Obligație de a face. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 472
Ședința publică din data de 26 mai 2009.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.8, județul P, domiciliat în P, str. -,. 181,. A,.14, județul P, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.12, județul (), domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.10, județul P, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.9, județul P, G (), domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.11, județul P, împotriva deciziei civile nr. 12/12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți, (), G ( ) -, toți reprezentați de avocat potrivit împuternicirilor avocațiale cu nr: 133/2009, 122/2009,121/2009,123/2009 din Baroul Prahova, intimatul-pârât Municipiul P prin Primar reprezentat de consilier juridic potrivit delegației ( fila 53 dosar), lipsă fiind recurenții-reclamanți,.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că una dintre părțile pe care le reprezintă, respectiv în prezent se numește ( ) așa cum rezultă de altfel de la fila 6 dosar și din împuternicire avocațială - fila 29 dosar.
Susține avocat că la data de 27 martie 2009 a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 5,8 și 9 Cod procedură civilă în urma comunicării deciziei nr. 12/12 ianuarie 2009 așa cum rezultă din dovada de comunicare ce este datată 17 martie 2009; Ulterior s-a comunicat a doua oară o decizie ce poartă același nr. respectiv 12/12 ianuarie 2009 dar cu o altă motivare, așa cum rezultă din dovada de comunicare ce este datată 31 martie 2009. nr. 7 din cele două decizii sunt total diferite.
Consilier juridic având cuvântul arată că și pârâtului i-a fost comunicată de două opri decizia recurată dar cu același conținut.
Avocat depune la dosar cele două decizii comunicate la care află atașate dovezile de comunicare datate.
Curtea, constată că avocat a depus la dosar pe linia notei privind precizări la motivele de recurs două decizii ce poartă același număr la care sunt atașate dovezile de comunicare, prima datată 17 martie 2009, iar cea de a doua dovadă de comunicare datată 30 martie 2009, cea de a doua comunicare s-a făcut după ce s-a declarat recurs și la solicitarea Curții, avocat arată spre verificare copia motivelor de recurs ce poartă aceeași dată de primire, respectiv 27 martie 2009. Această împrejurare este confirmată parțial și de reprezentantul intimatului-pârât. Consilier juridic care a arătat că și intimatul-pârât a primit două comunicări ai aceleiași decizii, dar conținutul lor era identic.
Avocat având cuvântul arată că a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă iar dacă dovezile produse în fața Curții nu sunt de ajuns, lasă la aprecierea instanței dacă se impune efectuarea unei adrese către Tribunalul Prahova pentru a se solicita noi relații cu privire la împrejurările arătate mai sus.
Consilier juridic având cuvântul lasă la aprecierea instanței cu privire la solicitarea de noi relații de la Tribunalul Prahova privind aspectul invederat de avocat.
Curtea, apreciază că toate dovezile au fost produse, există cele două decizii comunicate la care sunt atașate dovezile de comunicare datate diferit, s-a făcut dovada datei declarării recursului și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că în opinia sa decizia pronunțată de Tribunalul Prahova încalcă dispozițiile art. 105 alin.2 Cod procedură civilă. În ceea ce privește nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, susține că potrivit acestui text de lege este lovită de nulitate hotărârea dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă. Hotărârea nu cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de lege întrucât nu arată motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția instanței de apel, deși această cerință este obligatorie după cum rezultă din dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă. O hotărâre care, în condițiile legii, nu evocă rațiunile ei este o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil, întrucât hotărârea trebuie să cuprindă " un răspuns specific explicit la problemele decisive pentru procedura în cauză" ( Hotărârea CEDO/15 martie 2007 în cauza G României).
După cum rezultă atât din jurisprudența națională cât și cea europeană, motivarea deciziei nu trebuie să fie implicită ci trebuie să se refere la criticile formulate de părți, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii ( Hotărârea CEDO/28 aprilie 2005 în cauza Albina României publicată în Monitorul Oficial nr. 1049/25 nov. 2005).
În ceea ce privește nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, apreciază avocat că actul dedus judecății, deși lămurit și neîndoielnic, este alterat în natura și înțelesul lui printr-o interpretare judecătorească eronată. Astfel, în cauza dedusă judecății nu este vorba de o ofertă de vânzare, din partea autorității administrative, ce nu a fost acceptată într-un termen rezonabil de recurenți ci de o veritabilă promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care Municipiul P prin Primar s-a obligat să le vândă recurenților-reclamanți apartamentele în care aceștia locuiesc în calitate de chiriași la prețul stabilit de o societate de evaluare.
