Obligație de a face. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 500, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 03 octombrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea apărătorului recurentului pârât să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 22.12.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să încheie în favoarea reclamanților contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în C,- și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.814/26.04.2004 la BNP, numita s-a obligat să vândă reclamanților imobilul menționat anterior, în schimbul prețului de 20.000 lei, achitat integral la momentul încheierii convenției.
Cum promitenta vânzătoare a decedat la 05.07.2005, obligația de perfectare a actului autentic de înstrăinare revine pârâtului, în calitate de moștenitor testamentar al acesteia.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca nefondată și a arătat că părțile au stabilit în antecontract o clauză de dezicere cu titlu oneros și că, în calitate de moștenitor testamentar al defunctei promitente vânzătoare, nu are obligația perfectării convenției de înstrăinare.
Prin sentința civilă nr. 8585 din 18.07.2007 Judecătoria Constanțaa respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că reclamanții au încheiat cu autoarea pârâtului, numita, antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 814/26.04. 2004, prin care aceasta din urmă s-a obligat să vândă, iar și să cumpere, imobilul situat în C,-, până cel mai târziu la 05.11.2006; conform clauzelor stipulate, în cazul în care oricare dintre părți revenea asupra contractului, datora despăgubiri astfel: cumpărătorii promitenți pierdeau suma de 20.000 lei, achitată cu titlu de avans, iar vânzătorul promitent restituia avansul și achita cu titlu de despăgubiri încă 20.000 lei.
Chiar dacă pârâtul are calitatea de moștenitor testamentar al defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 74/25.07.2005 emis de BNP, el nu poate fi obligat să aducă la îndeplinire o obligație pe care nu și-a asumat-o pentru că nu este incident nici unul dintre cazurile de răspundere pentru fapta altei persoane, iar potrivit art.893 din Codul civil moștenitorul testamentar poate fi obligat doar la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, nu și la respectarea obligațiilor asumate de defunct în timpul vieții.
Pe de altă parte, în antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1346/17.09.2004, care este în fapt o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, părțile au inserat o clauză de dezicere care prevedea posibilitatea acestora de a se răzgândi, sub sancțiunea plății de despăgubiri, iar în raport de această clauză și de prevederile art.1075 din Codul civil, promitenții vânzători au doar dreptul la despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, iar prin încheierea de ședință din 26.09.2008 Tribunalul Constanțaa calificat calea de atac ca fiind apelul.
Prin decizia civilă nr.500/03.10.2008 aceeași instanță a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul să încheie în favoarea acestora contract de vânzare cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în C,-, care a format obiectul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.814/ 26.04.2004 la, pentru suma de 20.000 lei, preț care a fost achitat.
Pentru a hotărî în acest sens instanța a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/26.04.2004 s-a obligat să vândă irevocabil reclamanților imobilul situat în C,- pentru suma de 200.000.000 ROL - care a fost integral achitată la data încheierii antecontractului - până la data de 05.11.2006.
Cum promitenta vânzătoare a decedat, iar prin certificatul de moștenitor nr. 74/25.07.2005 s-a constatat că moștenitorul ei testamentar este pârâtul, acesta a fost notificat la 20.10.2006 pentru îndeplinirea obligației asumate prin antecontract de autoarea sa, respectiv pentru încheierea contractului în formă autentică.
Obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare asupra imobilului situat în C,- nu este născută dintr-un contractintuitu personae, deci ea s-a transmis în patrimoniul pârâtului la data deschiderii moștenirii, dată fiind calitatea lui de legatar universal.
Prin urmare, ca efect al acceptării succesiunii promitentei vânzătoare, pârâtul are obligația de a vinde imobilul situat în C,-, iar clauza de dezicere stipulată în antecontract nu prezintă relevanță pentru că defuncta nu a înțeles să uziteze de ea, cu atât mai mult cu cât decesul s-a produs anterior datei stabilită pentru încheierea în formă autentică a actului translativ de proprietate.
Împrejurarea că defuncta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare nul absolut nu poate fi considerată o dezicere din partea debitorului obligației pentru că, pe de o parte, acel contract nu produce nici o consecință juridică, iar pe de altă parte, pentru că partea nu se poate prevala de propria turpitudine; nici neprezentarea la notarul public nu reprezintă o denunțare unilaterală a contractului deoarece ar echivala cu lăsarea la îndemâna debitorului a posibilității de a alege dacă execută sau nu obligația asumată, ceea ce nu este permis de lege.
Pe de altă parte, potrivit art.1073 din Codul civil doar creditorul obligației de a încheia contractul de vânzare cumpărare are dreptul de a opta între îndeplinirea exactă a obligației și despăgubiri, nu debitorul acesteia, ori pârâtul nu și-a executat obligația asumată de autoarea sa prin antecontract, deși obligația de plată a prețului a fost executată de creditor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul și a criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă sub următoarele aspecte:
- greșita apreciere a neuzării de către promitenta vânzătoare a clauzei de dezicere stipulată în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare.
