Obligație de a face. Decizia 4683/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1623/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 4683/
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenta-contestatoare și de recurenta-intimată - " " SRL împotriva sentinței civile nr.7920 din data de 19.12.2008 cât și împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr--având ca obiect "obligația de a face".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 16 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate părților de a formula și prezenta la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi, 23 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2007 pe rolul Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.37701/3/AS/2007, contestatoarea a chemat în judecată intimata - SRL, solicitând obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractul individual de muncă referitoare la formarea profesională a angajatului.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 25.01.2008, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 146/29.11.2007 emisă în baza art. 58 și art. 61 Codul muncii, repunerea sa în situația anterioară, respectiv plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat. A solicitat, de asemenea, obligarea intimatei la depunerea tuturor actelor făcute în baza contractului său de muncă pe toată perioada angajării, a regulamentului de ordine interioară și a oricăror acte interne.
Prin sentința civilă nr.7920/19.12.2008, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea, a anulat decizia nr.146/29.11.2007 emisă de intimata - SRL, a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii și a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile nealocate, indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la concediere, 01.01.2008 până la reintegrare. A respins cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 3000 euro, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a avut calitatea de salariată a pârâtei, în funcția de analist marketing conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.4166/ 25.05.2006. Prin decizia nr.146/29.11.2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art.61 lit.d Codul muncii, începând cu data de 01.01.2008, reținându-se necorespunderea profesională în funcția de analist marketing.
Potrivit art.63 alin.2 Codul muncii, concedierea salariatului pentru motivul prevăzut de art.61 lit.d poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, precum și prin regulamentul intern.
Dispozițiile art.77 din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007-2010 stabilesc procedura de concediere pentru necorespundere profesională, fiind prevăzută numirea unei comisii de examinare a salariatului, convocarea salariatului în vederea examinării în scris, cu cel puțin 15 zile înainte de examinare cu arătarea modalității în care se va desfășura examinarea, care va avea în vedere atribuțiile din fișa postului.
La nivelul societății, prin regulamentul intern se prevede modalitatea de evaluare a salariaților, în două tipuri principale de evaluare: evaluarea de la sfârșitul perioadei de probă și evaluarea randamentului pentru salariații care au mai mult de un an vechime. Regulamentul intern prevede și o evaluare intermediară pentru salariații care au trecut de perioada de probă, dacă între evaluarea de la finalul perioadei de probă și evaluarea randamentului sunt mai mult de 6 luni.
Regulamentul intern nu conține norme cu privire la modalitatea de evaluare în situația necorespunderii profesionale. Se reține că evaluarea salariatei a avut loc pe parcursul unei perioade numite de angajator "de monitorizare", deși o astfel de noțiune nu este cuprinsă în regulamentul intern, desfășurate între 27.09.2007-08.11.2007, al cărei rezultat a fost consemnat în procesul verbal din 14.11.2007. În lipsa unei proceduri prevăzute pentru situația concedierii având ca motiv necorespunderea profesională la nivelul societății, evaluarea salariatei trebuia să aibă loc după regulile din contractul colectiv de muncă la nivel național, adică prin examinarea de către o comisie, la o anumită dată, cu informarea salariatei despre modalitatea de examinare, avându-se în vedere atribuțiile postului, și nu aplicarea unei proceduri proprii de evaluare, creată special pentru contestatoare.
Potrivit procesului-verbal din 14.11.2007, verificarea obiectivelor fixate pentru perioada de monitorizare a fost realizată de 2 persoane, cu funcția de manager de proiect și analist marketing, concluziile evaluatorilor raportat la profilele examinate fiind diferite. Astfel, calificativele acordate de un evaluator au fost: nesatisfăcător, așteptat minus, așteptat minus și așteptat, în timp ce calificativele acordate de celălalt au fost: așteptat, așteptat, așteptat minus și așteptat.
