Obligație de a face. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 466/
Ședința publică din 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul G în contradictoriu cu intimata reclamantă și de intimatul pârât, având ca obiect: "obligație de a face", împotriva deciziei numărul 333/Ap din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 14 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte componentă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 21.04.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 2130/29.02.2008 Judecătoria Brașova admis cțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții G și și în consecință: a obligat pârâții să își dea acordul în formă autentică pentru efectuarea de către reclamantă la imobilul din B,- a următoarelor lucrări ( necesare pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 7979/2003 a Judecătoriei Brașov ): desființare zid despărțitor dintre bucătăria apartamentului 2 și holul apartamentului 2, ridicare zid despărțitor în bucătăria apartamentului 2, deschidere fereastră în bucătăria apartamentului 2, toate lucrările conform expertizei tehnice întocmite de expert ing., parte integrantă din sentința civilă nr. 7979/2003 a Judecătoriei Brașov, în caz de refuz al pârâților de a-și exprima acordul în formă autentică, prezenta hotărâre judecătorească ținând loc de acord al acestora pentru realizarea lucrărilor menționate. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 16,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 333/20.11.2008 Tribunalul Brașova respins apelul declarat de pârâtul G împotriva sentinței sus-menționate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul pârât, întemeindu-se pe dispozițiile art. 312 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă și solicitând casarea cu trimitere sau cu reținere și rejudecarea fondului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, că:
Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești având în vedere că printr-un proces anterior s-a dispus, pe baza unei expertize tehnice false, ieșirea din indiviziune asupra prezentului imobil, iar modificările constructive solicitate prin prezenta acțiune se lovesc de autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, dar exced și competenței instanțelor de judecată, modificările fiind în sarcina exclusivă a puterii administrative. Se consideră că instanța după ce a statuat cu privire la ieșirea din indiviziune nu mai poate schimba sau modifica o astfel de hotărâre. Nici una dintre instanțele anterioare nu s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, ridicată de recurent prin întâmpinare. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității și a excepției nulității hotărârii care a consfințit ieșirea din indiviziune.Se consideră că hotărârea prin care s-a consfințit ieșirea din indiviziune este nulă, fiind dată cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești. Hotărârea prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, prevăzând obligativitatea executării unor lucrări de construcție a depășit cadrul legal al puterii judecătorești intrând în sfera puterii administrative, singura în măsură să aprobe astfel de construcții și numai cu consimțământul tuturor proprietarilor.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii având în vedere că ignoră hotărârea prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, adaugă la această hotărâre și reproșează recurentului a comis un abuz de drept. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia prin faptul că nu a luat în considerare expertiza ce face parte integrantă din hotărârea de ieșire din indiviziune, care nu permitea instanței admiterea unei astfel de acțiuni, teoria abuzului de drept și teoria coproprietății susținute de instanță neputând fi reținută. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și 1077 Cod civil, iar din hotărârea de ieșire din indiviziune nu reiese că recurentului îi incumbă obligația de a-și da consimțământul la efectuarea vreunor modificări constructive.Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.
1. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat trebuie arătat că aceasta este cuprinsă, din punct de vedere al condițiilor de fond, în dispozițiile art. 1201 Cod civil, care dispune că pentru a putea fi admisă această excepție este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză. Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar din examinarea celor două acțiuni reiese că din punct de vedere al obiectului și al cauzei juridice condițiile nu sunt îndeplinite, prima hotărâre invocată fiind pronunțată într-o acțiune clasică de ieșire din indiviziune, iar această acțiune fiind una în obligația de a face.
De asemenea nu poate fi reținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât reclamanta a solicitat organului administrativ autorizația necesară pentru modificările constructive, însă a fost nevoită să apeleze la instanță pentru a obține sau suplini consimțământul pârâtului, care se opune la efectuarea lucrărilor necesare pentru exploatarea corectă a apartamentului, lucrări care reies chiar din raportul de expertiză în baza căruia s-a făcut ieșirea din indiviziune.
