Obligație de a face. Decizia 450/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 450/R/2010
Ședința publică din: 25.02.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Andrea Chiș Carmen Maria
- -
GREFIER:A
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL C N, prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 644 din 25 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu și cu intimata pârâtă, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul intimatei pârâte, av., cu delegație la dosar, 12, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, având în vedere hotărârea nr.79/17.12.2009 privind constituirea completelor de judecată pe anul 2010, în compunerea completului intră doamna judecător, aflată pe prima poziție din planificarea de permanență.
Se constată că, la dosar, s-a depus, prin registratura instanței, întâmpinare de către intimata pârâtă, anexată fiind împuternicirea avocațială a domnului avocat și copia chitanței din 10.02.2010, în sumă de 800 lei.
S-a depus, de asemenea, prin registratura instanței, de către recurentul municipiul C N, atât în copie, cât și în original, taxa judiciară de timbru în 4 lei, conform ordinului de plată nr.238 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Reprezentantul intimatei pârâtă învederează instanței că nu se opune acordării unui nou termen pentru comunicarea întâmpinării, în situația în care instanța apreciază că se impune amânarea cauzei în acest sens.
Instanța având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în motivele de recurs /fila 5/ și a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, apreciază că nu se impune amânarea cauzei.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei pârâte susține poziția procesuală formulată în întâmpinare și solicită, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu consecința menținerii integrale a hotărârii instanței de apel. În susținerea motivelor arătate în întâmpinare, arată că potrivit dispozițiilor art. 302 ind. 1 alin. 1.pr.civ, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar, conform art. 306 alin. 1.pr.civ, recursul trebuie încadrat într-unul din motivele expres și limitativ prev.de art. 304 pct. 6-9, cerință neîndeplinită în cauză.
Recurentul, prin înscrisul cu nr. 86060/481/16.11.2007, a recunoscut că a intervenit prescripția în ceea ce privește dreptul său de constatare a contravenției în situația construcției reprezentată de garaj și, implicit, cel de aplicare a sancțiunii contravenționale. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 2614 din 25.02.2009 Judecătoriei Cluj -, a fost respinsă ca neîntemeiata acțiunea civila exercitată de reclamantul Municipiul C-N, în contradictoriu cu pârâta pentru demolarea unei construcții.
Pentru pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, prin procesul verbal de constatare nr. 191/21.11.2007 întocmit de reclamant, s-a stabilit că pârâta deține o construcție metalică în sistem demontabil și provizoriu tip garaj, amplasată pe- în anul 1997, fără a deține autorizație de construire, conform cu declarația pe proprie răspundere a proprietarei. Având în vedere că au trecut mai mult de doi ani de la construirea garajului, pedeapsa contravențională este prescrisă, în conformitate cu prevederile legale.
Prin același proces-verbal de constatare, s-a dispus intrarea în legalitate în conformitate cu prevederile legale (obținerea autorizației de construire sau desființarea, în termen de 120 de zile de la comunicare.
Procesul-verbal de constatare a fost comunicat pârâtei sub luare de semnătură.
Ulterior, la data de 08.04.2008, prin procesul-verbal de constatare nr. 53, s-a constatat că pârâta nu s-a conformat celor dispuse prin procesul verbal de constatare anterior menționat, respectiv nu a obținut autorizația de construire și nici nu a desființat construcția ilegală a garajului deținut la adresa menționată, propunându-se începerea demersurilor în vederea sesizării instanțelor judecătorești, pentru a dispune desființarea garajului realizat nelegal și nelegalizat în termenul acordat.
Conform susținerilor pârâtei, necontestate de reclamant și atestate de conținutul procesului-verbal de constatare nr. 191/21.11.2007, pârâta nu a fost sancționată contravențional pentru edificarea fără autorizație de construire a garajului în cauză.
În drept, art. 32 din Legea nr. 50/2001 prevede posibilitatea de a se dispune desființarea construcțiilor executate nelegal de către instanța de judecată, în cazul în care cei sancționați contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de sancționare a contravenției.
Conform celor reținute de reprezentanții împuterniciți ai reclamantului, pârâta nu a fost sancționată contravențional, deoarece săvârșirea faptei a fost constatată după împlinirea termenului de prescripție.
