Obligație de a face. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 513/R-CM
Ședința publică din 18 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr. 14 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentele- pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s- solicitat judecarea cauzei în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 05.09.2008, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V în numele membrilor de sindicat, de la Școala cu clasele I-VIII, județul V, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T B, Consiliul Local al comunei și Școala cu clasele I-VIII, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prev. de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, obligarea unităților școlare-pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător defalcat pe fiecare an de activitate, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data de 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art.50, de la data îndeplinirii condițiilor de către fiecare reclamant, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și potrivit art.50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicație și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților s-a arătat că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.6 alin.2 și art.283 din Legea nr.53/2003, art.63 din Legea nr.168/1999, art.28 din Legea nr.54/2003, art.7 din Legea nr.388/2007, art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 și art.1 lit.b din nr.OG11/2007.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului V s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că potrivit art.7 din Legea nr.184/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare, semnate de inspectorul școlar general.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a ștatelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ potrivit art.23 din Regulamentul de aplicare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar. Referitor la salarizarea personalului didactic s-a arătat că începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu disp. art.13 din nr.OUG13/2001.
De asemenea, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001- noiembrie 2005, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrise în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
A mai arătat că termenul de prescripție prevăzut la aliniatul 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, iar Acordul și Ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.
Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001- septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărei acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă și nu se referă la tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Pe fondul cauzei, acest pârât a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată întrucât în toate actele normative invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30, 35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prev. de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Potrivit disp. art.5 alin.2 din nr.OG18/2008, în coeficienții de aplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30, 35 ani, 35-40 de ani și peste 45 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T a invocat prin întâmpinarea formulată (14-17 dosar) excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Sub aspectul primei excepții s-a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T nu este angajatorul reclamanților, între aceștia neexistând raporturi de muncă și nici obligații cu privire la calcularea și plata salariului.
S-au invocat dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 potrivit cărora din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Sub aspectul celei de-a doua excepții au fost invocate prevederile art.166 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la Acordul încheiat între Guvern și principalele federații sindicale din învățământ s-a susținut că acesta nu a avut drept obiect plata diferențelor salariale solicitate prin acțiune. Aceeași susținere s-a făcut și cu privire la dispozițiile nr.OUG17/2006.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Consiliul local al Comunei nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.14/12.01.2009 a a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material parțial la acțiune invocate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ () V, în numele membrilor de sindicat, și obligați pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T B, Consiliul Local al Comunei și Școala cu clasele I-VIII să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului la acțiune, drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada 1.10.2001- 31.12. 2007, sume ce vor fi reactualizate în raport de coeficientul de inflație.
Au fost obligate unitățile școlare să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată față de reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp. art.137 alin.1 Cod procedură civilă tribunalul luat în examinare cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
Sub aspectul excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T B, tribunalul a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între o persoană chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății.
Potrivit disp. art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit consiliului național pentru finanțarea învățământului preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul a reținut că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, situație față de care a fost respinsă excepția pe care acest pârât a invocat-
Cât privește pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, tribunalul a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, s-a convenit cu Guvernul României de către organizațiile sindicale din învățământ plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T
În acest context, și acest pârât are calitate procesuală pasivă, situație față de care a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că potrivit Acordului semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin nr.OUG17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactice din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată întrerupt cursul prescripției, astfel că după data de 28 noiembrie 2005, respectiv 28 februarie 2006 ( când s-a publicat în OUG nr. 17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.
Pentru aceste considerente a fost respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de cei doi pârâți, respectiv Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că art.50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic vizează în alin.1 și 2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1 legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, rezultă faptul că articolul menționa are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: tranșe de vechime și tranșe suplimentare de vechime.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care, în cazul concret expus de art.50 alin.1 introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval.
Statuând în primul alineat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel că, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest aliniat 2 legea introduce o nouă noțiune respectiv aceea de coeficient de ierarhizare sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, coeficient de multiplicare.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997, arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 2. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime.
La produsul astfel rezultat, se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret la trecerea în tranșa de vechime de 30, 35 ani personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până în momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008 și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare ca vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat printr-un calcul matematic simplu mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30, 35 ani cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, în nr.82 fost publicată nr.OG15/2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea disp. art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime, sunt cuprinse și creșterile de 1/25, din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții demultiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
Prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30, 35 ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.50 alin.2 din OG nr.15/2008, a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.
Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogată sau modificată în nici un fel.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.
Recurentul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Vai nvocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței pentru următoarele considerente:
1 - În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean V față de cererea de plată a drepturilor salariale pretins neacordate.