Decizia de desfacere a contractului de muncă nu conține argumentele pentru care, deși randamentul salariatei este apreciat de evaluatori diferit, s-a reținut necorespunderea profesională a acesteia. Din fișele de evaluare rezultă că există trei niveluri de randament: remarcabil, așteptat cu două variante minus și plus și nesatisfăcător. Modul semnificativ diferit de apreciere a profilului Media de către cei doi evaluatori, precum și concluziile generale ale acestora, în sensul că un evaluator consideră că problemele identificate la nivel de realizare sunt grave, iar celălalt că profilele se află la un nivel similar cu cele ale profilelor făcute de ceilalți membri ai departamentului, impuneau fie numirea unui al treilea evaluator, fie o nouă evaluare care să stabilească fără echivoc capacitatea salariatei cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Pe de altă parte, calificativele acordate de ambii evaluatori pentru celelalte obiective se situează în categoria "așteptat", încadrând salariata la un nivel mediu de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, ceea ce nu poate justifica aprecierea necorespunderii profesionale, cu consecința concedierii.
Instanța a reținut ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 3000 euro, pentru neîndeplinirea de către aceasta a obligației de a asigura salariatei accesul la cursuri de formare profesională, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului material solicitat, în condițiile art.269 Codul muncii, care reglementează răspunderea materială a angajatorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 25.02.2009 intimata - SRL și la data de 04.03.2009 contestatoarea, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta-intimată s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, cu aplicarea dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind contestația împotriva deciziei de concediere, în principal ca tardiv formulat și, în subsidiar, ca neîntemeiat.
În susținerea tardivității formulării contestației, recurenta-intimată arată că prin încheierea de ședință din 21.11.2008, tribunalul a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art.139 Cod pr.civilă și a înlăturat recipisa de confirmare a primirii înscrisului eliberată de Courier pe motiv că nu s-a prezentat originalul înscrisului. Sancțiunea art.139 al.1 Cod pr.civilă nu poate fi aplicată în cauză, deoarece societatea intimată deține numai duplicatul documentului de comunicare, originalul formularului tipizat fiind păstrat de firma de curierat.
Se precizează și faptul că cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei formulată la 18.04.2008 nu respectă dispozițiile art.103 Cod pr.civilă.
Cât privește fondul cauzei, arată societatea recurentă că decizia de concediere a fost emisă în urma unui proces de evaluare, desfășurat în conformitate cu legislația în vigoare și cu regulamentul intern al societății aplicabil tuturor angajaților și cunoscut de aceștia. Astfel, decizia respectă cerințele art.74 Codul muncii, dar și cerința de a se efectua procedura de evaluare anterior concedierii. Aceste proceduri de evaluare profesională sunt prevăzute în regulamentul intern, contrar celor constatate de tribunal. Dovada evaluării angajatei s-a făcut cu fișele de evaluare individuală, corespunzătoare datei de evaluare, respectiv mai 2006, august 2006, ianuarie 2007, ianuarie-aprilie 2007, rezultatele acestora fiind fluctuante, însă sub așteptări.
Prin urmare, procedura de evaluare profesională a angajatei efectuată în perioada 27.09.2007-8.11.2007 s-a finalizat prin întocmirea procesului verbal nr.131/14.11.2007.
În concluzie, este legală măsura concedierii dispusă prin decizia nr.146/29.11.2007, cu consecința nelegalității obligării societății la plata drepturilor salariale și a altor drepturi, începând cu 01.01.2008, cu atât mai mult cu cât raporturile de muncă au încetat la data de 13.02.2008, perioada de preaviz fiind suspendată pe durata concediilor medicale, după cum se constată în decizia de rectificare nr.37/11.02.2008.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta-contestatoare se invocă dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă și se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 3.000 euro conform clauzei de formare profesională inserată în contractul individual de muncă.
Arată recurenta-contestatoare că angajatorul s-a obligat la efectuarea unui program de formare profesională a salariatei, însă nu s-a realizat niciodată, ceea ce generează în mod evident prejudicii. Cum obligația angajatorului de formare profesională este una contractuală, nu se impune dovada prejudiciului în condițiile culpei delictuale, fiind suficientă dovada conduitei contrare obligației de formare profesională contractuală asumată.
