Obligație de a face. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2742/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 468
Ședința publică de la 10 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta - împotriva deciziei civile nr. 1568 din 6.11.2008 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și AL
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuenta personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 55712 emise de Baroul București - Cabinet Individual și consilier juridic, pentru intimatul Municipiul B prin Primarul General, lipsind intimatul AL
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea de către revizuentă, prin serviciul registratură, la data de 09.09.2009, a unui set de înscrisuri, respectiv actele pe care își întemeiază prezenta cerere de revizuire.
La solicitarea instanței, reprezentantul Municipiului B arată că i-a fost comunicat setul de înscrisuri depus la dosar de către revizuentă și că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de acestea.
Curtea solicită reprezentantului revizuentei să precizeze cum se raportează prezenta cerere de revizuire la dispozițiile art. 324 al.1 pct. 4 Cod de procedură civilă.
Cu privire la dispoziția instanței din încheierea precedentă, privitoare la dovedirea momentului la care revizuenta a luat cunoștință de înscrisul considerat nou, la solicitarea instanței, reprezentantul revizuentei arată că a aflat despre existența înscrisurilor pe care își întemeiază cererea de revizuire la data de 11.11.2008, din conținutul adresei nr. 1444, ce emană de la Primăria Municipiului B și pe care această instituție o depusese în cadrul altor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, acestea având ca obiect litigii asemănătoare privind același imobil.
La solicitarea instanței de a preciza cum se raportează la dispozițiile art. 324 al.1 pct. 4 Cod de procedură civilă, care reglementează termenul de introducere a revizuirii, reprezentantul revizuentei arată că a formulat cererea de revizuire în cadrul termenul de 30 de zile prevăzut de acest articol.
Curtea acordă cuvântul părților prezente pe aspectul admisibilității cererii de revizuire, respectiv dacă înscrisul considerat "nou" îndeplinește condițiile reglementate de dispozițiile art. 322 pct.5 Cod de procedură civilă.
Reprezentantul revizuentei arată că înscrisul considerat "nou" îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 pct.5 Cod de procedură civilă, respectiv acesta provine la una din părțile adverse - Primăria Municipiului B, neputând însă afirma că această instituție l-a reținut cu rea credință; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Municipiului B apreciază că înscrisul considerat "nou" nu întrunește condițiile de a avea o forță probantă, determinantă prin el însuși și de a nu fi putut depus din motive independente de voința părții, aspect față de care consideră ca fiind inadmisibilă prezenta cerere de revizuire.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B prin Primarul General și Al, solicitând obligarea acestora să încheie contract de vânzare - cumpărare pentru apartamentul nr. 43 din - 55, situat în B, str. - Al. nr. 2, sector 3.
Prin sentința civilă nr. 1938 din 26 februarie 2008, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea formulată de reclamanta și a obligat pârâții să încheie cu reclamanta, la cerere, contract de vânzare - cumpărare pentru imobilul în litigiu situat în B,-, - 55,. 3,. 43, sector 3, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin contractul de închiriere nr. 489 din 08 iulie 1999 Al, în calitate de titular al dreptului de administrare privind fondul de locuințe proprietate de stat, a închiriat reclamantei apartamentul nr. 43 al blocului V 55 situat în B,-,. 3,. 3, sector 3.
Potrivit relațiilor comunicate de către Direcția Investiții din cadrul Primăriei Municipiului B, blocul V 55 fost finanțat din fonduri de stat și recepționat la terminarea lucrărilor în anul 1993.
Având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 în sensul că întreprinderile pentru vânzarea locuințelor și oficiilor specializate pot vinde locuințele construite din fondurile statului, iar conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 aceste locuințe pot fi cumpărate de titularii contractului de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și având și relațiile menționate, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită să cumpere apartamentul în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 07 mai 2008 declarat apel Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă la data de 17 mai 2008.
Prin decizia civilă nr. 864 din 24 iunie 2008, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelul formulat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, așa cum a constatat și instanța de fond, construcția a fost finalizată în anul 1993, din fondul statului, la această dată Legea nr. 114/1996 nefiind în vigoare, cadrul legal fiind reprezentat de nr.HG 391/1993 și Legea nr. 85/1992.