Instanța de fond a considerat a fi aplicabile în cauză prevederile nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu toate că județul V nu este nominalizat printre județele pilot menționate în această hotărâre, cu privire la care se va aplica noul sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În acest sens sunt prevederile art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, dispozițiile nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, precum și dispozițiile art.167 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995.
Potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite în privința cheltuielilor de personal din învățământ este primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale din al cărei buget se suportă acestea.
Directorul unității de învățământ este ordonator terțiar de credite, iar cea care întocmește statele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar de stat în care funcționează cadrele didactice.
Inspectoratul școlar județean nu are atribuții cu privire la salarizarea cadrelor didactice și nici calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
2 - În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - 27 noiembrie 2005 privind plata unor diferențe de drepturi salariale.
Se susține că Acordul din data de 28 noiembrie 2005 nu constituie o recunoaștere a dreptului pretins prin acțiune deoarece are în vedere diferențele salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă, nereferindu-se la drepturile salariale solicitate de reclamanta din cauza de față, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
3 - Pe fond, s-a arătat că soluția instanței este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale.
În baza prevederilor art.48 și 50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, Guvernul României a emis în fiecare an acte normative prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ și valoarea acestor coeficienți.
În toate actele normative prin care au fost determinate aceste elemente ale salariului, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.(2) din lege.
Un exemplu în acest sens sunt dispozițiile art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
În drept, recursul pârâtului este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1 - În mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți.
Nici Acordul încheiat la 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și Președinții Federațiilor reprezentative din Învățământ, nici nr.OUG17/2006, avute în vedere în motivarea soluției nu au ca obiect plata tranșelor suplimentare prevăzute de art.50 din Legea nr.128/1997.
OUG nr.17/2006 se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
Litigiile care au fost urmate de încheierea Acordului din 28.11.2005 nu se refereau la tranșele de vechime, ci la sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.
Calitatea procesuală pasivă nu derivă din simpla semnare a acestui acord de către comisia de negociere a Guvernului României.
Cheltuielile cu salariile cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației Cercetării și, care nici nu asigură și nici nu monitorizează aceste cheltuieli.
2 - În mod nelegal instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit prevederilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
3 - Pe fondul cauzei, instanța a interpretat în mod greșit prevederile art.50 din Legea nr.128/1997, fiind incidente prevederile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară.
Dacă se are în vedere acest raționament urmează să se constate că reclamanții solicită o plată dublă.
Mai susține recurentul că datorită indexărilor succesive care au operat pe parcursul anilor s-a ajuns în prezent la creșteri ale coeficienților de multiplicare pentru cele trei tranșe suplimentare de peste 1/25 față de coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare.
În art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 cu modificările și completările ulterioare se precizează expres că în anexele acestei ordonanțe sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute în art.50 din Legea nr.128/1997, nu cum în mod eronat instanța de fond a considerat că acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșe suplimentare de vechime.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate de către cei doi recurenți, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Primul motiv de recurs formulat de Inspectoratul Școlar Județean V, vizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia este fondat.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată - plata drepturilor salariale prevăzute de lege pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar la împlinirea tranșelor suplimentare de vechime - aceasta poate fi îndreptată împotriva instituțiilor cărora legea le stabilește atribuții în salarizarea acestei categorii de personal bugetar.
Din anul 2001, în baza art.XIII alin.(1) din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
excepție de la această regulă anumite cheltuieli enumerate la lit.a)-f) de la acest aliniat, nu însă și cheltuielile de personal.
Finanțarea de la bugetele locale a cheltuielilor de personal rezultă și din prevederile art.167 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995.
Potrivit art.19 și următoarele din nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, autoritatea administrației publice locale, consiliul local, examinează propunerile de cheltuieli ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și va cuprinde cu prioritate în bugetul local fondurile necesare pentru finanțarea acestora.
Atribuții strict legate de execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat au însă ordonatorul principal de credite al bugetului local - primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale despre al cărui buget este vorba - instituția de învățământ la care sunt arondate alte unități de învățământ și, în fine, instituția de învățământ cu personalitate juridică.
situațiilor privind execuția bugetară în scopul monitorizării aplicării principiului finanțării proporționale cu numărul de elevi pentru cheltuielile de personal nu presupune implicarea efectivă a inspectoratului școlar județean în efectuarea plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
Pentru considerentele expuse, greșit s-a reținut existența calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean V și s-a considerat a fi incidente dispozițiile art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se referă la centralizarea situațiilor privind execuția bugetară pe unități de învățământ.
De asemenea, este fondat primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Prima instanță în mod greșit a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui minister, deși din Legea învățământului nu rezultă că, cheltuielile cu salariile cadrelor didactice se regăsesc în bugetul său.