Prin încălcarea acestei obligații, angajatorul a îngrădit complet și iremediabil posibilitățile salariatei de instruire și perfecționare, însă dă dreptul acesteia la despăgubiri în cuantum de 3.000 euro pentru neacordarea formării profesionale inițiale.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Într-un prim motiv de recurs al recurentei intimate se susține greșita soluționare a excepției de tardivitate a formulării contestației împotriva deciziei de concediere pentru necorespundere profesională în temeiul art.61 lit. Codul muncii.
În speță s-a pus problema modului în care salariatul a respectat dispozițiile art.283 al.1 lit. a Codul muncii, potrivit cărora cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contract individual de muncă.
Angajatorul a susținut că decizia de concediere a fost comunicată salariatei la domiciliul cunoscut în B,-,.1,.A,.17, sector 1, prin curier rapid, respectiv - Courier SRL, conform facturii nr.-/30.11.2007, pe dovada de îndeplinire a expediției existând o semnătură la destinatar, precum și data de 03.12.2007. a susținut că nu a primit în realitate decizia de concediere, deoarece domiciliul său este în municipiul Câmpulung M, Calea nr.44,.B,.23, județul S, conform cărții de identitate, având însă reședința stabilită în B, str.- din 8.10.2007 până în 8.10.2008. Cum însă la data la care angajatorul afirmă predarea deciziei se afla în concediu medical la domiciliul său în județul S, nu a primit înscrisul, semnătura de pe dovada de comunicare neaparținându- S-a solicitat efectuarea procedurii verificării de scripte, sens în care instanța a solicitat societății angajatoare prezentarea originalului dovezii de comunicare. Acest înscris cu semnătură în original nu a putut fi prezentat cauzei, deoarece societatea deține doar o copie a expediției, iar societatea de curierat a distrus înscrisul după împlinirea termenului de păstrare de 6 luni.
În acest context, tribunalul a constatat imposibilitatea efectuării procedurii verificării de scripte, adică a verificării autenticității semnăturii, consecința aplicării dispozițiilor art.177 și următoarele Cod pr.civilă fiind aceea a înlăturării înscrisului a cărui semnătură este contestată și neprobată.
Concluzia corectă a tribunalului în această chestiune prealabilă a fost aceea a se considera decizia de concediere necomunicată și, prin urmare, contestația promovată efectuată în termen.
Cât privește fondul cauzei, respectiv analiza legalității și temeiniciei deciziei de concediere pentru necorespundere profesională, Curtea consideră că angajatorul a respectat toate cerințele legii, măsura concedierii fiind legală și temeinică.
În esență, motivul pentru care tribunalul a declarat nelegalitatea măsurii concedierii este aceea a nerespectării procedurii de evaluare profesională prevăzută de art.63 al.2 Codul muncii dar și art.77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010.
Deși constată că Regulamentul intern al societății nu are prevederi exprese pentru situația unui salariat care a depășit perioada de probă, dar nu a împlinit 1 an vechime în unitate, în vederea evaluării profesionale, deși constată că sunt aplicabile în această situație dispozițiile procedurale în această materie din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, tribunalul ajunge la concluzia eronată că salariata nu a fost evaluată corespunzător de o comisie.
Contrar acestei opinii, Curtea observă că procesul verbal din 14.11.2007 consemnează întreaga evaluare a aptitudinilor profesionale ale salariatei de către persoane cu atribuții în acest sens, respectiv manager de proiect și analist marketing.