Noțiunea de locuință socială este reglementată pentru prima dată de HG nr. 391/1993 și ulterior prin Legea nr. 114/1996.
Din analiza dispozițiilor legale care au reglementat în timp categoria locuințelor sociale, rezultă că acestea au o destinație și un regim juridic aparte, constituind o excepție care necesită o consacrare expresă, tocmai în considerarea statutului său special.
Pe cale de consecință, indiferent care lege o considerăm aplicabilă pentru stabilirea statutului apartamentului în litigiu: cea în vigoare la data construirii blocului sau cea în vigoare la data perfectării contractului de închiriere, ambele reglementări prevăd că regimul juridic al locuinței să fie consacrat expres; astfel spus, în absența unei astfel de consacrări oficiale printr-o hotărâre emisă de Consiliul General al Municipiului B nu se poate recunoaște unei locuințe statutul de locuință de serviciu.
Atât timp cât apartamentul în litigiu nu se poate încadra într-o categorie specială, înseamnă că regimul juridic de drept comun este dat de Legea nr. 85/1992.
Împotriva acestei decizii la data de 21 august 2008 declarat recurs Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 03 septembrie 2008.
Prin decizia civilă nr. 1568 din 06 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- (2097/2008), Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General; a modificat decizia recurată; a admis apelul; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În considerentele acestei decizii, instanța a arătat că, la momentul de referință (al finalizării execuției), regimul juridic al locuințelor cu pricina era cârmuit de Legea nr. 85/1992 și nr.HG 391/1993, modificată ulterior prin nr.OG19/1994, iar în conformitate cu prevederile art. 14, Anexa 1 din nr.HG391/1993, în virtutea competențelor stabilite prin Legea nr. 69/1991, privind administrația publică locală, autoritățile publice aveau posibilitatea să rețină un număr de locuințe dintre cele realizate, pentru satisfacerea unor probleme sociale deosebite.
În exercițiul acestei atribuțiuni legale, autoritatea publică în proprietatea căreia au și intrat locuințele în discuție (Primăria Municipiului B), a întocmit prin intermediul Direcției de Investiții - Serviciul Prognoză, pregătirea investițiilor, relații contractuale, lista locuințelor propuse a fi realizate cu titlu de locuințe sociale, care cuprinde și blocul V 55, amplasat în -.
Chiar dacă această inițiativă nu îmbracă forma unei decizii administrative emise de proprietarul blocului (art. 20 lit. g și art. 18 alin.1 din Legea nr. 69/1991), ea are semnificația unui atare act, de vreme ce emană de la autoritatea abilitată și exprimă neîndoielnic intenția atribuirii caracterului de locuință socială pentru apartamentele situate în imobilul respectiv.
Împotriva acestei decizii la data de 05 decembrie 2008 formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr- la data de 08 decembrie 2008.
În motivare, aceasta a arătat că, după pronunțarea soluției din recurs, a intrat în posesia copiei unui înscris aflat în posesia recurentului - pârât Municipiul B, respectiv procesul - verbal de recepție al blocului V 55 (în incinta căruia se află apartamentul pe care-l deține cu contract de închiriere), înscrisul original aflându-se în posesia pârâtului fără a fi prezentat până în prezent instanțelor de judecată.
Acest înscris "ascuns" de către pârâtă evocă faptul că blocul V 55 fost finalizat până la data de 30 august 1993, nicidecum în anul 1994 cum în mod "eronat" s-a consemnat în motivele de recurs invocate de pârâtul Municipiul B, fapt ce face ca regimul juridic al acestui imobil să nu mai poată fi reglementat de nr.HG 391/1993, acest act normativ intrând în vigoare la data de 24 august 1993, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 203 din 24 august 1993. nr.HG 391/1993 stabilește mijlocele și procedura de asigurare a resurselor financiare necesare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diverse stadii de execuție; or, atâta timp cât blocul menționat a fost recepționat la data de 31 august 1993, apare evident că această construcție nu a fost realizată cu fondurile create prin nr.HG 391/1993, act normativ intrat în vigoare cu o săptămână înaintea recepției blocului.
