Obligație de a face. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 521
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 24 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 570 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, SC SA, CONSILIUL LOCAL O, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurenții reclamanți și, intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de intimatul pârât CONSILIUL LOCAL O prin întâmpinarea depusă la data de 18 aprilie 2008, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de intimatul pârât CONSILIUL LOCAL și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, susține că potrivit Legii 213/1998, rețelele de alimentare cu fac parte din domeniul public, iar construcția cămin de vane este parte componentă a stației de și aparține domeniului Public al Municipiului
Arată că SC SA le-a adus la cunoștință reclamanților printr-o adresă din octombrie 2006 că pe terenul lor se află un cămin vane, parte componentă a sistemului public de alimentare cu potabilă a Municipiului O și că au obligația de a permite accesul acestei societăți la construcția menționată în calitate de operator al serviciului public de alimentare cu.
Precizează că legea serviciului de alimentare cu și de canalizare nr. 241/2006 prevede că "Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată perioada existenței acestuia" iar dacă cu ocazia intervențiilor se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu și de canalizare, operatorii au obligația să le plătească acestora despăgubiri, în condițiile legii. Cum la acest moment nu se efectuează nici un fel de lucrare, o cerere pentru acordarea unor despăgubiri este inadmisibilă.
Pune concluzii de respingere a recursului și de menținere ca temeinice și legale a hotărârilor instanțelor de fond și de apel, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr- din 25.01.2007, reclamanții și, soți, ambii domiciliați în Municipiul O,-, județul M, au chemat în judecată Primăria Municipiului O, cu sediul în municipiul O B-dul 1 - 1918, nr. 20, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să desființeze construcția cămin de vane aflată pe proprietatea reclamanților, iar în subsidiar, să li se acorde despăgubiri, potrivit art. 44 alin. 5 din Constituția României.
Reclamanții au solicitat introducerea în cauză a SC" - SA", operator al Serviciului Public de Alimentare cu, pentru ca hotărârea ce va fi pronunțată să-i fie opozabilă și acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în fapt, sunt proprietarii terenului în suprafață de 2.544 mp, situat în intravilanul municipiului O, în punctul "", înscris în CF nr. 162 O ( ) nr. top 114, conform încheierii CF n 324/2002.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP, contract încheiat în baza extrasului CF nr. 564/11.03.2002 eliberat de Judecătoria Orșova, reclamanții au dobândit imobilul mai sus menționat, după cum rezultă și din extrasul CF 1270/06.11.2006.
Prin adresa nr. 682/25.10.2006, SC " - SA" le-a adus la cunoștință că pe terenul lor se află un cămin vane, parte componentă a sistemului public de alimentare cu potabilă a municipiului O și că au obligația de a permite accesul acestei societăți la construcția menționată, în calitate de operator al serviciului public de alimentare cu.
În data de 30.10.2006 au adresat o notificare către SC " - SA" prin care i-a invitat la negocieri în vederea clarificării situației, notificare care a fost remisă Primăriei
În drept, își întemeiată cererea pe dispozițiile art. 480, 481.civil și art. 44 alin.5 din Constituția României.
La data de 12.02.2007, pârâta Primăria Municipiului Oad epus întâmpinare (fila 16 dosar), prin care a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile cerute de prevederile art. 112 pct. 6.c Cod Penal, nefiind semnată de ambii reclamanți, condiție sancționată cu nulitatea de art. 133.
Nu se precizează cuantumul despăgubirilor solicitate, în subsidiar, pentru a se determina cuantumul taxei judiciare de timbru, fără plata căreia nu se poate trece la soluționarea cererii. Mai precizează pârâta, de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă.
Judecătoria Orșova, prin sentința civilă nr. 570/17 octombrie 2007, admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului O; a respins acțiunea față de pârâta Primăria O, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată - capătul privind acordarea despăgubirilor; a declarat nulă cererea de chemare în judecată - capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor și a respins cererea de chemare în judecată - capătul de cerere privind desființarea construcției cămin vane, formulată de reclamanții - și, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului O și SC "" SA.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții au încheiat cu comunitatea bisericească Ortodoxă Română și, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1070/2002, prin care cumpărau terenul de 2544.( reieșit din măsurători), față de 1988. înscris în CF) situat în intravilanul orașului O, pct-ul arabil, înscris în CF 64 nr.top 114 cu vecinii: N și V-, S și E-.
