Obligație de a face. Decizia 4850/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3162/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4850/
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurent SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198 împotriva sentinței civile nr.341 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "obligație de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurentul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului declarat de SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta 0472- B obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe care să ateste veniturile realizate în perioada 01.01.1956-30.04.1958.
Prin sentința civilă nr.341/16.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta 0472- B; a obligat pe pârâtă să elibereze reclamantului adeverința care să cuprindă veniturile salariale obținute în perioada 01.01.1956-30-04-1958.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtului astfel cum rezultă din extrasul din carnetul de muncă al acestuia depus la dosarul cauzei.
Potrivit disp. art. 34 alin. 5 din Codul muncii angajatorul este obligat să elibereze salariatului, la cererea acestuia, documente din care să rezulte date referitoare la activitatea acestuia în relațiile de muncă.
Reclamantul a uzat de acest drept al său, solicitând pârâtului eliberarea unei adeverințe care să ateste veniturile realizate în perioada 10.08.1954-30.04.1958. Din răspunsul pârâtului tribunalul reține că acesta nu poate elibera adeverință cu veniturile realizate de reclamant în perioada 01.01.1956-30.04.1958.
Instanța de fond a apreciat că pretinsa lipsă din arhiva instituției a datelor referitoare la veniturile obținute de reclamant nu îl poate prejudicia pe acesta.
în mod total neîntemeiat pârâtul, prin întâmpinare, sugerează calcularea pensiei reclamantului prin raportarea la salariul minim pe țară în perioada respectivă, în cazul de față nefiind îndeplinite condițiile citate de acesta din Legea nr. 19/2000. Astfel, culpa pentru lipsa datelor din arhivă aparține angajatorului, iar acesta nu o poate invoca în apărarea sa, deoarece în mod evident generează prejudicii reclamantului.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurentul-pârât Serviciul Român de Informații-UM 0198 B, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Tribunalul Bucureștia respins în mod incorect excepția necompetenței materiale a instanței învestite cu soluționarea litigiului, calificându-l drept litigiu de muncă, având în vedere că între intimat și Serviciul Român de Informații nu au existat asemenea raporturi. Sustine recurentul ca natura juridica a litigiului este de contencios administrativ, pentru solutionarea caruia competenta de prima instanta revenea Curtii de Apel.
Recurentul invedereaza ca prin adresa nr. 92864 din 03.04.2008, Serviciul Român de Informații prin Biroul de Relații cu Publicul, i-a transmis petentului adeverința nr.- din 26.03.2008 emisă de Unitatea Militară 0472 B, prin care îi erau prezentate detaliat cuantumul soldei de funcție lunară - 650 lei, solda de grad lunară - 200 lei și solda brută lunară în cuantum de 850 lei, pe perioada 01.09.1954-31.12.1955.
În urma verificărilor efectuate în arhiva Serviciului Român de Informații nu au fost găsite alte documente care să ateste veniturile salariale ale numitului.
Mai mult decât atât, instituția recurenta a făcut toate demersurile necesare pe lângă celelalte autorități publice care ar fi putut deține documentele respective, fapt care nu a dus la niciun rezultat.
Menționeaza că, potrivit prevederilor art. 25 din Legea contabilității, republicată, statele de plată "se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din lege, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite - timp de 50 de ani".
Având în vedere că intimatul-reclamant a îndeplinit funcții în fostele structuri ale Ministerului d e Interne, în perioada 1956 - 1958, rezultă că nu institutia recurenta nu poate fi răspunzătoare pentru neeliberarea adeverinței în discuție.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Exceptia de necompetenta materiala a fost in mod corect respinsa de prima instanta, intrucat recurentul parat a fost chemat in judecata nu in calitate de institutie publica, ci in calitate de succesor in drepturi al fostului angajator al intimatului reclamantul, litigiul fiind unul de dreptul muncii, si nu de contencios adminstrativ.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constata ca prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza, motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct.9 proc.civ.
Dispozitiile legale aplicate in mod gresit de catre instanta de fond sunt, pe de o parte, art. 25 din legea nr. 82/1991 a contabilitatii, iar pe de alta parte cele cuprinse in art.34 alinn. 5 din Codul muncii.
Astfel, intimatul reclamant solicita obligarea la eliberarea unei adeverinte care sa ateste drepturile salariale incasate in perioada 10.08.1954-30.04.1958. de dispozitiile art. 25 din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, citate in cuprinsul cererii de recurs, conform carora obligatia de pastrare a statelor de salarii exista numai timp de 50 de ani de la incheierea exercitiului financiar in cursul carora au fost intocmite, rezulta ca pentru perioada 10.08.1954-31.12.1957 paratul nu poate fi obligat prin hotarare judecatoreasca la eliberarea unei astfel de adeverinte, intrucat la data introducerii cererii de chemare in judecata, 20.05.2008, expirase deja termenul de 50 de ani.