Existența unei hotărâri de ieșire din indiviziune nu constituie o legală în promovarea prezentei acțiuni pentru că prin această acțiune nu se tinde la o nouă ieșire din indiviziune, deci nu se schimbă hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, ci se doresc modificări constructive în interiorul proprietății reclamantei.
2. Ambele instanțe anterioare au analizat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către recurent, considerentele primei instanțe cu privire la temeinicia și legalitatea acțiunii fiind cele care au răspuns acestei apărări a pârâtului, pentru că, așa cum s-a arătat și în etapele procesuale anterioare excepția inadmisibilității nu este o excepție propriu-zisă, de sine stătătoare, ci reprezintă un efect al unei alte încălcări a normelor de fond sau de formă.
3. Așa cum am arătat mai sus, instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii. În ceea ce privește excepția nulității hotărârii judecătorești, reiterăm faptul că o hotărâre judecătorească se bucură de prezumția puterii lucrului judecat, prezumție legală, absolută și irefragabilă, așa cum dispune art. 1200 pct. 4 Cod civil. Nu se poate susține că s-a depășit sfera atribuțiilor puterii judecătorești prin expertiza întocmită în cauză, pentru că este posibilă o ieșire din indiviziune, chiar cu executarea unor mici lucrări de modificare a imobilului, ceea ce s-a și evidențiat în expertiza incriminată de recurent, iar pentru efectuarea acestor lucrări, reclamanta s-a adresat organului administrativ abilitat de lege și nu le-a efectuat în baza hotărârii anterioare.
4. Hotărârea criticată este motivată atât în fapt cât și în drept, în mod amplu și nu adaugă la hotărârea anterioară de ieșire din indiviziune, ci se bazează pe aceasta, fiind o consecință firească a chiar raportului de expertiză efectuat în cauza anterioară. Abuzul de drept, reținut în motivările anterioare este temeiul juridic în baza căruia o instanță judecătorească poate suplini consimțământul pe care persoana chemată în judecată refuză să îl dea, atâta timp cât constată că acest refuz depășește limitele legale de exercitare a dreptului. De altfel, chiar Constituția României prevede că drepturile recunoscute de lege trebuie exercitate cu bun-credință, or tocmai buna-credință a făcut obiectul de analiză în această cauză.
5. Pentru a ne afla în fața acestui motiv de recurs trebuie ca în cauza dedusă judecății se fie vorba de un act juridic intervenit între părți, cum ar fi un contract de schimb pe care instanța să-l interpreteze ca fiind un contract de vânzare-cumpărare, sau invers, or, în cauza de față este vorba de o obligație de a face. Teoria coproprietății și a abuzului de drept a fost deci corect reținută de instanțe ca fiind aplicabilă în speță, tocmai expertiza efectuată în cauza anterioară fiind cea avută în vedere pentru admiterea acțiunii.
6. În ceea ce privește aplicarea sau interpretarea greșită a legii, din formularea petitelor acțiunii introductive și motivarea ei în drept reiese cu prisosință că aplicabile în cauză sunt dispozițiile generale cuprinse în art. 1073 și 1077 Cod civil, instanța făcând, așa cum am arătat mai sus și aplicarea teoriei abuzului de drept. Suplinirea consimțământului recurentului nu este o consecință a hotărârii de ieșire din indiviziune, decât poate în mod indirect, prin faptul că părțile au rămas coproprietare asupra imobilului, ci este o consecință a refuzului de a-și da acordul la modificările constructive necesare, acord solicitat după ce reclamanta s-a adresat organului administrativ competent să-i verifice și aprobe aceste modificări.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât recurentul a căzut în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, cheltuieli constând în onorariu de avocat, conform facturii fiscale de la fila 18 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 333/20.11.2008 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 595 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.04.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/14.05.2009
Dact. /18.11.2009
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
