Obligație de a face. Decizia 5378/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5378

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.740/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA C, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimatul pârât SC SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, după care, nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform concluziilor depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 740 din 25 februarie 2009, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SA

S-a constatat că activitatea desfășurată pe perioada 7.03.1966 - 18.03.1969 se încadrează în grupa I de muncă conform ordinului nr. 50/1990 și a obligat pârâta să elibereze adeverință în acest sens.

S-a respins cererea pentru restul perioadei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Având în vedere recunoașterea pârâtei, dar și restul probelor administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de reclamant, instanța constatat că activitatea desfășurată în perioada 7.03.1966- 18.03.1969 se încadrează în grupa potrivit. nr. 50/1990, anexa 1.

Pentru restul perioadei cererea a fost respinsă deoarece prin sentința civilă 17371/11.11.1997, pronunțată în dosarul nr. 21837/1997, s-a statuat cu putere de lucru judecat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 18.03.1969 -01.02.1998 se încadrează în grupa a II a de muncă, mențiune care apare si în carnetul de muncă al reclamantului, la poz. 51, si prin urmare, pretențiile reclamantului pentru această perioadă nu mai pot fi luate în discuție.

Pentru aceste considerente acțiunea a fost admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală fiind determinată de o greșită interpretare a probelor administrate.

În condițiile în care colegii de muncă ai reclamantului, ce și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă identice au obținut încadrarea locului de muncă în grupa I de muncă, recurentul arată că însemnările carnetului de muncă sunt contrare stării de fapt, și astfel acestea nu trebuiau luate în calcul de către intimat la stabilirea pensiei pentru limite de vârstă.

Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este nefondat astfel încât în temeiul art. 304 pct.9 rap. la art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.

Starea de fapt reținută de prima instanță este în acord cu probatoriilor administrate, dispozițiile legale fiind judicios aplicate cauzei de față.

În ceea ce privește critica recurentului privind activitatea desfășurată de acesta în perioada 18.03.1969 - 01.02.1998 se constată că aceasta este nefondată atâta timp cât pentru perioada analizată avem cu autoritate de lucru judecat sentința civilă nr. 17371 din 11 noiembrie 1997 a Judecătoriei Craiova rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Astfel prin hotărârea judecătorească menționată s-a constatat că perioada lucrată de către recurent, ce a desfășurat activitatea de sudor, se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Mențiunile hotărâri judecătorești sunt în concordanță cu mențiunile carnetului de muncă, astfel încât în mod corect s-a procedat de către instanța de fond atunci când a constatat că perioada criticată de către recurent, sub aspectul încadrării în grupele de muncă, se încadrează a grupa a II-a de muncă.

Împrejurarea că pentru alți angajați ai societății intimate există hotărâri judecătorești ce încadrează activitatea acestora în grupa I de muncă, nu poate înlătura autoritatea lucrului judecat stabilită prin sentința enunțată mai sus, atâta timp cât însuși recurentul a solicitat încadrarea activității desfășurate în perioada analizată, ca fiind în grupa a II-a de muncă, dându-se eficiența cerii acestuia.

Constatând astfel, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, instanța urmează aom ențiune în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.740/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

2. ex. /15.10.2009.

Jud. fond..

.

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 5378/2009. Curtea de Apel Craiova