A susținut recurentul că existența clauzei de dezicere nu poate fi contestată în condițiile în care părțile și-au rezervat prin antecontract dreptul de a se dezice unilateral de executarea obligației principale în schimbul pierderii sumei date sau al restituirii dublului sumei primite, iar voința promitentei vânzătoare de a uza de această clauză și de a denunța unilateral contractul rezultă fără echivoc din întocmirea, înainte de împlinirea termenului stipulat pentru perfectarea vânzării, a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de abitație viageră autentificat sub nr.1336/17.09.2004 și a testamentului autentificat sub nr.1336/17.09.2004 la BNP.
Deși contractul menționat anterior a fost declarat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ca urmare a nerespectării interdicției prevăzută de art.9 alin.7 din Legea nr.112/1995, perfectarea acestui act juridic semnifică voința promitentei vânzătoare de a se dezice unilateral de obligația de a vinde prin vânzarea bunului promis către altă persoană. Chiar dacă nulitatea constă în lipsirea actului juridic nul de efectele în vederea cărora a fost încheiat, principiul conversiunii actului juridic nul într-unul valabil conferă încheierii actului de înstrăinare - chiar lovit de nulitate - valoarea juridică a unei răzgândiri, iar invocarea ei nu echivalează cu invocarea propriei turpitudini pentru că părțile au convenit expres prin antecontract asupra acestei posibilități.
S-a combătut și concluzia referitoare la imposibilitatea răzgândirii înainte de împlinirea termenului pentru perfectarea vânzării cu motivarea că posibilitatea dezicerii unilaterale de obligațiile asumate poate interveni oricând până la momentul autentificării contractului, cu consecința suportării sancțiunilor pecuniare la care părțile s-au obligat.
- greșita reținere a imposibilității invocării clauzei de dezicere de către succesorul promitentei vânzătoare, inclusiv a neuzitării lui de această clauză în condițiile în care pârâtul a refuzat să se prezinte în fața notarului public pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare.
A arătat recurentul că posibilitatea răzgândirii debitorului asupra executării obligației reprezintă o concretizare a principiului libertății actelor juridice și al autonomiei de voință și se impune autorilor actului cu puterea unei legi.
Prin urmare, cum în cauză a intervenit denunțarea unilaterală a contractului atât din partea promitentei vânzătoare, cât și a succesorului acesteia, reclamanții nu mai pot opta între a cere executarea obligației principale și restituirea dublului sumei achitată cu titlu de avans pentru că s-ar contraveni prevederilor art.969 din Codul civil și clauzei exprese din antecontract referitoare la posibilitatea răzgândirii.
Intimații și au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat.
În motivare au arătat că, pentru a produce efecte, denunțarea unilaterală a unei convenții trebuie să fie expresă și adusă la cunoștința celeilalte părți în scris, iar dacă aceasta din urmă refuză eliberarea dovezii de primire, trebuie notificată prin executorul judecătoresc.
Așa fiind, încheierea de către promitenta vânzătoare a unui act juridic nul cu privire la același imobil nu are relevanță în cauză, iar conversiunea actului juridic nu operează; mai mult, cum prețul vânzării a fost integral achitat la momentul încheierii antecontractului, clauza de dezicere nu putea avea decât natura unei condiții pur potestative, care potrivit art.1010 din Codul civil este nulă absolut.
Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs s-a pretins că, potrivit convenției părților, clauza de dezicere putea fi invocată exclusiv de părțile contractante, nu și de moștenitorii acestora, cărora li s-au transmis doar obligațiile asumate de autorii lor, nu și posibilitatea de a se răzgândi cu privire la încheierea contractului.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Promisiunea de contract, nereglementată de Codul civil, constituie o convenție diferită de viitorul act de înstrăinare. Ea nu transferă dreptul de proprietate, ci doar generează pentru părți obligația de a îndeplini toate operațiunile legate de încheierea contractului, deci dă naștere numai unui drept de creanță, chiar dacă prin contractul în vederea căruia s-a făcut promisiunea s-ar constitui sau s-ar transmite un drept real.
Fiind, însă, un contract ca oricare altul, romisiunea p. sinalagmatică de vânzare-cumpărare se supune principiului forței obligatorii care guvernează această materie, reglementat de art. 969 din Codul civil, astfel că ea trebuie respectată ca atare de părțile contractante.
În speță, din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/26.04.2004 la BNP rezultă că între autoarea pârâtului, numita, și reclamanții și a intervenit o convenție privind vânzarea imobilului proprietatea celei dintâi, situat în C,-, pentru prețul de 20.000 lei, plătit de reclamanții-cumpărători la data autentificării.
În antecontract s-a menționat și clauza potrivit căreia, în cazul în care oricare din părți va reveni asupra acestuia se obligă la plata de despăgubiri astfel: cumpărătorii promitenți pierd suma de 200.000.000 lei, iar vânzătoarea promitentă restituie această sumă și achită cu titlu de despăgubiri suma de 200.000.000 lei.