În ceea ce privește nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciază că instanțele au interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente, motiv pentru care au considerat că acțiunea este neîntemeiată. Astfel, reclamanții au solicitat să fie obligat pârâtul Municipiul P prin Primar, să le înstrăineze apartamentele în care locuiau în calitate de chiriași întrucât autoritatea administrativă refuză să perfecteze contractele de vânzare-cumpărare.
Recurenții au făcut o ofertă, respectiv o propunere de a cumpăra locuințele la prețul ce urma a fi stabilit de Primăria Municipiului Recurenții nu puteau face o ofertă de preț dat fiind faptul că acestea aparțineau în proprietate privată Municipiului P, raportul juridic ce urma a lua naștere având un caracter mixt: civil și administrativ.
În principal se solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se soluționa fondul cauzei( concluzii puse pe art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
În subsidiar se solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii în totalitate. ( concluzii puse pe art. 304 pcz. 8 și 9 Cod procedură civilă).
Se solicită și cheltuieli de judecată.
Consilier juridic având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.05.2008 sub nr-, reclamanții, și G - au chemat în judecată instituția Primarului Mun. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtului la încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele 8,9,10,11,12 și 14 situate în P-,. 18I,.A, jud.P în condițiile prevăzute de HCL nr. 12/2002 și obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere de persoana de la data înregistrării prezentei acțiuni și până la încheierea efectivă contractelor de vânzare - cumpărare.
În fapt, reclamanții au arătat că sunt chiriași ai imobilului situat în P,-,. 18 I,. A, apartamentele 8, 9, 10, 11, 12, 14, conform contractelor de închiriere nr. -/28.03.2005, nr. -/11.04.2005, nr. -/23.03.2005, nr. -/14.03.2005, nr. -/11.02.2005 și nr. 2395/02.02.2007. Imobilul în care locuiesc este proprietatea privată a Municipiului P, fiind preluat de la SC SA prin HCL nr. 156/12.12.1997. Construcția a fost finalizată de către Primăria Municipiului P la data de 03.11.1998 și a fost înregistrată în contabilitatea acesteia la valoarea de 1.650.000.300 lei vechi. Apartamentele din blocul 18 I din care fac parte și cele 6 apartamente care constituie obiectul acțiunii, au avut inițial destinația de locuințe de serviciu, potrivit art. 1 din HCL nr. 114/1998. Ulterior, prin HCL nr. 37/25.02.2000, HCL 114/1998 a fost revocată, apartamentele din P,-,. 18 I devenind locuințe, renunțându-se la destinația de serviciu a acestora. Reclamanții au mai arătat că în anul imediat următor, ca urmare a scrisorilor înaintate de locatarii blocului, care-și exprimau dorința de a cumpăra apartamentele pe care le dețineau în calitate de chiriași, a fost adoptată o nouă HCL, nr. 249/04.10.2001 prin care s-a aprobat expertizarea și evaluarea de către o societate specializată a apartamentelor mai sus menționate, în vederea înstrăinării acestora către chiriași. Art. 3 din HCL nr. 249/04.10.2001 menționa în mod clar, susțin reclamanții, că înstrăinarea locuințelor se face prin hotărâre a Consiliului Local la valoarea reieșită din raportul de expertiză însușit de consiliul local.
Reclamanții au arătat că ulterior, prin HCL 121/28.06.2002 au fost însușite rapoartele de evaluare întocmite de către Oficiul Public Proiect, iar prin art. 2 s-a aprobat prețul de vânzare al apartamentelor, exprimat în euro, iar conform art. 3 din HCL 121/2002, vânzarea apartamentelor urma să se facă în următoarele condiții: avans 20%, diferența de sumă în 90 de rate lunare, obligativitatea încheierii unui contract de asigurare cu o societate de profil, plata urmând a fi făcută în lei, la cursul BNR lei/euro, valabil la data efectuării plății. Prin art. 5, Primarul Municipiului P fusese împuternicit să încheie contractele de vânzare-cumpărare.