Este îndeplinită și cerința de a exista o decizie scrisă a administratorului societății de numire a unei comisii exprese de evaluare profesională. În acest sens, este de menționat decizia nr. 109/26.09.2007 a conducerii societății prin care se ia act de convocarea din 24.09.2007 a salariatei și a procesului verbal întocmit cu acea ocazie, se stabilește o perioadă de monitorizare de 6 săptămâni cuprinse între 27.09.2007-08.11.2007, precum și obiectivele de realizat. De asemenea, s-a stabilit și rezultatul pe care salariata trebuie să-l obțină în urma monitorizării pentru continuarea colaborării, respectiv pentru demararea procedurii de concediere. Pentru această din urmă situație, s-a stabilit că rezultatul notat cu așteptat minus și nesatisfăcător este un rezultat negativ ce duce la concediere.
Cât privește persoanele care au desfășurat evaluarea, numită în speță monitorizare, acestea nu puteau fi în număr mare, suficient pentru formarea unei comisii în sensul prevăzut de art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, câtă vreme totalul salariaților din societate era aproximativ 10, cu funcții de conducere și de execuție astfel cum rezultă din organigramele depuse la dosar.
Așadar, în mod legal, două persoane situate în organigrama societății în posturi superioare celui ocupat de contestatoare au procedat la verificarea cunoștințelor acesteia și au ajuns la concluzia necorespunderii profesionale. În plus, salariata nici un moment nu a contestat dreptul acestor persoane de aoe valua sau nelegalitatea procedurii la care este supusă din acest punct de vedere.
Din contră, este de observat că nici în cuprinsul cererilor adresate instanței nu se invocă nelegalitatea deciziei de concediere prin raportare la nelegalitatea procedurii de evaluare prealabilă. Întreaga construcție juridică a contestatoarei în cererea introductivă de instanță, dar și în cea precizatoare, se bazează pe faptul că rezultatul de necorespundere profesională nu este culpa sa, ci a angajatorului, care avea obligația de aof orma profesional continuu, în așa fel încât să corespundă postului.
Așa fiind, Curtea constată că prima instanță a analizat greșit situația de fapt și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor referitoare la concedierea pentru necorespundere profesională cuprinse în Codul muncii, dar și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național, motiv pentru care recursul declarat de societatea intimată va fi admis, în conformitate cu art.312 al.3 coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar hotărârea va fi modificată în parte în sensul că acțiunea va fi respinsă în totalitate.
Cât privește recursul declarat de recurenta-contestatoare, acesta este nefondat. Fosta salariată a pretins obligarea societății la plata unei despăgubiri de 3.000 euro, reprezentând evaluarea prejudiciului pe care l-a suferit prin neîndeplinirea de către angajator a obligației de a-i asigura formarea profesională în condițiile prevăzute de art.M lit.f din contractul individual de muncă, dar și din art.188 și următoarele Codul muncii.
Este adevărat că, în reglementarea actualului Cod al muncii, formarea profesională continuă este un drept al salariaților și o obligație a angajatorului, această obligație incluzând obligația de a achita cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională. însă acestui drept al salariatului de a participa la cursuri de formare profesională plătite de angajator, există și obligația salariatului de absolvi cursurile și de a păstra raporturile de muncă cu acest angajator pe o durată determinată de timp, în condițiile limitative prevăzute de Codul muncii și condițiile concrete prevăzute de părți în acte adiționale la contractul individual de muncă. Părțile cauzei au prevăzut această clauză de formare profesională în anexa 2 contractului individual de muncă.
Cursurile de formare profesională pot fi organizate de angajator sau de alți furnizori de servicii de acest gen după un plan aprobat după consultarea sindicatului sau la termenele prevăzute de art. 190 Codul muncii.
Așadar, angajatorul nu are o obligație absolută de a forma profesional permanent salariatul, iar salariata nu poate pretinde despăgubiri pentru neparticiparea la astfel de cursuri de formare profesională. Nu în ultimul rând este de observat că salariatul, în ipoteza în care are inițiativa participării la o formă de pregătire profesională, are la îndemână posibilitatea de a invoca beneficiul art. 196 Codul muncii.
Urmează așadar a se face aplicarea art.312 al.1 Cod pr.civilă și a se respinge ca nefondat recursul declarat de această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.7920 din data de 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenta-intimată - " " SRL.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge în tot acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./08.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
