Obligație de a face. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.440/R/2009
Ședința publică din 26 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Municipiul C-N împotriva deciziei civile nr. 662 din 26 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât și pe intimata intervenientă, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, se prezintă reprezentanta recurentului pârât, cons. jur., cu delegație la dosar și reprezentanta intimatei interveniente, av., cu delegație la dosar lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 24 februarie 2009, intimata intervenientă a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat reprezentantei recurentului.
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.
Reprezentanta recurentului pârât susține recursul așa cum este formulat solicită, în principal, admiterea lui, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, solicită admiterea recursului modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcții realizate la demisolul imobilului situat în C-N, Calea nr. 61-63. Solicită cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta intimatei intervente solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit întâmpinării de la dosar și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1785 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței de la 19 din dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7595 din 16.06.2008, Judecătoria Cluj -respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul C-N, împotriva pârâtului, având ca obiect desființare de lucrări, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva intervenientei, ca inadmisibilă.
A fost obligat reclamantul să-i plătească intervenientei cheltuieli de judecată în sumă de 3427 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare și din recunoașterea pârâtului, acesta a fost cel care a construit imobilul situat în C-N, Calea, nr. 61-63. Ulterior, pârâtul a înstrăinat apartamentele din acest imobil, astfel cum rezultă din cărțile funciare depuse la dosar.
În prezent, pârâtul nu mai are niciun drept asupra construcției în litigiu. Chiar dacă el a fost cel care a amenajat apartamentul de la demisol, după eliberarea dovezii de luare în folosință și fără a deține autorizație de construire și chiar dacă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991, lucrările executate fără autorizație de construire trebuie desființate, această măsură nu poate fi dispusă la acest moment față de pârât, întrucât acesta nu mai deține imobilul. O soluție contrară ar însemna că pârâtul ar fi obligat la efectuarea unor lucrări ce ar duce la încălcarea dreptului de proprietate al actualului proprietar.
Având în vedere prevederile Constituției României și ale Convenției Drepturilor Omului, conform cu care dreptul de proprietate este apărat, instanța a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
În ceea ce privește excepția calității procesuale pasive invocate de pârâta, instanța a respins această excepție, având în vedere că, fiind proprietara imobilelor, poate avea calitate de parte în proces.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant, întemeiată pe art. 57-58. pr. civ. instanța a admis excepția inadmisibilității, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 57. pr. civ. numita neputând pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. În consecință, judecătoria a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane.
Prin decizia civilă nr. 662 din 22.11.2008 Tribunalului Cluj, apelul declarat de reclamantul Municipiul C-N împotriva sentinței civile nr. 7595 din 16.06.2008 pronunțată în dosar nr- a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că, în primul ciclu procesual, cauza a fost respinsă inițial prin sentința civilă nr. 3201/16.04.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu motivarea, în esență, că măsura de desființare a lucrărilor executate de antreprenorul pârât fără autorizație de construire conform procesului verbal de constatare a contravenției nr. 382/21.09.2006 nu poate fi dispusă pe considerentul că între timp contravenientul a înstrăinat imobilul unei terțe persoane astfel încât s-ar ajunge la încălcarea dreptului de proprietate al actualului proprietar.
În urma apelului promovat de către reclamant, sentința a fost desființată în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare conform deciziei civile nr. 500/A/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, apreciindu-se că pârâtul are calitate procesuală pasivă, deoarece măsura complementară stabilită prin procesul verbal de contravenție nu poate fi îndreptată decât împotriva pârâtului în calitatea sa de persoană sancționată contravențional, eventualele distincții între calitatea de investitor și cea de executant fiind chestiuni care țin de soluționarea în fond a litigiului.
În al doilea ciclu procesual, reclamantul și-a extins acțiunea împotriva pârâtei în calitate de actuală proprietară a construcției, reprezentanta reclamantului arătând că această extindere se întemeiază pe prevederile art. 57-58.pr.civ. respectiv este o cerere de chemare în judecată a unei alte persoane.