Reclamanții au mai învederat că în condițiile arătate mai sus, au fost înstrăinate din cele 14 apartamente ale blocului 18 I, prin contracte de vânzare-cumpărare autentificate la BN P și la BNP, fără ca prețul să fi suferit vreo modificare sau vreo actualizare, chiar dacă de la adoptarea HCL 121/2002 și până la încheierea efectivă a contractelor de vânzare-cumpărare trecuse mai bine de un an și Acest lucru se datora, susțin reclamanții, faptului că evaluarea și fixarea prețului se făcuse în euro, astfel ca, așa cum se arăta și-n raportul de specialitate care a stat la baza adoptării HCL nr. 121/2002, valoarea apartamentelor stabilită prin rapoartele de evaluare va fi protejată de inflație și devalorizarea monedei naționale prin calcularea sumei stabilite în Euro, la cursul BNR, plata făcându-se în lei la cursul BNR lei/euro valabil la data efectuării plății. Ca atare, consideră reclamanții, era îndeplinită și condiția prevăzută de art. 1303 din Codul civil pentru valabilitatea vânzării, prețul fiind sincer și serios.
Cu toate acestea, reclamanții au arătat că în momentul în care în luna ianuarie a anului 2008 reclamanții s-au adresat cu cereri de cumpărare a apartamentelor solicitând aplicarea dispozițiilor HCL nr. 121/2002, au fost refuzați, fiind demarată o întreagă procedură administrativă prin care s-a luat în discuție aplicabilitatea dispozițiilor HCL-ului sus menționat. Cu toate că și Serviciul Juridic-Contencios, cel care conform art. 6 din HCL 121/2002 trebuia să vegheze la aducerea la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii, prin adresa nr. 128/19.02.2008 a apreciat, precizează reclamanții, că cererea acestora poate fi soluționată favorabil, nici până la momentul sesizării instanței Primarul Municipiului P nu a dat curs cererilor reclamanților în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care reclamanții s-au considerat îndreptățiți să formuleze cererea de chemare în judecată.
Reclamanții au apreciat că, atâta vreme cât HCL nr. 121/2002 este încă în vigoare, nefiind anulată sau revocată, caracterul său legal nefiind contestat nici de către prefect și nici de către instanță, având în vedere că a fost pusă parțial în executare, refuzul primarului de a încheia contractele de vânzare-cumpărare cu reclamanții, astfel cum a fost împuternicit de către Consiliul Local și în condițiile prevăzute de hotărârea Consiliului Local, este un abuz ce trebuie cenzurat de instanță, orice altă soluție constituind un regim discriminatoriu în ceea ce îi privește pe reclamanți din moment ce o parte din apartamente au fost vândute în baza aceleiași HCL.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 și 52 din Constituția României, art. 1073 (-1079) din Codul civil, art. 5, 10, 21, 36, 49, 61, 62 și 121 din Legea nr. 215/2001, art. 2, 7 și 18 din Legea nr. 114/1996, Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 112 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art. 112.pr.civ. cererii i-au fost atașate copii de pe înscrisurile la care s-a făcut referire în acțiune indicate de reclamanți în opisul de la finalul acțiunii (contracte de închiriere, de vânzare-cumpărare, cereri, adrese, hotărâri ale Consiliului Local P, protocol de preluare și procese-verbale de predare-primire, de recepție la terminarea lucrărilor).
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În fapt, pârâtul a confirmat că locuințele la care se referă reclamanții fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, fiind achiziționate și finalizate cu surse din bugetul local. Având în vedere solicitările de cumpărare venite din partea locatarilor acestui imobil, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului P nr. 247/2001 s-a aprobat expertizarea și evaluarea de către o societate specializată a apartamentelor în vederea înstrăinării acestora către chiriași. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 121/2002 s-au aprobat rapoartele de evaluare întocmite de către Oficiul Public Proiect, în vederea înstrăinării acestora către actualii chiriași. În urma adoptării acestei hotărâri, au fost încheiate 8 contracte de vânzare-cumpărare, la prețul stabilit în hotărâre. De la data adoptării HCL nr. 121/2002 și până în anul 2008 (data la care reclamanții au formulat cerere de cumpărare), au intervenit modificări ale legislației aplicabile în domeniu, fapt pentru care pârâtul consideră că nu mai pot fi invocate prevederile acestei hotărâri. Astfel, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1487/2003 (ordin apărut ulterior evaluării făcute de Oficiul Public Proiect care a stat la baza adoptării HCL nr. 121/2002) s-a procedat la reevaluarea apartamentelor. Conform Legii nr. 82/1991, legea contabilității și Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, pentru înregistrarea în evidența contabilă există contul 105 - "rezerve din reevaluare". Obligativitatea reevaluării este reglementată, susține pârâtul, și prin OUG nr. 81/2003, OG nr. 103/2007, Legea nr. 79/2008, acte normative apărute ulterior evaluării efectuate de către Oficiul Public Proiect. Potrivit acestor acte, începând cu data de 01.01.2008 activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o dată la 3 ani, în condițiile prevăzute de art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituției publice sau evaluatori autorizați conform reglementărilor în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea.