Atribuțiile stabilite prin acte normative acestui minister în materia finanțării drepturilor salariale ale cadrelor didactice vizează numai fundamentarea finanțării proporționale prin aprobarea standardelor și criteriilor pentru determinarea costurilor medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire.
Acordul la care s-a făcut trimitere în considerentele sentinței a fost încheiat pentru plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a calculului greșit al drepturilor salariale, nu ca urmare a neacordării drepturilor cuvenite.
Recuperarea acestor prejudicii a fost negociată cu reprezentanți ai administrației, în speță ai Ministerului Educației Cercetării și în virtutea prevederilor art.48 alin.(2) din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice.
Elaborarea de norme metodologice în aplicarea dispozițiilor din statut privitoare la salarizarea cadrelor didactice nu echivalează cu implicarea efectivă a acestui minister în efectuarea plăților cu acest titlu.
Motivul de recurs comun al celor doi recurenți, legat de prescripție, este de asemenea fondat și urmează a fi admis, întrucât s-a reținut greșit în cauză că ar fi operat, prin încheierea Acordului din 28 noiembrie 2005 urmată de adoptarea nr.OUG17/2006, recunoașterea dreptului pretins prin acțiune.
Așa cum s-a reținut anterior, Acordul vizează prejudicii cauzate prin calculul greșit al drepturilor salariale, nu neacordarea unor drepturi determinate suficient de clar prin lege, cum sunt tranșele suplimentare de vechime.
Prin urmare nu operează în cauză prevederile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ci prevederile art.1 din decret, coroborate cu art.166 și art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, astfel că în mod greșit prima instanță a reținut că drepturile salariale pretinse de reclamanți îndreptățite sunt pentru perioada 1 octombrie 2001 - 31 decembrie 2007.
Având în vedere dispozițiile legale enunțate anterior, urmează a se constata că pentru perioada 1 octombrie 2001 - 4 septembrie 2005, drepturile salariale pretinse de reclamanți s-au prescris, impunându-se sub acest aspect modificarea sentinței.
Critica comună a celor doi recurenți, care vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței pe fondul cauzei, nu este întemeiată în raport cu dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.128/1997.
Se constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii învățământului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime și nu se impune modificarea soluției sub acest aspect, exceptând întinderea perioadei pentru care se cuvin aceste drepturi bănești.
Din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor art.50 din această lege, rezultă că personalul didactic din învățământ beneficiază atât de tranșe suplimentare de vechime la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, față de reglementările anterioare acestei legi prin care ultima tranșă de vechime era cea de peste 25 de ani, cât și de un spor sau o creștere a coeficientului de ierarhizare prevăzut prin lege pentru tranșa suplimentară de vechime cu 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime.
Astfel, în anexa nr.2 a Legii nr.128/1997, forma în vigoare din 20.07.2007, coeficientul de multiplicare pentru un profesor din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I și vechimea în învățământ de peste 40 de ani este de 7,315.
Pentru tranșa anterioară de vechime de 35-40 ani, același profesor beneficiază de un coeficient de multiplicare de 6,965.
La împlinirea vechimii de 40 de ani în învățământ ar trebui să beneficieze conform raționamentului recurentului-pârât de un coeficient de multiplicare de 6,965 + 1/25 x 6,965 = 7,243.
Altfel spus, acest profesor ar trebui să beneficieze de o tranșă suplimentară de vechime de peste 40 de ani cu coeficient de multiplicare de 7,243.
Legea prevede însă la această tranșă suplimentară de vechime un alt coeficient, pe cel de 7,315, care nu poate fi constituit din 6,965 + 6,965 x 1/25.
Sunt nejustificate susținerile celor doi recurenți cu privire la pretinsa includere a sporului de 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime în tranșa suplimentară prevăzută expres prin dispozițiile art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
În speță nu sunt incidente dispozițiile acestui text de lege, deoarece drepturile salariale au fost stabilite prin sentință pentru perioada anterioară datei de 01.01.2008, iar actul normativ în discuție a intrat în vigoare abia în februarie 2008.
O aplicare retroactivă a acestor prevederi este interzisă de dispozițiile art.1 din Codul civil care consacră principiul neretroactivității legii.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă urmează a fi admise cele două recursuri, iar în baza art.312 Cod procedură civilă va fi modificată în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea față de recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și și se va reduce perioada pentru care se vor plăti reclamanților tranșele suplimentare de vechime, menținând sentința doar pentru perioada de 5 septembrie 2005 - 31 decembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.14/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele membrilor de sindicat, față de Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.
Menține în rest sentința, doar pentru perioada 5 septembrie 2005-31 decembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/27.03.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