Motivele de fapt si de drept care stau la baza acțiunii promovate sunt săvârșirea de către pârât a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea de lucrări de construire la subsolul imobilului din C-lea, nr. 61-63 după eliberarea dovezii de luare în folosință nr. 639/15.12.2005. Prin procesul de constare a contravenției, pe lângă amenda aplicată, s-a dispus începerea demersurilor în vederea intrării în legalitate în termen de 60 zile de la comunicarea actului de sancționare, în caz contrar dispunându-se desființarea lucrărilor și aducerea demisolului în starea inițială.
Întrucât pârâtul nu s-a conformat acestei măsuri, a fost înaintată acțiunea în discuție, întemeiată pe dispozițiile art. 32 din legea nr. 50/1991 și art. 1075 și următoarele Cod Civil.
de acțiune formulată împotriva pârâtei s-a întemeiat pe faptul că aceasta a dobândit proprietatea apartamentului nr. 6 din imobilul în discuție, care a făcut obiectul procesului verbal de contravenție, fiind, astfel, necesară opozabilitatea sentinței și față de ea, cu toate că, potrivit art. 32 alin. 1 din Legea 50/1991, desființarea construcțiilor executate nelegal poate fi introdusă numai împotriva persoanei sancționate contravențional.
Prin prisma acestor motive, tribunalul a constatat că, într-adevăr, măsura de desființare a construcției executate nelegal nu poate fi dispusă față de proprietarul actual al imobilului, în condițiile în care răspunderea contravențională are un caracter personal putând fi aplicată doar împotriva persoanei care se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În caz contrar, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al actualei deținătoare, în sarcina căreia nu se poate reține vreo culpă contravențională.
De altfel, analizând copia CF - N C-N, tribunalul constată că proprietară tabulară a imobilului în discuție este pârâta încă din 27.02.2006, conform înscrierii de sub, în timp ce procesul verbal de contravenție a fost dresat la 4 luni după înscrierea în cartea funciară a acestui drept de proprietate, știut fiind că, în prezent, înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate față de terți.
Tribunalul a apreciat, în acest context, că, înstrăinarea dreptului de proprietate a imobilului în discuție presupune transmiterea tuturor drepturilor și obligațiilor care vizează acest bun, inclusiv a celor privind executarea construcției în conformitate cu dispozițiile Legii 50/1991, însă această sancțiune nu poate fi pronunțată împotriva actualei proprietare, în condițiile în care nu s-a încheiat un proces verbal de constatare a contravenției.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a altei persoane formulate de reclamant, tribunalul a considerat că pârâta nu poate pretinde aceleași drepturi ca si reclamantul, condiție necesară pentru promovarea unei asemenea cereri, situație în care soluția de respingere este temeinică și legală.
Referitor la cheltuielile de judecată care se solicită a fi cenzurate de către instanța de apel, tribunalul nu s-a putut socoti investit cu un asemenea motiv, întrucât o asemenea apărare nu a fost invocată și la instanța de fond.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând, în principal, casarea sentinței judecătoriei, iar, în subsidiar, modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii față de pârâtul.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, pârâtul are calitate procesuală pasivă, întrucât el a fost sancționat contravențional, el fiind cel care are obligația de desființa construcțiile realizate nelegal, iar, cu privire la calitatea sa procesuală pasivă, a și fost pronunțată decizia civilă nr. 500/2007 a Tribunalului Cluj irevocabilă.
Hotărârea obiect al recursului are considerente contradictorii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. întrucât, deși reține că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului presupune presupunea tuturor drepturilor și obligațiilor ce au legătură cu bunul, apreciază totuși că sancțiunea de desființare construcției nu poate fi pronunțată împotriva actualei proprietare.
Tocmai pentru că pârâtul sancționat contravențional nu mai este proprietar, reclamantul a formulat o extindere de acțiune față de actuala proprietară, pentru a asigura opozabilitatea hotărârii față de aceasta și, implicit, posibilitatea punerii în executare a acesteia.
