Obligație de a face. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 50/
Ședința publică din data de 2 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTORI: Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu Irina Bondoc
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă " M", cu sediul în-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 236/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, strada 1 - 2. - parter,. 22, județul C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, fără delegație la dosar și pentru intimatul reclamant, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 16473/2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului pârât depune la dosar practică judiciară.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Judecătoriei Mangalia, cu cheltuieli de judecată. În acest sens, depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Șantierul Naval M pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la vânzarea către reclamant a garsonierei situate în M, str. 1 - 2. - parter,. 22, județul C, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței, faptul că, începând cu anul 2005 i-a fost repartizată garsoniera situată la adresa de mai sus, ca spațiu de locuit calificat ca fiind locuință de serviciu. Reclamantului i s-au încheiat contracte de închiriere anuale, ultimul fiind încheiat în anul 2005 - nr. 22/1.06.2005.
Reclamantul a mai învederat instanței că ocupă acest spațiu împreună cu familia sa, această locuință reprezintă o locuință de serviciu, în niciun caz nu reprezintă o locuință de intervenție, așa cum susține pârâta.
Judecătoria Mangalia prin sentința civilă nr. 2052/2005 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza la Tribunalul Constanța pentru soluționarea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 2368/COM/2007 a Tribunalului Constanța s-a respins ca nefondată acțiunea.
Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 171/COM din 12.07.2007 a admis apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 2368/COM/2007 a Tribunalului Constanța, a dispus anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Mangalia.
Judecătoria Mangalia prin sentința civilă nr. 2082/C/21.11.2007 a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar pe fond s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pronunțând această hotărâre instanța de fond a reținut că locuința care formează obiectul litigiului, este construită din fondul, are caracterul unei locuințe de serviciu, iar reclamantul nu a avut calitatea de chiriaș al acestei locuințe la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. Prin urmare, pârâta nu-i poate vinde această locuință.
Garsoniera ocupată de reclamant face parte dintr-un cămin de nefamiliști, iar camera ocupată de acesta constituie o unitate locativă distinctă și nu poate fi calificată ca locuință în accepțiunea Legii nr. 85/1992.
Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 236/21.04.2008 a admis apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2082/C din 21.11.2007 a Judecătoriei Mangalia.
A schimbat în parte sentința civilă nr. 2038/2007 a Judecătoriei Mangalia.
A admis în parte acțiunea principală.
A obligat pârâta să încheie în favoarea reclamantului un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Municipiul M, strada 1 - 2. - parter,. 22, în baza Legii nr. 85/1992 și a Decretului-Lege nr. 61/1990.
S-a respins ca inadmisibilă cererea privind daunele cominatorii.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate referitoare la excepții.
A fost obligată intimata pârâtă către apelantul reclamant la plata sumei de 107,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a apreciat faptul că, din prevederile Legii nr. 85/1992, rezultă dreptul titularului contractului de închiriere de a formula cerere pentru cumpărarea locuinței închiriate (cu excepția locuințelor de intervenție), dar și dreptul corelativ al unității pârâte de a vinde aceste locuințe. În cazul de față vânzarea nu este supusă nr.OUG 130/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Șantierul Naval
În motivele de recurs, recurenta învederează instanței că blocul în care se află camera în litigiu a avut și are în prezent destinația de cămin de nefamiliști și nu de bloc de locuințe. Legea nr. 114/1996 face distincție între locuința de serviciu și cea de intervenție.
Mai mult, în ședința publică din 4.04.2008 s-a depus un set de înscrisuri care nu a fost comunicat recurentei.
Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Blocul din M, str. 1 - 2. parter,. 22, județul C, a fost construit de 02648 C, din fondurile Ministerului Apărării Naționale.
Blocul, în care este situată garsoniera nr. 22, situat în M, str. 1 - 2. județul C, a fost construit de nr. 02647 C din fondurile Ministerului Apărării Naționale și a fost dat în folosință în anul 1974 în beneficiul fostei nr. 02029. În anul 1998, nr. 02029, aflată în subordinea Armatei, a primit indicativul 02533M, iar în baza nr.HG 952/2001, ca urmare a reorganizării Companiei Naționale "" a fost înființată pârâta "Șantierul Naval M" în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.
Blocul a fost întabulat în favoarea proprietarului "", cu destinația de cămin de nefamiliști.
Încadrarea locuinței în litigiu în categoria locuințelor de intervenție este nelegală, pârâta neavând competența să stabilească natura juridică a acestor spații de locuit, atribut exclusiv a legislativului și materializat prin dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 modificată, în care sunt definite atât locuințele de serviciu, cât și locuințele de intervenție.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 85/1992 modificată, "locuințele de intervenție, în sensul prezentei legii, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contract de muncă, îndeplinesc activități sau funcții ce necesită prezența permanentă, sau în caz, de urgență, în cadrul unităților".