Pe terenul din punctul arabil, se află un cămin de vane construit în anul 1982, ca parte componentă a sistemului public de alimentare cu a mun. O- Stația de - construcție evidențiată atât pe planul de situație întocmit de executant la cererea comunității bisericești, anterior încheierii contractului cu reclamanții, cât și în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al mun. O atestat prin HG nr.963/2002.
Potrivit art.26 al.2 din 241/2006 exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora.
Cum, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamantei au știut de existența de și au convenit cumpărarea terenului afectat de sistemul de alimentare cu și de canalizare a mun.O, cererea referitoare la desființarea de este neîntemeiată.
Petitul având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor a fost declarat nul deoarece el nu cuprinde valoarea despăgubirilor, pentru a se determina câtimea taxei de timbru.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că în sentință există inadvertențe, întrucât deși se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei, se iau în considerare motivele invocate de aceasta în întâmpinare.
În mod greșit s-a constatat nulă cererea privind acordarea despăgubirilor deși ea trebuia soluționată pe fond.
In data de 18 septembrie 2007 completul de judecată a efectuat o cercetare a registrelor de publicitate imobiliare aflate la O, la cererea Consiliului Local O și a consilierului juridic, însă instanța în baza art.189 pr.civ. trebuia să dea dovadă de rol activ și nu să se substituie părții, făcând cercetări în numele acesteia și pentru aceasta, așa cum a procedat în mod greșit instanța de fond.
Prima instanța a respins petitul privind obligație de a face, deși pârâtele s-au apărat prin exercitarea unui drept de servitute, însă obiectul pricinii nu este servitutea, așa încât apărările sunt în afara cauzei.
Deși dreptul de proprietate este garantat de Constituție, prin respingerea acțiunii, prima instanță a încălcat acest drept, cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumpărare este valabil, extrasul de CF nu este anulat, iar el nu conține mențiunea vreunei sarcini asupra terenului.
Prin decizia nr.24/A din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins apelul civil formulat de apelanții și împotriva sentinței civile nr.570/17.10.2007 pronunțată de Judecătoria Orșova, intimate pârâte fiind Primăria Municipiului O, SC SA și Consiliul Local ca nefondat.
Au fost obligați apelanții să plătească SA O 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că cererea de ridicare a vanelor este neîntemeiată, existând o servitute legală cu acest obiect impusă în sarcina proprietarilor reclamanți, iar cererea în pretenții este nulă, fiind formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 112, alin.3, cod pr. civ.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenții reclamanți au susținut că hotărârea Tribunalului este nelegală, fiind afectată de motivul de casare prevăzut de art. 304, pct.4, Cod pr. civ. în sensul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și s-a substituit pârâtei Consiliul Local, a administrat probe la cererea acesteia și pentru aceasta, în lipsa celorlalte părți, prin verificarea registrelor de publicitate imobiliară.
Instanțele de fond nu au avut în vedere spre examinare toate motivele de apel, și a apreciat în mod eronat că reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate, cu toate că nu au fost investite cu o acțiune de esența căreia era operațiunea de comparare a titlurilor părților. În acest sens, s-a arătat că nu s-a dat eficiență juridică ordonanței președințiale pronunțată la cererea pârâtelor, prin care acestea au obținut accesul pe terenul reclamanților pentru a interveni la căminul de vane în vederea efectuării de reparații, consecința fiind lipsirea completă și în substanță a reclamanților de dreptul lor de proprietate.
La dosarul cauzei s-au depus: dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar, un set de planșe fotografice, copia nr. 395/12.06.2007, pronunțată de Judecătoria Orșova, având ca obiect ordonanță președințială, copia planului de amplasament și delimitare a bunului imobil, extras de Carte funciară, copie contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1070/12.03.2002.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârilor instanțelor de fond ca legale și temeinice.
Recursul este nefondat, și potrivit art. 312, Cod pr. civ. se va respinge, pentru următoarele considerente:
Susținerea recurenților reclamanți privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță este nefondată și a fost cenzurată corect de instanța de apel.