Prin urmare, măsurile de desființare a lucrărilor executate au fost dispuse printr-un proces-verbal de constatare întocmit de reclamant, prin reprezentantul său, în afara prevederilor Legii nr. 50/1991, întrucât, conform disp. art. 28 alin. 1 din acest act normativ, luarea măsurilor de desființare a lucrărilor executate fără autorizație și stabilirea termenului în care contravenientul urmează a se conforma se va dispune o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b), prin procesul-verbal de constatare a contravenției.
De asemenea, conform art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se considera finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În aceasta situație, se aplica în continuare sancțiunile prevăzute de lege.
Prin urmare, susținerile pârâtei relative la finalizarea construcției în anul 1997, precum și la împlinirea termenului de prescripție pentru săvârșirea faptei de a construi fără a dobândi în prealabil autorizație de construire, reținută și de reclamant prin procesul verbal de constatare întocmit, nu poate fi reținută de instanță întrucât contravine prevederilor legale speciale si exprese sus amintite, justificate de consecințele grave care pot surveni în timp.
Este adevărat că poziția procesuală exprimată de reclamant la dezbaterea în fond a cauzei și concluziile scrise depuse la dosar a fost diferite de cele reținute prin procesul verbal de constatare nr. 191/21.11.2007, în sensul că termenul de prescripție a sancționării contravenționale a faptei săvârșită de pârâtă nu s-a împlinit, nu există nicio justificare pentru care reclamantul nu a procedat potrivit prevederilor legale aplicabile în cauză.
Cu toate acestea, sesizarea instanței pentru desființarea lucrărilor în discuție nu se poate circumscrie dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, câtă vreme nu a fost parcursă întreaga procedură privind constatarea contravenției, sancționarea ei și dispunerea masurilor complementare corespunzătoare, procesul verbal de constatare întocmit de reclamant reprezentând o procedură nerecunoscută acestuia de legea specială incidentă si care nu este opozabilă pârâtei.
Mai mult, reclamantul nu a făcut in nici un fel dovadă că lucrările executate de pârâta contravin planului urbanistic si desființarea lor reprezintă o necesitate pentru interesul public, al cărui reprezentant este, așa cum s-ar fi impus în cauză raportat la dispozițiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, pentru a susține cu dovezi măsura nelegal dispusă, dar solicitată instanței de judecată.
Prin decizia civilă nr. 644 din 25.11.2009 a Tribunalului Cluj, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat,acesta fiind obligat să-i plătească intimatei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că, atâta timp cât nu s-a parcurs întreaga procedură contravențională, în cauză nu se poate dispune desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație de construcție, ca măsură complementară a unei sancțiuni contravenționale.
Câtă vreme, prin procesul-verbal de constatare, s-a stabilit că pedeapsa contravențională este prescrisă, în conformitate cu prevederile legale, nu mai poate fi aplicată nici măsura complementară a desființării construcției.
Referitor la aspectul invocat în apel, cu privire la incidența art. 1075.civ. tribunalul a reținut că acesta nu este aplicabil în cauză, prin urmare, în mod corect prima instanță s-a raportat doar la prevederile Legii nr. 50/1991.
Neexistând o prevedere specială, respectiv cea instituită de prevederile Legii nr. 50/1991, invocarea dreptului comun este inadmisibilă.
Referitor la interpretarea restrictivă sau eronată a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 50/1991, tribunalul nu împărtășește punctul de vedere al reclamantului.
Instanța de fond s-a raportat la starea de fapt reținută prin procesul-verbal de constatare, pe care își întemeiază pretențiile reclamantul.
Din acest punct de vedere, prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Reclamantul încercat să aducă în discuție, atât la fond cât și în cererea de apel elemente noi, în plus față de cele menționate în procesul-verbal de constatare, referitoare la nefinalizarea lucrărilor și posibilitatea de aplicare în continuare a sancțiunilor, însă, cauza a fost soluționată legal, având în vedere strict starea de fapt.
Din acest punct de vedere, tribunalul a considerat valabilă interpretarea primei instanțe cu privire la imposibilitatea desființării lucrărilor în lipsa urmării procedurii contravenționale.
Tribunalul a apreciat că reclamantul tinde, de fapt, să dovedească că, neîntocmindu-se actele necesare la finalizarea lucrării, construcția în litigiu nu poate fi considerată finalizată, astfel încât sancțiunile pot fi aplicate în continuare, însă, dacă, prin procesul-verbal de constatare, nu s-a aplicat o sancțiune contravențională principală, nu se poate aplica nici măsura complementară.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, în ceea ce privește aplicarea disp. Legii nr. 50/1991, art. 31 se referă doar la prescripția dreptului de a aplica o amendă contravențională, dar nu și la prescripția dreptului de a aplica un avertisment oral, avertismentul constituind o sancțiune contravențională principală, potrivit prevederilor OG nr. 2/2001, alături de care se poate aplica sancțiunea complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație. Avertismentul a fost aplicat pârâtei cu respectarea condițiilor prev. de art. 38 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ea fiind prezentă la constatarea contravenției, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 191/21.11.2007.
