Obligație de a face. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 446
Ședința publică de la 12 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.435 din 11 iunie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul; lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.
Recurentul depune la dosar chitanța nr.-/5.11.2008 în sumă de 5 lei emisă de Trezoreria I și un timbru judiciar de 0,15 lei.
Prezentându-se raportul, se apreciază că cererea de recurs a fost introdusă în termen, este motivată și s-a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere prin rezoluție.
Interpelat, recurentul nu are cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, se dă cuvântul recurentului.
Recurentul cere să se admisă recursul și să se dispună modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 13460/19.11.2007, a respins excepția prematurității formulării acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale active și, în consecință, a respins acțiunea formulata de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în I, str. -. - 5, -eneș, județul I, la Cabinet avocat, în contradictoriu cu pârâții, și, toți cu domiciliul în I, str. - - 46.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține că reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, și solicitând a fi obligați pârâții ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să desființeze, pe cheltuiala lor, construcțiile și confecțiile metalice ridicate pe terenul situat în I, str. - - 46, în suprafață de 1965. sau a fi autorizați ei, reclamanții, să ridice aceste construcții pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține, în fapt, că în anul 1955, prin Deciziile nr. 404/26.08.1955 și nr. 474/1955, rectificată prin Decizia nr. 530/03.10.1955, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului de subordonare regională Iad ecis trecerea în folosință veșnică a terenului în suprafață de 1965. situat în municipiul I,- (actuala - - nr. 46) către cele 16 persoane arătate ca titulare ale dreptului de folosință asupra terenului, fiecare având o cotă de 1/16 din suprafața terenului, pentru construirea a două blocuri de apartamente, a câte 4, respectiv 12 apartamente (63,67).
După anul 1990, în urma constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, o parte dintre locatarii celor două imobile au obținut titluri de proprietate prin care li s-a recunoscut o cotă ideală de 1/16 din întreaga suprafață a terenului, fără ca bunul să fie individualizat în materialitatea lui (92-99).
După edificarea celor două imobile în anul 1955 și anterior constituirii dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea locatarilor celor două imobile, a fost construită o magazie, a fost reamplasată o altă magazie și a fost construit un garaj auto, în baza unor autorizații de construire acordate solicitanților în conformitate cu dispozițiile legale în materie, la acea dată.
Astfel, în baza Autorizației pentru executare de lucrări nr. 161 din 15.06.1976 a Comitetului Executiv al Consiliul Popular al Municipiului I, numitul, tatăl pârâtei, a fost a autorizat să execute lucrări de construcții - garaj auto, având dimensiunile și amplasamentul conform planurilor vizate spre neschimbare. În baza Autorizației pentru executare de lucrări nr. 47 din 25.05.1988 a Comitetului Executiv al Consiliul Popular al Municipiului I, pârâtul a fost a autorizat să execute lucrări de reamplasare a magaziei existente pe amplasamentul dintre garajul familiei și cel al familiei, având dimensiunile și amplasamentul conform planurilor vizate spre neschimbare. De asemenea, în baza Autorizației pentru executare de lucrări nr. 173 din 25.05.1988 a Comitetului Executiv al Consiliul Popular al Municipiului I, pârâtul a fost a autorizat să execute lucrări de reparație a magaziei existente, conform planurilor vizate spre neschimbare (53,58,77).
Instanța reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții, în calitate de coproprietari ai terenului situat în municipiul I,-, au solicitat instanței să oblige pârâții să desființeze, pe cheltuiala acestora, construcțiile și confecțiile metalice ridicate pe terenul sau să autorizeze reclamanții ca aceștia să ridice aceste construcții, pe cheltuiala pârâților.
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că acesta este întemeiată pe dreptul de proprietate pe care reclamanții au afirmat că îl au asupra terenului în discuție, în temeiul art. 480 Cod civil.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, deoarece, prin aspectele invocate de pârâtă în motivarea excepției, au fost aduse în discuție chestiuni care pot conduce instanța la calificarea excepției invocate ca fiind o excepție de inadmisibilitate a cererii, pe motivul nerespectării procedurii administrative prealabile, existând interesul ca acest aspect să fie clarificat cu prioritate față de stabilirea cadrului procesual, în urma analizei excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei interesului.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, instanța constată că prin această excepție procesuală de fond, de principiu, se invocă aspecte care au legătură cu neîndeplinirea unor condiții de exercitare a acțiunii civile, mai precis cu una din aceste condiții, aceea care privește afirmarea unui drept sau formularea unei pretenții. Astfel, pentru a se bucura de protecție judiciară, dreptul subiectiv civil trebuie ca, printre altele, să fie actual. Așadar, pe calea excepției prematurității cererii de chemare în judecată se invocă faptul că dreptul subiectiv pretins de reclamanți nu este actual.
Instanța reține că dreptul de proprietate este un drept perpetuu, care nu se stinge prin neuz și care nu este supus unui termen sau condiții suspensive.
