carburanți" precum și "baraca metalică".
Recurenta a mai susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă), criticile formulate de pârâtă prin motivele de apel fiind practic ignorate de instanța de apel.
În sfârșit, recurenta a mai susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
În esență, a arătat că a dobândit construcțiile în litigiu prin cumpărare, de la stat, cu mult înainte de apariția Legii nr. 10/2001, că acestea au fost edificate de către statul român în anul 1975, în calitate de proprietar al terenului și că situația nou intervenită, respectiv retrocedarea terenului către foștii proprietari și vânzarea ulterioară a acestuia către reclamanții din prezenta cauză nu le poate afecta dreptul de proprietate pe care îl au asupra acestor construcții, dobândite cu bună-credință.
A solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Apelul este întemeiat.
Verificând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea constată că aceasta este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 494 Cod civil și a art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Așa cum s-a reținut deja în cauză, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2138 din 12.09.2007 autentificat la BNP, reclamanții și au devenit proprietarii terenului în suprafață de 16.115 mp și ai construcțiilor notate cu C1 și C2, cunoscut sub denumirea de "Hanul dintre vii". Imobilul, situat în extravilanul comunei Câmpineanca, a fost dobândit de reclamanți prin cumpărare de la numitul care, la rândul său, îl dobândise în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, respectiv prin dispoziția nr. 292 din 14.06.2007 a Consiliului Județean V și sentința civilă nr. 652/2005 a Tribunalului Vrancea.
În cuprinsul actului de vânzare cumpărare ce constituie titlul de proprietate al reclamanților s-a făcut mențiunea expresă că terenul este "liber de orice sarcini, servituți, drepturi de uzufruct sau superficie, privilegii etc."
Se mai arată în contract că pe teren se află și o serie de construcții notate C3-, care nu au fost restituite prin dispoziția de restituire în natură nr. 292 din 14.06.2007 a Consiliului Județean V, urmând ca regimul juridic al acestora să fie stabilit ulterior.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, pe teren mai există și alte construcții, în total numărul acestora ridicându-se la 22, construcții care aparțin unor proprietari diferiți, printre care și pârâta din prezenta cauză, și care au generat și alte litigii civile între aceștia și reclamanți.
Pârâta, este proprietara următoarelor construcții: atelier de tâmplărie (C8), magazie pentru material lemnos (C9) și magazie scule (), construcții dobândite prin procesul-verbal de adjudecare la licitație pentru vânzare de mijloace fixe nr. 9775 din 08.07.1998 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 3790 din 07.07.1998.
Anterior, dreptul de proprietate asupra acestor construcții a aparținut Focșani, acesta fiind în mod legal transmis pârâtei prin actele mai sus menționate.
Construcțiile au fost edificate cu mult înainte de anul 1998, de către o întreprindere de stat, proprietarul terenului fiind, la acel moment, Statul Român. Prin urmare, nu se poate reține că pârâta este constructor de rea credință, în speță negăsindu-și aplicabilitatea dispozițiile art. 494 Cod civil întrucât stabilirea calității de constructor de bună sau de rea credință nu se poate face decât prin raportare la momentul edificării construcțiilor. Or, așa cum s-a arătat deja, la acel moment, terenul aparținea Statului iar edificarea construcțiilor s-a făcut tot de către stat, pârâta având doar calitatea de cumpărător al acestora, la mai bine de 20 de ani de la ridicarea lor.
Nu se poate pune în discuție nici problema relei credințe a pârâtei de la momentul cumpărării construcțiilor întrucât vânzarea-cumpărarea a avut loc înainte de apariția Legii nr.10/2001, respectiv în anul 1998, iar pârâta a achitat prețul, având pe deplin convingerea că tranzacționează cu adevăratul proprietar.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că încă de la momentul la care reclamanții au cumpărat terenul în suprafață de 16.115 mp au cunoscu că pe acesta există o serie de construcții al căror regim juridic avea să fie stabilit ulterior, soluția instanței de fond și a celei de apel prin care pârâta a fost obligată să demoleze construcțiile a căror proprietară este apare ca fiind vădit nelegală.
Nici dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte, nici actele de restituire a terenului către numitul emise în baza acestui act normativ și nici contractul de vânzare-cumpărare a terenului încheiat de acesta cu reclamanții nu îi sunt opozabile pârâtei iar, pe de altă parte, reclamanții nu sunt beneficiari ai Legii nr. 10/2001, ei dobândind terenul nu ca efect al acestui act normativ ci prin cumpărare în baza unui contract de vânzare-cumpărare reglementat de dispozițiile Codului civil, la 9 ani de la momentul la care pârâta a devenit proprietara construcțiilor edificate pe acest teren.
Pentru toate aceste considerente, reținând că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Focșani și, modificând în tot decizia atacată, va admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinței instanței de fond pe care o va schimba în tot în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Curtea apreciază că, față de soluția ce urmează a fi adoptată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de pârâtă prin motivele de recurs, critici care, în măsura care ar fi fost găsite ca fiind întemeiate ar fi condus cel mult la o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare sau la o modificare parțială a hotărârilor pronunțate în cauză, situație, evident, defavorabilă recurentei față de cele ce urmează a fi dispuse în continuare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligați intimații reclamanți către recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în recurs cât și la fond și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâtaSC SRL com. cîmpineanca, județul vrancea, împotriva deciziei civile nr. 57 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia civilă 57 din 10.03.2009 a Tribunalului Vrancea, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâtacom. cîmpineanca, județul vranceaîmpotriva sentinței civile nr. 4050 din 22.09.2008 a Judecătoriei Focșani pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 4050 din 22.09.2008 a Judecătoriei Focșani.
Obligă pe reclamanți către pârâtă la plata sumei de 1213 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06 octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.și tehnoredactat motivare /05.11.2009
decizie AP/16.11.2009
5 ex/16.11.2009
Fond: Judecătoria Focșani: judecători -
Apel: Tribunalul Vrancea: judecători -
Com. 3 ex./17.11.2009
- SC SRL com. Cîmpineanca, jud.
-
-
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Irina