Instanțele de fond au interpretat eronat și restrictiv disp. art. 32 și 37 din Legea nr. 50/1991, construcțiile executate fără autorizație nefiind considerate finalizate și sancțiunile prevăzute de lege urmând să fie aplicate în continuare, acestea incluzând inclusiv amenda contravențională și înlăturând aplicarea disp. art. 31 din lege referitoare la prescripția extinctivă.
Pârâta este doar coproprietara terenului de pe-.
Oricum, reclamantul a invocat și prevederile dreptului comun, respectiv art. 1075 și urm. civil, asupra cărora instanțele de fond au omis să se pronunțe.
Cheltuielile de judecată stabilite în sarcina reclamantei sunt exagerate raportat la gradul de dificultate al cauzei, instanțele având obligația să acorde eficiență disp. art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. ce le permit reducerea cuantumului acestora.
Pârâta intimată, prin întâmpinare, a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, întrucât nu au fost indicate motivele expres și limitativ prev. de art. 304 pct. 6-9 Cod proc.civ. iar, în subsidiar ca nefondat.
Reclamantul a încheiat două procese verbale de constatare și nu de constatare a contravenției, având nr. 191/21.11.2007 și nr. 53/8.04.2008, iar, prin incidența prescripției, fapta nu se găsește în sfera ilicitului.
Conform art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, constituie contravenție executarea fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, iar, conform art. 31 din lege, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, recurentul însuși recunoscând că a intervenit prescripția în ceea ce privește dreptul de constatare a contravenției, nemaiputând fi aplicată, astfel, nici sancțiunea avertismentului oral, care este o sancțiune contravențională principală.
Art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 vorbește de desființarea construcțiilor realizate nelegal de către persoanele sancționate contravențional care nu s-au conformat celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției.
Recurentul susține că, în realitate, construcția nu poate fi considerată terminată, conform prev. art. 37 alin. 5 din lege, astfel că avem de a face cu o contravenție continuă, susținere contrazisă de chiar poziția sa din fața primei instanțe, exprimată în procesul verbal de constatare, în care vorbește despre prescripția dreptului de a aplica sancțiunea.
Fapta nu este o contravenție în curs de executare, deoarece nu s-a semnat procesul verbal de recepție, întrucât, în mod corect, instanțele de fond s-au raportat strict la starea de fapt reținută în procesul-verbal, neluând în considerare elementele noi invocate în fața primei instanțe și în cererea de apel referitoare la nefinalizarea lucrărilor și posibilitatea aplicării în continuare a sancțiunilor, acestea nemaiputând fi repuse în discuție în recurs.
Chiar dacă s-ar admite o astfel de posibilitate, argumentul este lipsit de acuratețe juridică, întrucât reperul care marchează terminarea lucrării este momentul încheierii acestora, așa cum rezultă din disp. art. 1 și 3 din HG nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, garajul fiind edificat în anul 1997, deci în urmă cu 12 ani.
Prin urmare, aceste prevederi contrazic susținerile reclamantului în sensul că o construcție nu se consideră terminată până la efectuarea recepției, conform acestor dispoziții, terminarea lucrării survine anterior recepției, aceasta din urmă constituind doar o componentă a sistemului calității, care survine ulterior.
Contravenția s-a epuizat odată cu terminarea procesului de edificare a construcției, de la această dată curgând termenul de prescripție pentru constatarea contravenției, așa cum rezultă din decizia nr. 2673/19.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la interpretarea art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, conform căreia termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea în cazul contravențiilor continue curge de la data constatării faptei numai în situația în care aceasta nu fusese epuizată. A da o altă interpretare acestui text, ar presupune acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue, ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite contravenții perpetue și vinovății eterne.
Referitor la aplicarea disp. art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. recurentul nu a adus nici un argument, neexistând o grilă de limitare a onorariului avocațial.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acestea se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. referitoare la aplicarea greșită a legii și este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, recursul vizează, în principal, două probleme de drept, respectiv:
- dacă poate fi desființată o construcție ridicată fără autorizație, ca sancțiune complementară, în absența unei sancțiuni contravenționale principale;
- în situația unui răspuns negativ la prima întrebare, dacă poate fi desființată construcția ridicată fără autorizație, nu cu titlu de sancțiune contravențională, ci în baza dreptului comun.