În cauză, instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe regulile de drept care alcătuiesc regimul juridic al proprietății private. Astfel, instanța constată că drepturile pretinse de reclamanți sunt actuale, aceștia având, alături de pârâți, calitatea de coproprietari actuali ai terenului în suprafață de 1965. situat în municipiul I,-.
În susținerea excepției prematurității cererii se arată că autorizațiile de construire sau modul în care au fost efectuate lucrările în baza acestora nu au fost contestate și dovedite ca fiind nelegale, anularea autorizațiilor putând fi dispusă de instanța de contencios administrativ competentă. Astfel, s-ar invoca, pe această cale aspecte care privesc inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pe motivul nerespectării procedurii administrative prealabile.
În această privință, instanța reține că, pe de o parte, potrivit principiului accesului liber la justiție, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, conform art. 21 alin. (4) din Constituția României, republicată, iar pe de altă parte, partea interesată are posibilitatea de a invoca în fața instanței de fond o excepție de neegalitatea a autorizațiilor avute în vedere, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată și conform prevederilor art. II din Legea nr. 262/2007, potrivit cărora dispozițiile referitoare la excepția de neegalitate și la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplica și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării in vigoare a prezentei legi. Excepția de neegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de neegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Pentru aceste considerente și având în vedere că în cauză nu sunt incidente dispoziții speciale privind respectarea unei proceduri administrative prealabile, instanța va respinge excepția prematurității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Înainte de a soluționa excepția lipsei interesului, instanța se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece, înainte de a putea stabili existența interesului în declanșarea acțiunii civile, se impune stabilirea cadrului procesual sub aspectul determinării persoanelor cărora legea le recunoaște calitate procesuală activă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active privitoare la reclamanții, și invocată de pârâți prin întâmpinare, instanța reține că atât reclamanții sus-menționați, cât și pârâții, și au calitatea de coproprietari asupra suprafeței de teren de 1965. pe care au fost construite cele două imobile, în urma constituirii dreptului de proprietate în favoarea acestora, în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată și modificată.
De asemenea, instanța reține că cererea de chemare în judecată, așa cum a fost motivată, în fapt și în drept, are caracterul unei cereri prin care se tinde a se apăra dreptul de proprietate al reclamanților, mai precis, atributul dispoziției materiale asupra bunului aflat în coproprietate.
Instanța constată că, într-o astfel de cerere, calitatea procesuală activă aparține persoanelor care au calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului, conform art. 480 Cod civil, potrivit căruia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
dreptului de proprietate care constă în puterea titularului de a dispune de lucru (jus abutendi) este alcătuită din dreptul de dispoziție materială și dreptul de dispoziție juridică.
În cauza de față, instanța constată că reclamanții au calitatea de coproprietari asupra terenului situat în municipiul I,-, așa cum reiese din titlurile nominale de proprietate depuse, în copie, la dosar (92-99).
De asemenea, instanța constată că și pârâții, și au calitatea de coproprietari asupra aceleiași suprafețe de teren, aspect care nu a fost contestat de către reclamanți.
În această situație, având în vedere că regimul juridic al terenului în cauză este acela specific coproprietății pe cote părți, titulari ai dreptului de proprietate asupra acestuia fiind atât reclamanții cât și pârâții, instanța reține că, în ceea ce privește atributul dispoziției materiale asupra bunului, exercitarea acestuia este supusă principiului unanimității, conform căruia orice act de dispoziție materială asupra bunului trebuie efectuat cu acordul tuturor titularilor dreptului de proprietate.
Prin urmare, în raporturile dintre coproprietari nu se poate solicita desființarea construcțiilor efectuate de unul dintre coproprietari pe terenul bun comun, titularii având drepturi simultane și concurente asupra bunului proprietate comună, nici unul neavând un drept exclusiv de proprietate, în temeiul căruia să poată solicita acest lucru, până la efectuarea partajului.
În cazul în care o asemenea cerere, având ca obiect solicitarea unora dintre coproprietari de a fi desființate construcțiile efectuate de ceilalți coproprietari, ar fi admisă s-ar ajunge la înfrângerea însuși a principiului care a constituit inițial temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, aflându-ne în situația în care unii dintre coproprietari doresc distrugerea construcțiilor efectuate de ceilalți coproprietari asupra bunului aflat în coproprietate fără consimțământul acestora, primii nu au calitate procesuală activă într-o astfel de cerere, conflictul de natură juridică născut urmând a fi rezolvat prin aplicarea altor reguli de drept, fie pe calea unei cereri în despăgubiri, fie în cadrul unei cereri de ieșire din indiviziune, unde se vor aplica, după caz regulile de la partaj sau regulile de la accesiunea imobiliară artificială, în funcție de rezultatul partajului. Astfel, dacă suprafața de teren împreună cu construcțiile efectuate va cădea în lotul coproprietarului care le-a construit, atunci se vor aplica regulile de la partaj, acesta va fi considerat proprietar cu efect retroactiv, rămânând fără relevanță faptul că a construit fără acordul celorlalți coproprietari, iar dacă suprafața de teren împreună cu construcția va cădea în lotul altui coproprietar decât constructorul, atunci se vor aplica regulile de la accesiunea imobiliară artificială, fiind necesară stabilirea bunei sau relei-credințe a coproprietarului-constructor.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că reclamanții nu au calitate procesuală activă în prezenta cerere și, în consecință, va admite excepția lipsei calității procesuale active.