Pârâtul a mai enunțat prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1487/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice și al persoanelor juridice fără scop patrimonial, care în art. 2 prevede că reevaluarea activelor fixe corporale și a activelor fixe corporale în curs, aflate în patrimoniul instituțiilor publice, are ca obiectiv aducerea acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată în corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piață a acestora. Valoarea de piață este reglementată și de prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, completată cu Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește susținerea reclamanților cu privire la faptul că 8 din cele 14 apartamente ale blocului 18I au fost înstrăinate, fără ca prețul să fi suferit vreo modificare sau vreo actualizare, pârâtul a precizat că vânzarea apartamentelor respective s-a făcut potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de Oficiul Public Proiect (rapoarte valabile la acea dată), iar după cum rezultă din cuprinsul acestora s-a procedat la actualizarea valorii imobilului, până la data de 30.11.2001 (valoarea fiind valabilă la acea dată). Potrivit standardelor Internaționale de Evaluare, susține pârâtul, valoarea pentru care o proprietate va fi tranzacționată se determină la data evaluării, astfel ca valoarea este determinată la data evaluării și este valabilă atât timp cât condițiile se păstrează constante. În situația de față, pârâtul precizează că nu sunt constante condițiile, intervenind modificări ale condițiilor de piață și ale condițiilor de vânzare. Pârâtul mai precizează că există 10 elemente de comparație de bază care se iau în considerare la întocmirea raportului de evaluare. Unul dintre aceste elemente este timpul, iar altul este reprezentat de condițiile de piață, context în care pârâtul a considerat că raportul de evaluare produce efecte numai la momentul întocmirii acestuia.
Concluzionând, pârâtul a susținut că modificările legislative apărute ulterior evaluării efectuate de către Oficiul Public Proiect în anul 2001, respectiv actualizarea valorii imobilului la data de 30.11.2001 impun efectuarea reevaluării la momentul tranzacționării, înstrăinarea făcându-se cu respectarea acestor prevederi, respectiv ținând cont de valoarea stabilită prin raport de evaluare actualizat la zi.
În cauza în fața instanței de fond fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 7020/10.07.2008 Judecătoria Ploiești respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect obligația de a face, reținând în motivarea acesteia că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la încheierea contractelor de vânzare cumpărare pentru apartamentele nr. 8,9,10,11,12 si 14 din blocul 18I,. din-- P, jud.P pe care le-au ocupat în baza contractelor de închiriere nr. - /28.03.2005, nr. -/11.04.2005, nr. -/23.03.2005, nr. -/14.03.2005, nr. -/11.02.2005 și nr. 2395/02.02.2007, în condițiile aprobate de HCL nr. 121/2002, instanța având a stabili dacă pârâtul are o asemenea obligație și dacă prin urmare există temei pentru obligarea acestuia în sensul solicitat de reclamanți prin acțiune.
A mai arătat instanța de fond că prin Hotărârea Consiliului local nr. 121/2002 Municipiul P nu s-a obligat la a vinde apartamentele din str. -, nr. 8,. 18I,. ci doar a aprobat vânzarea și prețurile de vânzare printr- hotărâre cu caracter individual și nu normativ.
Această ofertă Municipiului P nu s-a întâlnit cu cererea (acceptarea ofertei) reclamanților într-un termen rezonabil în care ofertantul ar fi fost obligat să mențină oferta și care ar fi putut fi considerat necesar reclamanților pentru a se hotărî asupra cumpărării apartamentelor. Din iunie 2002, reclamanții și-au arătat intenția de a cumpăra apartamentele pe care le dețin în calitate de chiriași abia în ianuarie 2008 (conform cererilor de la filele 99-104), posibil martie-aprilie 2007 (conform adresei de la fila 105). Din acest motiv a considerat instanța că nu a mai fost posibilă încheierea contractelor. După 5 ani ofertantul nu poate fi considerat obligat în aceleași condiții "oferite" în luna iunie 2002.
