Obligație de a face. Decizia 4997/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4997

Ședința publică din 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 31 august 2009 și în ședința publică din 3 2009, privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 238/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul -, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI ( ), având ca obiect obligație de a face.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 31 august și 3 2009, astfel cum au fost consemnate în respectivele acte, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința nr. 238 din 16 februarie 2009, Tribunalul Mehedinți, a respins acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI ().

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă și vechime integrală începând cu data de 17.03.2001 de la Sucursala Romag- ().

Conform art.3 din HG 1461/11.12.2003, care a modificat și completat HG 1041/2000 privind unele măsuri de reglementare a facilităților acordate persoanelor din sectorul energiei electrice, persoanele pensionate după data de 30.09.2003, cum este și cazul reclamantului vor putea beneficia de cote gratuite de energie electrică dacă societățile respective aveau prevăzute pentru angajații lor astfel de facilități prin contractele colective de muncă.

Prin actul adițional nr. 8 la CCM- /2000 înregistrat la la data de 12.10.2001, dar înregistrat la la 12.01.2001 sub nr.141, părțile semnatare au completat, modificat și anulat articole din CCM /2000, începând cu 03.01.2001( au fost astfel respectate dispozițiile art. 31 din Legea 130/1996), respectiv s-a anulat art. 4.89 care prevedea că salariații vor beneficia de reducerea tarifului la energia electrică pentru consumul casnic al unei cote anuale de 3600 kw.

S-a reținut astfel că, la data ieșirii la pensie a reclamantului -17.03.2001, în contractul colectiv de muncă nu mai erau prevăzute asemenea facilități, solicitarea reclamantului de a i se acorda cota gratuită de energie electrică, fiind în consecință deci neîntemeiată.

Referirile făcute de reclamant la contractele colective de muncă pentru perioada 2004-2008-actelor adiționale la aceste contracte sunt neîntemeiate, deoarece sunt aplicabile numai salariaților nu și pensionarilor cu ultimul loc de muncă la, și se reglementează doar actualizarea contravalorii celor 300 kw.h care au intrat în grila de salarizare și nu s-a revenit la facilitățile la care s-a renunțat expres prin adiționalul nr.8 la CCM /2001.

Reclamantul a invocat și prevederile HG 279/1990 și s-a constatat că acestea nu au legătură cu situația de fapt invocată de reclamant.

În consecință acțiunea reclamantului este neîntemeiată și s-a respins.

În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece competența de verificare a dosarelor prin care se alocă o cotă de energie electrică pensionarilor, aparține Comisei mixte de la SC, nu poate fi primită față de faptul că, în conformitate cu contractul de prestări servicii 219/2004, are obligația de a desemna un reprezentat care să facă parte din comisia de analiză a dosarelor, reprezentant care analizează listele ca urmare a solicitărilor pensionarilor care îndeplinesc cerințele legale și achită contravaloarea facturii de energie electrică consumată de pensionari.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Astfel prima instanță nu a luat în considerare întreg probatoriul administrat, în condițiile în care, deși CCM la nivelul anului 1999 nu prevedea cota de energie electrică pentru pensionari, această cotă a fost menținută pentru întreg personalul angajat al regiei, respectiv Dr. Tr.

Mai mult actul emis de Ministerul Economiei și Comerțului nr. -/2004 prevăzând cota gratuită de energie electrică acordată pensionarilor până la data de 30.02.2000, a fost interpretat în sensul discriminării pensionarilor regiei în raport de data pensionării, cum este și cazul recurentului.

Se arată de către acesta din urmă, că dreptul la cota anuală de energie electrică este un drept câștigat în temeiul contractului de muncă, astfel încât neacordarea acestuia în continuare reprezintă o încălcare a dreptului cuvenit și recunoscut prin acte normative, respevctiv HG. 279/1990 și HG 1461/2003.

Intimatul a formulat întâmpinare arătând că recursul este nefondat, instanța de fond făcând o corectă interpretare a dispozițiilor legale, incidente în cauză.

Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.

Starea de fapt reținută de prima instanță, este în acord cu probatoriile administrate, astfel recurentul pensionat la data de 17.02.2001, ultimul loc de muncă fiind Sucursala ROMAG- (), anterior pensionării este parte a CCM nr. 8/2000 înregistrat la. M la data de 12.10.2001, contract prin care s-au anulat prevederile privind acordarea unei cote de 3600 kwh salariaților.

În aceste condiții, interpretarea asigurată de către prima instanță este întemeiată atâta timp cât recurentul nu este beneficiar al dispozițiilor favorabile din CCM, pentru a putea invoca beneficiul HG 1461/2003 privind unele măsură de reglementare a facilităților acordate persoanelor din sectorul energiei electrice.

Ori, atâta timp cât în contractul colectiv de muncă, opozabil recurentului la data pensionării, nu mai era prevăzută facilitatea acordării cotei de energie electrică, este evident că acesta nu poate beneficia de dispozițiile art. 3 din HG 1461/2003, cum corect a apreciat prima instanță.

Față de cele arătate, urmează a înlătura motivele invocate de recurent ca nefondate, menținând în totalitate hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 238/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul -, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI ( ).

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

2 ex. /16.09.2009.

Jud. fond..

Fl.

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 4997/2009. Curtea de Apel Craiova