De asemenea, contrar celor susținute în motivele de recurs precum că încadrarea blocului în categoria "locuințelor sociale" s-a stabilit prin programul construcțiilor de locuințe pe anul 1994 aprobat de Primarul General al Municipiului B și Ministrul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului (astfel cum recurentul afirmă că se menționează în fictivul proces - verbal de predare al lucrărilor din anul 1994), din studiul respectivului proces - verbal se constată că niciun astfel de act normativ nu este menționat în cuprinsul respectivului proces - verbal de recepție, fapt ce face ca singurul document care ar putea încadra locuințele acestui imobil în categoria locuințelor protecție socială (nicidecum locuințe sociale, diferența fiind cea de la gen la specie, locuințele "sociale" fiind acele locuințe protecție socială cu privire la care legiuitorul a stabilit un regim juridic aparte) rămâne doar o "listă" a blocurilor propuse a se realiza ca locuințe "pentru protecția socială" întocmită de Serviciul prognoză, pregătirea investițiilor și relații contractuale, la data de 14 ianuarie 1993.
În cuprinsul acestei "liste" nu există nici urmă de vreo mențiune că aceasta ar reprezenta vreun program de construcție de locuințe pe anul 1994 aprobat de Primarul General al Municipiului B și Ministrul Lucrărilor Publice șI Amenajarea Teritoriului.
Mai mult, acest așa zis "act" nu prezintă nici măcar o aparență de legalitate. Este știut că în principiu actele emise de administrația publică "au fie un caracter normativ, fie acte administrative normative, care, în principiu produc toate categoriile de efecte juridice, ele fiind izvoare de drept pentru toate ramurile de drept, cu excepția dreptului penal, fie acte administrative individuale care dau în principiu naștere la raporturi de drept administrativ" ( - Tratat de Drept administrativ, vol. II, Editura, 2001, pag. 67/68). Momentul în care un act administrativ produce efecte juridice este cel al publicării actelor cu caracter normativ și al comunicării actelor cu caracter individual.
Semnificativ este și faptul că, în cazuri similare, pentru aceeași perioadă de timp, s-au emis hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului B prin care s-a aprobat scoaterea din lista blocurilor destinate vânzării a blocurilor solicitate de Consiliile Locale ale sectoarele în vederea aplicării prevederilor nr.OG 19/1994 ( nr. 42 din 11 iulie 1994 ori nr. 64 din 07 decembrie 1994).
Examinând motivele de revizuire, față de decizia atacată și probele administrate în cauză, Curtea constată următoarele:
de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativa stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atac de retractare, cum este și revizuirea, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, care nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate, astfel încât instanța nu mai controlează propria hotărâre care a fost atacată.
În cadrul revizuirii nu se mai pune deci problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, ci doar să verifice dacă motivele invocate se încadrează într-unul din cazurile expres si limitativ enunțate de lege, în speță cel prevăzut de art. 322 pct. 5.pr.civ, indicat implicit de către revizuentă prin faptul că s-a referit la depunerea unui înscris nou, dacă cererea este deci admisibilă, singura situație ce ar conduce la rejudecarea cauzei.
II. 1. Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 5.pr.civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima dintre acestea fiind aceea ca partea să se bazeze pe unînscris nouși care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De asemenea, înscrisul invocat trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, să nu fi fost produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și să fie determinant.
În cauză, procesul verbal de recepție preliminară a blocului V 55 situat în, încheiat la data de 30.08.1993 între antreprenorul general, 4 și beneficiarul de investiții, Imobiliara, nu a fost folosit în procesul finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 1568 din 6 noiembrie 2008 de către Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă în dosarul nr-, are forță probantă prin el însuși și exista la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
Înscrisul invocat nu îndeplinește însă condiția de a nu fi putut fi prezentat instanței pentru că a fost reținut de partea potrivnică. Nu interesează dacă reținerea înscrisului de către partea adversă a fost intenționată sau involuntară. Din interpretarea literală a art. 322 pct. 5 teza I și a art. 324 pct. 4.pr.civ. care se referă ladescoperireaînscrisului, mai rezultă că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului; în caz contrar, el ar fi putut uza de prevederile art. 172.pr.civ.