În acest context, reclamanții nu se puteau considera în mod rezonabil discriminați și nu puteau invoca faptul că sunt subiecții pasivi ai unui tratament inegal din partea Municipiului P în comparație cu vecinii lor cu care pârâtul a încheiat contracte de vânzare-cumpărare. Din acest punct de vedere instanța a observat că ceilalți vecini au încheiat contractele ( 83-98) în luna octombrie, decembrie 2002, aprilie, octombrie, decembrie 2003, deci cel mai târziu la un an și J de la adoptarea HCL nr. 121/2002.
Instanța de fond a observat că pârâtul nu a revocat oferta de vânzare a imobilelor în care sunt chiriași reclamanții, ci în conformitate cu prevederile legale invocate în întâmpinare, în urma întocmirii rapoartelor de evaluare în mai 2007 de P ( 127 și următoarele), este dispus să înstrăineze aceste apartamente la prețurile rezultate în urma reevaluării ( 128). Prima instanță mai reținut că reclamanții nu sunt de acord cu prețul cerut de Municipiul P în anul 2007-2008, invocându-l pe cel din 2002 susținând că fixarea prețului în 2002 în valută (Euro) este suficient pentru a proteja de inflație și devalorizarea monedei naționale. Verificând prevederile legale invocate de pârât în întâmpinare, instanța a constatat că după adoptarea HCL 121, au intervenit schimbări legislative în temeiul cărora pârâtul are obligația de a proceda la reevaluarea imobilelor din patrimoniul său cel puțin o dată la 3 ani, această reevaluare având ca obiectiv aducerea acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată în corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piață a acestora. În aceste condiții, apare imposibilă din punct de vedere legal vânzarea imobilelor-apartamente la un preț din 2002, în 2008 când valoarea lor de piață este cu totul alta.
Chiar și în lipsa unui asemenea impediment legal, instanța de fond a considerat că refuzul pârâtului de a vinde în 2008 un bun din patrimoniul său la valoarea stabilită în 2002 este justificat și suficient pentru a nu fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Așa cum, dacă ar fi "picat piața imobiliară", iar valoarea de piață ar fi fost în 2008 mai mică decât cea stabilită în 2002, ar fi fost justificat refuzul chiriașilor de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul era îndreptățit să nu vândă apartamentele din-, Bl. 18I, Sc. A la prețul din 2002, în condiții de piață diferite.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, si G - prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot sentinței civile nr. 7020/10.07.2008 și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, apreciind că HCL nr. 121/2002 nu este un act juridic ci o simplă ofertă de a contracta.
Au învederat apelanții că un act administrativ emis în realizarea puterii publice și cu scopul de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice este un izvor de obligații în sine, asimilarea acestuia cu "prezumtivă ofertă", fiind forțată și mai ales total eronată.
S-a susținut că instanța de fond a confundat pârâtul din acțiune, Primarul Municipiului P, chemat în judecată în calitatea sa de împuternicit și mandatar al consiliului local pentru aducerea la îndeplinire a unei hotărâri a acestuia cu Municipiul și Consiliul Local - în calitatea acestora de proprietar și respectiv administrator al patrimoniului public și privat al municipiului, dar care nu sunt părți în proces. In această confuzie de instituții publice și atribuții rezidă susținerea instanței cum că HCL nr. 121/2002 este o oferta pe care pârâtul adică primarul poate refuza să o pună în aplicare, în condițiile în care primarul nu are în atribuțiile sale posibilitatea de a refuza executarea unei hotărâri a consiliului local, mai ales în situația în care el fost împuternicit să o aducă la îndeplinire.
Acest refuz și nu caracterul hotărârii consiliului local constituia obiectul cauzei, dat fiind că un act administrativ se bucură de două trăsături esențiale ignorate de instanța de fond și anume de faptul că sunt obligatorii pentru organul emitent ( atâta vreme cât nu au fost abrogate, anulate sau revocate), și sunt executorii de drept.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 16 si 52 din Constituția României, art. 1073-1079 din Codul civil, art. 5,10, 21, 36, 49, 61, 62 si 121 din Legea nr. 215/2001, art. 2,7 si 18 din Legea nr. 114/1996, Titlul X din Legea nr. 247/2005.