Având în vedere soluția la care a ajuns în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța constată că nu se mai impune a se pronunța asupra excepției lipsei interesului de a promova prezenta cerere de chemare în judecată.
Apelul formulat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.13460 din 19.11.2007 a Judecătoriei Iașia fost respins prin decizia civilă nr.435 din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Prin aceeași decizie civilă s-a admis apelul formulat de pârâta și s-a schimbat în parte sentința Judecătoriei Iași, în sensul că reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Iașia reținut următoarele:
În privința apelului reclamanților, care are în vedere soluționarea pretenției deduse judecății, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt din probatoriul administrat și a apreciat judicios, în raport de normele ce se aplică raportului juridic litigios, că reclamanții nu-și justifică în cauză calitatea procesuală activă.
Calitatea procesuală activă, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului subiectiv invocat, a cărui realizare sau protecție se pretinde.
Cum corect s-a reținut, titlul pe care îl prezintă reclamanții vizează o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra unui teren, iar nu un drept de proprietate exclusiv asupra unui bun material individualizat.
pe cote părți temporară este o stare atipică a dreptului de proprietate, definit de art. 480 cod civil ca drept exclusiv și absolut ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru, în limitele determinate de lege. Potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune
Pe de altă parte, cu referire la pretenția concretă dedusă judecății, Codul civil, prin art. 494, reglementează dreptul proprietarului pământului de a ține pentru dânsul plantațiile, construcțiile și lucrările ce au fost făcute de a treia persoană cu materialele ei, sau de a îndatora acea persoană să le ridice.
Textul reprezintă sediul materiei în materia ridicării de construcții și se aplică în raporturile dintre proprietarii terenului și terți. Chiar în atari condiții, ridicarea plantațiilor, clădirilor și operelor celui de al treilea nu va putea fi cerută dacă acesta a fost de bună credință.
Prin cererea introductivă, reclamanții solicită ridicarea unor construcții existente pe terenul aflat în indiviziune și edificate nu de către terțe persoane, ci de către trei coindivizari și invocă faptul că edificarea s-a făcut fără acordul lor și le obstaculează exercitarea netulburată a folosinței terenului.
În cadrul legal menționat, neînțelegerile dintre proprietari cu privire la folosința bunului pot fi rezolvate prin sistarea coproprietății pe calea partajului.
Cât privește lipsa acordului reclamanților la edificarea construcțiilor de către pârâți și încălcarea de către aceștia regulii unanimității în exercitarea atributului de dispoziție materială, susținerile sunt nefondate pentru că la momentul edificării lucrărilor terenul nu se afla în proprietatea părților, ci a statului, astfel încât practica pe care o citează apelanții vizează o ipoteză diferită de cea în care se găsesc ei.
În atari condiții, prima instanță a reținut în mod corect că, în raporturile dintre coproprietari nu se poate solicita desființarea construcțiilor efectuate de către unul dintre coproprietari pe terenul bun comun, titularii având drepturi simultane și concurente asupra bunului proprietate comună, nici unul neavând un drept exclusiv de proprietate în temeiul căruia să poată solicita acest lucru, până la efectuarea partajului.
Cât privește apelul declarat de către pârâta, acesta se vădește fondat pentru că, din actele dosarului rezultă că partea a pretins obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată și a depus chitanța nr. -/25.04.2007 pentru suma de 1000 lei onorariu de avocat (fila 111 dosar fond și încheierea de dezbateri), reclamanții au poziția de părți căzute în pretenții și datorează, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a fost respins apelul reclamanților și admis apelul pârâtei, și schimbată în parte sentința civilă 13460/2007 a Judecătoriei Iași în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, păstrându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia formulat recurs pârâtul, arătând că în mod greșit instanța de apel nu a dispus obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel, deși a solicitat aceste cheltuieli și a făcut dovada efectuării lor depunând la dosar chitanțele onorariului de avocat achitat.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.274 al.1 Cod procedură civilă "partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată".
La judecarea apelului în fond recurentul a solicitat obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel, depunând la dosarul cauzei (fila 50 dosar apel) chitanța onorariului de avocat.
Apelul reclamanților fiind respins, aceștia au poziția de părți căzute în pretenții, în sensul dispozițiilor art.274 al.1 Cod procedură civilă, astfel că datorează cheltuieli de judecată recurentului, cheltuieli pe care instanța de apel, în mod greșit, nu le-a acordat.
Pe cale de consecință, date fiind considerentele expuse și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtului și va modifica în parte decizia Tribunalului Iași, în sensul că va dispune obligarea apelanților-reclamanți la plata către acesta a sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile 435 din 11 iunie 2008 Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă reclamanții, și să plătească pârâtului-recurent suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Iași:
- -
19.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Georgeta Buliga, Elena