În cauză însăși pârâta intimată prin întâmpinare a confirmat faptul că garsoniera nr. 22 fost închiriată reclamantului începând cu anul 2005, iar acesta nu a fost niciodată salariatul său. Prin urmare, la momentul încheierii contractului de închiriere în anul 2005, garsoniera nr. 22 din blocul "" a avut destinația de locuință de serviciu, iar nu de intervenție, fiind închiriată unei persoane care nu era salariat al pârâtei și, prin urmare nu erau îndeplinite condițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 85/1992 modificată.
Calificarea acestei garsoniere, ca locuință de intervenție, în anul 2005, pe parcursul derulării contractului de închiriere cu reclamantul a fost abuzivă cu atât mai mult cu cât din totalul locuințelor situate în blocul "" au fost înstrăinate de către pârâtă 81 de garsoniere, și doar un număr de 15 garsoniere au fost recalificate ca fiind locuință de intervenție.
Prin Hotărârea nr. II din 29.09.1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că actele prin care conducerile unităților consideră suprafețele locative locuințe de intervenție sunt supuse, în toate cazurile, controlului instanțelor judecătorești.
În concluzie, constatându-se că măsura Consiliului de Administrație al unității pârâte de calificare a garsonierei nr. 22, ca fiind o locuință de intervenție, în timpul derulării unui contract de închiriere cu reclamantul,care nu era salariatul pârâtei la momentul închirierii locuinței, este abuzivă și urmează a fi cenzurată de instanța de judecată.
Faptul că, pârâta "Șantierul Naval M" este în prezent o societate privatizată nu înlătură dreptul recunoscut de Legea nr. 85/1992 chiriașilor de a cumpăra locuința închiriată, având în vedere că, dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile tuturor societăților comerciale de naționalitate română, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului sau de structura acționariatului, atât timp cât locuințele au fost construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
Caracterul de normă de justiție socială dat de legiuitor Legii nr. 85/1992 este recunoscut și de Curtea Constituțională prin numeroase decizii date cu privire la constituționalitatea art. 7 alin. (1) din acest act normativ (Decizia nr. 201/14.04.2005-Monitorul Oficial nr. 472/3.06.2005; Decizia nr. 378 din 7.07.2005-Monitorul Oficial nr. 798/2.09.2005), decizii în cuprinsul cărora a stabilit că în cazul privatizării unităților din ale căror fonduri au fost construite locuințe ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, obligația de vânzare către chiriași prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, este o obligație "in rem" (privește locuința construită din fondurile unităților economice sau bugetare), iar nu o obligație "in personam", care ar fi avut în considerare societatea comercială ce a luat naștere pe calea privatizării.
Instanța constituțională a reținut și că, deși dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legală a exercițiului dreptului de proprietate a unităților economice sau al societăților comerciale asupra acestor locuințe, o atare limitare este conformă prevederilor constituționale, aceasta justificându-se din punct de vedere juridic, social și moral întrucât chiriașii au contribuit la construirea acestor locuințe.
Acest fapt a impus, prin consacrare legală, dreptul chiriașilor de a cumpăra aceste locuințe în condiții privilegiate, soluția legislativă dând expresie obligației constituționale a statului de a asigura condițiile necesare pentru creșterea calității vieții și pentru un trai decent.
Se reține, de asemenea, că nici apărarea intimatei pârâte, legată de faptul că spațiul închiriat reclamantului nu constituie o locuință în înțelesul legii, întrucât constă numai dintr-o cameră, nu înlătură dreptul chiriașului de a cumpăra spațiul, destinația acesteia de locuință neputând fi negată în condițiile în care chiar pârâta a închiriat-o cu această destinație.
În ceea ce privește calitatea reclamantului de chiriaș în imobilul în litigiu se reține că acesta s-a aflat în raporturi locative cu pârâta începând cu anul 2005, și până în prezent neintervenind nicio hotărâre judecătorească de reziliere a contractului de închiriere pentru neplata chiriei și nici de evacuare a acestuia din garsoniera nr. 22.
Refuzul pârâtei de a-i înstrăina reclamantului locuința a fost exprimat fără echivoc, notificarea concediului fiind urmarea acestei atitudini abuzive a pârâtei.
În ceea ce privește faptul că reclamantul a deținut cu chirie locuința în litigiu începând cu anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, se reține că acesta nu poate constitui un impediment la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, legea nefăcând nicio distincție între chiriașii din locuințele de serviciu închiriate anterior anului 2005 și persoanele care au dobândit această calitate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Civilă nr. 5 din 21.01.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii a statuat că "dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractului de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ".
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul recurentei pârâte "Șantierul Naval M"
Se va respinge și cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă " M", cu sediul în-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 236/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, strada 1 - 2. - parter,. 22, județul
Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon | JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu Irina Bondoc | Pt. Judecător, Cf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă, semnează, Președinte Instanță, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
Red.dec.jud. / 13.02.2009
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 13.02.2009.
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu Irina Bondoc