La cererea de apel au fost anexate înscrisuri.
Intimatul- pârât, Primarul Municipiului P formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și întemeiată.
In motivarea întâmpinării s-a arătat că recurenții din prezenta cauză au formulat cereri de cumpărare ale apartamentelor pe care le dețin în calitate de chiriași după aproximativ de 5 ani de la adoptarea HCL nr. 121/2002, perioadă în care au intervenit schimbări legislative în temeiul cărora instituția intimată are obligația de a proceda la reevaluarea imobilelor din patrimoniul său cel puțin o dată la 3 ani, aceasta reevaluare având ca obiectiv aducerea acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată în corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piață a acestora.
In acest sens au fost și susținerile instanței de fond care a apreciat ca imposibilă din punct de vedere legal vânzarea imobilelor apartamente la un preț din 2002 în anul 2008 când valoarea lor de piață este cu totul alta.
S- învederat instanței de apel că în urma solicitărilor de cumpărare ale recurenților s-a procedat la reevaluarea imobilelor, însă recurenții nu au fost de acord cu prețul de vânzare reieșit în urma reevaluării, susținând în mod greșit faptul că fixarea prețului în anul 2002 în euro, este suficient pentru a proteja de inflație și devalorizarea monedei naționale.
Intimata reiterat că este de acord cu înstrăinarea apartamentelor în litigiu, însă la prețurile stabilite în urma reevaluării.
Tribunalul Prahova, prin decizia nr.12 din 12.01.2009 a respins ca nefondat apelul reținând că prin cererea de chemare în judecata reclamanții, și G - au chemat în judecată instituția Primarului Municipiului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtului la încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele 8,9,10,11,12 si 14 situate în P-,. 18I,.A, jud.P în condițiile prevăzute de HCL nr. 12/2002 și obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere de persoană de la data înregistrării prezentei acțiuni și până la încheierea efectiva contractelor de vânzare - cumpărare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei tribunalul a constatat că apelanții-reclamanți aveau calitatea de chiriași ai apartamentelor mai sus menționate iar prin Hotărârea nr. 121 / 28.06.2002 a Consiliului Local al municipiului P privind înstrăinarea către chiriași a apartamentelor situate în blocul 18I,-, în baza prevederilor Legii nr. 114 /1996 republicată și modificată și a nr.HG 1275 /2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii Locuinței, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 249 /04.10.2001 privind expertizarea și evaluarea apartamentelor situate în P,-. 18I, aflate în patrimoniul Muncipiului P, în vederea înstrăinării către actualii chiriași au fost aprobate rapoartele de evaluare întocmite de Oficiul Public Proiect precum și prețul de vânzare al apartamentelor situate la adresa mai sus menționată. S-a aprobat vânzarea apartamentelor situate în blocul 18I și a fost împuternicit Primarul municipiului P să încheie contractele de vânzare -cumpărare.
In baza acestei hotărâri au fost încheiate contractele de vânzare -cumpărare autentificate sub nr. 9692 /23.10.2002, 1598 /09.04.2003, 2089 /02.10.2003, etc. prin care au fost înstrăinate, de exemplu, apartament cu 4 camere la prețul de 9.165 euro, cu 3 camere la prețul de 7529 euro și 2 camere la prețul de 5290 euro.
Potrivit Ordonanței nr. 81 din 28 august 2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, indiferent de sursa de finanțare a cheltuielilor și de subordonare, aveau obligația inventarierii activelor fixe corporale și activele fixe corporale în curs, aflate în patrimoniul lor la data de 30.09.2003, astfel încât rezultatul lor să fie cuprins în bilanțul contabil întocmit la data de 31 decembrie 2003.
Tribunalul mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 22 ale aceluiași act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o dată la 3 ani, în condițiile prevăzute la art. 21 ( reevaluarea activelor fixe și corporale efectuându-se cu scopul determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă ).