Dacă s-ar admite ipoteza reținută de instanța de apel, dispozițiile Legii nr. 50/1991 ar deveni lipsite de orice eficiență, cel care a edificat o construcție fără autorizație putându-se sustrage de la executarea obligației de desființare a acesteia prin simpla înstrăinare imobilului, dreptului de proprietate putându-i fi aduse anumite îngrădiri legate de regimul legal al construcțiilor, așa cum constant s- pronunțat Curtea Constituțională prin decizii cum ar fi Decizia nr. 639/2007, Decizia nr. 19/1993, Decizia nr. 257/2003, Decizia nr. 199/2005, Decizia nr. 159/2006, Decizia nr. 409/2005, în același sens fiind și jurisprudența, din care este exemplificată cauza Mellacher împotriva Austriei din 1989.
Se mai invocă și un motiv de nelegalitate a deciziei obiect a recursului în sensul art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. constând în incompatibilitatea judecătorului de a se pronunța în rejudecarea după casare, același judecător care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului, pronunțându-se și după trimiterea cauzei spre rejudecare; neexercitarea de către instanța de apel a rolului activ prev. de art. 129 Cod proc. civ. nepunând în discuția părților calificarea juridică a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinare și care constau, în realitate, în arătarea titularului dreptului în sensul art. 64-66 Cod proc. civ. motivul formulării extinderii de acțiune fiind opozabilitatea hotărârii față de actualul proprietar al imobilului și, în fine, necenzurarea cheltuielilor stabilite de prima instanță în favoarea intervenientei, pe motiv că o astfel de apărare nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe, în condițiile în care, pe de o parte, o astfel de apărare a fost formulată cu ocazia cuvântului în fond și depunerii chitanței, iar, pe de altă parte, instanța, oricum, trebuie să dea eficiență disp. art.274 alin.3 Cod proc.civ. putând reduce cuantumul cheltuielilor de judecată în funcție de împrejurările cauzei, sens în care s- pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.492/2006.
Intervenienta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,pe motiv că o parte din motive au fost invocateomissio medio, nefiind vorba de critici adresate și instanței de apel, un astfel de motiv fiind cel referitor la admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane.
În ceea ce privește celelalte motive, decizia atacată nu are considerente contradictorii, instanța de apel argumentând că sancțiunea desființării construcției nu poate fi aplicată intervenientei atâta timp cât, cu privire la aceasta, nu a fost încheiat un proces verbal de contravenție, răspunderea contravențională fiind personală.
Motivele de nelegalitate invocate nu sunt fondate, întrucât judecătorul fondului nu a fost incompatibil, câtă vreme, în primul ciclu procesual, nu s- pronunțat asupra fondului.
Judecătoria nu încălcat dispozițiile obligatorii din decizia de casare, ci a dispus doar în sensul analizării necesității întrunirii cumulative a calității de investitor și executant raportat la disp. art. 26 din Legea nr. 50/1991, condiție ce nu subzistă în cauză, intervenienta fiind investitorul, iar pârâtul executantul.
Nu fost încălcat principiul rolului activ prev. de art.129 alin. 4 Cod proc.civ. judecătorul dispunând numai cu privire la obiectul și cauza litigiului, în aplicarea principiului disponibilității, el neputându-se transforma în avocat al părții.
Cât privește cheltuielile de judecată, corect a apreciat instanța de apel că cenzurarea acestora nu a fost solicitată în fața primei instanțe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 cpt. 7 și 9 ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, decizia obiect al recursului a respins doar apelul reclamantului ca nefondat, menținând sentința judecătoriei, judecătorie care s- pronunțat în sensul respingerii acțiunii ca nefondată față de pârâtul, pe motiv că acesta nu este proprietar al imobilului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei, pe motiv că aceasta este actualul proprietar al imobilului, însă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva acesteia, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 57-58 Cod proc. civ. ea neputând pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.
Soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul este corectă, subzistând în totalitate argumentele primei instanțe, în sensul că acesta nu mai poate fi obligat la desființarea construcțiilor, chiar dacă el le-a executat fără autorizație și a răspuns contravențional pentru aceasta, întrucât el nu este proprietar, o astfel de măsură încălcând dreptul de proprietate al altei persoane.
Corect fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei, ea fiind în prezent proprietarul imobilului și doar cu privire la dreptul ei putând fi aduse restrângeri derivând din regimul legal al construcțiilor.
Greșit a respins, însă, prima instanță acțiunea ca inadmisibilă față de această pârâtă, apreciind că nu subzistă condițiile pentru chemarea în judecată a altor persoane în sensul art. 57 și 58 Cod proc.civ. întrucât, în realitate, nu este vorba de aplicarea acestor dispoziții, ci de o extindere cadrului procesual, admisibilă în condițiile în care s- realizat în fața primei instanțe, chiar și după rejudecare, acesta fiind sensul cererii depuse la fila 23 din dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, având, deci, calitatea de pârâtă, astfel și justificându-se respingerea excepției calității procesuale pasive.
Din aceste considerente, raportat la această calificare introducerii în cauză pârâtei, se impune respingerea excepției inadmisibilității raportat la disp. art.57 și 58 Cod proc.civ. care nu sunt aplicabile.
Câtă vreme, cu privire la aceasta, prima instanță nu s- pronunțat pe fond, se impune casarea deciziei obiect al apelului, admiterea apelului și desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond raportat la actualul proprietar.
Reclamantul solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond față de ambii pârâți, însă instanța de recurs apreciază că față de pârâtul inițial corect fost respinsă cererea de desființare construcțiilor ridicate fără autorizație, cu motivarea că acesta nu mai este proprietar, acesta fiind și motivul pentru care calitate procesuală pasivă are actualul proprietar, pârâta, chemarea ei în judecată nefiind doar o chestiune de opozabilitate, ci de cadru procesual, cu atât mai mult cu cât, corect fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta neconstituind măcar obiect al recursului.
Argumentul instanței de apel referitor la caracterul personal al răspunderii contravenționale este greșit, câtă vreme pârâta nu a săvârșit contravenția de edificare unor construcții fără autorizație. Prin urmare, cu privire la aceasta nu se pune problema unei sancțiuni contravenționale viitoare, cu consecința obligării ei la desființarea construcțiilor ridicate fără autorizație pe acest considerent.
Este, în schimb, legitim argumentul invocat în recurs de reclamant, în sensul că, în măsura în care s-ar accepta considerentele instanței de apel, dispozițiile Legii nr. 50/1991 ar rămâne lipsite de substanță datorită simplei înstrăinări imobilului, constructorul contravenient nemaiputând fi obligat la desființarea construcției pentru că nu mai este proprietar, iar noul proprietar, pe motiv că nu el a săvârșit contravenția.
În realitate, în momentul edificării construcției fără autorizație, fiind săvârșită o contravenție, se naște și obligația desființării construcției, care se transmite odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind o obligațiesui generissimilară celorscriptae in rem. Iată, deci, că ceea ce se transmite odată cu dreptul de proprietate nu este, așa cum a reținut implicit instanța de apel, răspunderea contravențională, care este personală, ci obligația de desființare construcției ridicată fără autorizație, care este legată de posesia bunului.
În temeiul art.312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul C-N împotriva deciziei civile nr. 662 din 26 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează, rejudecând, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 7595/16.06.2008 a Judecătoriei Cluj -N, pe care o desființează parțial, respinge excepția inadmisibilității și trimite acțiunea spre rejudecare pe fond împotriva pârâtei din extinderea de acțiune,.
Menține dispozițiile privind respingerea acțiunii față de pârâtul și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/18.03.2009
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
