Obligație de a face. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 453

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena

JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu

Grefier:

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul Consiliul Local al Comunei și pe intimații, -, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, având ca obiect obligație de a face împotriva deciziei civile numărul 396 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. pentru recurentul Consiliul Local al Comunei și intimatul asistat de av. ce răspunde și pentru intimata -. intimații și reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că:

- dosarul este la al treilea termen de judecată;

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părților.

Cons. jr. pentru recurentul Consiliul Local al Comunei, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat arătând că în această cauză recurentul nu are calitate procesuală pasivă.

Interpelată fiind cu privire la cheltuielile de judecată cons. jr. solicită exonerarea recurentului de la plata cheltuielilor avansate expertului precum și de la plata cheltuielilor de judecată.

Av. pentru intimații și - solicită respingerea recursului întrucât hotărârea atacată este temeinică și legală. În mod corect au reținut atât instanța de fond cât și cea de apel culpa procesuală a recurentului. Solicită cheltuieli de judecată.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 14603/3.12.2008, Judecătoria Iașia admis acțiunea reclamanților și - în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local al Comunei reprezentat prin Primar, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, obligat pârâtul Consiliul Local al Comunei să transmită planul parcelar pentru sectorul cadastral 57 către I, obligat Oficiul de Cadastru să rectifice înregistrarea cadastrală efectuată în favoarea proprietății prin încheierea nr. 17960/2004, 27 localității și să recepționeze documentația tehnică de dezmembrare proprietății reclamanților și i- obligat pe pârâți la plata sumei de 1859 lei cheltuieli de judecată.

Pentru se pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:

Reclamanții au dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1103/2001 proprietatea asupra terenului în suprafață de 2500 mp pe teritoriul administrativ al comunei Rediu, în extravilan, număr cadastral provizoriu 421/5 cvartal 57 parcela 1/1/3 (2068/7/1/3) categorie de folosință arabil, înscris în cartea funciară nr. 1206 localității Rediu prin încheierea nr. 15168/7.10.2003 a Judecătoriei Iași.

Pârâtul a dobândit titlul de proprietate asupra imobilului proprietatea sa prin TP -/2004, înscris în cartea funciară nr. 27 localității conform încheierii nr. 17960/31.08.2004 a Judecătoriei Iași.

Așa cum rezultă din adresele emise de OCPI I și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, înscrierea dreptului de proprietatea a pârâtului s-a făcut cu neobservarea înscrierii anterioare a dreptului reclamantului.

Astfel rezultă din referatul depus la fila 33 dosar că s-a constatat o suprapunere cu ocazia verificării înscrierilor în cartea funciară a dreptului de proprietate.

Adresa 1815/29.11.2006 a OCPI fila 34 dosar confirmă faptul că la momentul întocmirii și a avizării documentației cadastrale în vederea înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului nu s-a observat suprapunerea cu terenul proprietatea reclamanților.

Ca urmare a existenței acestor neconcordanțe la avizarea documentației tehnice ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului, reclamantului i se refuză recepționarea documentației cadastrale în vederea dezmembrării proprietății sale.

Apreciază instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți la a obține modificarea înscrierii efectuate în favoarea pârâtului, deoarece au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la teren, dreptul lor fiind înscris anterior celui al pârâtului.

Eroarea ce s-a produs la data întocmirii documentației cadastrale pentru înscrierea proprietății pârâtului nu le este imputabilă reclamanților și nu poate justifica refuzul avizării documentației de dezmembrare a proprietății reclamanților, acestora fiindu-le îngrădit dreptul la proprietate, neputând dispune în mod liber de proprietatea lor.

Conform art. 33 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.

Conform adresei 21183/22.10.2007 a OCPI rezultă că nu s-a transmis planul parcelar al localității, deși conform 11 alin. 5 din legea 7/1996 îi revine această obligație.

A admis instanța cererea reclamanților și va obliga Consiliul Local la înaintarea planului parcelar pentru sectorul cadastral 57 către OCPI

A obligat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I să rectifice înregistrarea cadastrală efectuată în favoarea proprietății prin încheierea nr. 17960 /2004 în cartea funciară nr. 27 localității cu nr. cadastral 1923 - 1930 precum și la recepționarea documentației tehnice de dezmembrare a proprietății reclamanților și avizarea dezmembrării imobilului identificat cadastral cu nr. 421/5 și intabulat în CF 1250 localității.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul .

Prin decizia civilă nr. 396 din 27 aprilie 2009 a Tribunalului Iași s-a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 14603/3.12.2008 Judecătoriei Iași, sentință pe care a schimbat- în parte în sensul următor:

A obligat pârâții Consiliul Local al Comunei reprezentat prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară să le plătească reclamanților și cheltuielile de judecată avansate la fond în sumă totală de 1859 lei reprezentând 24 lei taxa de timbru și 1835 lei onorariu expert.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei.

Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:

Prin cererea inițial formulată, reclamanții și - au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I și obligarea Consiliului Local al Comunei să transmită planul parcelar pentru sectorul cadastral 57 către I, Oficiul de Cadastru să rectifice înregistrarea cadastrală efectuată în favoarea proprietății prin încheierea nr. 17960/2004, 27 localității și să recepționeze documentația tehnică de dezmembrare proprietății reclamanților. Instanța de fond a admis cererea reclamanților, reținând că la momentul întocmirii și a avizării documentației cadastrale în vederea înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului nu s-a observat suprapunerea cu terenul proprietatea reclamanților.

A fost admisă acțiunea reclamanților în totalitate, fiind obligați toți pârâții la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți însă culpa în ceea ce privește punerea în posesie apelantului-pârât pe o suprafață de teren fără respectarea exactă coordonatelor (ceea ce a avut ca efect stabilirea unui amplasament eronat) îi revine în exclusivitate Consiliului Local al Comunei care nici nu a trimis planurile parcelare către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Instanța de fond dispus doar obligarea pârâților Consiliului Local al Comunei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I să-și îndeplinească obligațiile legale care le revin, apelantul-pârât fiind chemat în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii.

Astfel, nefiind în culpă procesuală, acest pârât nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 296 raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de pârâtul și a schimbat în parte sentința apelată sub aspectul modalității de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul Local al comunei pentru următoarele motive:

- ambele hotărâri atât a instanței de fond, cât și a instanței de apel sunt nelegale întrucât în calitate procesuală pasivă Consiliul local nu este reprezentat prin primar fiind două instituții distincte, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 286/6 iulie 2006

Planul parcelar pe comună a fost înaintat la OCPI - încă de la instanța de fond.

În ceea ce privește rectificarea înregistrării cadastrale efectuate în favoarea proprietății singura în măsură să o facă este OCPI, dar în baza unei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate, precum și onorariul de expert, în mod nelegal Tribunalul Iași le- pus în sarcina recurentei, exonerându-l de plată pe, care beneficiat de teren și a solicitat acel amplasament ca vechi amplasament ce aparține autoarei sale, mama acestuia, -.

În concluzie solicită exonerarea Consiliului Local de plata cheltuielilor de judecată neavând culpă procesuală.

Recursul este nefondat.

Recurentul avut calitatea de pârât la fond iar prin sentința civilă nr. 14603 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Iași, toți pârâții, inclusiv recurenta, au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată, în ceea ce privește pe recurentă fiind aplicabile dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, recurenta nu a formulat apel, astfel că, criticile privind lipsa calității procesuale pasive și a lipsei culpei procesuale nu pot fi primite direct în recurs, deoarece acesta a avut posibilitatea legală de ataca hotărârea prin exercitarea căii de atac a apelului, pe care însă nu a exercitat-

Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel numai pârâtul, care în mod legal a fost exonerat de la plata cheltuielilor de judecată față de care instanța nu a stabilit nici o obligație, ca efect al admiterii acțiunii formulate de reclamanți, el fiind terț față de raportul juridic supus analizei judecătorești.

Prin admiterea acțiunii, recurenta a fost obligată să trimită planul zonelor pentru sectorul 57 către OCPI I, fiind astfel în culpă procesuală astfel că nu sunt fondate criticile privind greșita obligare a acestei la plata cheltuielilor de judecată ea fiind în culpă procesuală raportat la art. 274 procedură civilă.

Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâtul nu are culpă procesuală și l-a exonerat de plata cheltuielilor de judecată păstrând restul soluției primei instanțe.

Cum prin decizia recurată soluția primei instanțe nu a fost modificată, raportat la recurentă, iar aceasta nu a formulat apel prin care să invoce lipsa culpei procesuale în stabilirea cheltuielilor de judecată și lipsa calității procesuale pasive, criticile formulate nu pot fi primite, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere că intimații și - nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate în recurs, cererea acestora de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de Consiliul Local al Comunei, jud. I împotriva deciziei civile 396 din 27.04.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de și -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

26.11.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Președinte:Andronic Adriana Elena
Judecători:Andronic Adriana Elena, Buliga Georgeta, Gheorghiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Iasi