Față de aceste dispoziții legale, precum și față de situația că în prezent prețurile de circulație ale apartamentelor în municipiul P au crescut de aproximativ 10 ori în raport cu prețurile de circulație din anul 2002, raportat la contravaloarea acestora în euro ( de exemplu, conform publicației Raid- ediția din 9 martie 2008, în prezent un apartament cu 4 camere și suprafața utilă de 89. era oferit spre vânzare la prețul de 67.000 euro ) tribunalul constatat că în mod legal și întemeiat instanța de fond a apreciat acțiunea formulată ca neîntemeiată.
In mod corect instanța de fond a constatat că pârâtul nu a revocat oferta de vânzare a imobilelor în care sunt chiriași reclamanții, dar era dispus să înstrăineze aceste imobile la prețurile rezultate în urma întocmirii rapoartelor de evaluare în mai 2007 de P, în condițiile în care apelanții -reclamanți nu și-au exprimat în anii imediat următori primei evaluări din anul 2002 intenția de cumpărare a locuințelor.
Tribunalul nu a primit susținerile apelanților-reclamanți în sensul că stabilirea prețului apartamentelor în euro era de natură să acopere eventuala inflație, deoarece față de creșterea considerabila a valorii de piață a acestora și a prețului de circulație în euro, criterii pe care instituția publică era obligată să le aibă în vedere, conform Ordonanței 81/2003 pentru a determina dacă valoarea contabilă a bunului diferea semnificativ de valoarea justă, și să procedeze la reevaluarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelul formulat ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică, față de prevederile art.304 pct.5,8 și 9 Cod pr.civilă, constând în aceea că hotărârea nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege pentru că nu arată motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția instanței de apel așa cum prevăd disp.art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, situație ce se regăsește în nulitatea prevăzută de disp.art.304 pct.5 Cod pr.civilă, că în fapt decizia tribunalul este o dispoziție arbitrară care anulează toate principiile ce guvernează procesul civil așa cum se apreciază și în practica CEDO.
Au invocat reclamanții și disp.art.304 pct.8 Cod pr.civilă arătând că în cauza dedusă judecății nu este vorba de o ofertă de vânzare din partea autorității administrative și care nu a fost acceptată într-un termen rezonabil de recurenți ci de o veritabilă promisiune bilaterală de vânzare cumpărare prin care Municipiul P prin primar s-a obligat să le vândă apartamentele ce le ocupau în calitate de chiriași la prețul stabilit de o societate de evaluare, că această promisiune de vânzare dă naștere unei obligații de a face, respectiv aceea de a vinde beneficiarului bunul iar dovada promisiunii de vânzare se face conform regulilor generale prevăzute de art. 1191 și urm.Cod civil, iar în situația încălcării obligației de a face asumate de oricare din părți poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
În ceea ce privește nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod pr.civilă recurenții au arătat că ei au făcut o ofertă de cumpărare a apartamentelor la prețul ce urma să fie stabilit de Primăria Mun.P, că aceasta a fost acceptată de autoritatea administrativă prin Hotărârea nr.249/4 octombrie 2001 prin care s-a dispus și efectuarea unui raport de evaluare a apartamentelor, că și-au însușit sumele stabilite în urma evaluării și care au fost aprobate prin Hotărârea nr.121/28 iunie 2002 Consiliului Local P, că prin raportul de evaluare prețurile apartamentelor au fost stabilite în moneda euro tocmai pentru a fi protejate de inflație, în hotărârea sus menționată neprecizându-se data până la care urma să se încheie contractele de vânzare cumpărare.
S-a mai susținut că parte din chiriași au perfectat contractele de vânzare cumpărare, recurenții nereușind să facă acest lucru deși au formulat mai multe cereri pentru cumpărarea apartamentelor și aceasta s-a datorat refuzului autorității administrative și că în condițiile în care există o ofertă și o acceptare a ofertei, s-a încheiat un antecontract ce nu a fost materializat într-un înscris dar care dă naștere unei obligații de a face respectiv de a încheia contracte în formă autentică la o dată ulterioară.
