Obligație de a face. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 50/
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta (), domiciliată în M,- județul C, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL PUBLIC ȘI PRIVAT -, cu sediul în M,-, județul C și MUNICIPIUL M, prin PRIMAR, cu sediul în M,- județul C, împotriva deciziei civile nr. 422 din 4.10.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 6 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 13.02.2008 și apoi la 20.02.2008.
- CURTEA -
Asupra apelului civil de față;
La 17 noiembrie 2006 reclamanta a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Serviciu Public și privat M și Consiliul Local M obligarea acestora să încheie cu reclamanta contractul de închiriere pentru terenul în suprafață de 72,42 mp, aflat în posesia sa, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în temeiul contractului de închiriere nr. 66 din 14 iulie 1998 încheiat cu M, a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței compusă din 2 camere situată în Municipiul M,-, jud. C, iar la 1 martie 2001 încheiat cu pârâta contractul de închiriere pentru o suprafață totală de 147 mp, pentru care a achitat chiria aferentă anual, operând în acest fel tacita relocațiune, contractul de închiriere fiind perfect valabil până în luna decembrie 2006.
A mai arătat că la 14 septembrie 2006 pârâta a înștiințat-o să se prezinte la sediul său pentru încheierea contractului de închiriere a terenului de 126 mp, iar nu pentru 147 mp, cererea sa întemeindu-se pe un plan de amplasament și de delimitare a corpurilor de proprietate care nu corespunde planului pe care îl deține reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 1215 din 6 iunie 2007 Judecătoria Mangaliaa respins ca nefondată cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara unei locuințe și are în folosință, în indiviziune, suprafața de 56,38 mp. La 1 martie 2001 închiriat suprafața de 72,42 mp aferent locuinței, pe o durată de 3 ani și 4 luni, respectiv până la 1 iunie 2004, iar din suprafața totală de 402 mp reclamantei îi revine numai suprafața de 126 mp ce include și construcțiile aflate pe teren, respectiv cele două camere atribuite acesteia.
Apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 1215/2007 a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 422 din 4 octombrie 2007 Tribunalului Constanța.
În apel, instanța a stabilit că închirierea de către reclamantă, ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare a locuinței, a unei suprafețe de 72,42 mp teren situat la aceeași adresă, nu îi conferă reclamantei dreptul de a cumpăra acest teren pe temeiul Legii nr. 112/1995.
S-a mai stabilit că reclamantei nu i se cuvine folosința terenului pe care îl stăpânește în fapt de 40 de ani doar pentru conservarea dimensiunilor acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a arătat că instanța a pronunțat o soluție nelegală, care nu ține seama de situația de fapt reală, respectiv aceea că numita a înstrăinat cele două camere deținute în proprietate către ceilalți colocatari, fam., aceasta nemaifiind interesată să obțină terenul aferent. Pentru a dovedi aceasta reclamanta a solicitat audierea numitei ca martor, dar instanța a respins neîntemeiat această probă.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile formulate de recurentă, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Obligația de a face, respectiv de a încheia un contract de închiriere, este o obligație care trebuie să-și aibă izvorul într-o normă legală sau într-o convenție, iar nerespectarea obligației astfel prevăzute să dea posibilitatea creditorului obligației să se adreseze instanței pentru a obține, cu ajutorul forței de constrângere a statului, obligarea debitorului la îndeplinirea obligației asumate și respectarea dreptului creditorului.
În genere, încheierea unui contract de închiriere pentru un bun proprietatea unei persoane fizice sau juridice este, cu unele excepții prevăzute expres de lege (ex. Legea nr. 5/1973, Legea nr. 114/1998, OUG nr. 40/1999), la latitudinea proprietarului bunului. Acesta, în virtutea dreptului de folosință și dispoziție pe care i le conferă art. 480 Cod civil, nu poate fi obligat să încheie un contract de închiriere pentru bunul său, pentru că, în acest fel ar fi lipsit de folosința bunului, fapt nepermis de lege (art. 481 Cod civil).
În speță, ceea ce se discută este întinderea dreptului de folosință pe care îl au proprietarii construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 asupra terenului aferent acestor construcții.
Potrivit art. 4 din contractul de vânzare cumpărare nr. 66/1998 încheiat de reclamantă cu vânzătoarea RA M, aceasta a dobândit un drept de proprietate asupra terenului aferent proporțional cu cota pe care o deține din construcția cumpărată conform art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acesteia.
Potrivit acestor norme, toți dobânditorii construcțiilor care fac obiectul Legii nr. 112/1995 au dreptul de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate, proporțional însă cu cota deținută din aceste construcții.
În aceste condiții, împrejurarea că numita a vândut sau nu locuința deținută de ea către terțe persoane nu are relevanță în privința vocației pe care aceasta, sau terțul dobânditor, o au cu privire la dreptul de a obține folosința sau proprietatea terenului, corespunzător cotei de construcție deținută.
Reținând că reclamanta nu a provocat, prin acțiunea introductivă, o dezbatere contradictorie cu toate părțile interesate - proprietarii celorlalte construcții de la adresa imobilului în litigiu - cu privire la întinderea dreptului cuvenit fiecăruia din terenul aferent construcțiilor cumpărate și că, așa cum s-a arătat, în lipsa unei dispoziții legale sau a unei convenții încheiate între părți, instanța nu poate obliga un proprietar să cedeze unul din prerogativele dreptului său de proprietate, Curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de reclamanta (), domiciliată în M,- județul C, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL PUBLIC ȘI PRIVAT -, cu sediul în M,-, județul C și MUNICIPIUL M, prin PRIMAR, cu sediul în M,- județul C, împotriva deciziei civile nr. 422 din 4.10.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Pt.grefier
- -,
aflată la pensie semnează
conf.art. 261 al.2
Prim grefier,
-
21 Februarie 2008
Jud.fond
Jud.apel;
Tehnored. PD 2.06.2008
9.06.2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc, Mihaela Popoacă