Referitor la prima problemă, starea de fapt necontestată (care, oricum, nu poate fi reevaluată în recurs în condițiile abrogării pct. 11 al art. 304. pr. civ. neinvocându-se nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii instanței de apel, în sensul art. 304 pct. 7. pr. civ.) este că au fost întocmite două procese verbale intitulate "de constatare", de către Direcția Poliția Comunitară, Serviciul Control Urbanism și Disciplină în Construcții. În procesul verbal nr. 191/21.11.2007, se reține că pârâta a ridicat în anul 1997 un garaj fără autorizație, că este prescrisă "pedeapsa contravențională", însă, în vederea intrării în legalitate, în termen de 120 de zile de la comunicare, pârâta va obține autorizație de construire sau desființare. Întrucât pârâta nu s-a conformat acestei obligații, prin procesul verbal nr. 53/8.04.2008, s-a dispus începerea demersurilor în vederea sesizării instanțelor judecătorești pentru "desființarea garajului realizat nelegal și nelegalizat în termenul acordat". Nici unul dintre aceste procese verbale nu a fost contestat în instanță, fie pe calea plângerii contravenționale, fie printr-o acțiune în contencios, în funcție de calificarea dată acestora, conform cuprinsului lor.
legale incidente:
Dispoziții din legea generală - OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
Conform art. 5 alin. 3 lit. g, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în situația inițială constituie sancțiune complementară, în timp ce, potrivit alin. 2 al aceluiași articol amenda și avertismentul sunt sancțiuni principale.
Din textul alin. 7, rezultă că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica o singură sancțiune principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Potrivit art. 7, avertismentul constă într-o atenționare scrisă sau verbală, iar acesta poate fi aplicat chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Din art. 13 alin. 1, rezultă termenul general de prescripție al aplicării sancțiunii amenzii contravenționale (de 6 aluni), textul nevorbind de răspundere contravențională în general, nefăcând referire la aplicarea avertismentului, care este și el sancțiune principală. În cazul contravențiilor continue, conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul de prescripție prevăzut de art. 1 curge de la data constatării faptei, contravenție continuă existând în situația în care încălcarea obligației durează în timp.
Dispoziții din Legea specială nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Art. 26
"(1) Constituie contravenții următoarele fapte, daca nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a)executareasau desființarea,totalăori parțială,fără autorizațiea lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor si executant".
Art. 28
"(1)O dată cu aplicarea amenziipentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b)se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora in prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenției. []
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplica si in situația in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesara."
Art. 31
"Dreptul de a constata contravențiileșide a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei."
Art. 32
"(1) În cazul in care persoanele sancționate contravenționalau oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor in prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
(2) In cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limita de executare a masurilor prevăzute la alin. (1)."
Art. 37
"(1) Persoanele fizice si juridice care realizează lucrări de construcții in condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut in autorizație.
(2) Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute in autorizație si dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. []
(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situație se aplica in continuare sancțiunile prevăzute de lege."
Dezlegarea în drept
O primă problemă de drept este aceea dacăridicarea fără autorizație a unei construcții este sau nu o contravenție continuă, întrucât, în această situație, prescripția răspunderii contravenționale curge de la data constatării săvârșirii faptei.
În opinia noastră, este vorba de o contravenție continuă, conform voinței legiuitorului, rezultând din dispozițiile Legii nr. 50/1991, la care face referire reclamantul în motivele de recurs, respectiv art. 37 alin. 2 și 5, ce consideră nefinalizate construcțiile ridicate fără autorizație. Așadar, nu subzistă argumentele pârâtei invocate în întâmpinare referitoare la data recepționării lucrărilor, întrucât,printr-o ficțiune, adevărat, legiuitorul stabilește că data la care o construcție este terminată nu este cea când faptic dobândește utilitatea pentru care a fost edificată, ci doar atunci când a fost ridicată cu respectarea condițiilor de legalitate, constatate prin recepția finală.