Potrivit art. 176, alin.2, Cod pr. civ. cercetarea cărților funciare, a planurilor, registrelor autorităților, și a înscrisurilor originale depuse la instanțe sau notari publici, se face cu citarea părților, de către un magistrat, ceea ce înseamnă că prin administrarea acestei probe cu înscrisuri de către Judecătorie nu au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, dispozițiile art. 304, pct.4, Cod pr. civ. nefiind incidente.
Verificând însă legalitatea administrării acestei probe, în limitele motivelor de recurs, Curtea apreciază că Tribunalul a soluționat corect critica cu acest obiect.
Solicitarea ca instanța să verifice registrele de carte funciară a fost formulată în ședința publică din 2 mai 2007 de către reprezentantul pârâtei Consiliul Local O, a fost pusă în discuția contradictorie a părților în ședința publică din 16 mai 2007, când apărătorul reclamanților nu s-a opus la administrarea ei ( fila 67, dosar prima instanță ), iar ulterior, prin încheierea de ședință din 5.09.2007, a fost încuviințată, fiind stabilită data în care urma să se efectueze cercetarea, la 18.09.2007.
Din cuprinsul procesului verbal întocmit la acea dată ( fila 71, dosar Judecătorie), reiese că reclamanții nu au fost prezenți, aspect care însă nu afectează de nulitate proba administrată legal, în condițiile art. 176, alin.2, cod pr. civ. căci reclamanții au avut cunoștință de termen, potrivit art. 153, alin.1, teza finală, Cod pr. civ.
Pe de altă parte, este de observat că o eventuală neregularitate a actului de procedură ar fi fost sancționată cu nulitatea relativă, în măsura în care ar fi produs părții o vătămare ce nu se putea înlătura decât prin anulare, în condițiile art. 105, Cod pr. civ. însă aceasta s-ar fi acoperit întrucât partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare care a urmat după săvârșirea ei, și înainte de a se pune concluzii pe fond, potrivit art. 108, alin.3, Cod pr. civ.
Criticile referitoare la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate
Reclamanții au investit prima instanță cu o acțiune cu două capete de cerere, constând în obligație de a face și despăgubiri civile, iar prin motivele de recurs s-a criticat doar soluția adoptată sub aspectul primei cereri, astfel că doar legalitatea acesteia va face obiectul analizei în această fază procesuală.
Reclamanții, invocând ca temei al dreptului de proprietate contractul de vânzare cumpărare nr. 1070/12.03.2002, au solicitat obligarea pârâților la desființarea construcției cămin de vane aflată pe proprietatea lor.
Construcția a cărei desființare s-a solicitat este parte componentă a stației de, și aparține domeniului public al Mun. O, potrivit dispozițiilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Deși pârâta Consiliul local Oai nvocat în apărare faptul că reclamanții nu au dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra terenului, întrucât înstrăinătorul nu îl deținea în patrimoniu, și că bunul imobil face parte din domeniul public al orașului, potrivit dispozițiilor Legii 213/1998, instanțele de fond în mod corect nu au procedat la verificarea acestor susțineri, astfel că nu au comparat titlurile de proprietate ale părților, operațiune specifică acțiunii în revendicare, cu care instanța nu a fost investită.
Chiar dacă nu s-a făcut trimitere expresă la ordonanța președințială privind accesul pârâților pe proprietatea reclamanților, premisele avute în vedere la soluționarea acțiunii au fost acelea că reclamanții sunt proprietari asupra terenului pe care se află amplasate vanele ce fac parte din rețeaua de alimentare cu a orașului, și că pârâtele traversează și folosesc terenul reclamanților. Sub acest aspect, critica recurenților este neîntemeiată.
Potrivit art. 26, alin.2, din legea 241/2006, privind serviciul de alimentare cu și canalizare, s-a instituit în sarcina proprietarilor terenurilor afectate de sisteme de alimentare cu și canalizare o servitute legală de a permite trecerea, pe toată durata existenței acestora, în vederea executării lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective, servitute legală ce se realizează cu titlu gratuit.
Aceasta înseamnă că, deși reclamanții sunt proprietari ai terenului, calitate care în speță nu le-a fost negată de instanța de judecată, au obligația legală de a suporta, cu titlu gratuit, servitutea instituită de lege, aceasta fiind determinată de asigurarea unui interes general. Prin urmare, solicitarea de desființare a acestor lucrări nu poate fi admisă.
Soluția adoptată de instanțele de fond, aceea de respingere a acțiunii, este conformă, pentru identitate de rațiune, cu considerentele expuse în deciziile Curții Constituționale nr. 71/8 februarie 2007 și nr. 98/13 februarie 2007, în cuprinsul căror s-a statuat că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice și capacitățile din domeniul gazelor naturale, așa cum au fost reglementate în Legea 318/2003 a energiei electrice și Legea 351/2004 a gazelor, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere de fapt, și astfel nu contravine dispozițiilor art. 44, alin.3 din Constituție și prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private.
Dimpotrivă, s-a apreciat că exercitarea servituților pe toată durata existenței acestora are drept scop asigurarea valorificării unor bunuri de uz și interes general, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44, alin.7 din constituție, referitoare la obligația titularului dreptului de proprietate cu privire la respectarea oricăror sarcini ce îi revin potrivit obiceiului.
În acord cu principiul constituțional al ocrotirii dreptului de proprietate, s- instituit atât prin legile mai sus citate, cât și prin Legea 241/2006, obligația plății despăgubirilor, în condițiile legii, pentru orice pagube aduse proprietarilor cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.
Fiind în discuție un interes general al colectivității, respectiv necesitatea asigurării funcționării serviciului de alimentare cu și canalizare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44, alin.1, teza a doua și art. 136, alin.5 din Constituție, principiu expus și în hotărârile instanței de contencios european. Astfel, în cauza James și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei (1986), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu poate fi vorba de o încălcare a dispozițiilor Convenției, sub aspectul respectării dreptului de proprietate, dacă privarea s-a făcut într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei utilități publice și dacă se menține un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale omului
Dreptul de proprietate al reclamanților nu devine astfel inexistent, așa cum au susținut aceștia prin motivele de recurs, întrucât, față de faptul că autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilului, reclamanții pot să îl folosească în continuare, să-l vândă, să îl lase moștenire, să îl doneze sau să îl ipotecheze, ceea ce înseamnă că situația creată nu poate fi asimilată cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate este afectat în substanța sa, el nu a dispărut, așa cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, 1982).
În plus, este de remarcat că la data cumpărării imobilului, reclamanții au cunoscut despre existența instalațiilor tip vane, care se aflau amplasate pe teren anterior perfectării contractului de vânzare, respectiv din anul 1982, astfel încât l-au dobândit în cunoștință de cauză. Faptul că în cuprinsul Cărții funciare nu s-a făcut mențiune despre sarcina care greva dreptul de proprietate, este irelevant din punct de vedere juridic, sub aspectul limitării exercitării prerogativelor acestui drept real, căci servitutea impusă reclamanților, ca proprietari ai fondului aservit este una legală, și nu convențională, astfel că se prezumă că era cunoscută de toți subiecții de drept, conform principiului potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.
Față de cele expuse, se apreciază că dispozițiile legii 241/2006 sunt conforme cu dispozițiile art. 44 din legea fundamentală, și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului,
Este nefondată, deci, atât susținerea că pârâtele folosesc abuziv terenul reclamanților, ocupațiunea fiind exercitată în temeiul legii, pentru asigurarea unui interes general, cât și susținerea că reclamanții sunt lipsiți de dreptul lor de proprietate asupra terenului, privarea fiind prevăzută de lege, justificată de o cauză de utilitate publică, și întemeiată pe existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
Susținerea recurenților vizând neanalizarea tuturor motivelor de apel este nefondată, din examinarea considerentelor deciziei Tribunalului rezultând că s-a răspuns argumentat la toate criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe.
Criticile recurenților reclamanți sunt integral neîntemeiate, și nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304, pct. 1-9, cod pr. civ. astfel că, văzând și dispozițiile art. 312, cod pr. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 274, Cod pr. civ. potrivit cu care, recurenții reclamanți, aflați în culpă procesuală, vor fi obligați către intimata pârâtă SC SA O la 500 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 24 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 570 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, SC SA, CONSILIUL LOCAL
Obligă recurenții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
Gh.
12.06.2008
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Costinela Sălan, Oana Ghiță