Or, în cauza de față, revizuenta avea cunoștință despre faptul recepționării blocului - - la terminarea lucrărilor, în anul 1993, din adresa nr. 85/30.01.2004 emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul Programare, Pregătire și Investiții, aflată la dosarul primei instanțe.
Mai mult decât atât, înscrisul invocat nu este unul determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Argumentele decisive pentru care instanța de recurs a pronunțat soluția care a condus la respingerea cererii de chemare în judecată au fost acelea că, pe de o parte, raportat la prevederile nr.HG 391/1993, modificată prin nr.OG 19/1994 și art. 20 lit. g din Legea nr. 61/1991, autoritățile publice aveau posibilitatea să rețină un număr de locuințe dintre cele realizate, pentru satisfacerea unor probleme sociale deosebite, prin emiterea unei decizii administrative, iar pe de altă parte, deși nu există o asemenea decizie administrativă, emisă de autoritățile publice competente, care să atribuie locuinței în litigiu caracterul de locuință socială, există un act cu aceeași semnificație juridică, și anume lista locuințelor propuse a fi realizate cu titlu de locuințe sociale, întocmită de Primăria Municipiului B prin intermediul Direcției de Investiții - Serviciul Prognoză.
Prin urmare, chiar dacă înscrisul prezentat ar dovedi inaplicabilitatea prevederilor nr.HG 391/1993, modificate prin nr.OG 19/1994, prin prisma faptului că blocul era deja finalizat la data intrării lor în vigoare, acest aspect este lipsit de relevanță, întrucât instanța a reținut că includerea unei locuințe în categoria locuințelor sociale are loc prin emiterea unei decizii administrative nu numai în temeiul celor două acte normative în discuție, ci și în baza art. 21 lit. g din Legea nr. 61/1991, care prevede că: "Consiliile locale -administrează domeniul public și privat al comunei ori orașului". Un argument suplimentar în acest sens îl constituie și faptul că lista locuințelor propuse a fi realizate cu titlu de locuințe, pe care a avut-o în vedere instanța de recurs, a fost întocmită la data de 14.01.1993, fiind deci anterioară adoptării nr.HG 391/1993, modificate prin nr.OG 19/1994.
Nu în ultimul rând, din împrejurarea că procesul verbal de recepție preliminară a fost încheiat la data de 30.08.1993, iar nr.HG 323/1993 a intrat în vigoare la data de 24.08.1993 nu se poate trage concluzia că prevederile acestui act normativ nu sunt aplicabile în cauză. Nu este exclusă din câmpul de aplicare al acestei hotărâri de guvern situația construcțiilor finalizate până la data publicării sale, dar nerecepționate, astfel cum rezultă din prevederile art. 5 din Anexa 1 pct. B, actul normativ urmărind să reglementeze toate etapele necesare dării în folosință a locuințelor aflate în diverse stadii de execuție.
2. Raportând considerațiile anterioare privind fizionomia specifică acestei căi extraordinare de atac, Curtea nu va analiza cealaltă critică formulată de către revizuentă, care vizează neregularitățile listei blocurilor propuse a se realiza ca locuințe pentru protecția socială, întocmite de Serviciul prognoză, pregătirea investițiilor și relații contractuale la 14.01.1993, respectiv lipsa unei mențiuni privind aprobarea acesteia de către Primarul General al Municipiului B și de Ministrul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului, precum și faptul că nu prezintă nici măcar o aparență de legalitate, obligatorie pentru orice act administrativ.
Față de aceste considerente, constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, Curtea urmează să respingă cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 1568 din 06 noiembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Municipiul B prin Primarul General și Al, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./.
2ex./05.05.2009
-3.-;;
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