Această intenție rezultă și din alte texte invocate, respectiv art. 28 și 32, care vorbesc de "oprirea lucrărilor", cu alte cuvinte se apreciază că lucrările sunt în curs până la obținerea autorizației de construire, iar data constatării este, de fapt, cea a "săvârșirii faptei" în sensul art. 31, ce reglementează prescripția răspunderii contravenționale. S-ar putea replica, interpretând literal textul art. 31, că data constatării contravenției și data săvârșirii faptei sunt diferite, însă, în realitate, din coroborarea textelor amintite, rezultă că intenția legiuitorului a fost de a reglementa o contravenție continuă, data constatării marcând începutul termenului de prescripție a răspunderii contravenționale. Nu sunt fondate apărările pârâtei referitoare la epuizarea faptei continue și curgerea termenului de prescripție de la data epuizării, aceasta fiind, în opinia sa, data terminării construcției, datorită împrejurării că legiuitorul însuși a stabilit că lucrările nu pot fi considerate finalizate până când nu se obține autorizația.
De fapt, din considerentele sentinței judecătoriei, rezultă că judecătorul primei instanțe a dat aceeași interpretare momentului la care începe să curgă termenul de prescripție, reproșând organului constatator împrejurarea că nu a aplicat sancțiunea principală prevăzută de lege.
Așadar, referitor la termenul de prescripție a răspunderii contravenționale, organul constatator a stabilit în termen obligațiile a căror nerespectare atrage sancțiunea complementară.
O a doua problemă este aceea dacă a fost aplicată sau nu sancțiunea principală a avertismentului, ambele părți fiind de acord cu împrejurarea că sancțiunea amenzii nu a fost aplicată. Din cuprinsul procesului verbal de constatare, nu rezultă aplicarea vreunui avertisment, or acesta trebuia aplicat în scris, raportat la dispozițiile art. 7 din OG nr. 2/2001, câtă vreme s-a dispus și aplicarea unei măsuri ce atrage o sancțiune complementară.
Cu toate acestea, în condițiile în care pârâta nu a contestat în instanță procesul verbal de stabilire a sancțiunii complementare, acesta își produce efectele.
S-ar putea pune problema dacă pârâta ar putea pe cale de excepție să invoce nulitatea acestuia în procesul de față, cum, de altfel, a făcut-o în fapt, prin apărările formulate în întâmpinare. Indiferent de răspunsul la această întrebare, este incontestabil că pârâta a săvârșit contravenția, nici măcar ea necontestând acest lucru, iar contravenția, așa cum rezultă din argumentele precedente, a fost constatată și aplicarea sancțiunii complementare s-a solicitat în termenul prevăzut de lege, de 2 ani de la data constatării faptei continue. Instanța este chemată, așadar, să constate doar legalitatea cererii de desființare a construcției.
Câtă vreme pârâta nu s-a conformat celor dispuse în primul proces verbal, neobținând autorizația de construire în termenul de 120 de zile prevăzut în cuprinsul acestuia, sunt întrunite condițiile prev. de art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 pentru ca, în temeiul alin. 2 al aceluiași articol, instanța să admită cererea de desființare a construcției.
Întrucât instanțele de fond au aplicat greșit legea, fiind întrunite condițiile prev. de art. 304 pct. 9. pr. civ. curtea va admite recursul reclamantului, iar, în temeiul art. 312 alin. 1-3. pr. civ. va modifica decizia obiect al recursului, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării sentinței apelate, în temeiul art. 296. pr.civ. și admiterii acțiunii, cu consecința desființării construcției ridicată fără autorizație.
În ceea ce privește termenul prev. de art. 32 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, curtea apreciază că un termen de 3 luni (calculat potrivit disp. art. 101 alin. 3. pr.civ.) este suficient pentru ca pârâta să poată duce la îndeplinire această obligație.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1. pr. civ. pârâta intimată va fi obligată să-i plătească reclamantului suma de 36,05 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL C-N prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 644/A din 25.11.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică și rejudecând, admite apelul declarat de reclamantul MUNICIPIUL C-N prin PRIMAR în contra sentinței civile nr. 2614/25.02.2009 a judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă, astfel:
Admite cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL C-N în contradictoriu cu pârâta.
Dispune obligarea pârâtei la demolarea garajului construit pe terenul situat în C-N,- (nr. vechi 24) și la readucerea terenului la starea inițială, în termen de 3 (trei) luni de la pronunțarea prezentei decizii.
Obligă pe intimata să plătească recurentului suma de 36,05 lei cheltuieli de judecată în recurs, apel și fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - A
prin transfer,
Semnează grefier șef secție,
Red. dact. GC
5 ex/7.04.2010
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș Carmen Maria