Este, deci, dovedit prin înscrisul prezentat în cauză că părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-au obligat reciproc să perfecteze vânzarea prin încheierea actului în formă autentică și că au cuprins în această convenție și o clauză de dezicere în favoarea amândurora, precizând, totodată, despăgubirea datorată de partea care împiedică realizarea contractului.
Dat fiind că prin această clauză contractanții au consimțit că promitenta vânzătoare poate reveni asupra acordului de voință dat, de a încheia contractul în formă autentică, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, dezicerea acesteia prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de abitație, către alți cumpărători, se înscrie în condițiile stabilite de comun acord prin antecontract.
Nu prezintă relevanță că această din urmă convenție de înstrăinare a fost constatată nulă prin hotărâre judecătorească irevocabilă pentru că ceea ce se impune a fi examinat în speță nu este valabilitatea acelei vânzări, ci determinarea voinței reale a promitentei vânzătoare, ori din încheierea unui act de înstrăinare către alte persoane, anterior împlinirii termenului stabilit pentru perfectarea vânzării cu reclamanții, rezultă în mod cert dorința promitentei vânzătoare de a da eficiență clauzei de dezicere și de a denunța unilateral antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu aceștia din urmă.
Efectul acestei deziceri nu poate fi înlăturat de faptul că ea nu a fost notificată reclamanților prin executor judecătoresc și nici de împrejurarea că a intervenit anterior împlinirii termenului stabilit pentru perfectarea vânzării, cum în mod nefondat susțin intimații, deoarece, deși potrivit art.969 din Codul civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și nu pot fi revocate, în principiu, decât cu acordul ambelor părți, promitenții cumpărători au achiesat la înscrierea clauzei care permitea promitentei vânzătoare să revoce unilateral convenția de vânzare, cu singura obligație asumată de a-i despăgubi cu valoarea dublă a avansului, ori prin acceptarea acestei clauze ei și-au asumat riscul ca, oricând până la momentul autentificării vânzării, convenția să poată fi desființată în mod unilateral de autoarea pârâtului, fără nici o altă formalitate.
Așa fiind, reclamanții cumpărători nu mai pot solicita executarea în natură a convenției părților - în baza căreia au devenit doar creditori ai unei obligații de a face - iar neexecutarea acestei obligații de către promitenta vânzătoare le dă dreptul să pretindă doar daune interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin nerespectarea obligației.
În determinarea drepturilor promitenților cumpărători este lipsită de relevanță împrejurarea că aceștia au achitat integral prețul stabilit prin antecontract la data autentificării pentru că ea nu schimbă natura drepturilor și obligațiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, ci urmează a fi avută în vedere într-o eventuală acțiune destinată realizării dreptului lor de creanță; pe de altă parte, trebuie avut în vedere că prevederile art.1020 și 1021 din Codul civil - potrivit cărora numai partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte să execute convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese - nu sunt aplicabile în convențiile în care părțile, de comun acord, au inserat și o clauză de dezicere. Având valoarea unei clauze rezolutorii, invocarea acesteia pentru desființarea convenției este la îndemâna oricărei părți, iar rezoluțiunea acordului de voință rezultă din dreptul prevăzut în cuprinsul său în acest sens, nu din neexecutarea de către una din părți a obligațiilor contractuale asumate.
Imposibilitatea moștenitorului testamentar al promitentei vânzătoare de a invoca beneficiul clauzei de dezicere stipulată în favoarea autoarei sale a fost, de asemeni, în mod greșit apreciată de instanța de apel.
Conform art.888 din Codul civil, legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moartea sa, uneia sau mai multor persoane, universalitatea bunurilor sale.
Rezultă că ceea ce caracterizează legatul universal nu este cantitatea bunurilor culese (emolumentul), ci vocația la întreaga universalitate oferită legatarului, ca expresie a principiului potrivit cu care proprietarul poate dispune de bunurile sale în mod liber și absolut, atât prin acte între vii, cât și prin acte pentru cauză de moarte.
Prin urmare, legatarul universal dobândește, concomitent cu totalitatea bunurilor testatorului, și totalitatea drepturilor și obligațiilor care au aparținut acestuia și se substituie, pe cale de consecință, autorului său.
Aceasta fiind poziția moștenitorului testamentar se constată că refuzul pârâtului de a se prezenta la notar pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în C,- este conform clauzei de dezicere stipulată inclusiv în favoarea autoarei sale prin antecontractul încheiat de aceasta cu reclamanții și demonstrează în mod neechivoc dorința acestuia de a denunța unilateral convenția menționată anterior.
Din considerentele expuse rezultă că în mod greșit a apreciat instanța de apel că este posibilă executarea în natură a promisiunii de vânzare-cumpărare intervenită între părți astfel că, în temeiul art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi admis și se va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că se va respinge apelul ca nefondat.
Conform art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, intimații reclamanți vor fi obligați la 4,15 lei cheltuieli de judecată către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 500, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 03 octombrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că respinge apelul ca nefondat și menține soluția instanței de fond.
Obligă intimații reclamanți la 4,15 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec./tehnored.jud.recurs: /25.02.2009
Gref.AB/2 ex./27.02.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
