Obligație de a face. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 515

Ședința publică de la 09 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.94 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât personal și intimatul reclamant personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurentul pârât a depus un set de înscrisuri, respectiv: declarație, pe propia răspundere, dată de în 08.06.2008 cu privire la procedura de citare, copie al doamnei, copie după contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 496/07.04.2004 de Biroul Notarial și copie după biletul de eliberare nr.-/2008 emis de Penitenciarul Tg., pe care le-a comunicat și intimatului reclamant.

Intimatul reclamant a învederat instanței că nu solicită acordarea unui termen pentru observarea actelor depuse.

Instanța, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului:

Recurentul pârât a susținut că, în apel, a fost citat la adresa de domiciliu, însă în fapt locuiește la o altă adresă din Sibiu așa cum rezultă din actele depuse la dosar, neavând cunoștință de termenul acordat citația fiind înmânată unei alte persoane. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin sentința civilă nr.50 din 12.01.2006, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă pentru obligația de a face formulată de reclamantul împotriva pârâtului.

A fost obligat pârâtul să perfecteze formele dec radiere și reînscriere a autovehiculului Volkswagen cu nr. de circulație GJ-74 - iar în caz că pârâtul refuză, autorizează reclamantul să efectueze aceste operațiuni la organele de poliție competente.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant.

Prin decizia nr.94 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 50 din 12.01.2006, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești, în dosarul nr-.

S-a constatat că apelantul reclamant a depus apelul netimbrat și nici la termenul de judecată din data de 17.03.2008 nu s-a prezentat pentru a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost citat cu mențiunea timbrării.

Pentru aceste considerente, în baza art. 20 lin 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a anulat apelul ca netimbrat.

În termen legal pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei solicitând desființarea hotărârii pronunțată în apel întrucât pentru termenul din 17 martie 2008 nu a fost citat la domiciliu pentru a fi prezent la proces. La aceeași dată a fost chemat la Poliția comunei cu biletul de eliberare din penitenciar pentru a fi luat în evidență. În aceste condiții a precizat că nu s-a putut prezenta la instanță pentru a depune la dosar taxa de timbru și a-și susține cauza.

Recurentul a depus la dosar copie după cartea de identitate a numitei ( persoană căreia i-a fost înmânată citația pentru recurent în apel), declarația dată de (prin care acesta a învederat instanței că citația primită pentru a pus-o în poarta de la locuința acestuia și că nu l-a putut anunța în legătură cu termenul de judecată deoarece era plecat în județul Sibiu), copie după contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4976/2004 ( din care rezultă că a cumpărat un imobil în comuna jud.Sibiu), biletul de eliberare nr.- din 19.01.2008, în copie.

Recursul este nefondat.

Observându-se dosarul întocmit în apel instanța constată că pentru termenul din 17 martie 2008, dată la care a fost pronunțată decizia recurată, recurentul a fost legal citat, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind înmânată sorei sale la 28 februarie 2008, deci cu 18 zile înainte de termen.

Declarația dată de numita, în sensul că a fost în imposibilitate de a-l anunța pe recurent despre proces nu poate fi primită ca fiind reală. Câtă vreme aceasta a acceptat primirea dovezii de comunicare și-a asumat și obligația de a preda această dovadă destinatarului său.

Susținerea din recurs în sensul că la data de 17 martie 2008 recurentul a trebuit să se prezinte la organele de poliție (și din această cauză nu s-a putut prezenta în instanță) nu a fost probată.

În raport de cele expuse Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul a anulat apelul ca netimbrat câtă vreme a citat legal pe apelant cu mențiunea achitării taxei de timbru iar acesta nu a îndeplinit această obligație.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.94 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehn.2 ex

26.06.2008

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Craiova