După depunerea recursului și motivelor de recurs, recurenții au depus la dosar precizări ale motivelor de recurs prin care au arătat că își mențin toate motivele de recurs și că decizia pe care au înțeles să o atace le-a fost comunicată într-o primă formă la data de 18 martie 2009, dată de la care a început să curgă termenul de recurs, că fiind nemulțumiți de soluția adoptată de instanța de apel au declarat recursul și l-au motivat și sub aspectul nemotivării deciziei invocând în acest sens dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr.civilă. Au arătat că recursul a fost înregistrat la Tribunalul Prahova la data de 27 martie 2009, iar ulterior la 31 martie 2009 au primit o nouă comunicare a deciziei civile nr.12/12 ianuarie 2009, de această dată neregulile sesizate de recurenți în cererea de recurs fiind înlăturate, hotărârea fiind completată în sensul criticilor deja formulate de ei, astfel că li s-a comunicat decizia atacată de două ori, cu conținuturi diferite încălcându-se astfel flagrant dispozițiilor legale pentru că după comunicarea hotărârii nu mai poate opera modificări ale acesteia decât în condițiile art.281 Cod pr.civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate atât prin motivele de recurs cât și prin precizările motivelor de recurs, Curtea constată că recursul de față este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Decizia nr.12/12 ianuarie 2009 fost comunicată reclamanților recurenți la data de 17 martie 2009 așa cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosar de recurenta - fila 33 dosar recurs și din dovezile de comunicare existente la filele 63-68 dosar apel, unde se menționează drept data comunicării de către factorul poștal data de 18 martie 2009 și cum rezultă de altfel și din ștampila poștei.
La această dată li s-a comunicat recurenților decizia care însă nu analizează situația de fapt și drept din cauză, instanța de apel reținând în considerentele deciziei fila 7 că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare, după care se continuă cu arătarea a ceea ce reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată.
În aceeași decizie se mai reține că din înscrisurile depuse la dosar tribunalul constată că apelanții reclamanții sunt chiriași în apartamentele în discuție, fără a se mai reține altceva, după care este menționat doar dispozitivul deciziei prin care se respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Împotriva acestei decizii care a fost comunicată reclamanților la data de 17, respectiv 18 martie 2009 aceștia au declarat recurs înregistrat la Tribunalul Prahova la data de 27 martie 2009, așa cum rezultă din rezoluția de primire a acestuia, prin acest recurs dezvoltându-se și motivele de recurs.
Ulterior acestei date, respectiv la 31 martie 2009 se comunică reclamanților din nou decizia civilă nr.12/12 ianuarie 2009, și de această dată hotărârea comunicată are conținutul originalului aflat în dosarul instanței de apel, respectiv hotărârea care cuprinde considerente care au format convingerea instanței de apel că această cale de atac este nefondată.
Dată fiind această situație de fapt, este cert că reclamanți au înțeles să atace cu recurs hotărârea care le-a fost comunicată prima dată, numai la aceasta putându-se raporta recursul de față, cu atât mai mult cu cât după comunicarea hotărârii instanța nu mai putea efectua completări sau modificări ale acesteia decât în condițiile art.281 Cod pr.civilă ce reglementează modalitățile de îndreptare, lămurirea și completare a hotărârii.
Această hotărâre a instanței de apel în forma inițială comunicată reclamanților recurenți este lovită de nulitatea prevăzută de art.304 pct.5 Cod pr.civilă fiind dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă, în sensul că nu cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de lege nearătând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, cerință obligatorie conform disp.art. 261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă.
Aceasta este dispoziția legală și în concordanță cu aceasta este și practica CEDO conform căreia hotărârea care nu evocă rațiunile ei este o dispoziție arbitrară care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil întrucât ea trebuie să cuprindă,un răspuns specific, explicit la problemele decisive pentru procedura în cauză" ( Hotărârea CEDO din 15 martie 2007 în cauza G contra României).
Hotărârea trebuie să fie motivată, să se refere la criticile formulate de părți, la argumentele de fapt și de drept pentru care nu au fost primite, nerespectarea acestor cerințe ducând la nulitatea hotărârii conform art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Față de considerentele arătate se constată că în cauză sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5 Cod pr.civilă, impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, pentru înlăturarea nulităților menționate, situație ce face de prisos analizarea celorlalte critici formulate de recurenți și care vizează fondul cauzei cu raportare la considerentele deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.8, județul P, domiciliat în P, str. -,. 181,. A,.14, județul P, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.12, județul (), domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.10, județul P, domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.9, județul P, G (), domiciliată în P, str. -,. 181,. A,.11, județul P, împotriva deciziei civile nr. 12/12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P, și în consecință;
Casează decizia civilă nr. 12/12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
2 ex./ 27 mai 2009.
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Marilena Panait, Elisabeta Gherasim