Evident, in masura in care statele de salarii nu au fost inca distruse de angajator, acesta procedeaza la eliberarea adeverintelor solicitate si pentru perioade care exced termenului de 50 de ani, dar o astfel de conduita din partea sa este pur voluntara, neputand fi obligat prin forta de constrangere a statului, adica prin hotarare judecatoreasca, in lipsa unui temei legal. Si in speta de, recurentul a eliberat intimatului o adeverinta care atesta salariul pe care acesta din urma l-a avut in perioada 1954-1955.
In ceea ce priveste perioada 01.01.2008-30.04.1958, in privinta careia termenul de pastrare a statelor de plata nu expirase la data introducerii cererii de chemare in judecata, Curtea observa ca recurentul a depus toate diligentele pentru a rezolva cererea reclamantului, iar lipsa unui rezultat favorabil nu ii este imputabila.
Art. 34 alin. 5 din Codul muncii, care obliga angajatorii sa elibereze salariatilor documente din care sa rezulte date referitoare la activitatea in munca nu trebuie interpretat in sensul ca se aplica automat si neconditionat, in orice situatie, ori de cate ori adeverinta solicitata nu a fost eliberata. Art. 34 alin. 5 este un temei pentru a constrange pe angajatorii care refuzanejustificateliberarea documentelor care le sunt solicitate, care raman in pasivitate si nu depun niciun fel de diligente pentru solutionarea unor astfel de cereri (fie nu comunica niciun raspuns, fie declara ca nu au personal suficient pentru a cerceta statele de plata, etc).
In speta de, recurentul nu numai ca a cercetat documentele aflate in arhiva sa, dovada in acest sens fiind si adeverinta deja eliberata reclamantului pentru o alta perioada, dar a initiat si demersuri suplimentare, solicitand informatii din partea altor institutii ale statului, care au comunicat, insa, ca nu detin statele de plata pentru perioada 1956-1958. Astfel la filele 43 si 45 din dosarul de fond se regasesc raspunsurile primite de Serviciul R de Informatii din partea Ministerului Internelor si Reformei Administrative-Secretariatul General si din partea Ministerului Apararii.
In consecinta,lipsa documentelorcare sa poata fi cercetate de catre recurent constituie cauza neeliberarii adeverintei solicitata de reclamant, si nu o conduita abuziva, care sa impuna interventia fortei de constrangere a statului. Refuzul nu este nejustificat, ci s-a dovedit cu inscrisurile depuse la dosar ca recurentul a facut tot ce a fost posibil din punct de vedere institutional, fara a obtine un rezultat favorabil pentru reclamant.
Mai mult decat atat, obligarea recurentului parat la eliberarea unei adeverinte pe care nu o va putea elibera niciodata din motive pe care le-a expus deja atat in instantei de fond, cat si in recurs, ar conduce la nesocotirea principiului de drept, conform caruia nimeni nu poate fi obligat la imposibil- ad imposibilium, nulla obligatio.
Mai retinem si faptul ca obligarea recurentului la eliberarea acestei adeverinte ar conduce la obtinerea de catre reclamant a unui titlu executoriu, consecintele pentru recurent fiind extrem de grave, intrucat art. 5803proc.civ. da posibilitatea posesorului titlului de a obtine obligarea partii care nu isi indeplineste obligatia de a face, la plata unei amenzi civile in favoarea statului, in cuantum de pana la 50 lei pe fiecare zi de intarziere, pana la executarea obligatiei prevazute in titlu. Or, daca recurentul este in imposibilitate obiectiva de a executa aceasta obligatie de a face, nu poate fi supus riscurilor de a suporta aplicarea unor astfel de amenzi civile.
Prima instanta a retinut pur si simplu faptul ca documentul cerut de reclamant nu a fost eliberat de catre parat, fara a circumstantia in niciun fel atitudinea acestuia din urma sau cauzele care au generat-o, aplicand, de plano, art. 34 alin. 5 din Codul muncii, desi o astfel de analiza se impunea.
In ceea ce priveste sugestia formulata de in cuprinsul raspunsului pe care l-a comunicat reclamantului, referitor la modul de calcul al punctajelor anuale, aceasta nu poate fi considerata decat o incercare de informare completa a acestuia cu privire la drepturile pe care le are la calculul pensiei, si anume ca lipsa datelor privind salariile incasate nu inseamna ca nu se ia in calcul niciun venit pentru acea perioada, ci, conform art. 161 din legea nr. 19/2000, se ia in considerare salariul minim pe economie din perioada respectiva (respectiv salariul mediu, incepand cu 01.07.2007).
de considerentele de fapt si de drept expuse, retinand incident motivul de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct.9 proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta recurata si va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII-UM 0198 B împotriva sentinței civile nr.341/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații-UM 0198 B, ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./20.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache
